6,667 matches
-
să fiu eliminată și din cercetare. "Reducere de activitate". Ce să fi făcut? O vreme m-am ocupat cu scris-cititul la domiciliu. Constrîngerile sociale, nu puține, facilitau paradoxal o anume libertate individuală pe care am curajul să mărturisesc: da, o regret. Într-un tîrziu (după ce am dat concurs după concurs: de arhivar, de bibliotecar, de muzeograf și reușeam pe locul al doilea, fără loc adică), am obținut un post la o librărie de cartier. Eram și femeie de serviciu (măturam, spălam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe Patrick și pe Bradutz că păsările ababil, distrugătoarele Sodomei, nu zburau pe-acolo. N-am mai spus nimic. Prea erau iritați că uitaseră la Iași un nécessaire de toilette. Unde să fi cumpărat de la Tîrgu-Neamț așa ceva? Am plecat cu regret dintr-unul din locurile care răsplăteau, răscumpărau opreliștile traiului ceaușiu, dar am răsuflat ușurată cînd s-au dus, în fine, la Paris. Antipatia față de Patrick m-a înrăit, s-a revărsat și spre Brăduț. Nu-i vedeam decît "buză-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
voce. Pentru tine frunzele au avut culoare firească. Și toamna, și vara. Așa că nu mai reveni sado-maso la eșecuri". Chiar așa: am ratat frumos tot ce era de ratat. De ce m-oi fi plîngînd? Cum mă trag din Homo Gutenbergensis§§§§§§§§§§§, regret că, după '90, cartea a fost sacrificată televizorului. Urmăream hipnotizați, în direct, pînă-n zori, procesele nomenclaturiștilor. O națiune făcea politică. Boala politichiei, cu o complicație gravă: scenarita, ne ridicase la toți (diletanți și foști politruci, studenți și pensionari, gospodine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dat, să-l pot lua înapoi, atunci când voi fi pregătit, când voi fi gata să-l trăiesc. Netrăirea timpului este totuna cu uciderea lui. Lâncezirea timpului înseamnă îmbătrânirea firii sau dilatarea sentimentului morții. Cu cât murim mai lent, cu atât regretul netrăirii timpului devine mai apăsător. Deodată, lătratul se oprește brusc și, odată cu el, imaginea Aspidei se estompează. Îi ia locul "While my guitar gently weeps" a Beatles-ilor. Privesc dincolo, prin ușa întredeschisă și încerc să rețin timpul "întors" pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
el. Comportamentul său este echivoc și tarat de îndoieli. În permanentă neînțelegere și căutare de sine, din cauza naturii sale duale, nu poate lua decizii decât cu foarte mare greutate. Totuși, decizia odată luată, nu-i va provoca niciodată suferințe sau regrete, pentru că există întotdeauna o jumătate din el să se bucure de ea în tăcere. Mulți spun că Iormorogul are o natură narcisică, poartă o oglindă cu el, în care se privește când cu o față, când cu cealaltă. În fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
moartă, și el să obțină iertarea unui păcat îngrozitor, mai oribil decât toate pe care le săvârșise până atunci. Ea avea să-i înapoieze viața ei searbădă, goală și imposibilă, de bunăvoie, fără acordul lui. Avea s-o returneze fără regrete, dar numai după izbăvirea de păcatul cel mai îngrozitor. Și atunci ea i-a declarat părintelui că e vinovată de păcatul sinuciderii și că îi cere lui să intervină pentru ea, spre a putea fi iertată. Bine, dar ești încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în care apare acea reacție paradoxală de respingere. Conștiința imposibilității reiterării fericirii devine atât de apăsătoare, încât imortalizarea ei prin extincție constituie o posibilitate. Este poate unicul moment în care gândul morții se ivește curajos, curat, firesc, eliberat de orice regrete. La limita unei suferințe insurmontabile, gândul morții poate fi salutar, dar totuși impur, alterat de regrete, speranțe, îndoieli. În pragul unei sublime trăiri, el survine dintr-o crispare a fericirii; moartea sau înghețarea fericirii devine singurul posibil "modus vivendi". Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încât imortalizarea ei prin extincție constituie o posibilitate. Este poate unicul moment în care gândul morții se ivește curajos, curat, firesc, eliberat de orice regrete. La limita unei suferințe insurmontabile, gândul morții poate fi salutar, dar totuși impur, alterat de regrete, speranțe, îndoieli. În pragul unei sublime trăiri, el survine dintr-o crispare a fericirii; moartea sau înghețarea fericirii devine singurul posibil "modus vivendi". Deci, moartea se instituie ca alternativă a subzistenței fericirii. Ca urmare, oricum am ataca fericirea, ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fericirea, ea nu poate fi decât iluzia unei clipe cuprinse în univers. Dacă e năprasnică sau iluminată și ne lovește ca o revelație, o respingem brutal dintr-o reacție de apărare; ne protejăm de strivirea ei sau suntem copleșiți de regretul, deja instituit, al imposibilității reiterării ei. Desigur, protecția presupune o adâncă suferință, căci prin eliberare, adică prin pierderea fericirii, ne provocăm implicit disperare, marasm sau stări imposibile de conștiință. Dacă încercăm s-o reținem și s-o prelungim, ea devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
interval de timp care împărțea ziua și noaptea în ore și minute, adăugând și ceea ce lăsau în urmă, toată gama de sentimente pe care o declanșa tranzitul lor, adunând minutele staționării, viteza la pornire, accelerarea până la dispariția la orizont cu regretele șerpuind de-a lungul șinelor, timpul curgea prin Brăila doar cinci ore și un minut pe zi. În rest, orașul era atemporal, o zi dura după toate calculele cât un anotimp și anul cât un deceniu și abia atunci tufa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Eram uimit de densitatea sloiurilor. Sigrid deschise un frigider plin de cupe strălucind de chiciură, luă două și urcă înapoi în salon, insistând să-mi spună cât este de importantă temperatura paharului. Am urmat-o, uluit și docil, părăsind cu regret această peșteră a lui Ali Baba. -Vrei să deschizi sticla? propuse ea. Mă achitai de această sarcină, atenuând cu mâna explozia dopului ca să obțin zgomotul unui glonț tras cu amortizorul, luând foarte în serios personajul care credea ea că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-și facă valiza, alegând rochiile care-mi plăceau cel mai mult. Am admirat dezinvoltura cu care și-a abandonat restul de viață. Eram pe punctul să mă vâr în halat. M-a rugat să mă schimb. M-am despărțit cu regret de această a doua piele. Înainte de a coborî în pivniță, am întrebat-o dacă-l luăm pe Biscuit cu noi. -Nu, zise ea. El numai aici se simte fericit. Îi dădui dreptate. Biscuit era inseparabil de biotopul său. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Sigrid să-l sune pe Baptiste Bordave la locul de muncă. Formă numărul pe care i l-am dictat și activă difuzorul. -Vă rog frumos, aș putea vorbi cu domnul Bordave? Tăcere. Apoi am recunoscut vocea înțepatei de Melina: -Doamnă, regret, dar domnul Bordave a decedat sâmbăta trecută. -Pardon? -Un atac de cord la domiciliul său. Doriți să vorbiți cu altcineva? -Nu. Sigrid închise. -Așadar dumneata ai murit, nu Olaf, zise ea. -Da. Nu mai am altă identitate posibilă decât Olaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
rezistență mioap... din partea unora (presupuși oameni deschiși la minte) fâț... de studiul privind țintirea inflației (elaborat în 2004 pentru IER); o atitudine similar... s-a manifestat anterior și fâț... de studiul privind liberalizarea contului de capital, elaborat tot pentru IER. Regretul fâț... de aceste reacții este cu atât mai mare cu cat mesajul conjugat al celor dou... analize este validat de timp. Dac... s-ar înv...ta m...car din aceast... istorie. S... revin la introducerea țintirii inflației la noi. Voi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
o acută dorință de a-i vedea din față, de a le atinge trupurile asudate, mușchii ce se evidențiau, inspirând forță și, mai ales, boturile umede cu nări ce fremătau ades și din care sforăiau arar, stârnind praful șoselei. Cu regretul că, deocamdată, nu se poate, Va se limita să urmărească atent ritmul picioarelor suple și puternice și În mod special ... cozile. Ah, cozile! Lungi, bogate și cu câtă grație se mișcau În ritmul trapului mărunt... O nouă hurducătură Îl făcu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
luat doi tineri și nu mai avem un loc în plus. Ilie urcă și aruncă spre Gheorghe: Ne vedem mîine. Poate ai s-o vezi pe aia cu coasa... Ce-ai zis? Hai, sictir... Mașina pleacă și tînăra își exprimă regretul. Săracu'. De atunci, zîzania dintre cei doi răbufnea din senin, dar doar ei doi știau de ce. Frumos, dar cam... prost Pandele era un tînăr de o frumusețe rară și mai ales era sănătos tun. Mușchi acătării, mustață în furculiă, perciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că mai poți învia mortul? Gata, acum chemați preotul. Pandele lucrase acolo 35 de ani și i se rupea inima de felul cum rugina, pînzele de păianjen, geamurile murdare, creau un peisaj de cimitir părăsit. Nepăsarea aceasta generală, lipsa de regrete, părăsirea epavei, toate la un loc îl amărau profund. Cît n-ai fost director, nu erai chiar așa de afectat, zîmbea pe sub mustăți Mitocaru. Atunci era altceva, nu... Nu conduceai tu dricul, nu? Nu era vina mea. Adică nu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cinci lei, insistă omul cu speranța înecatului. Ieși afară, dracului! Talabă îl înșfacă și-i face vînt afară. Închide ușa nervos și puțin gîfîind. Mai adaugă pentru sine: Ce bețivan! Nu-și poate aduna gîndurile și are un soi de regret, abia sesizabil, dar jenant. Încearcă să se uite pe geamul murdar al vagonului, dar Dobrilă dispăruse. Inginerul simte un disconfort de intensitate crescîndă și scena recentă toarnă gaz peste foc. Dobrilă a fost prins de ceafă și împins cu forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
femeie care fusese o frumusețe cîndva, și-a folosit darurile date de Cel de Sus cam anapoda și nu s-a ales cu mare lucru. Era, ce-i drept, șeful unei direcții, dar s-a oprit aici, spre marele său regret. Marele ei noroc, a fost bărbatul său, Codrin, care și-a găsit o amantă trăsnet și, pentru pacea tuturor, a pus umărul s-o facă pe Adriana ambasador. Unde ai dori, Codrine, s-o trimit? întreabă Boss-ul cel Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a început să plîngă și a ținut-o tot așa pînă l-a născut pe Bogdănel. Sentimentul matern l-a înlocuit cu un soi de silă, pe care o trăise cu țăranul știrb și cu nasul roșu. N-a simțit regrete cînd a abandonat plodul. Era de aproape 17 ani și sentimentul matern nu era deloc sesizabil. Bogdănel a pornit pe lungul drum al suferinței, al privațiunii de sentimente materne, al foamei și al brutalității celor care ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în taină, se știau pe de rost. Se știau dinainte de a se naște și, chiar dacă nu s-ar fi născut, tot s-ar fi iubit. Se știau dincolo de viață și de moarte; pentru ei moartea nu era o infinitate de regrete sau de eternități, ci o banală trecere. Pasajul, Piața Unirii, șine de tramvai, 36 de trepte, se urca, se cobora spre nicăieri. 24. Mergem în parc? Vreau să mergem în parc! Până la ce oră ai bilet de voie? Bilet? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un pepene răscopt, de un tremur de stâncă, de o inimă desfăcută! Porunca ta, ca o secure, să despartă apele, muntele, frunza! Să plouă sânge din degetul tău arătător, să lași semne, să pășesc după tine! Doamne, culege-te din regrete și fii om atât cât te pot înțelege! Copile, în casa stăpânului, privitul pe fereastră fugă înseamnă. Fericirea schimonosește fața aidoma cu durerea. Nu căuta apă limpede sub cerul fântânilor, izvorul se întâmplă acolo unde pășește îngerul. Te răzvrătești în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceea ce face, Dumnezeu se dăruie ca o iertare în tot ceea ce există. Păcatul nu este o virtute, dar nici necurăție nu este atâta timp cât în el ai fost cu gândul tulbure, cu intenția necugetată, cu fapta nevoită; mustrarea, frica, remușcarea, umilința, regretul domolesc arderea. Părinte, unde începe și unde se sfârșește păcatul de care vorbești? Pune necurăției limite și tot ce o să văd de-a stânga mea voi mărturisi ție, dar până atunci, spune-mi, te rog, câtă nelegiuire se ascunde într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului, la anul, Doamne, la anul, cum voi sparge în ambele sensuri cerul?! Amăgire. Nimic mai incert decât o consemnare a prezenței într-un prezent conjugat sub relativitatea absurdului. Astăzi, mâine, poimâine fericiri, regrete, resemnări, raportate la dimensiuni cronologice (înainte de..., după..., anul Domnului...), consemnate în jurnale (ordinea gândirii prima încifrare, ordinea faptelor mereu ultima), actualizate la asfințitul soarelui (nostalgia îndulcește înserările), declasate cu fiecare resuscitarea a memoriei (punct, și de la capăt!). Fuga în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rațiuni de stat. Virtu, în etica principelui, înseamnă voluntarism, însușirile personale sînt supuse, totuși, forței destinului care poate fi înfruntat măcar în parte, crede gînditorul. ideea e dezvoltată optimist într-un capitol al cărții, penultimul, însă, mai înainte, povestise cu regret spulberarea carierei lui Cesare Borgia, căruia destinul malign i-a stat împotrivă. Destin se numește otrava de care ducele și tatăl său, papa Alexandru VI, n-au știut să se ferească. Nici o altă figură istorică nu i-a smuls lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]