7,950 matches
-
-se ușor către ea. Și totuși, dacă se uită mai atent nu poate să nu observe că ridurile din jurul ochilor, abia perceptibile atunci când o întâlnise, s-au accentuat. Au apărut și câteva noi, pe frunte. Și câteva fire argintii au răsărit în pletele ei de culoarea rubinului. Ei și ce? Toate, toate îi sunt dragi. Și la fel îi vor fi și altele care vor veni, pentru că timpul, da, timpul nu iartă pe nimeni. Știe asta, e conștient, dar îi place
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Copiii din sat. Văzuse și el câțiva, cățărându-se în pomul lui. Unde să se rostogolească? Rămase nemișcat. Chiotul se auzea din ce în ce mai aproape, însoțit de zgomotul pașilor în fugă. Un ștrengar cu nas cârn, pantaloni scurți și cămașă în carouri, răsări ca din pământ, lângă buturugă. Nu, nu,nu!! O mușcătură zdravănă, câțiva stropi pe bărbie și amica de ocazie deveni istorie. Îl cuprinse o spaimă nemaivăzută, încercă să se miște, dar degeaba. În câteva secunde țâncul fu lângă el, apucându
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
bată Lupu pe Ioana din cauza toporului. Dar în urma lui Busuioc, ei se prăpădeau de râs. Ioana nu-l iubea pe Toader al ei și mai călca strâmb. Așa a rămas iarăși gravidă cu Veta, care nu seamănă și nici nu răsare cu Lupu, dar îi poartă numele. Într-o bună zi, el s-a dus în pădure și a adus un lemn pentru foc. După ce a lăsat lemnul afară, a intrat în casă și a băut câteva înghițituri dintr-o sticlă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
gândesc în cor; oamenii nu gândesc în grup... La baza culturii țărănești este tot personalitatea lor, dar o personalitate anonimă, nu ca orășenii, care se semnează unde vrei și unde nu vrei, pe garduri și hârtie. Adevărurile din lumea rurală răsar așa, ca brazii, ca fagii... Țăranii formează o comunitate și orășenii o societate. Comunitatea e de natură organică și societatea orașului e de natură construită. Orășenii sunt juxtapuși, cum sunt cartofii în sac, în timp ce sătenii stau în sat prin reguli
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
gospodărie, cu animale, cu viță de vie, grădină de zarzavat și multe flori. De plantatul florilor se ocupa Letiția În mod special. Alegea tot ce găsea mai frumos pe la colegele de liceu, păstra semințele și primăvara numai ce vedeai cum răsăreau acele minunății, de care bunicii ei erau foarte mândri. Oameni În vârstă, creștini ortodocși, cu frică de Dumnezeu, nu mai conteneau cu sfaturile pentru nepoata lor să fie cu mare băgare de seamă, să nu cumva să facă o prostie
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Dialog cu savanții care vorbesc despre moarte, ca despre viață A muri înseamnă a trăi! Câtă spaimă sau indiferență măsoară cel care nu vrea să moară? Stau în fața paginii scrise de ei cu Adriana,verișoara mea, căutând în dicționar să răsară cuvântul salvator, care stingher să ducă într-o lume de cleștar, fără scop, efemeră ... Va dispare spaima și ea ca un obiect banal după etajeră! Apa lunii a pătruns în noi încet, insinuant și apoi se subție în fiecare țesut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ar fi de grea, să scap de această apăsare. Sub legea credinței mele mă voi așeza și voi aștepta rugându-mă fecioarei sub un copac cu trunchiul tânăr și drept, în crusta-i verde însă, jarul vremii deveni opac. Am răsărit fără spini și buruieni cu floarea, cuprinsă de sfială, descoperită în cerurile de pământ, în luciul apei ce încă răstoarnă lumea din loc, cu bucuria de foc! Genunchii mei scunzi tot sub patrafire-i ascunzi? De această noapte să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
l-a dus acolo, l-a purtat de mână până în inima credinței; a fost ales din mulțimea care parcă apleca covorul de trepte, în mișcarea albă de brumă, prin cristale drepte, așezate sub tălpile celor câțiva ce au văzut cum răsare lumina roșie de sus, de undeva. În fiecare an de Paște, Lumina ne este dăruită nouă, calmă, ca o bucurie, mai spunea Slava; tot el mai povestea că cei cărora li s-a arătat vor cunoaște o mare suferință. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
tragică trăită cu rost a celor ce au fost. Aceasta este lecția, fata mea! * * * Zbor în jos, tot mai aproape de pământ, nu mai pot să mă desprind de iarbă și de legământ; mă voi căuta deasupra, în aerul aspru, când răsare luna cu zgomot, din încleștare, în căutarea soarelui, mirele mare. Singură am rămas și eu cu zborul în zigzag și buimac, peste craniul țărânei uscate și grea foarte aproape de inima mea. Zborul în jos este zborul invers este fără rugăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
protejată de îmbrățișarea bărbatului iubit, căci ea consideră atingerea lui asemeni unui talisman. Fericirea o face vulnerabilă, dar impulsul îmbrățișării o întărește, căci ea simte în corpul ei o răscoală care-i face bine, încât și-ar fi dorit să răsară pe trupul ei un stigmat, o floare de păcat, care să-i aducă aminte mereu de iubirea pe care o simte pentru Vâlsan. GAROAFE Mereu Manuela a căutat o comparație cu Divinitatea cu Fecioara, cu Christ), probabil spre a-și
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de aparență și de percepția comună, pentru a vedea în buna „gospodină”, în „mama grijulie” și o ființă cu drepturile cuvenite oricărei femei: dacă nu tandrețe, măcar puțină afecțiune și admirație pentru o „creatură a Domnului”, „o floare de mac răsărită în lanul de grâu al existenței obișnuite; un măr copt pe creanga stufoasă a pomului vieții; un tril de privighetoare în concertul amestecat al nopții de vară.” (Poetul P.H.L. nu se dezminte!) «Dar cine să fie persoana „normală” în stare
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
chiar și Nicanor, dar, văzînd că Virgil se uită mirat la el, se încruntă numaidecît. Ei, acum putem sta de vorbă? reluă străinul. În aceeași clipă se auziră cîteva bătăi ușoare în ușă. Virgil întoarse capul și crezu că soarele răsare chiar atunci în ușa primăriei. Ilinca! șopti el fără să-l audă nimeni. Într-adevăr, pe ușă intrase Ilinca, îmbrăcată într-o rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
uriaș de stîncă... Piatra Domniței! Am ajuns la Piatra Domniței! strigă fericit Bărzăunul bătînd din palme și arătîndu-le tuturor o priveliște de basm. Piatra Domniței Î ntr-adevăr, o priveliște mai frumoasă ca aceea nici că se putea imagina. Piatra Domniței răsărea nu numai din visul fiecăruia ca o împlinire meritată, dar în acele clipe părea mai degrabă un strigăt al pămîntului, o chemare spre albastru și veșnicie... Rămaseră cu toții încremeniți, nemaiștiind cum să se manifeste. Se temeau ca nu cumva, strigînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
acea lume de piatră și întuneric, cine s-ar fi încumetat să se urce la asemenea înălțime?... Asta ar fi însemnat nebunie curată. Oare de ce-i zice Piatra Domniței? se întrebă deodată Virgil, mai mult șoptit, cu modelări stranii. Întrebarea, răsărită din tăcerea care-i înfiora pe toți, avu darul de a-l trezi pe fiecare la realitate. Se uitară repede unul la altul, pentru a fi siguri că se află cu picioarele pe pămînt și nu pe lună. Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-o în seama unui turc bătrîn. Dimineața, bătrînul a dezlegat-o ca să se poată spăla și ospăta. Domnița atîta a așteptat. De cum s-a văzut fără legături, a luat-o la fugă spre marginea prăpăstiei. Turcii, după ea. Tocmai atunci răsărea soarele. Și soarele s-a îndrăgostit de ea și, cînd a ajuns la marginea prăpăstiei și s-a aruncat în adînc, n-a lăsat-o să se prăbușească, ci a prefăcut-o într-o pasăre albă, mi se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici izbucneau vijelioase apele rîului pe malul căruia veniseră. Se opriră înfiorați și din pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața lor răsărise, ca din basmul celor 1001 de nopți, Peștera Liliecilor. Spaimele întunericului I ntrarea în adîncul peșterii nu prea avu darul să încînte pe nimeni. Dacă pînă acolo totul păruse negrăit de frumos, acum lucrurile căpătară o înfățișare nu prea dorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
sisteme este ritmicitatea tensională dintre sensurile componentelor unui poem și tonurile fonemice. Iată poezia La steaua. In primul vers vocala repetată a semnează prezența luminoasă a stelei, iar terminarea pe silabă accentuată fixează astrul pe boltă ("La steaua care-a răsărit"), pentru ca vocalele stinse din finalul celui de-al doilea vers ("E-o cale-atât de lungă"), precum și rima vibrantă, cu silabă neaccentuată, să sugereze nemărginirea spațiilor parcurse de lumina astrului. În strofa următoare, alternarea silabei finale accentuate cu una neaccentuată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Astfel, în poezia Atât de fragedă, prima hipostază este constituită de o lumină asemenea florilor de cireș emanată de o făptură plutitoare, o zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o lumina unui astru, urmează întunericul străbătut de moartea ei, după care ea reînvie în neuitarea iubirii poetului. În Venere și Madonă, în prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri"; vorbind despre cânturile iubirii apuse, poetul scrie: Atâta murmur de izvor/ Și-atât senin de stele/ Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.../ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine..."; iar mai apoi, depărtarea spațială și temporală dă stării de suflet adâncime, o adâncime care răzbate de dincolo de moarte: Că nu mai poți să te arați/ Lumină din departe/ Cu ochii tăi întunecați / Renăscători din moarte". Definirea stărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt, delirul sacru dionisiac, arhanghelul Gabriel cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă nopțile în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul fecioară al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
au fost aduși la curtea lui Musa. Cel creștin, Gisalrico, i-a explicat copilului că numele ales de tatăl lui pentru el, Leovigildo, însemna legământ din dragoste. Era un nume de taină, pe care numai ei trei - prințul arab, bătrânul răsărit în viața lor ca din senin și copilul de-acum creștin îl foloseau, iar el, Leovigildo, a înțeles curând, din încruntătura lui Tayyib, din chipul înghețat al celuilalt dascăl, Aabid, că în el nu se ascundea numai iubire, ci și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
prin țesă vizigotă. Își vopsea mâinile cu henna și își colora pleoapele încă de la zece ani. Devenise repede eleva favorită a lui Aabid și vocea ei unduia leneș într-o arabă fără greș. Era neîntrecută la desen. De sub degetele ei răsăreau arcade, bolte și un pavilion care, într-o vară, a prins viață în grădina lui Musa, sub ochiul atent al fetei de 12 ani. Isabel la segunda calcula unghiuri, înclinații și raze de cerc, hotăra materialele potrivite pentru fiecare centimetru
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dimineață întruna alergase pe urmele lui Lupino. Devenea din ce în ce mai greu să țină pasul cu el. Puiuțul vroia să vadă tot, să înțeleagă tot, să știe tot. Răscolea fiecare cotlon, întorcea pe toate fețele fiecare piatră, mirosea fiecare fir de iarbă răsărit din pămînt; escalada mușuroaiele, alerga încolo și-ncoace, cu o energie care părea să nu-l părăsească niciodată. Încerca sărmana lupoaică să-i facă față, dar numai ea știa cît de greu îi era să reușească. Epuizată, se întinsese pentru
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
atît de repede. Era mijlocul zilei, dar acoperise soarele în întregime, lăsînd în locul luminii obositoare o ceață plumburie. La început, fulgere adînci au despicat aerul fierbinte. Apoi tunete înspăimîntă-toare, alergînd în toate direcțiile, făcură spațiul de nesuportat. Un vînt sălbatic, răsărit din senin, culcă la pămînt întreaga vegetație. Era un haos de sfîrșit de lume. Dar ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară. Ar fi fost mai înțelept să-și găsească adăpost. Oricum, înaintarea era anevoioasă. Abia dacă aduna doi-trei pași avans
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și înc-o noapte apoi, dormiră neîntrerupt călătorii. Le-ar fi trebuit chiar mai multă odihnă, dar nu sosise timpul relaxării. Căutarea era departe de a se fi sfîrșit. Nu fu nevoie de multe vorbe. Se înțelegeau din gînduri și, de îndată ce răsări iarăși soarele, cei doi purceseră la drum. Ploaia redeșteptase pofta de viață și totul în jur renăștea. Se bucurau ca niște copii de veselia semenilor lor și făceau planuri optimiste pentru viitor. Aveau să o regăsească pe mama; aveau să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]