1,717 matches
-
În glas. Apoi se Întoarse spre Desert Rose, bănuitoare. — Sau sunt? Desert Rose Își feri privirea. — Nu, sigur că nu ești angajata lui, zise ea. Dar suntem Împreună, și tu dormi În rulotă, răspunse Desert Rose pe un ton ușor răutăcios. — Uită-te În ochii mei, zise Kitty. Ți-a cerut să mă angajezi? Desert Rose se Întoarse spre Kitty și răspunse cam cu jumătate de glas. — Adevărul e că, atunci când i-am zis lui Charlie că te-am invitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un mogul“, parcă o auzea Kitty pe Desert Rose bârfind și bătându-și joc de ea pe la spate. „Bătrânul“ era ceva nou pentru ea. Da, Kitty era piesa de bază la care apela Desert Rose când dorea să turuie povești răutăcioase despre aventurile ei care să stârnească invidia, dar și râsetele. Parcă o auzea chicotind: „Mă Întreb ce-o să mai inventeze după asta? Kitty se uită la granițele vestice ale imperiului ei și plânse, pentru că nu mai rămăseseră lumi de cucerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sub numele de Desert Rose? Întrebă cel mai mic dintre cei doi. Își fluturară amândoi insignele. — Da... murmură ea. — Eu sunt detectivul Fitzgerald, zise primul, un bărbat Înalt, ciolănos, cu păr negru, mustață subțire și ochi albaștri, cu o sclipire răutăcioasă. El e detectivul Robinson. Cel de-al doilea bărbat avea și el un păr des, alb, gene și sprâncene incolore, o față grăsuță, rozalie și două bărbii duble. Albinos și obez, semăna cu un urs polar. — Mă mai țineți minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
târziu, între paste care nu erau destul de uscate și amestecuri prea groase care refuzau să se lase strecurate, mult mai potrivit ar fi fost să spună Lasă-mă în pace cu războiul meu. În cea de-a patra dimneață, ca și cum răutăcioșii și furtivii spiriduși, care erau diversele materiale, ar fi regretat cruzimea cu care îl trataseră pe neașteptatul începător în noua artă, Cipriano Algor începu să găsească moliciuni acolo unde înfruntase asprimi, docilități care-l umpleau de recunoștință, secrete care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
adevărat că anumite lucruri mi s-au părut încă de atunci curioase. De pildă, faptul că nimeni nu putea să spună despre Bătrânul ceva sigur nici măcar între patru ochi. Apoi mi se părea ciudat că nu prea îndrăzneau să fie răutăcioși, mărturisindu-și îndoielile, decât în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gura clevetitorilor. Dimpotrivă, când afla ce se discuta pe seama ei, surâdea îngăduitoare. Poate chiar se bucura. Cu o legendă în spate se simțea în siguranță, la adăpost de orice pericol. Privind-o cum venea pe coridor, Mopsul a spus odată răutăcios: „Un fund de femeie e uneori mai periculos decât o întreagă poliție”. Tot el, câteva clipe mai târziu, s-a grăbit s-o salute primul. Legătura care i se atribuise cândva, cu Bătrânul, n-o împiedica deloc să-și asigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Abia se atingea de mâncare și nu mai discuta cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum ieșea afară, se îndrepta spre bălării. Numai Filip a găsit prilejul să spună ceva răutăcios, cu toate că Hingherul n-avea nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât?” Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că fiecare fir de păr din capul nostru e socotit. Eu cred că tot ce trebuie să se întâmple se va întâmpla într-o zi, dar că nimic în plus nu trebuie să se întâmple”. „N-am priceput, îl zgândări, răutăcios, Mopsul: crezi sau nu crezi?” „Cred, mă, cred în Dumnezeu, dar cred și în mine”, l-a repezit Domnul Andrei. Nu încetase să se simtă sau să se creadă pilot, adică să știe că și de el depindea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care dansează la capătul unui baston, cum am citit într-o poezie. Dar tonul ei mușcător, tăios, ironic cu care reteza orice elan celor care vroiau să se apropie de ea, mă făcuse să fiu prudent. Și apoi erau zvonurile răutăcioase lansate de Aristide care se învârtise multă vreme în jurul ei, fără succes. Irezistibilul, cum îl poreclise Domnul Andrei, trebuise să se dea bătut; „gâsculița” a rezistat asaltului. Drept care, cu buzele lui parfumate, Aristide șoptise veninos în dreapta și în stânga că acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine ca o plantă exotică. O priveam cu oarecare curiozitate fără să mă atragă s-o miros. Cu bătrânii, ea se arăta de obicei caustică, îi lua peste picior când se întreceau cu gluma și o ciupeau. Le striga atunci, răutăcioasă: „Hei, moșule, fii atent că-ți cade proteza”. Și scăpa astfel, pierzând, desigur, și din simpatii, ba chiar împingându-i fără voie pe clevetitori să se răzbune. În dimineața aceea, însă, era cu totul alta. Tremura, și de frig poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu râdeți. Vă rog”, am strigat. Au tăcut pe loc, dar eu am continuat să strig: „Nu râdeți. Vă rog! Nu râdeți. Vă rog!” Bătrânii mă priveau înmărmuriți, fără să scoată o vorbă, serioși, preocupați, numai Mopsul avea o satisfacție răutăcioasă în priviri care mă irita: „De ce râdeți? V-am rugat doar. Sau nu vreți să înțelegeți? Nu râdeți, vă rog”, am continuat cu ochii la Mopsul. „Nu vă simțiți bine, domnule sculptor?” zise în sfârșit Domnul Andrei. „Poate ați stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aflu de la ea ceva foarte important privind trecutul meu. N-am găsit-o însă nicăieri. M-am dus la Arhivar și l-am întrebat dacă nu cumva cunoștea el numele femeii și locul unde o puteam găsi. Arhivarul a râs răutăcios. Îi făcea plăcere, în mod evident, că mă aflam în încurcătură. Pe coridor, mi-a venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am iubit-o, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Iar tu vei avea ce dorești. Amintește-ți vorbele astea, Roza și Crucea. O să auzi vorbindu-se de ele. Dee se Înfășură În anteriul lui cu mâneci ca Într-o mantie, și-i ieșeau din el doar ochii scânteietori și răutăcioși. Să mergem, Kelley, zise el. De-acum omul ăsta e al nostru. Iar tu, Khunrath, să-ți ții departe de noi Golemul până la Întoarcerea noastră la Londra. Iar după aceea, Praga să nu mai fie decât un rug. Dădu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la nenorocirile lor (costisitor, zicea Diotallevi, dar eficient). Afirmă cu candoare: „Avem o ambiție fără limite, o aviditate mistuitoare, o dorință nemiloasă de răzbunare și o ură nestinsă“ (dând dovadă de un masochism rafinat, deoarece reproduc cu plăcere clișeul evreului răutăcios care circula deja În tipăriturile antisemite și care va Împodobi copertele tuturor edițiilor cărții lor) și hotărăsc să abolească studiul clasicilor și al istoriei antice. „Ce mai“, observă Belbo, „Înțelepții din Sion erau o șleahtă de șnapani“. „Nu-i de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de la o viitoare ruină la alta adică autostrăzile și șoselele suspendate iar mașina este singurul nostru adăpost arhitectura dorinței redusă la pîntece un pîntece În tranzit de la un niciunde către un altul! Întristat de propria-i viziune și detectînd satisfacția răutăcioasă a publicului, se revoltă În fața dorinței sale de a face pe plac străinilor. Tușește. Își trădează propria țară de dragul unor... ce? Aplauze? Nici nu există. O apucă pe o altă cale. — Miracolul Americii este cel al mișcării nu al regretului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
era în culmea fericirii că aranjamentul ei mersese mult mai bine - și cu siguranță mult mai repede - decât ar fi putut spera vreodată. — Chiar a vrut să se asigure că ai intenții serioase? Așa că, bineînțeles, strecură Sophie cu o luminiță răutăcioasă în ochii ei negri și migdalați, i-ai zis: „Ei bine, Larry, o partidă rapidă e tot ce voiam de fapt, dar sunt întotdeauna dispusă la un compromis“. — Sophie! exclamară Fran și Henrietta într-un glas. — Ei bine, mie mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de ce toți ceilalți băieți poartă chestiile astea - atinse șapca băiatului - cu fața în spate și tu nu? — Doar nătărăii le poartă așa. — Am înțeles. Îl studie o clipă pe băiat. E ciudat dar semeni foarte bine cu cineva. Un zâmbet răutăcios se ivi pe fața tânărului. — Cu tata. A lucrat pentru dumneavoastră cândva. — Ești cumva Ben, băiatul lui Jack Allen? Ultima dată când îl văzuse Ralph, Ben avea în jur de zece ani. Acum trebuie să fi avut paisprezece sau cinsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Bun. Domnul Jones era întruchiparea eficienței prompte. După cum știți, Trustul de Presă Express ne-a făcut o ofertă, una foarte tentantă de fapt, având în vedere că Citizen nu e tocmai Daily Mirror. Fu scuturat de un acces de râs răutăcios, dogit, despre care Fran crezu pentru o clipă că avea să-l facă să înroșească la față și să-și piardă aerul pompos de demnitate. Din nefericire, își reveni. — Mama ta este, pe bună dreptate, foarte îngrijorată în privința viitorului tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
la îndemână oamenilor să treacă pe-acolo cu comenzile. Chiar și așa, în această epocă a tehnologiei, aveau să aibă nevoie de un departament televânzări. Dar unde naiba aveau să-l pună? — De ce nu aici? E destul loc, sugeră Stevie răutăcios, arătând cu cana spre biroul special proiectat pentru redactorul-șef care îi aparținuse odată lui Ralph. Fusese singurul lui act de bravadă. Zugrăvit în verde închis, cu pereții acoperiți de rafturi și diplome, era destul de mare ca să găzduiască un departament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
blugi peste o bustieră și o fustiță roz cu volane care lăsa să i se vadă coapsele durdulii, ce îi evocară lui Fran povestea celor trei purceluși. Și deși trupul ei lăsa impresia de generozitate, fața îi era suptă și răutăcioasă. — Pentru că e un boșorog pervers, de-aia. Fran o antipatiză instantaneu. Domnule polițist, ce s-a întâmplat mai exact? Polițistul, tânăr, crud și stânjenit la culme, șovăi. Phyllis se ivi gâfâind, în spatele lui Fran. — Domnișoara spune că domnul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tehnologie. Am o idee mai bună. Vino la mine. Am televiziune prin cablu. — Nu, mersi, Francesca. Ralph strânse din buze cu un aer încăpățânat. Îmi place mai mult la Jack. Mă simt ca acasă acolo, îi făcu el cu ochiul răutăcios, însă fără maică-ta. — Bine. Doar în seara asta. Jack trebuie să-i fi auzit venind pe alee și îi aștepta în prag, ținând brațul în jurul lui Ben, care avea ochii roșii de plâns, învinovățindu-se de bună seamă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
preferînd, în locul „mărginirii fatale a creatorului”, luciditatea „celui avizat”. Conștiința critică sterilizată învinge, așadar, spiritul creator. Raicu refuză totuși calificativul de „antiliteratură”: „Urmuz e un devotat al ideii de literatură (...) își iubește personajele de o puerilitate simpatică (...) uneori, demonică și răutăcioasă, alteori”. Pornind de la „Fuchsiada”, eseul lui Raicu propune, în final, o „critică a conștiinței angelice” urmuziene: „Visul muzical angelic constituie veritabila utopie a lui Urmuz, în care se poate descifra cu ușurință repulsia abia sublimată față de aspectele brutale, față de materialitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prea bine cît de ticăloasă și de manipulatoare poate fi și ce avea de gînd să facă În seara asta, o parte din mine crede sincer că e posibil să-i fi scăpat. Poate că nu a fost o manevră răutăcioasă, ci doar una lipsită de tact. Întreaga mea furie se risipește. După cinci minute, sîntem iarăși prietene, iar relația noastră e tot atît de aproape de aceea pe care o au o mamă și fiica sa, pe cît ne Îngăduie rolurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am ascuns de toți. Dar mi-a fost dor de tine. — Și nouă ne-a fost dor de tine. Ne-ar face mare plăcere să te vedem. Și lui Charlie Dutton, adaugă ea, iar eu mi-o și imaginez rînjind răutăcios. — Ce vrei să spui? mă prefac eu că nu pricep, Încercînd să aflu mai multe. — Nimic, răspunde Fran cu nonșalanță, pretinzînd la rîndul ei că e nevinovăția Întruchipată. — Ei, haide, o implor eu. Nu mă interesează cu adevărat, dar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sature pe toți însetații. ― Exact. Orașul n-a fost construit niciodată. Fântâna, însă, am văzut-o când am fost în deșert, pe urmele Anei. Apa scânteia în soare. Am vrut să mă aplec să beau, dar am auzit un râs răutăcios. Mi s-a făcut frică, atunci, că apa era otrăvită și m-am tras înapoi, hotărât să rabd, oricât m-ar chinui setea. Am luat frunze și le-am mestecat, am smuls plante și le-am supt sucul, dar, pe măsură ce
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]