1,176 matches
-
urechea de bătăile repezi ale inimii. La Început florile fură azvârlite una câte una, apoi În buchete, apoi jerbele trimise din mână‑n mână, ca la o clacă de flori, de la capelă până‑n zona cimitirului săracilor, unde brusc se răreau crucile și unde lespezile de granit și monumentele de bronz luau locul Însemnelor de piatră și al crucilor de lemn putred. Și nimeni nu va ști vreodată ce anume Îi va fi stârnit, ce pornire, din beție, din durere, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcâie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața‑n sus, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr‑un zvâcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a părăsit curajul, că i s‑a frânt mândria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frâng cei mândri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și unde mulțimea se mai rărise, el ridică ochii. În lumina zorilor, la un balcon, văzu o pată de un alb strălucitor. Aplecată peste balustradă, toată În alb, stătea mama lui, iar În spatele ei, parcă pentru a accentua strălucirea de crin a rochiei - uriașe frunze verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acolo, am curățat mai întâi cioburile, unul câte unul, și le-am pus la uscat pe-o creangă mai groasă; când a venit rândul falusului, am ridicat, fără să știu de ce, ochii și am văzut apropiindu-se, printre trestiile mai rărite în partea aceea, o tânără fată, n-avea cum să mă vadă, mă întrebam de unde răsărise în pustietatea noastră, ea s-a oprit în fața mea, pe mal, la nici douăzeci de pași, și s-a întins pe iarbă. „O să stea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
era doldora de carafe care-i făceau cu ochiul. Își luă o sticlă pătrată de whisky, coborî scara de marmură, ieșind printr-o ușă laterală de exterior în noaptea plină de ninsoare. Fu surprins, să constate, afară, că fulgii se răriseră simțitor și că se afla în plină Câmpie a Bărăganului. Alte clădiri nu mai erau, hotelul Palace-Afrodita găsindu-se pe liziera deșertului Bucureștilor. În afară de vuietul îndepărtat, de mare oraș, al Capitalei, în noaptea neagră nu se mai auzea nimic, consistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
uriașă. Altă dată, în timpul secerișului, trăsnetul a lovit un copil. L-a omorât pe loc. Copilul arăta frumos, liniștit, fără nici o umbră de spaimă pe față. Numai nările îi erau carbonizate. Curând a început ploaia și atunci tunetele s-au rărit. Ploua torențial, cu furie și cu bucăți de gheață cât un ou. O grindină cum nu mai întîlnisem. Bucățile de gheață loveau cu zgomot acoperișul de tablă și, de pe fereastra sălii de așteptare, le vedeam rostogolindu-se pe peron, în vreme ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
n-am putut să-mi iau ochii de la părul ei, spuse Leigh. — Părul ei? Ce era în neregulă cu părul ei? întrebă Emmy. — Păi, nu e nimic în neregulă cu el acum, dar se vede că e genul care se rărește. N-aș vrea să am treizeci de ani și să încep să chelesc în frunte și în creștet. Râseră toate trei. Da, ai dreptate... Probabil că trebuia să fac chestia aia mai demult, spuse Emmy, reluând conversația de unde o lăsaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ca să fiu sigură. Dumnezeule, oare de ce nu se sinucid mai mulți oameni dacă-i atât de ușor? — Vii la Hermès după-amiază? urmă Julie. Dar ai fost și ieri, i-am amintit. Nu crezi c-ar fi bine să-ți mai rărești vizitele? Devin un obicei. Dacă tot urma să dispar, cel puțin puteam să-i las lui Julie niște sfaturi demne de urmat. —Cel puțin, nu sunt dependentă de Harry Winston, ca Jolene. Atunci, chiar aș fi în pericol. Vii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
simt încă strivită mintal de nenorocita de gripă care a intrat în a cincea zi. Cel mai însemnat eveniment local a fost Thanksgiving (Ziua Recunoștinței) pe 27 noiembrie, o sărbătoare exclusiv americană și universal americană. În Departamente, lumea era deja rărită de luni, firavă marți și cine rămâne ultimul, stinge lumina, încuie ușa, joi. Pe scurt, nu e nimic particular în tendința balcanică de a o tăia cât mai repede, eventual prematur în jurul unei mari sărbători. De Thanksgiving, o parte dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
una și m-au invitat să joc cu ei Travel Scrabble. Mama m-a întrebat chiar dacă e o călătorie de afaceri sau e una de plăcere ? N-am fost în stare să-i răspund. Bătăile inimii mi s-au mai rărit, dar îmi zvâcnește capul de durere. Stau cu o mână peste un ochi, încercând să blochez lumina. — Doamnelor și domnilor... Se aude glasul conductorului, printre pârâieli. Din păcate... lucrări feroviare... transport alternativ... Nu înțeleg ce tot spune. Nu știu nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ocupați? — Nu se vede? — Preziceți viitorul? Nu sunt atât de expertă. De-abia sunt în stare să ghicesc moartea. M-am specializat în acest domeniu plin de viitor. Sunt freelancer, dar sunt și consultantă - part-time - la două societăți de asigu rări pe viață. Vă rog să mă înțelegeți, n-o fac pentru bani. Am nevoie de o pensie ca să pot să-l întrețin pe-ăsta mic, arată ea spre Edy. O să trăiască o sută douăzeci de ani. O să facă americanii un
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în deșănțarea disperată a înlănțuirii care îl învia și îlsperia și îl vindeca. Încercase, cândva, despresurarea. Ira tocmai revenise dintr-o călătorie, lipsise și el din oraș o vreme, ea a fost bolnavă, el pleca în concediu,pretexte de a rări întâlnirile, de a încerca dezintoxicarea, desprinderea. Un amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
el a rămas în București, ca să‐i treacă pe la urechi odată cu țipătul iernii calificativul scribilor din Iași. Gheorghe Coșbuc știa multă carte, pe care o învățase singur. De aceea vedem că an cu an inspirația lui descrește, versurile lui se răresc . Gustul astronomiei și al limbilor vechi își dispută aproape exclusiv activitatea lui intelectuală. A tradus din latini, din sanscrită și din engleză. Coșbuc, ca puțini scriitori români, părea că suferă de grija formei înainte de toate. Fără să avem știri despre
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
aveam încălțăminte. Eram tineri și frumoși, Veseli, harnici, curajoși, Nu știam de tratamente Și nici de medicamente. Ne duceam în ospeție, Mai trăgeam câte-o beție, Era veselia-n toi Fără griji, fără nevoi. Dar încetul cu încetul S-a rărit și cu banchetul. Au venit griji și nevoi, Haine și ghetuțe noi. Geaba ai bani și de toate Dacă ai dureri de spate. Nu mai este tinerețe, Vai de tine, bătrânețe!
Nostalgie by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83193_a_84518]
-
vremii nu pot să te cuprind. {EminescuOpI 214} CE TE LEGENI... Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pămînt? De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rîndurele, Ducând gândurile mele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
gravitației pământului, care le primea în îmbrățișarea ei dură. Bărbații căutau la fiecare colț de stradă și întrebau pe toată lumea: "N-ați văzut un bătrânel, cam de un metru jumate, chel și cu perciuni albi? Purta mereu un cojoc albastru, rărit de vreme". Dar nimeni nu vedea nimic niciodată, pentru că majoritatea căuta o persoană cam cu aceleași caracteristici. Au fost luni îngrozitoare! Într-un final, când destui și-au găsit sfârșitul într-un mod sau altul, Guvernele au dispus hrănirea maselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în cu totul altă parte, iar Corvium știa lucrul ăsta. Gloanțele se tot auzeau cum loveau fie un copac, fie cum se prăbușeau în pătura zăpezii. Se auzi din nou bubuitura mai puternică și tirul din apropiere parcă se mai rărise. Împușcătura se auzi iarăși, mai aproape, mai tare! Se puteau auzi, pe aripile vântului, strigăte și urlete deznădăjduite. Erau ordine care nu puteau fi înfăptuite! Un zumzăit începu să se audă de pretutindeni. Se transformă rapid într-un țiuit gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de întruniri a primăriei și doi dintre Vagabonzi îl însoțiră, așa cum făceau totdeauna. La ieșirea din curtea reședinței, în poarta grădinii ninse, stătea un om de un metru optzeci, destul de slab, cu părul încărunțit pe alocuri și dând să se rărească, mândru și îmbrăcat în mantia cenușie ornată cu flori argintii de iederă pe umeri. În dreapta sa, ținându-se de mână, stătea o femeie aproape la fel de înaltă ca și el, zveltă, cu părul negru și lung și ochii de un verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu Nordul înghețat. Așa se face că nu dură mult până când ușile albe ale Sălilor din Oman fură deschise, iar înăuntru păși nimeni altul decât Gregory Allston însoțit de doi paznici imperiali. Avea părul încărunțit, care începea să se și rărească. Ochii îi erau adânciți de oboseală și avea cearcăne negre în jurul lor. Fruntea îi era încrețită și își încorda din când în când pumnul stâng. Purta un costum bleu închis pe care nu l-a mai dat jos de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și șapte de ani. Ce mult te iubim! Ce nefericiți am fi fost dacă nu te aveam. Ce păr bogat ai! Ce coace mințișoara ta? Cine știe ce nou alfabet o să inventezi!,,.âmi spuneau când aveam câțiva anișori,, Creșteam , părul mi se rărea, nu vorbeam, deși Înțelegeam aproape totul. -Ce faci dragul meu? Privesc firele de praf care Înoată În razele soarelui. Sunt ca niște viermișori. Ce-o fi Înseamnând cuvântul lirism? L-am auzit la radio. Cred că nici tata nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trenului. Ușile s-au deschis, și mulțimea năvălește Înăuntru Înghesuindu-se cu disperare. Antoniu se agață de bara orizontală din dreptul ferestrelor. După două trei stații, unul din scaune se eliberează și el Îl ocupă imediat. Călătorii s-au mai rărit. Antoniu se simte Însfârșit bine și se gândește că va face cale Întoarsă cu același metrou, deci va trece dus-Întors prin aproape douăzeci de stații. Are timp să privească fețele oamenilor și să asculte vocea feminină expresivă, venită prin rețeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
universitar.L-am abandonat. După ce-am absolvit facultatea,m-am căsătorit. Se purta atent,tandru,iubitor.Mă trezisem la realitate.Nu mai doream copii.Devenisem o plantă de apartament.Nimeni nu-mi reproșa nimic,dar relațiile conjugale s-au rărit.Ne vedem rar.Ne auzim la telefon.Trăim cu speranța că timpul va rezolva situația de cuplu. -L-ai iubit? -N-a fost iubire.A fost destin.Jan e un bărbat bine făcut.Are condiții excelente.Nu are experiență.Mama a făcut
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
briza mării, atât de binefăcătoare, o simți mereu. A început să mă obosească traficul stradal și abia aștept să ies din zona aceasta atât de aglomerată. Sper ca în două, trei zile să părăsesc coasta mării și să se mai rărească mașinile. Am uitat să spun că pr. Stoica, ce mi-a aplicat cu satisfacție o ștampilă în pașaportul de pelerin, mi-a cumpărat o pereche de sandale, tot marca Geox, în care mă simt foarte bine. Celelalte, cu care am
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
tavan, fumează și tace, cu mutra lui bonomă, de contabil la CAP. L-a prins pe animal și n-o să-i mai dea drumul din gheare. Savurează execuția care urmează, Își trece mâna prin părul creț, ce i s-a rărit pe fruntea pe care Îi crește un os, un lipom, ce-o fi, un corn, sper că nu mi l-ai pus tu, i-a zis nevestei și ea: Eu? Dracul din tine! Ălalalt a Încremenit, În poziție de drepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nu trebuia să facem nimic altceva decât să hălăduim prin pădure, strigând din când în când: „Măi Traistă, unde ești? Vino încoace!” Se făcuse de chindie, iar noi eram deja răgușiți și de Traistă al nostru nici pomeneală. Pădurea se rărea, semn că suntem în marginea ei. Se vedea deja un islaz întins până hăt departe. „Dacă se întunecă, adio Traistă și cai” - și-a spus părerea camaradul meu. „Ai dreptate, dar până atunci mai e ceva vreme” - l-am îmbărbătat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]