1,025 matches
-
Mișu nu găsea un om priceput s-o monteze, deși se aștepta la o descoperire mai mare decât scrisorile verișoarei de-a doua, nu a aflat sub ea decât niște gândaci. Așa a și găsit-o domnul Mișu, cu apartamentul răvășit și cu o privire confuză. Domnul Mișu s-a apucat să pună paharele, oalele și ghivecele goale la locul lor, în felul său calm și tăcut. În timp ce se îndrepta spre ultimul pahar, acela cu care soția declanșase teribilul experiment magic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mi-a distrus comicii". Bunul meu amic elvețian Oliver W. se pregătește de plecare pentru Zürich. Va lucra la marea bancă privată UBS. O carieră tipic elvețiană, o viață fără surprize majore. Îl ajut să se mute. Apartamentul său gol, răvășit, golit de lucruri și de sens, este greu de privit. Sentiment acut al provizoriului, dar și al libertății. O, bunul meu prieten, primul care mi-a arătat că prietenia profundă și adevărată nu cunoaște nici rasă și nici frontiere... Studiez
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în civil. „Tu treci în spate, Rodica. Gabriel își târî cutia viorii și urcă spăsit lângă tatăl Rodicăi. Ea nu zicea nimic, nici nu râdea, nici nu mai plângea. Se uita tâmp la Gabriel, la figura lui disperată, la părul răvășit și la ciorapul lui roșu lăsat pe pantof. Se dusese și de data asta vraja cerului negru-rozaliu... Tata l-a dus apoi cu mașina acasă și nu îi strânse mâna. Știa că nu o să mai sune la ei. Și nici
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mi-a răspuns: - Tovarășul nostru învățător se numește Dumitru Dascălu. A fi învățător Nopțile lungi de toamnă-iarnă, bântuite de insomnii, îi prilejuiesc lui Dumitru Dascălu frecvente întoarceri în trecut, mai ales în cel îndepărtat, răscolindu-i amintirile, multe dintre ele răvășite și înlănțuite anapoda. Încearcă mici satisfacții când reușește să le descâlcească, să găsească un fir care să-l conducă spre întâmplările, faptele, oamenii sau locurile pe care dorește să le evoce. De câtăva vreme îi revin în minte gândurile obsedante
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
bătut și a vibrat pentru școală și pentru elevi, și le-a făcut mărturisirea că în ultimii ani a împărtășit experiența sa didactică și de viață colegilor de breaslă prin cele câteva cărți pe care le-a scris. Cu sufletul răvășit de trăirile afective intense și contradictorii din cele două ore petrecute împreună cu foștii săi elevi, Dumitru Dascălu refuză să accepte realitatea că în visteria vârstei sale s-au mai adunat 20 de ani de când promoția de absolvenți 1986 își lua
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
luni de tăcere. Spre școala din apropierea locuinței lui Dumitru Dascălu se îndreaptă grupuri, grupuri de copii cu ghiozdane multicolore și buchete de flori, însoțiți de adulți, toți îmbrăcați cu haine de sărbătoare și având chipurile îmbujorate de emoții. Cu sufletul răvășit de aduceri aminte și nemulțumit de actualul său statut de privitor, după ce o viață întreagă a fost actor în astfel de spectacole, Dumitru Dascălu privește înnegurat la ceea ce li se oferă privirilor sale obosite. Atenția îi este atrasă de un
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
distinsului dascăl din școală. Nefiind la curent cu modul în care s-a petrecut scoaterea lui la pensie, unii părinți l-au rugat să mai rămână în activitate, să le mai îndrume copiii măcar un an. Intrând în vacanță nelimitată, răvășit sufletește de noul său statut de om scos înafara vieții active, trăind dramatic sentimentul inutilității, s-a refugiat pentru câteva luni la țară, în satul natal. Acolo a sperat să-și afle liniștea sufletească îngrijindu-se de casa părintească, pe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
sau o bisericuță ortodoxă se transformă într-un pol de atracție și de îngemănare spirituală a celor ce tânjesc după pământul țării, pe care nu l-au putut lua pe tălpile pantofilor (cum se spune), ci doar în inimile lor răvășite. Ca să calce din nou pe țărâna sfântă a patriei și să-și revadă părinții, rudele, prietenii și meleagurile pe care au văzut lumina zilei, milioanele de români, răspândiți pe toate continentele, parcurg mii de kilometri. Sintagma foamea de amintiri - a
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Școlii „Al. Vlahuță”, am fost nevoit să merg singur, deoarece cu două zile înainte, pe 22 mai, îl condusesem pe bardul Cordărenilor la locul de veșnică odihnă, alături de iubita lui soție, Adela. În aceste zile încărcate de tristețe, cu sufletul răvășit și îndurerat, i am scris prietenului meu un poem din care reproduc un fragment: ...Acum, Când ai plecat să scrii pentru îngeri, acolo, în împărăția drepților, Colegul și prietenul tău, Vasile Fetescu, cu o lacrimă între pleoape, îți mărturisește că
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
întâlnire. - Aș vrea să le spui alor tăi ce am stabilit. - Da. Sigur le voi spune. Stai fără grijă. - Vin ambii părinți. Ei sunt la aproape patruzeci de kilometri depărtare. Vreau să nu ne strice nimeni bucuria asta. Se simțea răvășită și se retrăsese în camera sa. Credea că se afla pe un făgaș bun, dar se simțea vinovată. De ce vinovată? Nu spusese nimănui despre relația ei, iar când le-a fost prezentat părinților, mama ei adoptivă îi reproșă: - Am crezut
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei, rămânând câteva momente tăcuți unul lângă altul. Nici frunzele nu se mai mișcau, nici păsările nu mai zburau, doar timpul îi neliniștea fiindcă pașii lui erau repezi. Nicol părea o păpușică frumoasă. Dinții îi erau strălucitori și albi, părul răvășit în șuvițe negre, iar buzele își pierduseră din culoarea lor naturală părând mult mai roșii datorită sărutărilor lui Alin. Acesta se simțea eliberat de starea aceea euforică de dinainte. Îi zâmbi lui Nicole și lăsă ochii să vorbească în locul lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și împotriva lui însuși, el continuă să creeze acele imagini pitorești, asemenea unui haos organizat, pe care le înviorează cu pete de culoare” (p. 62). O fire bivalenta observa și Ion Alex. Angheluș - poetul Hușilor: „prima oara era iritat, palid, răvășit, neliniștit, sumbru”, „a doua oară, aprins, vibrând în fața peisajului hușean”. Aidoma, Mircea Deac îl caracterizează „ca om și artist ciudat, izolat, nemulțumit, răzvrătit, neînțeles”, „neîncrezător în oameni, desi îi iubea”, arta fiindu-i „un crez și un foc nestins” (p.
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Nici măcar nu bănuiți? Așa, să-mi dați o sugestie... Nu, surîde neputincios blondul. Scot portmoneul din buzunar și trag din el trei sute, punîndu-le pe birou, în fața lui, sperînd prostește în sufletul meu să descopăr ceva, care să-mi limpezească gîndurile răvășite: Chiar nu știți nimic? Nuu, strînge el din umeri. Mi se pare că a strîns din umeri neconvingător, așa că mai trag din portmoneu și celelalte sute, care mai sînt acolo, vreo cinci, și le pun peste cele de pe birou: Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat, cu capul îngropat în pernă, buclele blonde răvășite, ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute lîngă corp, picioarele desfăcute, iar fusta ridicată mult, deasupra genunchilor. Ochii mei o măsoară de cîteva ori, aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și degetele mîinii stîngi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamna Cristina. Intră în baie, o zăresc prin ușa întredeschisă cum deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să se convingă că nu-i prea răvășită, apoi iese, parcă mai înviorată. Să te conduc pînă la lift, îmi spune, apoi deschide ușa, iese și se întoarce spre mine, rîzînd ușor: M-am spălat pe față nu atît din cochetărie, cît mai mult pentru a-mi alunga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
adresează persoanei de lîngă mine: Cu ce vă servim? Aș vrea ceva.... vreun calmant... pentru dureri de stomac, aud lîngă mine o voce de femeie care mi se pare cunoscută, în ciuda faptului că e precipitată. Întorc privirea: e Brîndușa; puțin răvășită, pieptănată în fugă, cu pardesiul strîns la piept și cu o eșarfă adunată la gît, să nu se observe că s-a îmbrăcat în grabă. Dureri de burtă, precizez eu. Nu? o întreb pe Brîndușa. Da, confirmă ea. O sticluță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vine fragmentul acesta: „Heureux celui, ma fille, qui te conduira, candide et rougissante, au seuil de sa maison“. După factură, pare-mi-se, e din Herman și Dorothea lui Goethe, în versiunea franceză. Vreau să mă adun; sunt împrăștiată și răvășită: viața, bucuria de a te simți trăind, chiar pentru bucuria altora (e și bucuria mea), pulsul de viață nobilă, pe care tu o înnobilezi, toate m’au buimăcit. Odaia ta, cu cele șase crisanteme galbene, străjuind fotografia ta, îmi pare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acasă. Acesta fiind un road movie, se presupune că ea învață ceva din nefericirea lor, dar numai Dumnezeu știe ce singura învățătură care se desprinde din acest film, în privința nefericirii amoroase, este că e fotogenică. (Soția e cea cu șuvițele răvășite atît de estetic peste ochi.) în ultima parte, eroina se împrietenește cu o cartoforiță (Portman) și ea tot cu inima frîntă, dar de tatăl ei. Existența ei are la fel de puțină realitate ca aceea a polițistului și a soției sale. Ca
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
3-4 ani. Luni 24 iulie 1995- Creta- Hania (camping în afara orașului) Este ora 17.00. Stăm pe stâncile de care se sparg valurile Mediteranei. În zare se proiectează munții insulei, reci și tăioși. Marea are o culoare dumnezeiască. Liniștea mării răvășite ne odihnește și ne alungă spaimele prin care am trecut. Am călătorit de la ora 20.00 (duminică) până la 6.00 dimineața (luni). Am dormit pe punte. Puțin frig, puțină frică. Am debarcat și am pornit în căutarea campingului. Prețurile sunt
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
sunt de cinste, dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia ta! Mărturisește-te! Avem o noapte lungă înainte. Te ascult fiule. Vorbește! Ștefan pășește șchiopătând, cocoșat, copleșit, cufundat în el, căutându-și gândurile răvășite, mormăie înăbușit: Osmanlâii hălăduie prin țară! Mi-o ard! Mi-o siluiesc! Mi-o robesc! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia! Cu pușcile bat să cuprindă cetățile! Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate, flutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rece, severă, necruțătoare ca Destinul, ca o Zeiță a Răzbunării. Trebuie! Vreau să-mi amintesc tot! Tot! Vreau să mă sfâșii! Când dau piept cu coșmarul, când îl înfrunt, asta mă mai ușurează. Fugeam, continuă ea cu aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt rănită. Ce putem face, Maria? oftează el. Asta ne-a fost viața... Soarta... Destinul... Timpul... Poate timpul... Uitarea... Toate trec... Maria, sfârșită, răvășită, ca țărmul după furtună: Și viața noastră a și trecut. Dragul meu unchi, îl îmbrățișează ea cu căldură, cât îți datorez... Îmi amintesc, într-o noapte neagră cu tunete și fulgere, m-ai luat în spinare; nu știam unde mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu-i liniște, nu-i... șoptește Ștefan. Ce noapte... Ce noapte, șoptește el tulburat. Maria, ca o stană de piatră, cu ochii pierduți în gol, undeva, departe... Voichița, lipită de zid nu îndrăznește nici ochii să-i ridice... Ștefan tulburat, răvășit, se oprește la fereastră. La orizont, dincolo de coline, o geană de lumină: mijesc zorile... Tăcere... Într-un târziu, vocea lui Ștefan, răgușită, obosită, privind departe, departe, șoptește: Voichițo... Mi-ai... mi-ai cerut slobozenia... Ți-o dau. Ești liberă... liberă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor albe înălța-voi altar întru a lor pomenire, acolo unde a fost războiul. Războieni să se cheme în veac! Dumnezeu să-i așeze în ceata drepților. Amin! Ștefan dă roată chiliei șchiopătând, cu ochii în pământ, gârbovit, cu gândurile răvășite: Dumnezeule! Turcii mi-o trec prin foc și sabie! Mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia!... Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poftă, o târguiește pe roabă. Aceasta e smulsă brutal din sălașul în care-și are iubitul. Amândoi se împotrivesc cu disperare. Intervine biciul. Fata e înșfăcată de arnăuții zarafului, târâtă de picioare, cu sânii goi în praf, cu părul negru răvășit afară din basmaua desfăcută, țiganul tânăr e sfâșiat cu gârbaciul (Roaba vândută, în Cântare cetății lui Bucur, 1959). Toată epica aceasta, cam melodramatică și oarecum tendențioasă în spiritul anilor ’50, dar, cum spuneam, foarte plauzibilă în datele ei istoricește obiective
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]