2,125 matches
-
chipul oval, cu perdeaua de la duș strânsă Împrejur. Părea cheală și, cu ochii ei mari, semăna cu un extraterestru. ― Iartă-mă că-s așa de afurisită azi. M-am periat În continuare. Voiam să sufere un pic. Obiectului Îi apărură riduri pe frunte, iar ochii i se muiară, implorând. ― Mă urăști? ― Mă mai gândesc. ― Ești așa de rea! Îmi spuse ea, strâmbându-se comic, și trase perdeaua dușului cu o smucitură. După micul dejun am stat pe balansoarul din verandă, bând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și o statuetă suvenir cu Louis Armstrong, doi preoți catolici din Sri Lanka, nu mai puțin de trei mame supraponderale, Încărcate cu plozii aferenți și cu așternuturi, și un bărbat mic de statură, care s-a dovedit a fi jocheu, cu riduri de la țigară și cu dinții galbeni. S-au aliniat ca să se urce În autocar și În acest timp scena din capul meu a Început să meargă Înainte de la sine, fără să mai asculte de indicațiile mele regizorale. Acum Milton dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
despre asta. La rândul său, Augustus își impune să fie calm. Nu-i folosește la nimic cearta cu Ianuarius. Involuntar, îl cercetează pe băr batul din fața sa de parcă ar fi un străin. Privirea îi stăruie asu pra frunții brăzdate de riduri adânci, coboară spre ochii înfundați în orbite, pe jumătate stinși, alunecă în jos la pielea flască de pe bărbie și gât, pentru a se fixa cu insistență asupra maxilarelor știrbe. Oftează. Tremurăturile incontrolabile ale bătrâneții se fac deja simțite. Schițează apoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care le furnizau până nu demult statele aliate... — Fiindcă stăpânirea noastră era atât de nepopulară încât guvernul nu îndrăznea să apeleze militar la provinciali, îl întrerupe mânios Augustus. Nici măcar pentru a i pune să-și apere propriile cămine împotriva invaziilor! Ridurile de pe frunte se adună amenințător. — Ți-e chiar atât de greu să înțelegi că supușii Romei tre buie să ajungă să identifice interesele lor naționale sau locale cu cele ale poporului care-i guvernează? Ianuarius înțelege și de aceea suspină
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe chip semne care să-l ajute să-i preîntâmpine vorbele. Constată că înfățișarea indică mai degrabă încăpățânare decât inteligență. Nici ochii nu sunt vioi, ci doar holbați. Gura, la rândul ei, are pliul de nemulțumire tipic indivizilor complexați. Iar ridurile de la baza nasului împart fața în două, în loc să contribuie la unitatea ei. Pufnește scârbit pe nări. Un prostănac! Însă viclenia îi țâșnește prin toți porii. Spune cu severitate: — Manifestările astea ridicole de slugărnicie vin de la celti beri. Observă cu o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asta în cap. Copleșit, Trio mai face o încercare. — Scribonius Libo a pretins că unul dintre nepoții lui Cocce ius Nerva se va așeza într-o zi pe scaunul Măriei Tale. — Prostii! râde Augustus, înveselit peste măsură de data aceasta. Ridurile adânci din jurul gurii se întind într-un zâmbet ne pre făcut. — Avem destule scaune în casă să se așeze pe ele toți sena torii, cu fiii și nepoții lor! Își dezvelește dinții galbeni și neregulați într-un rânjet amuzat: — Oricum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dată recentă. Înainte se foloseau numai la pardoseli. Gallus se uită în aceeași direcție și îl încearcă o îndoială. A făcut bine sau nu că l-a copiat pe tatăl Vipsaniei? Nu este un pic exagerat? Vulgar, cum zice ea? Ridurile de pe frunte i se adâncesc. Și totuși, Marcus Agrippa a fost primul care a pus să se picteze în tehnica encaustică teracota care căptușește pereții sălilor de băi calde. În termele pe care le-a construit la Roma. Dar într-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
surori vitrege după tatăl lor, Marcus Vipsanius Agrippa, și se iubesc sincer. Își întoarce obosit privirea către procesiunea vestalelor. Îl frapează că una dintre ele pare mult mai în vârstă decât celelalte. Îi cercetează intrigat trăsăturile și descoperă într-adevăr riduri fine pe frunte și la colțurile gurii. Își scarpină bărbia, perplex. Vestalele sunt datoare să-și închine virginitatea timp de 30 de ani zeiței Vesta. În primii zece sunt școlărițe și învață, în următorii zece oficiază, iar ultima decadă și-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
alb, știa că nu se uitase cu adevărat la el niciodată. Era potrivit la statură, cu un păr nisipos și o mustață țepoasă, o față foarte roșie și ochi albaștri teribil de reci care se terminau la colțuri cu niște riduri pale, albe, care se Încrețeau jucăuș când zâmbea. Îi zâmbea ei acum și ea Își mută privirea de pe chipul lui la umerii rotunjiți sub tunica lejeră pe care o purta, cu patru cartușe mari prinse pe piept În locul unde ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Cutia cu bătrâni. Și Andrei Oișteanu și eu am îmbătrânit, nu în stil, nu în concepții, ci pur și simplu sufletește. Dar asta înseamnă că suntem cu zece ani... mai aproape de personajele sale. în orice caz, textul nu are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp și a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivnița ființei noastre. Căci omul cu etaje știe foarte bine că, fără subterane, acoperișul n-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
stea pe gânduri. Atunci de ce-mi dați banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E vorba de tatăl meu, Carol. Locuiește aici cu mine. Nu e nici prea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
zi și noapte pe Carol. Nu, nimic din toate astea nu mă convinseseră. Dar atunci ce? Poate felul direct și simplu în care mi se făcuse propunerea, la fel de direct și de simplu cum mi se mulțumise pentru acceptarea ei. Poate ridurile de pe fruntea ei, care întunecau prematur un chip de femeie tânără, care vroia să trăiască și să se bucure de viață. Poate ultima remarcă, din ajun, a doamnei K și felul natural în care fusese rostită, nu ca un argument
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu descoperi decât două oglinjoare negre, purtând imaginea fetei din sicriu cu lumânarea aprinsă între mâini. Aveam zece ani când am venit aici
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Bătrânul era timorat. Avea el dreptul la o astfel de forță și clarviziune demiurgică? Satul sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau prin aer topoarele cu tăiș dublu și coadă scurtă. Privea uimit acest joc ciudat: țăranii se ordonau în cercuri concentrice care urcau dealul în vârful
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării. Trecuse de mult de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apare pe rând frumoasă și urâtă, parcă fizicul ar fi o reflectare a caracterului ei instabil, evoluând intre extreme. Totul depinde de liniștea mai îndelungată sau de oboseala ce o face străvezie. În momentul supărării devine slabă de tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți, iar mișcările sunt fără grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii profunzi, dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în aur tabernacolul aflat în centrul altarului simplu de piatră, luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor lui Canzianus, abatele și îndrumătorul lor. De altfel, nu avea nevoie să-i privească în față, de vreme ce fiecare rid, fiecare linie cu care viața dură de cenobiu le brăzdase chipurile era bine întipărită în mintea sa, aproape la fel de bine pe cât erau rănile - uneori foarte adânci - pe care fiecare din ei, unii mai mult, alții mai puțin, le purta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cu îngăduința ta, Eminentissime, eu nu cunoșteam în ansamblu mersul evenimentelor. Burgunzii erau într-o criză totală și furioși pe noi și acesta e motivul pentru care am ales să lupt alături de Chilperic. Etius încruntă sprâncenele și, pentru o clipă, ridurile ce-i brăzdau fruntea se adânciră, dar imediat, chipul său se destinse din nou. îi zâmbi prietenește și, bătându-l cu mâna pe braț, se întoarse cu el în birou. — Bineînțeles. îmi dau seama că te găseai într-o situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
modestă, dar foarte robust. Mai mult decât mădularele sale, încă pline de forță, cei cincizeci de ani ai săi i se citeau pe chipul larg, cu pomeții pronunțați încadrat de o barbă scurtă și albită pe alocuri și brăzdat de riduri adânci. Părul său era la fel de albit, dar încă des și lung până pe umeri, așa cum l-ar fi purtat un războinic tânăr. Avea pielea închisă la culoare, arsă de soarele câmpiei, întocmai ca aceea a războinicilor săi hiung-nu. Și de această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cutia cu bătrâni. Și Andrei Oișteanu și eu am îmbătrânit, nu în stil, nu în concepții, ci pur și simplu sufletește. Dar asta înseamnă că suntem cu zece ani... mai aproape de personajele sale. în orice caz, textul nu are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp și a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivnița ființei noastre. Căci omul cu etaje știe foarte bine că, fără subterane, acoperișul n-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
stea pe gânduri. Atunci de ce-mi dați banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E vorba de tatăl meu, Carol. Locuiește aici cu mine. Nu e nici prea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
zi și noapte pe Carol. Nu, nimic din toate astea nu mă convinseseră. Dar atunci ce? Poate felul direct și simplu în care mi se făcuse propunerea, la fel de direct și de simplu cum mi se mulțumise pentru acceptarea ei. Poate ridurile de pe fruntea ei, care întunecau prematur un chip de femeie tânără, care vroia să trăiască și să se bucure de viață. Poate ultima remarcă, din ajun, a doamnei K și felul natural în care fusese rostită, nu ca un argument
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu descoperi decât două oglinjoare negre, purtând imaginea fetei din sicriu cu lumânarea aprinsă între mâini. Aveam zece ani când am venit aici
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Bătrânul era timorat. Avea el dreptul la o astfel de forță și clarviziune demiurgică? Satul sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau prin aer topoarele cu tăiș dublu și coadă scurtă. Privea uimit acest joc ciudat: țăranii se ordonau în cercuri concentrice care urcau dealul în vârful
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării. Trecuse de mult de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]