1,300 matches
-
de minciună, undeva deasupra noastră, iar nouă nu ne mai rămâne decât să ne conformăm adevărului. Dodo a plecat imediat, fără să mai întrebe nimic, fără să fie nevoie să-i explic. Eu m-am dus înapoi la petrecere. Eram răvășită de noua crimă pe care o săvârșisem. Am plecat cu lulu și cu Soso la un bar din apropiere. I-am lăsat să se certe puțin între ei, apoi l-am ales pe lulu. După aceea ne-am aprins niște
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Supremă Împotriva proprietarului felinei. Kitty zâmbi, ieși din restaurant și se Îndreptă spre plaja pustie. Golful era calm la răsărit. Dinspre ocean venea o briză proaspătă. Altădată poate i-ar fi fost frig, acum doar Îi Înviora obrajii și Îi răvășea părul. Soarele strălucea, anunțând o zi frumoasă. Își scoase sandalele și se plimbă desculță prin nisip, gândindu-se cum i s-ar fi scufundat picioarele În zăpadă dacă ar fi rămas În New York. Se Întinse pe nisip, acoperindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lovi de două ori. Ziua următoare, la prânz. Când deschise Kitty ușa rulotei, mult după miezul nopții, Desert Rose se tot plimba prin cameră, plângând. Fața i se umflase, machiajul Îi cursese În dâre negre, Înfiorătoare, iar hainele Îi erau răvășite În ultimul hal. Plângea, probabil, de câteva ore. Văzând-o În starea asta, Kitty se bucură că nu avea pistol, altfel l-ar fi Împușcat fără ezitare și fără discuții pe Charlie. Credeam că nu mai ajungi, zise Desert Rose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cum arăta acasă, În decorul ei. — Bună, iubito, zise emoționat. — Bună, iubitule, Îi răspunse, la fel de emoționată. — Arăți minunat, atât de elegantă... spuse măsurând-o din cap până-n picioare. Era Îmbrăcată Într-o haină lungă, neagră și elegantă, cu șuvițele blonde răvășite de briza rece, arăta ca o doamnă, ca o femeie, nu ca fetița boemă care dormise Într-o rulotă neîncălzită În Los Angeles. Se Îmbrățișară stânjeniți, cu prudență, aproape ca niște cunoștințe, apoi plecară În plimbare. Fascinat de lucrare, Matthew
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cu cuțite, săbii, arcuri, pistoale, puști și mitraliere a armatelor sale fictive, se dovedea extrem de grijuliu în privința numărului și extravaganței cohortelor sale de soldăței, se arăta neîndurător cu plebea dornică de a-i intra în casă și de a-i răvăși comorile, era gata oricând să-și lipească urechea de asfalt ca să ne vestească sosirea lui Winnetou, nu dădea doi bani pe discurile cu Neghiniță și Harap Alb, în schimb, era pregătit să jure credință veșnică celui ce se va învrednici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
inima lui nu poate rezista la infinit, tensiuni, vibrațiilor electrice tot mai virulente slabind puterea de apărare a organismului său. Dacă mai dorea să fie În viață, trebuia neapărat să Întreprindă ceva În favoarea sănătății. Dar ce anume...? Îngrijorat, cu mintea răvășită de cele mai contraversate ipoteze, se prezentă la procuratura unde redactase reclamația scrisă, cu o vaga iluzie de răspunsul ce-l va primi. Avu totuși din nou răbdare să-i descrie procurorului ultima fază petrecută cu două zile În urmă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pentru unele Întrebări suplimentare, fără să mai fie legat În cătușe. Urcând dela subsol cele câteva trepte de beton, Maiorul Mircea Dobrescu Îi șopti. “Înainte de a intra În biroul meu, privește În dreapta dumitale...!” Slăbit fizic, leșinat de foame, cu mintea răvășită de cele mai Întunecate perspective de viitor, Tony Pavone nu realiză adevăratul sens al cuvintelor spuse de Maior Însă, când acesta Îi atrase din nou atenția se trezi la realitate. “Întoarce capul...!” - mai zise Maiorul. Se răsuci mașinal, Încremenind. Iluzie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
M-am uitat la lumea care se plimba, m-am uitat la felul În care Își ține mîinile. Oare mîinile acestor oameni vorbeau ? Toată dimineața am privit mîini ce se legănau pe lîngă corpuri, se ascundeau În buzunare, netezeau părul răvășit de vînt, salutau, arătau către veverițe, se făceau pumn, aruncau alune, erau băgate În nas, scărpinau la prohab sau țineau alte mîini. Toate mîinile Își vedeau de aceste treburi fără să rostească nici un cuvînt. Am mîncat iarbă. De două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o societate ocultă din care n-aveam să fac parte niciodată. Tâmpenia și vulgaritatea lor mă revoltau, fără să-mi dau seama că era doar stilul vremii și că, dincolo de puțoismele lor alintate, nu erau decât puștii eterni, amorfi și răvășiți de diluviul hormonal, din care aveau să iasă pe bandă rulantă inginerii, economiștii și șoferii de autocisterne, toți serioși și responsabili, de mai târziu. Pe când din mine n-avea să iasă nimic, deși mă imaginam produsul final și absolut al
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
frumusețea caleidoscopică, nepământească, a culorilor lui. Niciodată o aripă de fluture, o pană de colibri, o halucinație cu mescalină n-ar fi amestecat atâtea nuanțe, atâta pâlpâire de culori trecând cu o dulceață nesfârșită una-ntr-alta, aprinzîndu-se și stingîndu-se, răvășind ființa celui care l-ar fi contemplat. Lulu, în schimb, devenise cenușiu și inert. Ochii îi erau acum roșii-fosforescenți, morți, deși arzând cu flacără. Păianjenul scoase de sub torace un ac lung, curb, pe care-l înfipse cu un ușor troznet
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și apoi în purpură, obrajii și nasurile gorgonelor de pe frontoane lăsau umbre ascuțite pe un zid întreg, ferestrele se umpleau de sânge, iar o fetiță în rochie albastră, oprită în poarta de fier forjat, cu sulițe, a casei sale, îți răvășea amintiri vechi, atât de vechi încît ți se părea că le ai dinainte de-a fi venit pe lume. Am ajuns de multe ori atunci pe strada Venerei, fără să bănuiesc că acolo, într-una din caselea acelea mari, negustorești
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
strălucitori. Ne-am îmbrățișat din nou, dar de data asta ea se agita cu o voință de profanare care-o făcea să uite de orice. M-am ridicat în ciuda strânsorii ei și mi-am pus haina. Mi-am aranjat ținuta răvășită în oglindă. Părul îmi era ud și despărțit în șuvițe. L-am pieptănat din câteva mișcări. Gina se ridicase și ea, își trase tricoul și, cu părul buclat, desfăcut, se sprijinise de umărul meu. Ne priveam în oglinda scânteietoare. Ochii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe care Elisabeta continua să mi-o arate cu ochii holbați. Era un valet, dar partea de jos a cărții nu era imaginea răsturnată a valetului, ci o superbă damă de ghindă, cu o floare de iasomie între degete. Am răvășit repede cărțile de joc, dar Elisabeta începuse să se zvârcolească. După ce i-a trecut criza, am luat împreună fiecare carte din pachet, dar nu am mai găsit imaginea aceea ambiguă. Elisabeta e foarte tandră cu mine, lipicioasă aș spune, gata
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
crede. Un lemn roșu, plăcut mirositor, îi căptușea adâncimea. Tot interiorul era ocupat de câteva teancuri groase de hârtie de scris, mii de pagini stivuite unele peste altele. Când, înfigîndu-și degetele în ele și răsturnîndu-le pe covor, Egor le-a răvășit prin toată odăița, am putut vedea că erau acoperite cu un scris egal, ciudat de inexpresiv. Dar abia când am încercat sa citesc câteva rânduri din opera alungitului, am înțeles oroarea imensă pe care aceasta o conținea: pe mii și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bleu-ciel agolmerației rutiere. Domnul profesor din Marea Britanie, alți domni și domnițe de prin Occident se miră într-ascuns de paragina expresivă a autobuzului, un fel de "rata": acele vehicole folclorizate de pe ruta Timișoara-Parța, cu mușamaua scaunelor bine scorojită, cu podelele răvășite de înghesuiala generațiilor de femei și bărbați de prin satele patriei. Ne oprim la locuri dinainte stabilite, trecem în grup restrâns spre monumentul învăluit în ceața iernii, și pe lângă noi populația merge și se întoarce, ne privește cu indiferența specifică
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
care era supus. Vasia i a dat brusc drumul lui Guttmann, după ce a mai măturat o dată, cu corpul bietului matematician, un rând de cărți. Apoi a ieșit nepăsător din librărie, iar eu am rămas cu Marcian Guttmann să punem cărțile răvășite la loc. Scena era penibilă, vânzătoarele ziceau: „Lăsați, domnu’ profesor, nu e cazul... Noi îl cunoaștem pe domnu’ care a ieșit... zău, nu e cazul...“ Iar eu cu Guttmann căutam, în patru labe, sub standuri, să culegem cărțile aruncate. Și
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
noile ei achiziții, fotoliile și canapeaua Club, învelite în piele. Ar fi intrat tiptil, cu aceiași pași ușori, și i-ar fi pus mâinile la ochi sau și ar fi strecurat capul prin îndoitura brațului, iar el, bâjbâind, ar fi răvășit hârtiile de pe birou, tamponul de sugativă, coupe-papier-ul, imensa călimară de bronz, tot speriindu-se, mirându-se, tot întâr ziind să o recunoască. — Cum, domnișoară, cum ? i-ar fi zis uitându se la ea sever. Și doar ea știind că totul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
din îmbrățișarea lungă. Se privesc minute în șir, nehotărîți cum să rupă tăcerea. De ce ai acoperit numele tău pe afiș? întreabă Mihai într-un tîrziu. Vlad întoarce capul spre vagon și strigă o chemare în spaniolă. Apare imediat o țigăncușă răvășită de somn. Soția mea! o arată Vlad cu palma. Apoi spune ceva în spaniolă, prezentîndu-l pe Mihai. Țigăncușa se dezmeticește, murmură o scuză și fuge înapoi în vagon. Am cutreierat cu ea toată Europa, Canada și o parte din America
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lui ating dosul mîinii întinse pe pat. Apoi se ridică încet și, cu privirea rătăcită, ca un învins, pornește spre ușă. Observă că Teona a întors din nou fața spre perete; îi zărește doar puțin din obrazul alb și buclele răvășite pe pernă. De pe celălalt pat, Doris îl privește lung. Ella și Doris... Nu, ele nu fac parte din sistemul Teonei. Nu fac, pentru că sînt sistemul însuși, al cărui centru a fost, de fapt, Teona. Ella l-a prefigurat, Doris a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
acestea violente, forme de manifestare ale unei iubiri care se hrănește din defectele obiectului îndrăgit, se iscau adesea, când nu puteau viza situația însăși, în preajma unui simplu simptom. Așa se întîmplase și acum, când l-am găsit, pe lângă toate celelalte, răvășit de un articol al lui I. Gr. din "Luceafărul", în care se cerea mutarea "cu câțiva metri" a Bisericii Eroilor din Tg. Jiu, pentru ca în felul acesta Coloana Infinitului să poată fi văzută nestânjenit de către privitorul aflat în Poarta Sărutului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cunoscut-o fără doar și poate tot pe un teren de golf, acolo a văzut-o probabil pentru prima dată În timp ce lovea cu crosa În mica minge albă care dispărea În perfecțiunea aceea verde și el Înainta și vîntul Îi răvășea părul dîndu-i un aer elegant, ondulîndu-i ușor tîmplele argintii și Înviorîndu-i pielea Întotdeauna bronzată; și pe urmă, de ce nu?, au băut Împreună gin and tonics, aduse pînă la piscina clubului pe tăvi de argint de mîini invizibile și ascultătoare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
el Îl căutau, dar chiar În clipa aceea se năpustiră amîndoi asupra lui și Începură să-l lovească de parcă ar fi vrut să-l lase lat acolo În mijlocul grădinii, printre copaci și păpuriș. L-au umplut de noroi. I-au răvășit părul. I-au rupt tot ce urau mai mult la el; trusa, costumul bleumarin și mai ales fața, pe care i-au desfigurat-o. În sfîrșit, l-au scos În brînci pînă În stradă. Apoi au dat fuga la etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de două persoane și, În timp ce Juan Lucas dădea drumul motorului, Julius simți brațul maică-sii cuprinzîndu-l pe după gît. Ridică ochii și o privi: ce frumoasă era Întotdeauna! și mai ales acum, cînd ridicase o mînă pentru a-și aranja părul răvășit de vînt. Juan Lucas zbura, lăsîndu-i pe toți În urmă pe bulevard, Jaguarul era ca un bolid și cum gonea astfel, decapotat, aerul Îi izbea În față făcîndu-i să Închidă ochii de plăcere, era mult mai plăcut să ții ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
al corridelor, de spectator competent și rafinat care va stîrni senzație printre femeile de la tribuna oficială, plasată la umbră. Susan nu se atinge de nici un fir din părul lui, pe care Însă vîntul și soarele vor avea grijă să-l răvășească puțintel, fără să-i strice farmecul, fiindcă și cu părul ciufulit Îi vine bine și știe să fie elegant Întotdeauna, e foarte șic, are un aer viril și de aceea Susan Îl preferă toreadorilor, care, la urma urmei, toți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am rătăcit, Îi spuse Juan Lucas pe neașteptate. — Mai rătăcește-te Încă o clipă, darling. Spunînd aceste cuvinte, Susan se Întorsese să-l privească pe Juan Lucas; vru și el s-o privească, să-i Înregistreze expresia, dar vîntul Îi răvășise tocmai În clipa aceea părul pe fața, ascunzîndu-i-o complet. — Mai rătăcește-te o clipă, spuse din nou Susan. El ar fi dorit să-i vadă fața, voia s-o acuze că stătuse prea mult de vorbă cu Ernesto Pedro. — Darling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]