1,313 matches
-
prins a se clătina ca niște paparude. Prin ogrăzi, după uluci, s-a prins a se foi arătări cu coarne și furci, ce seamănau cu niște draci mâzgăliți. Iar când s-a mai apucat de răcnit și chiohordoaica... Că de răcnit, musai cică să răcnească... a înghețat parcă și bălegarul din noi... Iar multora, mai subțirei și delicați la temperament, ni s-a bosumflat pe loc până și operația de apendicită... - A dracului de puteri ce-o fi putut revărsa spurcăciunea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ca niște paparude. Prin ogrăzi, după uluci, s-a prins a se foi arătări cu coarne și furci, ce seamănau cu niște draci mâzgăliți. Iar când s-a mai apucat de răcnit și chiohordoaica... Că de răcnit, musai cică să răcnească... a înghețat parcă și bălegarul din noi... Iar multora, mai subțirei și delicați la temperament, ni s-a bosumflat pe loc până și operația de apendicită... - A dracului de puteri ce-o fi putut revărsa spurcăciunea, nehalitule! Că eu te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-ul ăla public, săpat cu excavatorul, pe mâna dreaptă, cum pătrunzi dinspre Herăstrău în Piața Romană și, înhăitîndu-se cu doi proaspeți folkiști, care la viața lor nu-l studiaseră decât pe Victor Socaciu, lălăiau, chirăiau, își zburleau bărbile și mustățile, răcneau până își făceau franjuri bojocii, făcând 80 DANIEL BĂNULESCU Fulgerător, din direcția pistelor pentru avioane, își făcu apariția, în zbor, o trăsură de jucărie. Caleașca era mânată de loviturile de bici ale unui vizitiu de jucărie. De asemenea, vizitiul purta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și păcătosul de Fuzzy a apărut, după zece minute, c-o pereche de sandale aburite dintr-un magazin. Era o pereche de sandale nemaipomenite, plăpânde, albastre, jupuite parcă de pe-un fluture, și, când le-am ridicat deasupra capului, am răcnit, cu ochii rîzîndu-mi în cap, către ei: "Băieți, asta este!" Apoi i-am trimis după tine, cu strigăte și șuturi în fund. Mai trase un fum. Apoi încă unul. - Da! Seară de seară, puțoii se întorceau să le furnizez cîte-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și lui Gărgăriță să se antreneze la planșeul său de ciment și lăsau și ciorile să mai tragă în piept un gât de curaj. În liniștea serilor călduțe de toamnă, urletele micilor vânzători de ziare răzbăteau până la ei. Ăia își răcneau de atâtea ori titlurile, că, până la urmă, celor doi din arestul infect aerisit al Prefecturii li se năzărea că ascultă radioul. Bătrânul asculta cu o mare neîncredere tot ceea ce se scria și se scanda cântat despre Ulpiu, fiindcă el, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
factor poștal sătesc) își întoarse ochii, când cei 7-8 membri ai Cenaclului literar UNIVERSITAS, toți găligani, toți poeți, năvăliră în salonașul din spate. Ochiră cenacliștii, cât ai zice pește, mesele din mijloc. Alipiră două. Se așezară. Și se porniră să răcnească fiecare în legea lui. Cenacliștii proaspăt intrați își încheiaseră ședința săptămânală de lectură din seara de vineri, bântuiseră apoi crâșmele cu bere ieftină, fuseseră alungați de acolo de minuscula oră de închidere, cei mai gingași se retrăseseră către case, cei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de puteri și de titluri. 295 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Comandară 7 cafele, 2 ape minerale, 5 coniace mici, o votcă mare și un biter. Treptat, excentritățile verbale ale poeților Generației '90 monopolizară atenția tuturor celor de pe margini. Răcneau prea cu patos pentru a nu fi avut fiecare cîte-un munte de talent. Așa a aflat IF-ul, spre sfârșitul acelei seri de 22 aprilie, mai temeinic decât i se vădise vreodată, că, întocmai cum fura el arme ori gologani
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
porni sălbatecă să pupe și să sufoce la Sinistrat. - Strungarul meu!... Nu e strungarul meu?! Nu e el, micul meu prelucrător prin așchiere? Așchiază-mă și aici... "Mi-am realizat toate profețiile politice", își făcu ea palmele pâlnie și-i răcni dureros în ureche. "Greve, sânge, nebunie. Foame. Plânsul mondial..." "Sculați, ai muncii proletari!" (Și deodată, întîiași oară în acea seară, deveni fierbinte, cuminte, docilă, prietenoasă, lipicioasă. Ca și cum i-ar fi stors Sinistratului un frunct zemos în ureche. Îi șopti.) - Haide
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
țuică de Fieni. Îmbracă-te de sărbătoare și treci, în pas alergător, să te spiritualizez! Adică tot el domn, îl scotea de-acolo, către poartă, pentru a nu da foc și la casă. - Treci la spiritualizare! își amintea mama-mare că răcnise fenomenul atmosferic și, o clipă, crezuse că trăsnetul îl mințise pe bunic că-l duce la reîmpropietărire, într-atîta se îmbrăca de vioi tata-mare. Trăznetul ăla, uite, că se potrivise la manieră mai mult cu un ofițer de Securitate și, prin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i avuseseră la nuntă, atunci aduși din mahalalele vecine. Muierea chiuia și juca darurile, să afle toată lumea că botează cârciumarul. Casele nașului erau peste Grivița, înspre mahalaua Grantului. Lumqa se oprise în loc și privea convoiul cel vesel. Cocoșată sucea dosul, răcnea o dată, pocnea degetele lăutărește. Ieșiseră și negustorii afară din dughenele lor să se uite. Oltenii suflau în palme de frig, bătând opincile. Au trecut podul de fier după plocon. Locuința brutarului se vedea de departe, odăi lângă odăi, cu acoperișul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vorbă. Se uitau numai la fața jupânului, verde în lumina felinarului chior. Mielu s-a trezit dintr-o dată. Cum, adică, de mâine să nu mai ducă punea în cartiere? - Domn' Bică, domn' Bică! s-a repezit spre el. - Nimic! a răcnit acesta. Cum am spus! N-am nevoie de bețivi la ușa mea! Sluga privea la ceilalți. Și ei tăceau. - Nu se poate, domn' Bică! Stăpânul plecase în odăile lui. Nu-l mai prinse. La vreo lună, unul din lucrători 3
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frecau de scaune. În cafenea, fum să-l tai cu cuțitul. Sandu juca în pierdere, ca să nu se prindă păcăliții. Au mai schimbat ce-au mai schimbat popii și damele, până s-a ridicat un negustor în picioare. - Banii! a răcnit o dată. Mama voastră, faceți cu pricină! Florea ședea încă pe scaun și-i privea blând. - Ce e, domnule? - Banii, escrocilor! striga gabroveanul. Încremeniseră și chelnerii. 182 - Nene, nu mă supăra, nene! că mă gâdil repede... a mai spus Nicu-Piele. Vezi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
milogii, vreo cincizeci de bărbați bărboși, numai zdrențe, care începură să huiduie și să lovească cu picioarele în burțile animalelor. Se făcu o învălmășeală cumplită. Zadarnic băteau clopotele tocmite. Fratele mortului se ridică pe trotuarul de pământ și începu să răcnească cerșind mila mulțimii: - Frați creștini! Nu intrați în păcat! - Voi sînteți frate cu dracu, nu cu Dumnezeu! strigau femeile, înghesuindu-se spre ușa fărâmată a dricului, prin care bărbații traseră afară sicriul din scânduri ieftine. - Fraților, ce vreți să faceți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu se supără dom'șef! 236 - Nu știu nimic! Să fie mama a dracului! se jură codoșul. - Zău! întări Paraschiv. Presarul se depărta de masă și veni spre ei călcând greu în cizme. Pe Gheorghe îl apucă un tremurat. - Caii! răcni. Se dădură doi pași înapoi. Celălalt stătu. Tăcură. - Caii, mă, caii! o îndulci comisarul. Avea niște ochi galbeni, de motan. Îi privea parcă pe dinăuntru. Paraschiv nu mai putu să rabde și se uită afară. Palma celui din față îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mușchii. Cei ce-l țineau se clătinară. Nu-l mai stăpâneau. Lovi ca un turbat în dreapta și-n stânga. Comisarul îl plesni peste glezne cu cizmele și-l doborâră. - Las', că spui tu! scrâșnea lunganul furios. - Nu spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea i se topea, arsă, sub foc și țipetele pungașului se pierdură într-un horcăit. - Spui? Ucenicul gemea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe unul mai tânăr, dus prin școli. - Stai și ascultă, mătușă, a sfătuit-o el, că o să vorbească românul ăsta acum... Baba Marghioala a stat. Lunganul, după ce i-a rugat pe cei din margini să se apropie, a început să răcnească cu voce popească, dogită: 348 - Fraților, domnul primar Rigo a hotărât să vă paveze străzile, pentru că, fraților, nu se mai poate... Este? - Este! au zis câțiva, cam fără convingere. - Poate o da Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul ăsta, că eu una m-am săturat, a șoptit văduvei baba Mița, atunci picată și ea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: - Taci, s-auzim ce mai spune... - Căci, fraților, răcnea lunganul, țara românească nu mai poate de hoți și nătărăi. Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât să sfârșească cu hoția, să întroneze cinstea și libertatea. Drept care, domn' primar Rigo a început cu pavarea străzilor, adică cu cartierul dumneavoastră, care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca peștele. Francesco reveni, își căută paleta, lăsă peste fereastă o perdea de mătasă încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mână și cu alta ochii. Rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît îi sărise un bumb de la pieptarul îngust de catifea neagră... dar cine știa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de "un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță [mînă ] și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
durerei, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci și priveau într-o disperare demonică și nebună asupra acelor oameni roșii de beție, cu ochii străluciți și murdari, cari, tăvălindu-se pe pământ, o priveau c-o ardoare sălbatecă și neumană. - Hoho!... răcni unul din ei, cu fruntea mică, cu fața grasă și roșie, cu ochii mici și verzi, cu părul roșu ca focul... Oho! frumoasă fată... ce cauți așa... ce! c-am spânzurat pe tata - tău... popa blestemat! Râzi tu de el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Damian Cușmălungă, iară * după ei, cu parul și c-un drug, de berbeci adunătorul Curcă. Și cine povestește fără să i se bucure sufletul de faptele lui Gheorghe a lui Ion a lui Sava * Cotcodac care, c-un prapure-n mână, răcnea de-l luau năbădăicile. Și pe lângă ei tot satul, mari și mici, urlau de-ți lua urechile. 2290 Iar acel tânăr plin de speranță care urlă cu atâta entuziasm, cine să fie oare? El nu pare a fi numărat decât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și biruinței asupra morții. Christus victor nu așteaptă compensator resurecția sa corporală pentru a marca triumful asupra puterilor întunericului. Discursul propriu îngerului („spune-voi numele Tău fraților mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda”) contrastează radical cu vociferarea satanei („care umblă, răcnind ca un leu”). Obrăznicia înfruntării suferinței goale este dezarmată. Meschinăria „duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Ef. 6,12) - implicate decisiv în parodia procesului lui Iisus - a fost deplin dovedită. Părtaș la întreaga condiție a umanității noastre, Iisus a dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea Întărîtată, munții ce fumegă, vulcanii În turbare, văzduhul spintecat de flăcări și alte locuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grozăvia și, adesea, rămâne în urma ei. Zgomotele acestea nu o precedau, erau grozăvia însăși. De altfel, așa a început totul. Eram mulți, îngrămădiți pe priciuri, într-o celulă de la subsol. Deodată unul dintre deținuți a sărit în picioare și a răcnit spre ceilalți : «Bandiților, trădătorilor !». De fapt, nu către toți, o parte erau deja înțeleși între ei. Îți imaginezi, până atunci fuseserăm camarazi, ne împărțeam bucata de pâine, gândurile, singurul bun pe care îl mai aveam. Dintr-odată s-au năpustit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]