1,354 matches
-
Raportul de subordonare în gramatică este legătura ce se stabilește între două elemente, dintre care unul, subordonat, depinde gramatical de celălalt, numit regent. Gradul de dependență gramaticală a elementului subordonat este variabil. Unele elemente subordonate determină regentul, împreună cu regentul ele constituie îmbinări în interiorul cărora nu se fac pauze, iar comunicarea, fără ele suferă. Alte elemente subordonate au numai rol explicativ, scot în relief o notă a regentului, sunt simțite ca un adaos la comunicare și apar izolate
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
Raportul de subordonare în gramatică este legătura ce se stabilește între două elemente, dintre care unul, subordonat, depinde gramatical de celălalt, numit regent. Gradul de dependență gramaticală a elementului subordonat este variabil. Unele elemente subordonate determină regentul, împreună cu regentul ele constituie îmbinări în interiorul cărora nu se fac pauze, iar comunicarea, fără ele suferă. Alte elemente subordonate au numai rol explicativ, scot în relief o notă a regentului, sunt simțite ca un adaos la comunicare și apar izolate de restul
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
gramaticală a elementului subordonat este variabil. Unele elemente subordonate determină regentul, împreună cu regentul ele constituie îmbinări în interiorul cărora nu se fac pauze, iar comunicarea, fără ele suferă. Alte elemente subordonate au numai rol explicativ, scot în relief o notă a regentului, sunt simțite ca un adaos la comunicare și apar izolate de restul cuvintelor prin pauze. În propoziție atributul și complementul se află în raport de subordonare: atributul față de un regent de tip substantiv sau locuțiune substantivală iar complementul față de un
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
au numai rol explicativ, scot în relief o notă a regentului, sunt simțite ca un adaos la comunicare și apar izolate de restul cuvintelor prin pauze. În propoziție atributul și complementul se află în raport de subordonare: atributul față de un regent de tip substantiv sau locuțiune substantivală iar complementul față de un regent verb, adverb sau adjectiv. În frază, propoziția subordonată depinde gramatical de altă propoziție îndeplinind - în formă de propoziție - funcțiunea unei părți de propoziție a regentei (subiect, nume predicativ, atribut
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
venise vremea să caute ajutor în lumea creștină din Apus, așa cum făcuse și tatăl său, cu vreo 20 de ani în urmă, fără succes. În noiembrie 1423, a pornit spre Veneția și Ungaria. L-a numit pe fratele său, Constantin, regent la Constantinopol, până la întoarcerea sa. Constantin era încă tânăr. Aceasta era prima lui fărâmă de autoritate și, pentru a o susține, i s-a dat titlul de "despot". Îl avea la îndemână, ca să-l povățuiască, pe tatăl său țintuit la
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Murad. Era o înțelegere umilitoare, dar ea însemna că cetatea Constantinopolului avea să fie cruțată, pentru un timp, de alte atacuri violente din partea turcilor. A fost semnată la 22 feb 1424. După toate relatările, Constantin și-a îndeplinit îndatoririle de regent cu demnitate și succes. Fratele său, Ioan, s-a întors din călătoriile în Italia și Ungaria la începutul lui noiembrie 1424. Obținuse puțin. Regele catolic al Ungariei îl încunoștințase, cu evlavie, că șansele de a-și asigura un ajutor din partea
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
patriarh Grigorie Mammas, i-a trezit la realitate. S-a căzut de acord cu mutarea lui Constantin la Constantinopol, în timp ce frații săi, Teodor și Toma, urmau să rămână, ca despoți în Morea. Împăratul avea nevoie de el încă o dată ca regent, pentru că pleca, pentru scurt timp, în Italia. Constantin a ajuns în Constantinopol la 24 sep 1437. Nu se spusese nimic despre numirea sa ca împărat asociat. Dar desemnarea ca regent pt a II-a oară arăta cu claritate faptul că
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
în urmă, la Constantinopol, deoarece exista bănuiala că încercase să-i atragă pe turci întru sprijinirea propriei sale tentative de a prelua succesiunea la tron. Constantin era cel mai cuminte și mai cinstit dintre frații împăratului. Își dovedise competența ca regent la Constantinopol în timpul absenței lui Ioan al VIII-lea, plecat în apus în 1423-1424, și avea întregul sprijin al mamei sale, împărăteasa văduvă Elena Dragaș. Ea era cam bătrână, dar activă încă în treburile statului, iar Constantin era fiul ei
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
au fost unii - precum Marcu Eugenikos, mitropolitul de Efes, care refuzase să semneze decretul de la Florența - pentru care unirea reprezenta ultima trădare a ortodoxiei strămoșești. Ea avea să atragă asupra lor mânia lui Dumnezeu. Constantin și-a încheiat îndatoririle de regent în februarie 1440, când împăratul a revenit din Italia, dar a mai rămas la Constantinopol până la sfârșitul anului. Un motiv pentru care a întârziat să se întoarcă în Morea a fost acela că-și pusese în gând să se recăsătorească
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
conducă personal o forță armată pentru a-i înfrunta pe mongoli, după o înfrângere recentă a dinastiei Ming. Mărșăluind cu 50.000 de militari, împăratul a părăsit capitala lăsându-l pe fratele său vitreg, Zhu Qiyu, responsabil cu guvernarea ca regent temporar. La 8 septembrie Esen Tayisi atacă armata Împăratului Zhengtong, iar împăratul este capturat - un eveniment cunoscut sub numele de Criza Tumu. Mongolii l-au sechestrat pe Împăratul Zhengtong pentru răscumpărare. Cu toate acestea, acest plan a fost dejucat odată ce
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
statele elenistice succesoare ale imperiului creat de Alexandru cel Mare. În perioada de maximă întindere teritorială, cuprindea Anatolia centrală, Levantul, Mesopotamia, Persia, Turkmenistan, Pamir și Valea Indusului (Pakistan). În 323 î.Hr., la moartea lui Alexandru cel Mare, Perdiccas este proclamat regent al imperiului creat de macedoneni, iar Seleucus (născut în 358 î.Hr., fiul nobilului Antiochos, devine hillarh al lui Perdiccas. În 321 î.Hr., Seleucus I Nicator, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, devine satrap al Babiloniei, in urma rascoalei diadohilor
Imperiul Seleucid () [Corola-website/Science/309464_a_310793]
-
despotul grec al Moreei să-și predea fortăreața; la scurt timp după aceea, capitala acesteia, Mystras, și Corintul i-au urmat exemplul și s-au predat fără luptă. Singurul aliat al lui Țepeș, Mihai Szilágyi (cumnatul lui Ioan Huniade, fost regent al Ungariei în 1458 până la încoronarea lui Matei Corvin) a fost capturat de turci în 1460, în timp ce traversa Bulgaria. Oamenii săi au fost uciși prin tortură, iar Szilágyi însuși a murit în timp ce a fost tăiat în două cu fierăstrăul. Spre
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
1821 din Piemont a fost Santorre di Santarosa, care a vrut să elimine dominația austriacă și să unifice Italia sub Casa de Savoia. Revolta Piemontului pornită în Alessandria, unde trupele au adoptat "tricolorul" galben, alb și roșu al Republicii Cisalpine. Regentul regelui, prințul Carol Albert, în timp ce regele Carol Felix era plecat, a aprobat o nouă constituție pentru a liniști revoluționarii, dar când regele s-a întors el a dezaprobat constituția și a cerut ajutorul Sfintei Alianțe. Trupele lui Di Santarosa au
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
Prusiei; în soluția "Grossdeutschland" (Germania Mare), statele germane aveau să fie unite sub conducerea statului austriac. Această controversă, denumită dualismul german, a dominat diplomația austro-prusacă și viața politică a statelor germane timp de douăzeci de ani. Până în 1859, Wilhelm devenise regent în locul bolnavului său frate Frederic Wilhelm al IV-lea; Helmuth von Moltke cel Bătrân deținea poziția de șef al Statului Major General al Prusiei și Albrecht von Roon pe cel de Ministru de Război al Prusiei. Von Roon și Wilhelm
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
teritoriul Serbiei de azi, a cărei mare parte fusese deja cucerită și se afla sub stăpânire otomană. Singura piedică reală era cetatea de frontieră (în maghiară "végvár") a orașului Belgrad (în maghiară "Nándorfehérvár"), aflat la acea dată sub stăpânire maghiară. Regentul Ungariei de atunci, Ioan de Hunedoara, membru de seamă al familiei Huniade, având experiența de peste două decenii de lupte împotriva otomanilor, se așteptase și se pregătise corespunzător și îndelung împotriva acestui atac. Asediul s-a transformat într-o bătălie de
Asediul Belgradului () [Corola-website/Science/304719_a_306048]
-
cea de prezumtiv ("Așa să fie?" = "Așa o fi?") și cea de optativ: "Numai să fiu sănătos!" = "Numai de-aș fi sănătos!" Valorile specifice ale conjunctivului se manifestă cel mai pregnant în propoziție subordonată, ceea ce exprimă depinzând de verbul sau regent: Și în propoziție subordonată conjunctivul poate avea valori nespecifice: În cazul unor verbe regente există concurența între conjunctiv și indicativ. Este vorba de verbe care exprimă: Verbul la conjunctiv poate fi predicat în mai multe tipuri de propoziții. Propozițiile principale
Conjunctiv () [Corola-website/Science/304894_a_306223]
-
la prima vedere, cel puțin prin comparație cu membrii Sinedrionului, ai cărui membri erau in general numiți pe viață sau primeau ereditar funcția de consilier. În principal, Sinedriul exercita funcțiile de conducere cu respectarea voinței Adunării populare, desemna regii sau regenții, asigura ocuparea celor mai importante funcții din admnistrația centrală și era cel care concepea declarațiile de război. De asemenea, Sinedriul se ocupa de toate procesele care nu implicau pedeapsa capitală. Consiliul regal discuta toate deciziile importante care urmau să fie
Macedonia Antică () [Corola-website/Science/306297_a_307626]
-
convocarea Parlamentului, pentru data de 4 ianuarie 1926. Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea a trei legi, pentru acceptarea renunțării lui Carol și proclamarea lui Mihai ca moștenitor, pentru modificarea Statutului Casei Regale și pentru primirea Regenței. În calitate de regenți au fost desemnați Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Legile au fost adoptate în unanimitate, ele fiind cunoscute ulterior, împreună, sub denumirea de "actul de la 4 ianuarie"; reprezentanții
Criza dinastică din România () [Corola-website/Science/305792_a_307121]
-
față de regele Mihai I, la 7 iunie Iuliu Maniu și-a dat demisia din funcția de prim-ministru, Regența încredințând această funcție lui Gheorghe Gh. Mironescu, dar al cărui unic rol a fost facilitarea înscăunării lui Carol. La 8 iunie, regenții Miron Cristea și Constantin Sărățeanu au demisionat. În aceeași zi a fost convocat Parlamentul, care a abrogat legile din 4 ianuarie 1926, a atribuit lui Mihai, la inițiativa lui Mihail Manoilescu, titlul de "Mare Voievod de Alba Iulia", iar Carol
Criza dinastică din România () [Corola-website/Science/305792_a_307121]
-
Popescu s-a deplasat la închisoarea orașului unde a eliberat „un număr de arestați”. De asemenea, a expediat o telegramă căpitanului Georgescu, comandantul grănicerilor de la Predeal: „Principele Carol răsturnat, guvernul provizoriu instalat, având de cap pe generalul N. Golescu ca regent. Sunt prefectul districtului, numit de guvernul provizoriu. Concentrați imediat grănicerii și în 24 de ore, dacă se poate, să fiți la Ploiești. Aștept de la patriotismul Dumneavoastră și de la energia Dumneavoastră acest serviciu”. Pentru a face cunoscută acțiunea pe plan internațional
Republica de la Ploiești () [Corola-website/Science/305917_a_307246]
-
guvernului central în materie de lege și taxe. Nobilimea și comercianții, deopotrivă, erau foarte suspicioși față de această schimbare. Un exemplu este preluarea puterii orașului Utrecht în 1528, când Carol V a înlocuit consiliul ghildei meșterilor care guverna orașul printr-un regent și a comandat construirea castelului Vredenburg, puternic fortificat, pentru a controla locuitorii. În 1556, Carol V a cedat tronul fiului său Filip II. Carol V, în ciuda acțiunilor sale nemiloase, a fost privit ca un conducător sensibil la nevoile Țărilor de
Războiul de Optzeci de Ani () [Corola-website/Science/305920_a_307249]
-
Leicester să preia conducerea ca "lord-regent" împreună cu 5000-6000 de soldați, inclusiv o cavalerie de 1000 de oameni. Robert Dudley, Earl of Leicester, s-a dovedit a fi un comandant slab, iar în plus nu a înțeles aranjamentele comerciale sensibile dintre regenții Olandei și Spania. Mai mult, Leicester a ținut partea radicalilor calviniști, atrăgâd neîncrederea catolicilor și moderaților. Leicester, de asemenea, a intrat în conflict cu mulți patricieni olandezi încercând să adune mai multă putere în dauna statelor provinciale. În mai puțin
Războiul de Optzeci de Ani () [Corola-website/Science/305920_a_307249]
-
mai multă putere în dauna statelor provinciale. În mai puțin de un an de la sosire, el și-a pierdut susținerea publică. Robert Dudley, Earl of Leicester s-a întors în Anglia, după care "Staten-Generaal" fiind incapabil să mai găsească un regent potrivit, l-a numit pe Maurits de Orania (fiul lui Wilhelm) în vârstă de 20 de ani în funcția de Căpitan general al armatei olandeze în 1587. Această numire disperată s-a dovedit în curând a fi salvarea republicii aflate
Războiul de Optzeci de Ani () [Corola-website/Science/305920_a_307249]
-
și pentru comandanții săi, cu lovitura dată surprinzând atunci prin înfrângerea armatei Spaniei în câmp deschis, Maurice de Orania a oprit marșul spre Dunkirk (azi Dunkerque) și s-a întors în provinciile din nord. Mauritius nu și-a iertat niciodată regenții, conduși de van Oldenbarneveld pentru faptul că a fost trimis în această misiune. În acest moment deja divizarea Țărilor de Jos în state separate a devenit inevitabilă. Cu eșuarea eliminării amenințării de la Dunkirk pentru comerț, provinciile din nord au decis
Războiul de Optzeci de Ani () [Corola-website/Science/305920_a_307249]
-
timp, ostrogoții s-au eliberat de sub stăpânirea hună după Bătălia de la Nedao din 454. Începând cu 488, regele Teoderic cel Mare a cucerit întreaga Italie. Regele Teodoric cel Mare i-a unit pentru scurt timp pe goți când a devenit regent al regatului vizigot în urma morții lui Alaric al II-lea în Bătălia de la Vouillé în 507. Procopius, scriind în această perioadă, interpretează numele de "vizigot" ca însemnând "got apusean", iar cel de "ostrogot" ca însemnând "got răsăritean" corsepunzător așezării geografice
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]