1,185 matches
-
M-am supus. Gestul era complet inocent, lipsit de amintiri, ca atâtea altele din viața mea. Ce-ți mai face vocea? mă întrebă ea. Se pare că ești mai bine. Rostisem doar „bună“ și asta pe un ton șoptit și răgușit, dar cumnata mea e o femeie bună. Asta a fost și ceea ce ne-a despărțit. —Madeleine mi-a povestit despre doctor, continuă ea. M-am întrebat dacă Madeleine le pomenise celor din familie despre doctorul Gabor. Bănuiam că îi ascunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
asta, semănând mai degrabă cu niște mormane de gunoaie decât cu niște dealuri. Un vecin avea probleme cu mașina, care nu voia să pornească din cauza umezelii și a frigului. Motorul se Îneca și se oprea, apoi se Îneca iar prelung, răgușit, ca un tuberculos În fază terminală, cu plămânii mâncați, care continuă totuși să fumeze fără Încetare. Fima fu copleșit din nou de sentimentul că se afla acolo din greșeală și că ar fi trebuit să fie cu totul altundeva. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aștearnă Întunericul? De parcă În toți acești ani ai fi căutat o soluție complicată pentru o problemă complicată și iată că În ultima clipă Îți vine În minte o soluție simplă? În acest punct, Fima Își spuse furios, cu o voce răgușită: Încetează să-ți mai frămânți creierii! Cuvintele „ascuns“ și „neclar“ Îl umplură de dezgust. Se ridică și ieși Încuind ușa apartamentului În urma lui și uitându-se cu mare atenție În ce buzunar pusese cheia. Jos, la intrarea În clădire, zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
până În măduva oaselor: se auzea mai Întâi de la depărtare de câteva străzi, neclară, prevestitoare de nenorociri, amenințătoare, parcă ridicându-se din adâncuri vrăjitorești. Și Încet-Încet, ca și cum bărbatul s-ar fi târât pe burtă din stradă În stradă, strigătul se apropia, răgușit și Înspăimântător - al-te za-chen - și era În el ceva deznădăjduit și pătrunzător, ca un țipăt disperat după ajutor, ca și cum cineva ar fi fost ucis. Strigătul acesta era legat În amintirea lui Fima de toamnă, de nori joși, de tunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și injectați, adumbriți de o pereche de sprâncene groase, ca un trei orizontal cu cocoloașele stufoase, înălțate spre cărarea din mijlocul frunții teșite. În dimineața aceea fermecătoare de toamnă târzie, se auzeau din vale, tot mai aproape, țăcănitul mitralierelor, comenzi răgușite și scurte, înjurături și vaiete. Iar peste toate, o goarnă, vibrând limpede și puternic, cu ecourile repetate până peste culmile înfășurate în aburi gălbui, pe celălalt versant al muntelui de pe care noi ne retrăgeam, fără să uităm burdufele cu brânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lungă și largă. Paznicul alerga prin coridorul pardosit cu cărămizi, frângându-și mâinile, deznădăjduit. Se făcuse bine ziua, când clopotul se auzi pentru a nu știu câta oară. De astă dată se desprinse din direcția porții, o comandă poticnită, spusă răgușit, după care auzirăm zgomotul arșicelor de plumb, cu hâșâitul lor specific: se încărcau armele. „Gata!” spuse Gheorghe de dincolo de ușă, destul de limpede, ca să-l putem auzi: „iertat să-mi fie” mai rosti ca pentru rugăciune, și câteva secunde mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
aștepte din partea acestui public restrâns. Părură să savureze primul act, zâmbind și chiar râzând tare pe alocuri, dar, pe măsură ce piesa se desfășura, rămaseră tăcuți. Textul, desigur, devenea din ce În ce mai sumbru, și fără Îndoială acesta era motivul tăcerii. Când Încheie, epuizat și răgușit de efort, se auziră aplauze răzlețe, Însoțite de zâmbete politicoase și mulțumiri murmurate din partea actorilor, care Însă săriră de pe scaune și dispărură cu o viteză deconcertantă. — Unde au plecat toți? se Întrebă el cu glas tare, În timp ce Compton Îl ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Îl petreceai cu mine, nu c-ar fi chiar atât de mult. Fenimore roși puțin și Întoarse capul să se uite pe fereastră, la căruța și calul unui telal, care trecea huruind pe stradă, În timp ce vizitiul scotea un strigăt răgușit, neinteligibil, pentru a atrage atenția. — Dar am Înțeles-o, dată fiind situația ei nefericită. Nu i-am purtat ranchiună. Cred Însă că, pe măsură ce se apropia sfârșitul, a simțit dorința... nu de Împăcare, pentru că nu ne-am certat niciodată... dar știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și Fagin al lui Dickens -, dar era o creație În mare parte originală. Era personajul negativ, respingător din punct de vedere fizic cu șuvițele lui lungi, cenușii și slinoase, ochii cu pleoape grele, caninii Îngălbeniți și vocea ca de cocoș răgușit, dar avea mai multă vitalitate și elocință decât personajele pozitive, iar virtuozitatea sa ca pianist era mult mai credibilă decât presupusul dar pentru pictură al lui Little Billee. Realitatea era că Du Maurier manifesta o atitudine ambivalentă asemănătoare față de evrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rolu’ - așa zice pă afiș. — Bravo lu’ Alick! Doi cântăreți ambulanți, În paltoane zdrențăroase, unul cântând la o vioară prăpădită, celălalt din gură și Întinzând șapca pentru a aduna monedele, trecură pe lângă coadă. Cel cu șapca interpreta cu glas tare, răgușit, o melodie dintr-un muzical cunoscut: „De unde-ai pălăria? De unde oare? Că tare e hazlie Și În stil mare!“ Se auziră urale, În timp ce ușile de la galerie se deschideau și mulțimea se repezea Înăuntru. Imediat lângă intrare, un tânăr așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Într-adevăr ceva dintr-o audiență acordată de o regină a scenei. În ciuda faptului că trebuie să fi avut, după calculele lui, aproape cincizeci de ani, era Încă frumoasă și celebra voce, În același timp limpede ca cleștarul și puțin răgușită, era la fel de fermecătoare În intimitatea calmă ca și În sala de spectacol. Era cu neputință, când te aflai față În față cu ea, să nu te gândești la viața ei personală scandaloasă și senzațională: dezastruoasa căsătorie cu Watts, când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Zicea că am mâna ușoară. Nu l-am tăiat nici o singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă, se șterge la ochi și Își suflă nasul. Minnie se apropie de el, Îi Înconjoară umerii cu brațul și Îl strânge. Acum, că a abandonat visele romantice, Îi este deodată mai ușor să facă gestul. — N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
habar nu aveam că nu pronunțam cum trebuie. Ceilalți băieți ziceau chestii de genul: —Hei, Micko, la cât ai pus gunoiul în tomberonul de pe trotuar? —La unșpe după zece, Johnny sau poate era douăzeci după opt. La care izbucneau hohote răgușite. Și cum, atunci când încerca să se apere snopind în bătaie câte-un puști localnic, toată lumea îi zicea că-i un bătăuș, fiindcă era mult mai solid decât ceilalți băieți. Noi am clătinat din cap plini de milă, stând cu coatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de băștinași care să-l ovaționeze, fluturând steaguri englezești? Vrusese fanfare și covoare roșii? Să se declare sărbătoare națională? Iar eu să-l întâmpin la ușă îmbrăcată într-un neglijeu sexy, să-i zâmbesc și să-i declar cu voce răgușită: „Bine-ai venit, iubitule“? Sincer, eram absolut nedumerită. Nu eram sigură ce-ar fi trebuit să spun. Ne pare rău, domnule, dar tocmai am terminat stocul de viței grași. James părea bosumflat. De parc-ar fi vrut ca eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
diferitelor lumi, dovada vie a intersectărilor armonice fiind mai ales aranjamentul orchestral, unde, pe lîngă inevitabilele ghitare și mandoline portugheze se aud, În mod neobișnuit, instrumente care nu cîntă aproape niciodată Împreună, trompetă, saxofon sopran și alto, c-un sunet răgușit, descompus, clarinet, oboi, muzicuță, pian, acordeon, vioară În solo-uri amintind de Grappelli, maracase și inedite ustensile de percuție, de Petit pays, unele refrene se fluieră, și cele mai impresionante piese au inflexiuni de jazz latino slow adînc albastru, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Universității. Cer senin. Ora zece dimineața. Tăiat la: Cadru exterior: Ziaristul face eforturi vizibile să nu alerge. Ochii Îi sînt dilatați, mîinile Îi tremură, i se aude gîfÎitul. Camera se depărtează: lîngă ziarist merge la fel de grăbit un bărbat care vorbește răgușit: Ne-au invadat orașul. Dac-aș avea o pușcă. În clipa următoare se aude o Împușcătură și bărbatul cade Împleticindu-se, cu o expresie de nesfîrșită uimire. Cer parțial senin, vînt moderat. Tăiat la: Cadru interior: Redacția revistelor Cuvîntul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o parte din el se Întreba cum poate fi ceva În același timp atît de frumos și atît de urît, iar o altă parte din el era de-a dreptul fascinată. Îl apucară mîncărimile. Trebuia să acționeze cumva. O soprană răgușită Îl goni din mașină. Pe alee, ocolind reflectoarele. Ferestrele Închise, dar cu draperiile strînse. Aruncă o privire. Peste tot ornamente penibile cu Moochie Mouse, dar Timmy și Billy lipseau. La ultima fereastră... bingo! Guguștiucii amorezați se ciorovăiau, cuprinși de panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
de suspecți pentru altă crimă. — Îi vreau morți! Am auzit la radio! Vreau să moară pentru ce au făcut! — Nu putem face astfel, pentru că atunci ceilalți indivizi care v-au făcut rău vor rămîne liberi. Trebuie să procedăm corect. Șoaptă răgușită: — Corect Înseamnă că șase albi sînt mai importanți decît o mexicancă din Boyle Heights. Animalele alea m-au rupt În două și și-au făcut treaba În gura mea. Au băgat pistoale În mine. Familia mea zice că am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
tine. L-am făcut să-și piardă cunoștința și l-am pus În pat cu fufa aia colorată, așa că al dracului să fiu dacă nu merit să-mi spui cui trebuie să i-o trag acum! Loew, cu o șoaptă răgușită: — Vincennes, am terminat-o cu tine. Jack Îi aruncă În față ginul rămas În pahar. — Dumnezeule, tare aș vrea să fie așa! CAPITOLUL 45 — ...și sîntem mai mult decît exemplele de moralitate de care vorbea deunăzi comandantul Parker. SÎntem linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cameră, pentru a se opri apoi asupra lui Phoebe, care ședea în fața bovindoului și îi întoarse, uimită privirea. Mirosul de alcool o dădu gata: avea senzația ca se îmbată doar inspirându-l. — Conașu’ Winshaw, rosti hârâind majordomul cu un glas răgușit și lipsit de orice inflexiune și continuând s-o fixeze cu privirea pe vizitatoare. Ce plăcere să vă mai vedem pe aici! Înțeleg că ai primit mesajul meu. — Da, domnule. Camera dumneavoastră a fost pregătită azi-dimineață. Dar nu știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Third Avenue și am luat imediat un taxi, după care m-am cufundat pe bancheta călduță din spate, prea obosită să mai fiu recunoscătoare că nu trebuie să mă alătur oamenilor de rând din metrou, și am zis cu voce răgușită: — Madison 640. Repede, te rog. Taximetristul m-a privit În oglinda retrovizoare - cu oarecare milă, aș putea să jur - și a zis: — A, da. Elias-Clark Building. Am luat-o la stânga pe 97 Street și din nou la stânga pe Lex, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mai eficient să o Împing În closet, sau să o trag de eșarfă? Sau poate că cel mai bine ar fi să-i vâr eșarfa aia pe gât și să mă uit cum o sufocă și... — Ahn-dre-ah! Vocea ei suna răgușit, metalic: — Ce ți-am cerut eu cu numai cinci minute În urmă? La dracu’! Înghețata. Uitasem de Înghețată. — Există vreun motiv special pentru care Încă mai stai aici, În loc să-ți Îndeplinești obligațiile de serviciu? Așa știi tu să faci glume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Ai dreptate, lucrurile stau exact așa cum ai spus, dar eu nu sunt așa cum crezi!“ Dar n‑am avut șansa de a reacționa În vreun fel, pentru că am realizat În cele din urmă că habar n‑aveam cui Îi aparține vocea răgușită și bâlbâită de la capătul celălalt al firului. Am inspirat adânc și am decis să contraatac În toate direcțiile din care mă atacase, În afara direcției Miranda. — Ei bine, da, ador Michael Kors, firește, dar trebuie să mărturisesc că asta nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deja rolul de bărbat‑autoritar‑aflat‑la‑cârmă. Și, fără comentarii, Băiatul Ciudățoi a tras pătura până peste umerii ei, În așa fel Încât au rămas la vedere numai buclele negre. — Ce se petrece aici? a Întrebat Lily cu voce răgușită, străduindu‑se să‑și mențină ochii deschiși. S‑a Întors și m‑a văzut pe mine tremurând de furie În pragul ușii, pe Alex În diversele lui posturi de autoritate masculină și pe Băiatul Ciudățoi care se precipita să‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aproape imposibil să formez numărul lui Briget, așa de tare Îmi tremurau mâinile, dar am reușit cumva să Îl formez până la urmă. A răspuns una dintre asistentele ei. — O vreau pe Briget! am urlat eu, iar vocea mi‑a sunat răgușit. Unde e? Unde e? Vreau să vorbesc cu ea. Acum! Fata a părut pentru moment șocată și a amuțit. — Andrea? Tu ești? — Da, eu sunt și am nevoie de Briget. E o situație de criză - unde dracu’ e? — E la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]