10,458 matches
-
de castilieni, cum ar fi Oran sau Mers-el-Kebir, oprindu-mă în locuri unde puteam da peste granadini, ca de pildă la Alger și mai cu seamă la Cherchell, a cărui populație era alcătuită în totalitate sau aproape în totalitate din refugiați andaluzi. Barbă Roșie își instalase tabăra în orășelul portuar Jijil, pe care-l smulsese genovezilor în anul precedent. Totuși, înainte de a ajunge acolo, am aflat că tocmai asedia garnizoana castiliană din Bougie. Cum acest oraș se afla pe drumul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care cerea o prezență atentă zi și noapte, m-am decis să locuiesc o vreme în fortăreață, aranjând să-i instalez acolo și pe Maddalena cu Giuseppe. Era, într-adevăr, locul cel mai bine apărat din întreg orașul și, curând, refugiații dădură și ei năvală. Îmi ocupasem fosta cameră, ceea ce m-a făcut să trec drept un om care avea de toate, deoarece noii-veniți erau de acum siliți să se înghesuie, familii întregi, pe coridoare. În primele zile din mai, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întrebi cine mi-a plătit drumul. Martina? Nu, of, nu Martina. Airtrak ne-a deversat în aeroport la miezul nopții. Era o scenă demnă de secolul douăzeci, panică planetară, reporteri, oameni cu pancarde și etichete cu nume, durerea sonoră a refugiaților. Au asigurat liniile aeriene posibilitatea de călătorii alternative pentru pasageri? Nu. Tot ceea ce ne-au dat a fost un bon pentru o băutură răcoritoare și unul pentru o prăjitură. Eu eram gata oricum să leșin, când pe cine văd trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de la Viena și au continuat lupta împotriva cotropitorilor. 7. Tribunalul Internațional de la Nürnberg, prin comisia de Anchetă, a scos de sub acuzare Mișcarea Legionară. 8. După al doilea Război Mondial, Mișcarea Legionară a colaborat cu Biserica Catolică din Apus pentru ajutorarea refugiaților români urmăriți de comuniști. 9. Din anul 1949, Mișcarea Legionară a colaborat militar cu Statele Unite, Franța și Marea Britanie pentru dezrobirea României de sub comuniști (participarea la centrele de instruire ISSNI, BIBERACH, LINDAU, toate în Germania, zona franceză de ocupatie și LONGJOUMEAU
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
inflație europeană, așa că puse dosarul deoparte. Dosarele doi și trei relau același tip de individ. Mal continua să-i arunce câte o privire lui Meeks, care studia diverse însemnări, întrebându-se ce voia nebunul. Patru, cinci, șase, șapte, opt - toți refugiați, toți fugind de Hitler, genul de otravă care îi făcea pe oameni să aibă impresia că devierile spre stânga radicală sunt justificate. Meeks îi surprinse privirea și îi făcu cu ochiul. Mal își dădu seama că insul era încântat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
este ceea ce a fost secole de-a rândul. Că armata Moldovei se adună În locurile știute și că oricare ar fi puterea Imperiului, nici un oștean nu va face un singur pas Înapoi. Că acolo, sus, În obcinele molcome ale Bucovinei, refugiații Țării de Jos sunt așteptați cu ușile deschise. Că se va găsi o bucată de pâine pentru fiecare copil sărman fugit din calea urgiei și că Domnul nostru Iisus Christos se va naște de Crăciun, chiar și În satele triste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îl auziseră - acoperit fiind de pufăiturile locomotivei - pe prăpăditul de peron, și așa găurit și spart ca vai de el, se prăvălise un obuz. După ce praful Începuse să se așeze și țipetele de spaimă și surpriză să se ostoiască, atât refugiații Înghesuiți În vagoane, cât și oamenii ce se aflau În preajma ruinelor gării băgaseră de seamă că singurele victime făcute de acea bombă vicleană de calibru mic fuseseră cerșetorul olog și câinele său, un dulău alb, cu ochii nefiresc de mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dicta temperamentul său nativ, trebuia să facă față acestui nou val al destinului. Paravanele glisante fuseseră scoase din sala mare de conferințe și chiar și din încăperile înconjurătoare ale citadelei principale; acum, întregul clan locuia la un loc, ca niște refugiați din calea unui uriaș cataclism, care continua zi și noapte. Evident, erau întinse perdele chiar și în grădină, scuturile erau instalate unul lângă altul, iar soldații nu mai aveau timp de somn, patrulând noaptea prin zonă, cu lampioane mari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii de ostași, domnea tăcerea. Datorită hotărârii lui Muneharu de a lupta, castelul mai găzduia încă trei mii de refugiați civili în plus. Muneharu se decisese să reziste din acel castel talazurilor învolburate ale armatei răsăritene. Kanbei și Hikoemon fură conduși într-o încăpere goală. Fără toiag, Kanbei intră șchiopătând, cu dificultate. — Seniorul Muneharu va sosi imediat, spuse pajul. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shizugatake, Muntele Tagami și Kinomoto. O întreprindere atât de uriașă necesita zeci de mii de lucrători. Hideyoshi recrută oamenii din provincia Nagahama. Puse pancarte care anunțau căutarea de muncitori mai ales în regiunile devastate de război. Munții erau plini cu refugiați. Se tăiau lemne, se deschideau drumuri, peste tot se construiau fortificații și puteai crede că, peste noapte, avea să răsară un șir de fortărețe. Dar munca de construcție nu mergea chiar atât de ușor. Un singur fort necesita turn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încă nu suficient de sus. Simțeam cum îmi fierbea locul dintre picioare. Fierbea și se topea. Devenise aproape radioactiv. Și totuși, am continuat să rămân nemișcată. Sângele mi se scursese din cap și migrase în masă, ca un convoi de refugiați, către regiunea pelviană, irigând locul. Capul îmi era amețit și ușor, pubisul îmi era umflat și super-sensibil. Pe când stăteam așa, întinsă pe o parte, gândindu-mă ce să fac, dintr-odată totul s-a schimbat! Fără nici un fel de avertisment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
apuci zdravăn de spătar, nu mai poți fi smuls. Da, da, așa e bine, închise deschise ochii. Se tot întuneca, închise ochii, decorul se luminase, brusc: somptuoasa sală solemnă de judecată. Consiliul de Cultură Model și Educația Handicapatilor. Comitetul pentru Refugiații Nevrotici. Oficiul de Securitate a Gândirii. Sase bărbați lustruiți. Cel din capul mesei își trecuse micuța palmă albă plină de pistrui prin părul rărit, blond. Deschisese dosarul, închisese dosarul. Avea, ca și ceilalți, în fața sa, două dosare. Dosarul roșu, Dosarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
MANU TRAIAN, l-am cunoscut prin o recomandație a lui Victor Georgescu. Cunoștința am făcut-o cu el În luna Maiu 1981. Pe baza recomandației dată de Victor Georgescu el a obținut pentru mine sigiorno de ședere În Italia, ca refugiat român, după aceia nia condus la „Comitato per profughi rumeni” din Roma via Babuino 149 pentru a-mi pregăti mai departe actele necesare pentru plecarea În Canada. Am aflat cu această ocazie următoarele: A plecat din țară În 1941 cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
vrut să vină cu el sau el na loat-o. În 1947 a fost rechemat În țară. Refuzînd acest lucru i s-a loat cetățenia română și a fost foarte supărat pentru aceasta. Face politică de dreapta pentru că este În comitetul refugiaților români din Roma care este sub conducerea lui. Menționez că Într-o seară În luna iunie 1984 am avut ocazia să iau masa Împreună cu el și cu consulul Canadei la Roma cu care ocazie s-a vorbit și despre obținerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lui Victor Georgescu cît și faptul că am avut convorbiri dese cu el s-au stabilit Între mine și el relațiuni strînse de cunoștință și mă bucur de o prietenie din partea lui. Știu deasemenea că activează intens În comitetul de refugiați români din Roma și acordă multă asistență românilor refugiați. Potrivit de Înalt, albit de tînăr mi-a spus, barbă, ochi albaștri, căsătorit cu o femeie cu copii mari. Sursa „Ene” * Trage de pe masă pachetul de Dunhill, Își aprinde țigara, face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
convorbiri dese cu el s-au stabilit Între mine și el relațiuni strînse de cunoștință și mă bucur de o prietenie din partea lui. Știu deasemenea că activează intens În comitetul de refugiați români din Roma și acordă multă asistență românilor refugiați. Potrivit de Înalt, albit de tînăr mi-a spus, barbă, ochi albaștri, căsătorit cu o femeie cu copii mari. Sursa „Ene” * Trage de pe masă pachetul de Dunhill, Își aprinde țigara, face rotocoale de fum și tace. Se uită În tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
charmant. Medicul dispăru repede și intră în laborator. Știa că ea va veni să-l caute, așa că se apucă să-i prepare cele două poțiuni. Guibert o întâlnise prima oară în timpul refugiului. Trăia din ajutoarele pe care statul le acorda refugiaților. Spăla rufe într-o copaie mare, în noroiul din preajma fântânii de la porțile Toulonului, cu picioarele goale vârâte în niște cizme soldățești. Alături erau Paolina și Elisa, surorile tânărului Napoleon. Încă de pe atunci Marioritza avea o mare influență asupra lui. Tendința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un scop în sine. El nu iubea grămezile de bani, ci mișcarea banilor. Chiar și aici, în țara Românească, prințul nu se mulțumea doar să acumuleze bogății. Avea moșii nenumărate, poseda munți și păduri întregi, dar nu uita de nevoile unor refugiați de peste Dunăre, de pildă. Populase câteva sate cu ei, adusese meșteri pentru o serie de ateliere absolut necesare vieții acelor oameni, clădise câteva mori. Un pod peste Dâmbovița și o moară construise și la București, pe lângă multe altele. Ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doua: Cine a inventat, și când, avizul telefonic / tot la-Români /? Răspuns:Învățătorii refugiați din Basarabia și Bucovina de Nord - după 23 august 1944, când au Început a fi vânați În vederea „repatrierii În Siberia” și după 1951, când bănățenii / deci, și refugiații În Banat /, considerați titoiști, au fost deportați În Bărăgan...). Își dau telegrame Învățătoarele, țin-legătura - dacă află ceva interesant... dar cum pentru mama totul e interesant, o ține numai În drumuri: la Cahul și la Hotin, la Cetatea-Albă și la Soroca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
al ei jandarm, veghează... Bun!, scap și de Grabenko, din martie ’44, când ne-am refugiat În Ardeal - numai că aici Începe o altă poveste: cât am fost cu Nemții, adică până la 23 august ’44, Ardelenii ne considerau pe noi, refugiații, un fel de dezertori, În mod sigur invadatori - nu dădusem peste ei, să le mâncăm pita? După 23 august ’44, când n-am mai fost cu Nemții, Ardelenii au Început să ne considere... prea anti-ruși fiindcă ei voiau Ardealul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe noi de filo-sovietici, Însă ei, marii patrioți ardeleni lucrează bot În bot cu Rușii; ei, marii anticomuniști ardeleni intră În partidul comunist și lucrează - conștiincios, ca Ardeleanul - la consolidarea comunismului În România. Dar suspecți tot noi rămânem! Tot noi, refugiații - care nu intrăm În partid, nici În Miliție, nici În Securitate! Și, culmea obrăzniciei: le mai și povestim ce-am pățit noi, În trecutul nostru, de la Ruși. Și-i mai și avertizăm: «Atenție: trecutul nostru - viitorul vostru!» În ’49, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Vezi să nu nimerești În viitor!, râdea altul dintre noi, apoi continua el: ’53, ’54, ’55, ’56... - Păi, nu suntem noi, din ’40, de la Ocupație, În viitorul de aur al omenirii? ’57, ’58... - Asta În general, fiindcă În particular, noi, refugiații dinBasarabia și din Bucovina suntem... viitorul Românilor din celelalte provincii: au să cunoască și ei ce-am pătimit noi - ’60, ’61... - Mă gândeam la copil, reia (relua) mama. Dacă nu era copilul, n-aș fi plecat eu de la casa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
trenul. Amintire-de-la-Iași: mere murate, cumpărate la piciorul vagonului, gust dulce-acrișor-verde și, În mâini: hârtie de jurnal, topită de zeamă, de moare, cleioasă. Ceva mai Încolo - nu știu unde, nu contează, oricum, nu e Mana noastră - ceva cu alarmaerian’. Sunt bune, la trenul refugiatului, alarmaerienele: ne oprim, coborâm din vagoane, să ne mai dezmorțim picioarele, să ne mai piară zgomotul din cap și bătutul În tălpi, de mersul-trenului; ne primblăm pe taluzuri, coborâm prin cele tufișuri Încă ne-bine Înfrunzite și ziceam că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai sunt Carpații - și plini de omăăăt... - Ei sunt Munții Carpați!, zic eu, care știu geografie. Munții Carpați, ei sunt... Ei sunt foarte... Ei se numesc munții-carpați pentru că, În decursul istoriei, au căpătat o mulțime de crăpături... - Cam ca noi, refugiații, zice mama repede și cu glas scăzut - apoi tare, limpede: În ce vreme am nimerit! - și mama mea tremură foarte tare, ca la clasă, când ne arată câte ceva. La noi era cald, Înfloriseră zarzării, bâzâiau albinele, azi-mâine cânta cucul - dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am mutat, prin văzduh - cu tot cu tren - de la Chișinău la Sibiu? Suntem urcați În camioane și descărcați În curtea unei mănăstiri. Nu e chiar mănăstire, aici sunt trimise fetele. La internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați. Eu sunt un refugiat - fiu al refugiatei și al refugiatului care Încă nu s-a refugiat de tot, că n-a ajuns. La Sibiu, În refugiu, merg cu mama la frizer; să-mi facă freză. E primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]