11,435 matches
-
spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația "este o revelație în sensul că dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o inefabilă delicatețe, "ceva" care ne zguduie, ne bulversează în cea mai profundă intimitate a ființei noastre. Auzi, nu cauți; primești și nu întrebi cine dăruiește. Ca un fulger, gândirea țâșnește dintr-odată cu o necesitate absolută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
află în planul genezei, astfel că, fiind "scrieri străine", Dumnezeu nu-l poate descifra. Este gând pur, și când se va elibera din trupul material, geniul va crea o lume a sa, dincolo de cea a lui Dumnezeu. Așa cum am mai relevat și altă dată, este cea mai radicală concepție despre geniu, neîntrevăzută până la Eminescu. De asemenea, în ce privește sensul iubirii, autorul Luceafărului are o concepție cu totul nouă: prin contopire, cei doi refac primordialitatea: Două inimi când se-mbină/ Când confund pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este viguros exprimată de Eminescu printr-un alt sistem de ritmicitate, și anume acela al ritmicei antinomice. Ca atare, dacă de cele mai multe ori ritmica sensurilor în lirica eminesciană este armonizantă, reflectând comuniunea universală, alteori ea este disonantă sau chiar antagonică, relevând latura inarmonică a lucrurilor, a lumii. Așa se naște "tristețea metafizică" din poezia eminesciană de iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vibreze telic" în alți termeni ceea noi am numit "emoția intelectuală a artei" Într-un cuvânt, " Capacitatea de a imagina este foarte puternică în crearea unei alte naturi din materia oferită de natura reală", scrie Kant. Și filozoful din Königsberg relevă faptul că imaginația "dispune de libertatea prelucrării acestei materii pentru altceva, și anume, pentru ceva ce depășește natura".. Kant numește aceste reprezentări ale puterii de imaginare idei, pentru că ele "năzuiesc spre ceva care se află dincolo de limitele experienței empirice", ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vor trebui să creadă". Viață filozofică și mistică, dar de esență intens poetică, a avut Giordano Bruno. Acesta concepea libertatea metafizică un zbor ascensional neîncetat al "intelectului eroic", parte a Divinității, care suie mereu către absoluitatea sa. Așa cum am mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul și mai ales "să-i înalțe cu mult sfârșitul", în viziunea zborului neîncetat al intelectului "eroic" din lirica filozofică a lui Giordano Bruno. * Gânditorii presocraticii, precum și Platon, și-au creat viziunea metafizică în elan poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ești un vizionar. Nu căuta să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este cel care ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel Bătrân (Lupta dintre Carnaval și Postul Mare, Griet Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya în celebrele sale Capricii, între care gravura profund semnificativă, Il sueño de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
două forțe negative pretanatice: suferința și răul, așa cum au spus-o de nenumărate ori poeții, de la autorul lui Ghilgameș, Cartea sapiențială egipteană, Vechiul Testament, presocratici și până la Leopardi, Eminescu, Trakl, Ungaretti ș.a. Că "toți trăim moartea, ne trăim propria moarte", a relevat încă Heraclit și a fost reafirmat de Hölderlin. De vină au fost considerați în diverse culturi, fie zei vicioși, ca de pildă la asiro-babilonieni, fie Maya și zeița Kali la indieni, fie o lege incomprehensibilă precum moira în Grecia antică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neizbutită a demiurgului. Geniul este mântuitorul de lumea absurdei imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte ordini valorice, și anume: este un străin într-o lume străină, nu face parte din planul genezei, nu a fost creat de Dumnezeu, așa încât, din acest motiv, demiurgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
empirică sau transcendentală. Salvarea de o lume a amăgirii, a distrucției și a suferinței este întoarcerea în neînceput în neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor cosmice a înțelesurilor primordiale, în piscul minții (apex mentis) și acolo se întâlnește cu marile intuiții ale umanității. Căci, scrie Giordano Bruno, "cei aleși au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
faŃă sunt reliefate aspecte legate de noŃiunile de bază, definiŃiile, caracteristicile, condiŃiile, responsabilităŃile părŃilor implicate în cadrul contractului. De asemenea va fi abordat și conŃinutul contractului de vânzare — cumpărare comercială. Nu vor fi ocolite diversele interpretări și elemente specifice. Concluziile vor relevă importanŃa contractului de vânzare — cumpărare comercială. CAPITOLUL I NoŃiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare — cumpărare comercială I.1. NoŃiunea Pentru a da o definiŃie contractului de vânzare cumpărare trebuie pornit de la prevederile despre el care să găsesc în
CONTRACTUL DE VÂNZARE CUMPĂRARE COMERCIALĂ by Mihai Vintilă () [Corola-publishinghouse/Administrative/676_a_1125]
-
faŃă sunt reliefate aspecte legate de noŃiunile de bază, definiŃiile, caracteristicile, condiŃiile, responsabilităŃile părŃilor implicate în cadrul contractului. De asemenea va fi abordat și conŃinutul contractului de vânzare — cumpărare comercială. Nu vor fi ocolite diversele interpretări și elemente specifice. Concluziile vor relevă importanŃa contractului de vânzare — cumpărare comercială. 10 CAPITOLUL I NoŃiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare — cumpărare comercială I.1. NoŃiunea Pentru a da o definiŃie contractului de vânzare cumpărare trebuie pornit de la prevederile despre el care să găsesc
CONTRACTUL DE VÂNZARE CUMPĂRARE COMERCIALĂ by Mihai Vintilă () [Corola-publishinghouse/Administrative/676_a_1125]
-
comicul, ca extreme în care autorul și-a identificat viața căutând adevărul, se contopesc în Dragoste și pedagogie, devenind artă în scrierea sa. Prin tematica și problematica de sociologie a educației, prin felul în care sunt abordate relațiile părinte-copil, profesor-elev, relevând atitudini și comportamente nedemne de urmat într-un model de educație a adolescenților, lucrarea se află și astăzi, în Spania, în lectura obligatorie pentru Bacalaureat. Romanul de idei Dragoste și pedagogie este o invitație la reflecție, iar lectura lui ne
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
simtă un vid inexplicabil, ca și cum ceva îi lipsește și, simțind că nu e bine ca omul să fie singur, se aruncă în căutarea unui vas viu în care să toarne acea redundanță de viață care, prin senzația lipsei, i se relevă. Caută atunci femeie și se însoară cu ea printr-o căsătorie deductivă. Totul echivalează cu a spune că, fie că nunta precede ideea de căsătorie, conducându-ne aceea la aceasta, fie că deja propunerea de căsătorie ne duce la nuntă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
se schimbă sângele; schimbare de atingeri spirituale, lăstărind în el un nou om, bărbatul. Întreprinde inima sa acum un galop, și acest galop îi produce un atac de dragoste. Da, sunt atacuri, explozii de dragoste, dragoste pătrunzătoare, accese care îi relevă în orice loc amoroasa imagine, răscolindu-i viața. Da, trebuie să trăiești, trebuie să trăiești și ceilalți sunt șmecheri" îi spune tatăl vieții. Deja are Apolodoro cu ce să facă tainicile sale escapade în trista grădină a desfătării. I se
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
umflându-se tot, și odată ce i se îndepărtează orizonturile sufletului, intră într-un spațiu infinit. Începe Umanitatea să cânte în el; în abisurile conștiinței, preferații săi bunici, morți deja, cântă dulci cântece de leagăn viitorilor nepoți, nenăscuți încă. I se relevă eternitatea în dragoste; lumea dobândește în ochii săi sens, a aflat cărarea inimii fără a avea de galopat pe câmp neliniștit. Zgomotul vieții începe să se schimbe în melodie; meditează, înțelegând-o deja, în sensul judecăților sintetice și în formele
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
zei, om etc.Ă și pentru care poetul se face memoria sa vie. Mitul devine în esență un discurs în același timp poetic și religios, foarte viu în secolul al V-lea, dar față de care cetățeanul începe să se distanțeze, relevându se astfel cu precădere latura sa artistică. Atunci când tragedia modifică mitul și îl reconstruiește, ea aduce inovații radicale, care schimbă în mod hotărâtor semnificația însăși a povestirii mitice, în măsura în care se face trecerea de la un fapt general, ce funcționează ca memoria
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
poezie . Pornind de la ideea apar?inând esteticianului Rosario Assunto, potrivit c?reia, „poezia, ca și arhitectura de altfel poate crea o ipostaziere a spa?iului nesfâr?it", „o ie?ire În metafizic ", un alt mesaj al crea?iei eminesciene este relevat În aceste opere. Natură, poezia ?i arhitectură devin ipostaze ale infinitului: natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură prin „transcenderea poetic?? ?i plastic? a materiei În form?" . (R. Assunto
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
elementele ce compun acest „cosmos viu" al universului poetic eminescian, I?i dep??esc limită impus? de sensul originar, devenind „topos-uri magice", „topos uri sacre" sau, pur ?i simplu „mituri". În partea a treia a lucr?rii au fost relevate semnifică?îi artistice ale unor toposuri poetice eminesciene, acestea fiind raportate la cele trei dimensiuni ce definesc coordonatele artistice ale operei eminesciene: perspectiva liric?, cea cosmic?? ?i dimensiunea mitic?. De exemplu luna, privit? din perspectiv? cosmic?, este, prin Ins??i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare a sufletului A.Reprezent?ri terestre ale Paradisului pierdut Moto: „Poezia liric? [...] are drept con?inut subiectivitatea, lumea interioar?, sufletul agitat de sentimente, sufletul care, În loc ?? ac?ioneze
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
veritabile pentru care poezia inventeaz?? ?i descoper? expresia adecvat???i vie ". (Hegel, Prelegeri de estetic?) În alte crea?îi, eul liric eminescian modeleaz? În chip diferit configura?iile spa?iului descris. De data aceasta, sufletul tainic al lumii i se relev? Într-un moment de magic? frumuse?e ?i armonie interioar?. Astfel, dac? În „Cr?iasă din pove?ți", luna „argintie" ?ese „neguri albe, str?lucite " aruncate peste „haină nop?îi" În care s-au aninat florile-stele „boabe mari de piatr
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
tind s? cumuleze semnifică?îi adânc filozofice (luna devine un simbol imuabil al cosmosului, marea o matrice existen?ial?, simbol al genezei, codrul o lume atemporal?). Descrierea cet??ilor antice (Babilon, Egipt, Grecia, Dacia) reprezint? astfel un exemplu elocvent ce relev? pe de o parte viziunea arhitectural? a poetuluidemiurg, „titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsat? În crea?ie" (Z. D.-Bu?ulenga), dar ?i manieră În care peisajul eminescian, de data aceasta d?ltuit În piatr?, poate transcende
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
mitului: „ Virtutea vizual? Închipuie la poetul nostru un imens telescop imaginativ Îndreptat c?tre lumea interspa?iilor ?i a originelor ". (E. Papu) Ins? poetul nu-?i proiecteaz? numai ochiul În acest spa?iu magic, Întrucat elementele vizuale ce-1 populeaz? relev? „o anumit? facultate transgresiv? peste diferitele grani?e ontologice, sem?nate pe traiectul marilor dep? rt?ri cosmice, În vederea unei comuniuni afective cu aspectele stihiale", ci Întreaga să fiin??, „profilat?, prin Ins??i structura ei, pe undă marilor dep?rt
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
a lui a fi, care În mod obi?nuit ne desparte de punctele marilor dep? rt? ri ?i ale marilor necunoscute" (E. Papu). Aceea?i ipostaz? a peisajului perceput că „finitate spa?ial? deschis? c?tre infinit" (Assunto), poate fi relevat???i la nivelul sugestiei cuvântului, al Înveli?ului ??u sonor, Întrucât, la Eminescu, „semnifică?ia mitic? se constituie prin ?i În limbaj" (N. Bomher) cum se Întâmpl? În versurile poeziei „Peste vârfuri": „Mai departe, mai departe, Mai Incet, tot mai
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
a se organiza Într-o form? geometric?, splendid?, rezonabil?? ?i luminoas? Chiar firul de praf cel mai dezesperant, îra?ional, pus sub un puternic microscop, apare că o aglomerare de pietre pre?ioase ?i atomii materiei celei mai deprimante se relev? a fi un adev?rât sistem astronomic. Triste?ei pe care o produce haosul Îi urmeaz? entuziasmul. Cristalul e un mesaj logic al geologiei[...]. Tot la cristal ?? pune lacul, fundul m?rii ?i al oceanului, marea Înghe?at?. Suprafa?a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]