1,124 matches
-
Ce naiba căuta mama ei aici? Ronnie i-a observat privirea surprinsă. — Da, știu, nu-mi spune, râse Ronnie, atrăgându-i fiicei sale atenția asupra șorțulețului din pânză topită pe care Îl purta peste blugi. Anii șaptezeci au revenit, cu tot cu moda rochițelor. Am găsit-o Într-un magazin vintange. Nu e fabuloasă? Reușește să-mi ascundă burtica și, În același timp, mă face să mă simt ca la șaisprezece ani. —E drăguță, dar nu asta voiam să zic. De fapt mă Întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
se răsfățase cu un set extrem de scump de lenjerie intimă de la La Perla. Sutienul crem Închis din dantelă avea un decolteu adânc, care, chiar și ea recunoștea, Îi făcea sânii să arate chiar superb. Știa ce avea să poarte pe deasupra. Rochița diafană de țigancă de un verde de mentă cu mânecile scurte și bufante, avea să fie ideală. O cumpărase de la Whistles cu câteva săptămâni În urmă, dar n-o purtase chiar dacă Își dorise foarte tare. Ruby simțise mereu că unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
gânduri. Era cald, eu țineam paltonul Elsei pe braț, iar cu al meu eram îmbrăcat încă. L-am descheiat. Elsa, meticuloasă, se apleca spre mărfurile acelea minuscule, citea prețul, compoziția țesăturii. — Îți place? Ținea în mână un umeraș cu o rochiță regală, toată din tafta cu volane. O întoarse pe o parte și pe cealaltă, apoi hotârî că era prea încărcată pentru un bebeluș. Vroia să cumpere numai lucruri practice, care să poată fi schimbate repede și puse în mașina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cealaltă, apoi hotârî că era prea încărcată pentru un bebeluș. Vroia să cumpere numai lucruri practice, care să poată fi schimbate repede și puse în mașina de spălat. Dar după ce ne-am învârtit de mai multe ori, am apucat râzând rochița de tafta și am aruncat-o în cărucior. Și cu aceeași euforie am cules bluzițe, salopete din flotir, o acoperitoare pentru urechi din blăniță, un pește albastru de pus în cădiță pentru a măsura temperatura apei, o carte plutitoare, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din când în când ea mă împingea ușor, pentru că eu eram acum cel care vroia să cumpere totul. Ne simțeam cu adevărat bucuroși în magazinul acela, unde dintr-o dată doream ca tu să te naști repede, ca să te îmbrăcăm cu rochița aceea de vis și pantofiorii de sport. Acum, că aveam hăinuțele tale, ni se părea că te vedem. Când vânzătoarea a împins căruciorul în ascensor, Elsa cu obrajii roșii și fruntea transpirată a lovit ușor bara: — Bine, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ating, în timp ce pe tălpi ni s-au lipit câteva șervețele de hârtie. Am făcut greșeala să așez punga sub masă, nu mi-am dat seama ce fac. Italia o trage spre ea. Rețin punga: — Nu-i nimic. — Arată-mi. Și rochița cu volane de tafta iese la iveală udă și înfoiată. — E fetiță? Dau din cap cu privirea aplecată spre pâlnia pe care am făcut-o cu mâinile sprijinite de masă. Mă impresionează vederea acelui material candid între noi. Cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Dau din cap cu privirea aplecată spre pâlnia pe care am făcut-o cu mâinile sprijinite de masă. Mă impresionează vederea acelui material candid între noi. Cu mai puțin de o oră în urmă eu și mama ta râdeam în fața rochiței, o luasem de pe umeraș și o pusesem în cărucior, eram fericiți. Acum o privesc și mi se pare oribilă. Apa a veștejit-o în timp ce eu și Italia făceam dragoste. Pare rochița unei fetițe moarte, înecată într-un lac. Italia își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
oră în urmă eu și mama ta râdeam în fața rochiței, o luasem de pe umeraș și o pusesem în cărucior, eram fericiți. Acum o privesc și mi se pare oribilă. Apa a veștejit-o în timp ce eu și Italia făceam dragoste. Pare rochița unei fetițe moarte, înecată într-un lac. Italia își ține capul plecat, își mișcă mâinile, le mișcă prea mult, desface materialul, atinge volanele. — Ce păcat, să sperăm că n-a intrat la apă. O întoarce pe dos, caută eticheta internă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se afla un grup de persoane îmbrăcate de sărbătoare. O femeie deșirată cu o fetiță în brațe și o mică pălărie roz urmări întorcându-se trecerea noastră. I-am întâlnit ochii vii, pătrunși de o curiozitate răutăcioasă. Fetița avea o rochiță cu volane, pe care brațul femeii le ridica până la chiloței, am fixat piciorușele violacee atârnând pe corpul acela grosolan. Tot ceea ce mi se perinda prin fața ochilor mi se părea acum semnul a ceva sau poate chiar era un semn întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întrebare. - Mama dorește să te vadă și te roagă să treci pe la noi, zise Laura, apropiindu-se de masă. Am privit-o. Ea schiță un zâmbet confuz. Era palidă și frumoasă. Nici când n-a fost Laura atât de fermecătoare. Rochița ei simplă, pălărioara cochetă, mănușile, ciorapii și pantalonii, toate negre, evidențiau un farmec blond, înflorit într-o binefăcătoare liniște. - Bine! zisei , ridicându-mă să aduc sticla și două păhărele. Ne așezarăm la măsuța de lângă canapea și sorbirăm câteva coniacuri. Obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
căpșorul dat pe spate, mă înclinai peste mescioară, sărutându-i gropița din vârful bărbiei. - Nu! zise ea, respingându-mă. Nu vreau! Și totuși se dezbrăcă singură. Bluza ei neagră, cu mâneci lungi, îi alunecase de pe umerii zvelți pe covor, alături de rochiță și corsaj. Apoi se apropia de mine și cu o privire întunecată și mustrătoare, înainte de a ne pierde în nemernicie, zise tristă: - Cu tine n-ar fi trebuit să fac niciodată asta. Cu toți ticăloșii, da, numai cu tine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
îndreptat spre casa de plăceri de la marginea orășelului provincial. În bordelul cu aparența unui institut de domnișoare, o elevă îmbrăcată decent s-a ridicat de pe scaun, să mă urmeze supusă, în camera din fundul coridorului întunecat. Și-a desprins butonii rochiței, începând de la tivul de jos, cu o singură mișcare râpâită, ca ploaia scurtă de mărgele risipite pe parchet și a rămas înaintea mea în cămașa galbenă de mătase, prin care se străvedea unghiul pulpelor ca un turn de catedrală în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la poarta casei. - Sărut mâna și zi-mi „bonjur”, mi se adresă domnișoara, îndreptându-mi cu degete tremurătoare cravata în neorânduială. - Duminică dimineața să nu vii niciodată, că sunt la biserică, adăugă ea. Vorbea, încheindu-și unul după altul, butonii rochiței, ca și cum și-ar fi strivit păduchii ce-i mișunau pe suflet. Surâsul ei profesional, absurd și rece, reapăruse de astă dată, proaspăt zugrăvit cu roș și negru, să-mi ucidă gândurile și să-mi spargă fraza sentimentală, ticluită de piticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apleca peste fereastră, să--mi scuture pijamaua. Erau momentele cele mai periculoase. Se declanșa o luptă îndârjită între demnitatea mea și carnea ei văzută din spate, de la gleznele goale și subțiri, la mușchii pătrați ai gambelor ce ieșeau la lumina de sub rochița de batist. Stătea câteva secunde lungi cu privirea cine știe unde, cu urechea atentă la un cântec de flașnetă, abia perceptibil, și care răzbea până la noi, dintr-o curte închisă ca de pușcărie, cu zidul de beton. E bătrânul flașnetar orb. Vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe un genunchi acoperit decent de rochița ei albastră, cuvântul meu greu și usturător, ce trebuia să-i ardă inima, ricoșă în ultima secundă, izbind mortal pe Nora: O rugai pe aceasta să-mi dăruiască o șuviță din părul ei „atât de verde”, s-o port în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să mă mai sinchisesc, m-am gândit, acum că viața mea s-a sfârșit? În plus, nimic nu mă mai încăpea. Am deschis șifonierul și am făcut un pas înapoi văzând privirile dezgustate pe care mi le aruncau vechile mele rochițe. Era indubitabil. Toate vorbeau de mine. Aproape că le vedeam cum își dădeau coate zicând: „Uitați-vă la ea, uitați-vă cât e de mare! Chiar crede că niște rochițe măsura patruzeci și doi, ca noi, o să se poată mula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
văzând privirile dezgustate pe care mi le aruncau vechile mele rochițe. Era indubitabil. Toate vorbeau de mine. Aproape că le vedeam cum își dădeau coate zicând: „Uitați-vă la ea, uitați-vă cât e de mare! Chiar crede că niște rochițe măsura patruzeci și doi, ca noi, o să se poată mula pe corpul ăla măsura cincizeci? Nu-i de mirare că bărbatu-său a fugit cu altă femeie!“. Știam ce gândesc. „Te-ai lăsat dusă de val. Și mereu ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă faceți să mă simt vinovată pentru asta. Am un alibi infailibil. În fiecare zi descopeream noi lucruri pozitive în legătură cu Kate. Kate îmi îmbunătățea încontinuu viața din toate punctele de vedere. I-am cumpărat cea mai mititică și mai frumoasă rochiță din blugi care putea să existe! Chiar și cea mai mică măsură tot era prea mare pentru ea, dar Kate avea să crească. Era superbă! Și i-am luat cea mai drăgălașă salopețică: era albastru deschis, cu bulinuțe de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și sirenă de pompieri tema patriotică din care răzbate o sfîntă amenințare: „Așa după cum tot legionari au fost și părinții mai multor dizidenți de azi cărora le vom da odată numele”. Țambalul intervine În do diez major, sfîșiindu-ne sufletele și rochița. În a doua parte, Adagio, violoncelele expun o temă gravă ce se va repeta În bas fragmentar pentru a reveni integral În epilogul mișcării. Deasupra acestei teme („Obrăzniciile și urmările metafizice ale domnului Andrei Cornea” un titlu inspirat, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
amplu program de muncă și activitate a Întregului popor, se presează Împreună cu alte cuvinte, două cîte două, pînă ce-și vor pierde și acestea din urmă aroma, frunzele și florile, În cadrul marilor transformări revoluționare, apoi se Îmbracă perechile rezultate În rochițe demodate, strîmte, de metal, sau, și mai bine, În saci, moment de o deosebită importanță, marcînd transpunerea În practică a mărețelor obiective, se impregnează cu o substanță ignifugă, pe pămîntul scump al patriei, ca să nu ia foc, obiectiv major, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de bătălie, aliații Își țeseau legende, Își Înălțau temple monumentale”. Stonehendge. De-acum trei mii de ani În vreme ce noi ne jertfeam pe traista ciobanului. „Dar oare ce-i democrația?” În combinație cu persiflarea, revolta ajunge inflamabilă și autorul, jupiterian, sfîșie rochița Europei În văzul tuturor. Nimic nu-i omis În acest rechizitoriu ce atinge cu violență sublimul. E prezent și Virgiliu, vigilența-i maximă, apar și ungurii, care-s protejați de Occident petru ca noi s-ajungem „victime În propria țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tub, spumoasa Smaranda Jelescu (am mai amintit de ea, nu mi-o pot scoate din minți), ale cărei ocheade ar face să se-arunce din cărucior pînă și handicapatul cel mai liniștit. ZÎmbetul acela al dumneaei, intelectual pînă la marginea rochiței, cu canini feciorelnici, grimasa de copil, totul e minunat, dar cel mai minunat este textul, lasciv, complice, insinuant, insidios, cu trimiteri În toate părțile, totuși trist pînă la a-i da micului ecran dimensiunile marelui ecran și o vălurire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu care mă uitam la cățelul Curaj și la SpongeBob (Buretele Bob) și la minunatele filme de poveste de la Hallmark (am și-acum în cap zeci de imagini, de cadre) ; Copilul care a plecat la plimbare pe stradă într-o rochiță la care a trebuit să cos aripioare (din pene și fulgi adevărați, nu altfel!) ; Copilul care cântă Kabalevski la pian, e cu spatele la mine, lângă profesoară, și mie-mi curg lacrimile pe obraz, pur și simplu, și nu știu de ce ; Copilul
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
de pe foi (în computerul vechi mai era câte ceva, dar computerul vechi e doar o cutie de plastic din care nu voi mai putea scoate niciodată nimic ; e undeva, într-o debara - sau poate nici nu mai e!) : Își face singură rochiță din hârtie, rochiță de înger. O aud din când în când : „Mama, spune-mi GEGE“ (de la înGEraș). A primit de la Moș Crăciun „piticaniile“ pe care și le-a dorit - păpuși de câțiva centimetri, „imcredibile“, vorba ei (când le-a văzut
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
computerul vechi mai era câte ceva, dar computerul vechi e doar o cutie de plastic din care nu voi mai putea scoate niciodată nimic ; e undeva, într-o debara - sau poate nici nu mai e!) : Își face singură rochiță din hârtie, rochiță de înger. O aud din când în când : „Mama, spune-mi GEGE“ (de la înGEraș). A primit de la Moș Crăciun „piticaniile“ pe care și le-a dorit - păpuși de câțiva centimetri, „imcredibile“, vorba ei (când le-a văzut pe o tarabă
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]