2,312 matches
-
un veșnic opozant, așa cum singur mărturisește, cu semeție de „martir”. Îl inspiră, neîndoielnic, „iubirea de patrie și de adevăr”, dar îl întărâtă, poate, și gândul neîmplinirii unei vocații politice care în zilele Unirii păruse că se manifestă sub promițătoare auspicii. Satira va fi deci pentru el o revanșă, trădând și nevoia de popularitate. Altfel, funcțiile pe care le-a avut de îndeplinit de-a lungul vremii sunt mai puțin importante: inspector în Regia Monopolului Tutunurilor (1872-1875), director al „Monitorului Oficial” (1876
ORASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288565_a_289894]
-
Fâl-fâl-son: Trei feți logofeți sau Povestea lui Fâl-fâl-son, Botezul lui Fâl-fâl-son în balta Cișmegiului, Căința lui Fâl-fâl-son (toate tipărite în 1857). Dar anecdotica lui e cu totul nesărată. Ca umorist, O. are un haz forțat, grosier și chiar imund uneori. Satirele lui - incluse și în cele trei volume de Opere satirice (1875) - impun prin alura teribilă, prin temeritate, șocând prin violențele de limbaj. Cu firea lui pătimașă, gazetarul nu e deloc străin de plăcerea de a ofensa și de a inspira
ORASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288565_a_289894]
-
Duce aceeași existență de boem aristocrat, scandalizând cu deosebire pe rigidul său tată. După ce i se publicaseră câteva scrieri (fragmentul Fecioara din Orléans în „Calendarul popular pe anul 1852”, poeziile Odă României, Întoarcerea în țară pe Dunăre și studiul Despre satira latină în 1855, în „România literară” a lui V. Alecsandri), îi apar în „Românul” (1857) și, respectiv, în „Revista Carpaților” (1860) nuvelele istorice Mihnea-Vodă cel Rău și Doamna Chiajna, tipărite împreună în 1860, sub titlul Scene istorice din cronicele românești
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
și o piesă de teatru, Van Buck. Poetul, apreciat de Titu Maiorescu, pe care îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și
NICOLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
cititorii. Din echipa colaboratorilor fac parte poeții Mihai Codreanu, Șt. Cruceanu, G. Botez-Gordon, A. Steuerman- Rodion, Adrian Millan, Eugen Herovanu și D. Karnabatt. Primul dintre ei este și cel mai activ, semnând, printre altele, Oda, poemul în proză Poeme barbare, satirele Masă de maus și Mi-ar fi rușine, poeziile Anul Nou și Adio, ambele intrate în volumul Diafane. A Steuerman-Rodion traduce versuri din Heine și Sully Proudhomme, Eugen Herovanu transpune din Goethe, Hugo și Baudelaire, iar Mihai Codreanu din Byron
NOUTATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288488_a_289817]
-
considerable part of their lives in Paris. Among them, especially during the 19th century, francophilia manifested at times the naïve exaggeration and the excessive imitation that made it (under the name of franțuzism) the subject of literary, theatrical and journalistic satire in Romania. Romanian writers writing in French and living in France as well as Romanian artists, philosophers or scientists were numerous in the 20th century. One can think of Tristan Tzara, Marthe Bibesco, Anna de Noailles, later on of Emile
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
PĂCALĂ, publicație apărută la București, săptămânal, între 4 februarie 1941 și 24 februarie 1944. Director: Virgiliu Slăvescu. Revistă de satiră și umor, P. își expune în articolul-program, redactat în versuri, intențiile: „Să dezgheț morocănoșii cu giumbușuri și minciuni,/ Să împrăștii norii grijei, ce s-a pripășit în lume,/ Dăruind cu prisosință duhul viu al unei glume.” De altfel, pe frontispiciul
PACALA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288600_a_289929]
-
greoi, rezultă mai ales din calambururi și din stâlcirea numelor proprii, dar se apelează și la caricaturizarea excesivă, cu referiri la defectele fizice, reale sau imaginare, ale celor vizați. Cronici, glume, varietăți umoristice, un „consiliu al mandarinilor” (acest gen de satiră va fi desăvârșit de B. P. Hasdeu), relatări de fapte diverse se adaugă versurilor, schițelor, reportajelor și articolelor politice. Superioară, poate, sub raport literar gazetei „Nichipercea” a lui N. T. Orășanu, P. se situează sub nivelul acesteia în ceea ce privește atitudinea politică
PACALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288601_a_289930]
-
a conflictului sau lipsa de fundament a pretențiilor filosofice ale autorului. Durabile sunt rezultatele activității de traducător a lui P., care a realizat, în colaborare cu Titu Dinu, versiuni ale unor scrieri din latină (Horațiu, Plaut) și franceză (Maurice Maeterlinck). Satirele lui Horațiu (1911; Premiul Academiei Române), transpuse în metru original, au vioiciune și autenticitate. SCRIERI: Gaudeamus, București, 1911; Triptic dramatic. Darul muzelor. Fugind de Charybdis. Jocul zeilor, București, 1912. Traduceri: Horațiu, Satirele, București, 1911 (în colaborare cu Titu Dinu); Plaut, Comediile
PALTANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]
-
scrieri din latină (Horațiu, Plaut) și franceză (Maurice Maeterlinck). Satirele lui Horațiu (1911; Premiul Academiei Române), transpuse în metru original, au vioiciune și autenticitate. SCRIERI: Gaudeamus, București, 1911; Triptic dramatic. Darul muzelor. Fugind de Charybdis. Jocul zeilor, București, 1912. Traduceri: Horațiu, Satirele, București, 1911 (în colaborare cu Titu Dinu); Plaut, Comediile lui..., București, 1912 (în colaborare cu Titu Dinu); Maurice Maeterlinck, Pasărea albastră, București, 1912 (în colaborare cu Titu Dinu). Repere bibliografice: Trivale, Cronici, 81-88; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., I, 135-139
PALTANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288635_a_289964]
-
Paris), „Dialogue” (Montpellier), „Temps mêlés. Documents Queneau” (Verviers, Belgia), „Oeuvres et critiques” (Paris-Tübingen). Hermeneut rafinat, specialist recunoscut, P. este un reprezentant de marcă al școlii ieșene în domeniul studiilor franceze și al comparatisticii. Contribuțiile sale de critică și istorie literară - Satira lui Rabelais (1957), La Littérature française du symbolisme au surréalisme (1977), Umorul lui Raymond Queneau (1979) - se definesc prin originalitatea discursului, rezultată dintr-o articulare fericită a solidității și rigorii germane cu subtilitatea și rafinamentul francez, cele două spații culturale
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
rang în domeniul studiilor despre umor. În 2003 publică lucrarea Humorul, o „sinteză istorico-literară” esențială, o veritabilă opera magna consacrată unui domeniu ce a reprezentat preocuparea majoră de-a lungul întregii sale cariere. Aici face distincții erudite între umor și satiră, între „micul” și „marele humor”, acesta din urmă fiind văzut ca atitudine filosofică față de lume. Comentariile aprofundate referitoare la aproximativ două sute de autori din diferite literaturi și epoci, suportul documentar impresionant fac din această carte o sumă asupra problematicii umorului
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
la traduceri din literatura franceză și germană (Alfred de Musset, Theodor Storm, Edmond Rostand, Jules Verne, Hervé Bazin, Raymond Queneau, Roger Martin du Gard). A tradus el însuși din K.E. Franzos, H.E. Nossak, Goethe, Queneau, Marc Bloch, H. G. Gadamer. SCRIERI: Satira lui Rabelais, București, 1957; La Littérature française du symbolisme au surréalisme, Iași, 1977; Umorul lui Raymond Queneau, Iași, 1979; Humorul. Sinteză istorico-teoretică, Iași, 2003. Traduceri: Karl Emil Franzos, în Nuvela austriacă în sec. al XIX-lea, București, 1966, 485-571; Hans
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
îndrăzneli pe care autorul și le permite sunt de ordin psihologic și stilistic. Totuși, prin cea de-a treia piesă (Un singur drum), cartea O seară de noiembrie anunță cealaltă axă de evoluție a prozatorului, care se va orienta către satira corozivă și sabotarea sistematică a clișeului, concretizate deocamdată prin persiflarea zeloșilor agenți ai regimului (în fapt, măcinați de frustrări și resentimente) sau prin parodierea poncifelor realist-socialiste. Probând afinități vădite cu scrierile lui Teodor Mazilu sau ale lui I. D. Sârbu, această
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
umor și nici de autoironie. Alteori, aplecându-se spre necazurile altora, întristatul nu se mai abandonează doar propriilor pătimiri. Deși abulic, el întrevede în aceste clipe, ca singură cale de urmat, lupta. Lirica lui socială este notabilă prin accentele de satiră. În afara unor articole și a unor note critice, poetul a scris și câteva schițe, în care evocă anii copilăriei petrecute la țară. Prozele sunt pătrunse de simpatie și compasiune pentru cei sărmani, amărâți și năpăstuiți. Câteodată mila se preschimbă în
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
la „Vatra”, „Literatură și artă română”, la „Revista Societății «Tinerimea română»” (unde e redactor-șef), „Apărarea națională” ori la „Secolul”, aici susținând cronica literară și rubrica „Note și reflexiuni”. Mai semna Davus, Pavo, Simplex și Zorilă. Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
Sică Alexandrescu, Bulandra) cu texte care nu vor fi semnate cu numele său. Din toamna anului 1944 își reia scrisul, colaborând la „Fapta” și „L’Indépendance roumaine”. Scoate singur, fără personal redacțional (dar cu colaborarea unor scriitori umoriști), revista de satiră și umor „Papagalul”. În 1947 și 1948 este consilier la Ministerul Artelor (pentru teatrele din provincie). În ultimii ani scrie la „Revista română”, publicație cu difuzare în străinătate. Își reia și activitatea propriu-zis literară, ca dramaturg (e vorba de scrieri
MILORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288147_a_289476]
-
personaj al lui Alecsandri, de care M. este influențat covârșitor nu doar în „cânticelele comice” și cu care a colaborat (Lipitorile satelor în Moldova, Nunta țărănească în Moldova). E greu de spus dacă vodevilul feeric Zavistia, comedia Danga sau Influenza, satira Cuconița doarme sunt scrieri originale. Vor fi fiind localizări, așa cum M. - asociindu-se, când și când, cu G. Sion, Grigore Manolescu, Mihail Pascaly - a făcut nenumărate: după Lambert Thiboust (Prăpastiele Bucureștilor), Eugène Scribe, Germain Delavigne, Henri Murger și mulți alții
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
Sorin Titel, Violența comicului, RL, 1974, 2; Cornel Ungureanu, Parada filosofilor, O, 1974, 4; Florin Faifer, Tandrețea mizantropiei, CRC, 1974, 5; Georgeta Horodincă, Unghiul revelator, LCF, 1974, 7; Val Condurache, Teatrul conștiinței, CL, 1974, 9; Ciobanu, Critica, 47-52; Valeriu Cristea, Satira mecanismelor mimării, RL, 1975, 14; Dumitru Micu, Proză satirică, CNT, 1975, 16; Sorin Titel, Viziune incisivă, RL, 1975, 22; Voicu Bugariu, Viață și animație, LCF, 1975, 31; Adrian Țion, Tragicul în comedie, VTRA, 1975, 6; Val Condurache, „Într-o casă
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
cu experiență vastă și de o neîndoielnică bună-credință, însă prizonier al unor convingeri orgolioase și definitive. Abia în urma unui grav accident, cuprins de remușcări, el își va înțelege greșeala, renunțând la falsele certitudini. Sensurile grave alunecă totuși pe făgașul unei satire convenționale, condimentată cu efecte de piesă polițistă, ceea ce face ca procesul sufletesc al eroului să fie artificios, neconvingător. Un miez de tragedie se află în scurta piesă, stridentă și declamatorie, Cineva trebuie să moară, a cărei acțiune se desfășoară în
MIRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
boala și moartea lui Ion Minulescu. Scrise în momente foarte diferite, alternând însemnări ca de jurnal cu reconstituiri târzii, amintirile restituie mai mult un mod de a trăi și o viziune destul de convențională despre „Minu”. În teatru, după Masca, o satiră a comportamentului desfrânat al unor femei din lumea bună, și Rozina (1919), o dramă stângace a femeii căsătorite fără iubire, apoi înșelată și în iubirea de la care aștepta totul, autoarea încearcă o prezentare în registru comic a existenței dintr-un
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
MOFTUL ROMÂN, revistă de satiră și umor apărută la București, bilunar, din ianuarie 1990, editată de Ministerul Culturii. Din colectivul de redacție inițial fac parte Mihai Ispirescu (redactor-șef), Gh. D. Constantinescu (redactor-șef adjunct), Ion Tipsie (secretar general de redacție), Lucia Illes, Marius Tupan
MOFTUL ROMAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288204_a_289533]
-
lui Theodor Cazaban, probabil și el redactor al publicației, deși în numărul 2 este caricaturizat și „denunțat” ca „secretar particular” al „domnului Comaniciu” - calul de bătaie al revistei. Totodată este de observat că nu de puține ori ironia improvizată și satira cu orice preț sunt extrem de inconsistente, vizează aspecte particulare sau iau în răspăr atitudini care ar fi trebuit susținute, nu incriminate. Dar, în cele din urmă, verva nu lipsește și rezultatul umoristic nu e de neglijat la o publicație ivită
MOFTUL ROMAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288203_a_289532]
-
mai largă de răspândire a scrisului românesc. Din 1841 până în 1859 colaborează cu versuri la „Calendariul pentru Bucovina”. Lasă fabule, încercând o actualizare a tipurilor și situațiilor universale și subliniind necesitatea păstrării limbii, a portului și a obiceiurilor autentice. O satiră din „Calendariul pentru Bucovina” pe anul 1848 (Calendariul vechi către cel nou) îi este atribuită. Patru sonete de factură clasică, în care compară între ele anotimpurile și ciclurile vieții omenești, sunt compuneri livrești, lipsite de fior liric. Lui M.-A
MORARIU-ANDRIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288243_a_289572]
-
identici, „oameni unidimensionali” (auto)definiți printr-o singură trăsătură (homosexualitate, credință religioasă, etnicitate etc.). Vladimir Nabokov ne-a dat în fermecătorul său roman Pnin (1953; citez ediția românească, în traducerea Monei Antohi, Humanitas, București, 2005) cea mai mișcătoare și mușcătoare satiră a acestui tip de viziune: „progresistul, idealistul Wind șparodia unui psihiatru specializat în terapia de grup, n.m.ț visa la o lume fericită formată din centupleți siamezi, comunități unite anatomic, națiuni întregi construite în jurul unui ficat comunicant” (p. 47). Pentru
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]