2,974 matches
-
ca să înțeleagă că tânărul se afla într-o situație disperată: era alb la față, iar pe fâșia de in ce-i strângea pieptul, puțin sub sânul strâng, se lățea o pată de sânge. Canzianus înțelegea limba burgunzilor. îl auzi pe războinicul mai vârstnic dând scurt, celor patru care îl transportaseră pe tânăr, ordinul să nu se depărteze de lângă el, căci el avea alte treburi de făcut. într-adevăr, părăsi de îndată dormitorul și se întoarse în curte. Canzianus se ținu după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fără a fi recomandat mai întâi fratelui Baudelius să facă tot ce îi stătea în putință pentru a-l îngriji pe rănit. în vreme ce se ostenea în spatele său, Ambianus se aplecă și îi șopti la ureche: — E Wisichart, spuse, arătând spre războinic; maestrul de arme al lui Chilperic și omul lui de încredere. între timp, burgundul ajunsese la poartă și își încuraja soldații, ce soseau în mici grupuri, să vină mai repede. Canzianus i se alătură și îl întrebă: Tânărul acela e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Canzianus încuviință cu gravitate. — Aveți mulți răniți? Wisichart îl privi, în sfârșit, cu ochii săi cenușii-azurii, în care se citea înfrângerea. — Nu. Nu mulți... Cei mai mulți sunt morți. Abatele nu știu ce să răspundă. Cortegiul amestecat al răniților se sfârși curând. Când ultimii războinici intrară cu pas încet și împleticit, Wisichart le ordonă să închidă porțile. Abatele întinse mâna să-l oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari pe drum. îndemnându-i cu un gest pe soldați să-i execute ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
transformaseră în dormitor. Și mai erau burgunzii: ceva mai mult de cincizeci, între care mulți răniți. își închipuia cu ce sentimente contradictorii îi priviseră galoromanii pe când aceștia își făceau loc cu brutalitate printre ei. Dacă, pe de o parte, acei războinici i-ar fi putut apăra de prădători, era adevărat că însăși prezența lor în sihăstrie putea face să crească pericolul, atrăgând dușmanul, care, în schimb, știind că nu aveau de-a face cu oameni înarmați, poate chiar s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de înfrângerea pe care tocmai o suferiseră nu se găseau cu siguranță în starea sufletească cea mai potrivită pentru a fraterniza cu romanii. La început, i se păru că în mulțimea acestora din urmă domneau neîncrederea și îngrijorarea: la apropierea războinicilor amenințători, oamenii își ascundeau pungile la spate, iar femeile lăsau în jos privirea și se retrăgeau, căutând instinctiv protecția soților. Un tânăr soldat, văzându-se poate împiedicat în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse cu duritate îndărăt; tatăl acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
soților. Un tânăr soldat, văzându-se poate împiedicat în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse cu duritate îndărăt; tatăl acestuia, un om înalt și robust în haine de lucru, poate un tâmplar, se interpuse între ei, postându-se în fața războinicului. Mulțimea fu cuprinsă de un fior. Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia generală, se înălță, puternică, vocea lui Wisichart, care îl mustră pe un ton aspru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute fără șovăială ordinele pe care li le transmitea, fiindcă Mandzuk vorbea numai în numele comandantului său, de care îl lega aceeași devoțiune absolută pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
absolută pe care în trecut o avusese față de tatăl său, valorosul Uldin. Pentru Balamber, Mandzuk fusese, după asasinarea lui Uldin, un fel de tată adoptiv, oarecum aspru, și un maestru magnific de arme, care făcuse dintr-un orfan rătăcit un războinic de valoare, dedicat cu totul propriului clan, al cărui prestigiu căuta să-l recâștige, și supus orbește lui Utrigúr, așa cum fusese înainte și tatăl său. El era cel căruia Balamber îi încredința și grija animalelor, precum și a tuturor bunurilor, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-i dea ajutor într-un moment de confuzie, în care Mandzuk rămăsese izolat într-o zonă plină de stufăriș, în mijlocul unui grup de soldați bizantini. Din sat, mari volute de fum se înălțau către cer. Cu toate acestea, câțiva războinici încă se încăpățânau să dea năvală în casele ce ardeau, cu speranța că vor putea pune mâna pe ceva. Dar era o osteneală inutilă, căci populația fugise la timp, ducând de acolo lucrurile cele mai prețioase și căutând scăpare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părăsite. Am găsit și ceva grâu și... — Nu pot să fac nimic. Utrigúr i-a trimis aici, ai uitat? Era de așteptat ca țăranii să-și ia tălpășița văzând incendiul din Vesontio. O sa ne refacem la Noviodunum. Un grup de războinici veni călare în direcția lor. Doi dintre ei cărau pe brațe un slăbănog, cu capul ras, care se zvârcolea între ei, într-un mod caraghios, precum o marionetă scheletică. Când fură la doar câțiva pași de Balamber, îl lăsară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râs isteric: — Ba chiar ei mai mult decât toți! Mai mult decât toți, da! Pronunțând aceste cuvinte, privise înspre munți, ale căror culmi erau ascunse vederii de nori joși, plumburii, ce se întindeau leneș deasupra desișurilor de brazi. Zeci de războinici se apropiaseră, între timp, pe cai, iar acum, strânși cu toții în jurul său, ascultau cu mare atenție ce spunea el. Pe fețele lor dure se puteau citi felurite expresii - de la batjocură la frica superstițioasă pe care neamul Hiung-nu o avea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ți veni? îi replică pe un ton ofensat. Rana nu e adâncă și abia mi-am ars-o. Balamber renunță să-și mai convingă prietenul, căci, insistând să aibă mai multă grijă de el, l-ar fi jignit înaintea celorlalți războinici. Cântări iute ce avea de făcut. O sută din neamul Hiung-nu muriseră în ziua aceea, adăugându-se la mulți alții căzuți mai înainte în apropiere de Augusta; ținând cont de răniții care nu erau în stare să vină cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o trupă mai mare în recunoaștere către Noviodunum și o patrulă prin împrejurimi ca să vadă dacă reușesc să recupereze ceva din animalele părăsite. Puțin după aceea, printre strigăte de entuziasm și strâmbături batjocoritoare la adresa celor ce rămâneau, circa două sute de războinici pe cai o apucară pe un drumeag bătătorit, care se făcea de la ultimele case din sat și se cățăra pe o pantă împădurită. Balamber era în frunte și imediat după el veneau cei doi prieteni ai săi. între ei, călare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu vrei ca ăștia să se sature de tine și să te ucidă, caută să-ți revii repede, fiindcă, după cum văd eu lucrurile, în vreo două zile va trebui să te pui în mișcare - și poate chiar mai înainte. — Câți războinici are cu el acest Balamber? — Conducătorul lui, un anume Utrigúr, i-a încredințat comanda a o mie de războinici. De fapt, acum ar avea cu el cam șapte sute ori opt sute. Nu-i așa? ceru confirmarea de la tovarășa sa, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după cum văd eu lucrurile, în vreo două zile va trebui să te pui în mișcare - și poate chiar mai înainte. — Câți războinici are cu el acest Balamber? — Conducătorul lui, un anume Utrigúr, i-a încredințat comanda a o mie de războinici. De fapt, acum ar avea cu el cam șapte sute ori opt sute. Nu-i așa? ceru confirmarea de la tovarășa sa, care se mulțumi să încuviințeze din cap. Nu știu să-ți spun, însă, dacă nu vin și alții din urmă. — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? E un hun, nu? Dar imediat ce o să-l vezi o să-l recunoști, nu te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înșelat. Ar mai fi vrut să o întrebe pe Odetta și multe altele, dar, biruit de oboseală și reconfortat de atingerea ușoară a degetelor sale, închise ochii și adormi. 32 în lumina leneșă și lăptoasă a unor zori fără soare, războinicii hiung-nu își ridicaseră tabăra, în tăcere, cu binecunoscuta eficiență. Urcați în șaua mărunților cai mongoli, se deplasau pe două rânduri, de-a lungul torentului, în vreme ce ecoul tunetului stăruia huruitor deasupra văii - un tub ca un intestin întortocheat, săpat între stâncării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din misiunea aceea, aparent de mai mică importanță. Mai mult, hotărârea lui Utrigúr îi apăruse ca un semn în plus al destinului, fiindcă aceea era, oricum, marea sa șansă. Comanda unui mingan era, într-adevăr, premisa indispensabilă pentru șansa unui războinic, căci însemna putere absolută asupra oamenilor, posibilitatea de a lua pradă bogată și de a obține în final gloria. Și mai ales însemna posibilitatea de a se pune în lumină nu numai înaintea ochilor lui Utrigúr, dar mai ales înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și hunii, împreună, călcaseră Rinul prin trădarea lui Reinwalt, îi copleșiseră pe burgunzi într-o luptă ușoară și devastaseră într-un mod cumplit Vesontio. Acolo drumurile lor se despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi ca să împlinească misiunea specială pe care Utrigúr i-o încredințase, adică să coboare spre miazăzi, să preia controlul drumului spre Italia și să-i țină pe burgunzi sub teroare până când avea să fie chemat înapoi. Practic, mingan-ul său era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ordine în felul său. Chiar din ziua când, împreună cu Audbert, contemplase de pe o coastă stâncoasă grandiosul peisaj al lacului Lemano și prospera capitală a regatului lui Gundovek, își spusese că acela urma să fie un premiu magnific pentru un mare războinic. Nu, el nu s-ar fi mulțumit doar să comande un mingan: Voia Sapaudia. încă de când ajunsese pe acele meleaguri, începuse să le vadă cu ochiul unui stăpân, observându-le grânarele uriașe, cântărindu-i viile rodnice, întinderea pășunilor și capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ochiul unui stăpân, observându-le grânarele uriașe, cântărindu-i viile rodnice, întinderea pășunilor și capacitatea hambarelor și a țarcurilor de oi și, nu întâmplător, până atunci făcuse tot ce se putea ca să rețină, adesea fără succes, furia distrugătoare a războinicilor săi. își dorea acele pământuri cu o voință oarbă și își dorea copila nobilă cu păr lung care îl cucerise. Frediana, da. De multe ori, acel nume îi venise pe buze când se găsea în intimitatea cortului său ori galopa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiindcă el ținea femeile întotdeauna puțin și se descotorosea de ele de îndată ce începea să se simtă satisfăcut De cei câțiva pe care îi cunoștea, oricum, se îngrijea puțin, căci găsea întotdeauna modul de a-și aranja concubinele gravide cu vreun războinic din suita sa, încurajându-le, eventual, cu un dar generos. Firește, un bărbat trebuia să aibă o soție, ba chiar mai mult de una, era datoria oricărui hun să nască fii care într-o bună zi i-ar fi lărgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alt caracter. Deoarece acum avea un plan, în care ea acoperea o parte importantă. Ce minunată soție ar fi fost pentru el! Ce splendizi fii i-ar fi născut! O astfel de femeie nu putea fi decât soția unui mare războinic, iar el ar fi făcut orice pentru a o cuceri. Acum avea ceva, avea un mingan. Curând, poate, ar fi avut un regat și chiar o soție. O preafrumoasă soție. Khaba i se alătură pe calul său. — O să avem ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de furcă. E un urcuș urât, observă, arătând cu capul spre vechea construcție care domina valea de pe un vârf de stâncă. Balamber știa că prietenul său era, cu siguranță, stânjenit fiindcă în sat se făcuse purtătorul de cuvânt al văicărelilor războinicilor, și încerca, de fapt, să-i cerceteze starea de spirit, iritarea. Poate chiar se căise. Ridică, la rândul său, privirea către sihăstrie. Cu o zi înainte ajunseseră la picioarele acelei stânci uriașe pe la apus, după ce străbătuseră un traseu presărat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care aflaseră și semne evidente ale trecerii a ceea ce mai rămăsese din mica armată de burgunzi: desăgi, arme de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști, la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să amâne ascensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]