1,131 matches
-
arunce În brațe, să se facă mică la pieptul lui, ca să alunge neliniștea surdă care o chinuia. Preț de o clipă, muselina Însîngerată se suprapuse peste spuma roșie de sînge. Apoi privi marea și valurile mărunte ale căror creste argintate scînteiau blînd sub lumina lunii, și Își spuse că era o idioată. Marea nu Îi era dușman. Fusese vorba doar de un coșmar. Doar atît? Era pe punctul să se Întoarcă În cameră cînd o mișcare furișă Îi atrase atenția. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ales. Era convins În sinea lui că Loïc știa unde i se ascunsese fiul și trăgea nădejde că un arest preventiv Îl va stimula să colaboreze. - Dacă ar ști, crezi cu adevărat că ar fi atît de neliniștit? Ochii Mariei scînteiau de mînie și de disperare. - Lasă-mă să-i vorbesc, Îmi cunosc bine fratele, n-ai să scoți nimic de la el luîndu-l tare. Nici măcar nu se osteni să-i răspundă. În stadiul În care se aflau, habar n-avea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
goeleta care se Îndepărta... Savură o clipă ce avea să urmeze. - Ei bine, aș fi jurat că cel care ținea cîrma avea cu cel puțin zece centimetri mai puțin ca dumneata. - Și te-ai fi Înșelat. Capătul țigării de foi scînteie roșu. - E la fel ca pentru cabin-cruiser-ul furat În plină furtună, busola lui Nicolas găsită la țanc În epavă și anexa cu grijă ascunsă Într-un golf din Morgat, continuă Lucas, implacabil. Toate astea fără să fi părăsit cafeneaua din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a cîștigat nimic la Loto, și ca să mă menajezi nu mi-ai spus nimic, Îi reproșă Marie cu blîndețe. El eludă Întrebarea. - Ryan a fost mai puțin delicat. - Totuși, fără el eu n-aș fi acum aici. Privi marea care scînteia cît vedeai cu ochii, cu gîndul la cel a cărui viață Începuse În Irlanda și se terminase la Lands’en. O insulă pentru o altă insulă. Pe Ryan, destinul lui Îl ajunsese din urmă. Cum putuse ea să aibă compasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea sfîrșită de puteri, se uita la perechea pe picior de plecare. Surprinse o privire a lui PM care, Înainte de a lua loc În limuzina familiei, se Întoarse spre fereastra de la care ea Îi observa. Era o privire aproape animalică, scînteind de ură. Își zise că toți se metamorfozaseră la Lands’en, ca și cum, Întorcîndu-se pe insulă, ea trezise, precum o zînă malefică, partea cea mai Întunecată a fiecăruia. Tresări simțind mîna lui Lucas strecurîndu-i-se În plete. Se desprinse, făcu un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sertar al bufetului un obiect pe care Marie Îl recunoscu imediat. - Un tip de la Federația franceză a navigației cu pînze a venit să te vadă azi-dimineață, a lăsat asta pentru tine. Îi Întinse, deschizînd-o, cutioara din piele roșie, Marie văzu scînteind aurul verighetelor. - Venea să-ți prezinte condoleanțe, au găsit-o În lucrurile lui Christian. Jeanne veni mai aproape Întinzîndu-i cutioara. Marie se dădu un pas Îndărăt, Își Întoarse privirea și se Îndreptă spre ușă, așa cum face cineva care vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o a doua șansă, dragostea mea, să n-o lăsăm să treacă. Anunțurile au fost deja făcute publice. Ne putem căsători mîine. Mărită-te cu mine. Cutioara roșie apăru ca prin farmec În mîna lui. O deschise. Cele două verighete scînteiară. - Nu. Deși fusese slab, cu toții avură impresia că strigătul se repercutase pînă la capătul digului. Acordeonul amuțise. Oaspeții plecaseră pentru a-i lăsa să-și pună lucrurile la punct În cadrul familiei. Conștientă de privirile părinților ei, ale lui Anne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
umane în fața micului lor ecran, oroarea acestei negări nu este diferită de cea a spectacolului din care le-a fost dat să se nutrească în seara respectivă: în el se află adevărul existenței mediatice, iar în fața ochilor lor halucinați a scânteiat vreme de o clipă propriul lor adevăr. Umanitatea care se angajează în existența mediatică parcurge spirala descendentă de-a lungul căreia puterile vieții părăsesc una după alta diversele practici ale simțirii, ale înțelegerii și ale iubirii descoperite și conservate în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
CRIMELE MOZAICULUI Pentru Anna PROLOG San Giovanni d’Acri, zorii zilei de 28 mai 1291 Un șuierat străbătea văzduhul, ca și când toți șerpii pustiei șiar fi ridicat capetele din nisipuri. Proiectilul scânteie În vârful parabolei, nemișcat pe cerul luminat de prima lucire a zorilor. Apoi, după o clipă ce părea să nu se mai sfârșească, Își reluă zborul și se zdrobi, cu un bubuit, de turnul cel mare de deasupra porții. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cărei nume este numele stăpânului meu - continuând să amestece vorbe și bale Însângerate, bărbatul se aplecase spre el. Apropie-ți urechea de gura mea. Îți voi dezvălui cuvântul care urnește pietrele și care deschide poarta spre tărâmul morților. Ochii Îi scânteiau În semiîntunericul subteranei. Dante se gândise că erau reflexele torței pe perete. Sau că luciul nebuniei pusese stăpânire pe dânsul. Se retrăsese Îngrozit, acoperindu-și urechile cu mâinile, În timp ce omul murmura Încă ceva, cu un rânjet Înfiorător. Ani la rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
întuneric. La capătul drumului se iviră lumini care începură să coboare către ea, șerpuind. Se opri și auzi un zgomot care semăna cu un foșnet de insecte. Luminile creșteau și, îndărătul lor, putu să vadă niște burnusuri uriașe sub care scânteiau roți subțiri de bicicletă. Burnusurile o atinseră în treacăt. Trei lumini roșii se iviră în întuneric în urma ei și pieriră aproape în aceeași clipă. Din nou începu să alerge spre fort. Când ajunse la jumătatea scării simți atât de ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cămări, Le rânduiești pe polițe, pe toate, Cu resemnare, printre lumânări. Pe tâmplele-ți cernite de durere, De doruri ce te macină mereu, Doar cârlionții mai ascund mistere, Neputincioși și făr-de-un Dumnezeu. Dar ai uitat, că mai mocnește-n tine Scânteia dătătoare de lumini? Drept muritor ai moștenit, divine, Credința ta și faceri de minuni. Alege dar, Speranța cea mai vie, Și-mpăturește-o în ștergar curat, Pe ea așează cumințel scânteia, Stindardul tău, cu sufletu-mpăcat. Apoi te roagă celui ce
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pe florile arcuite ca niște cupe în care se îneacă cerul întreg și nopțile încețoșate de vise. Răsărit Spre răsărit, soarele, retezat pe jumătate, dă să se ridice în albăstrimea cețoasă a cerului, care bătea, pe alocuri, în plumburiu, chiciura scânteia curat din înălțimea salcâmilor și, la câte-o adiere mai puternică de vânt se cernea în pânze subțiri peste el. Crâmpeie Lacrimile de plumb ale cerului, trezesc în suflet mișcări ondulatorii, așezat pe ramurile unei clipe, crâmpeie de teamă, suspinul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
să sap eu însumi. Prima lovitură de lopată i-a retezat marinarului craniul, iar a doua a pătruns în tunica lui, îndepărtându-i toracele de restul scheletului. Picioarele îi erau sfărâmate în bucăți. Am săpat în continuare în nisipul ce scânteia de la grăuntele de mică. Apoi am dat de larve, măruntaie și o rochie cu crinolină pătată cu sânge și nisip și oase vechi și nimic altceva, după care am descoperit un ten rozaliu, ars de soare, și niște sprâncene blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
adevărat că mă simt acasă lângă apă, dar mi-am găsit bucuria în dealuri uscate, unde fântâna e departe și praful e gros. Benia mi-a strâns mâna și am văzut Egiptul trecând pe dinaintea noastră, verde de smarald, în timp ce soarele scânteia în apă în nenumărate puncte de lumină. Dimineața și la apus, când barca acosta pentru noapte, Menashe și Efraim săreau în apă. Servitorii păzeau să nu vină crocodili sau șerpi, iar bărbatul meu n-a putut rezista invitației de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bine la ea că i-a și trântit ușa în nas, mințind: „Locul nu mai e liber, domnișoară”. Apoi s-a îndepărtat bombănind: „Asta a greșit adresa. Căuta o mânăstire”. În schimb, cum a zărit-o pe Luchi, i-au scânteiat ochii. Era cam șleampătă, dar masivă, impunătoare, cu șolduri late și cu părul lucios și negru. „Cum ai zis că te cheamă, fetițo, Luchi?” „Da”, râse lat Luchi, cucerindu-l definitiv pe tata care a angajat-o pe loc. „Luchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dus la spectacol. Ceea ce s-a petrecut în arenă a fost o mare decepție pentru mine. Sălbăticiunile pe care mi le închipuisem mândre și semețe se comportau ca niște pisici. Se lăsau comandate cu biciul. Uneori, mai mârâiau și le scânteiau ochii. Atunci deveneam atent, așteptând cu sufletul la gură să sară și să-și înfigă, spre groaza spectatorilor, colții în dresor. Dar de fiecare dată se auzea un nou pocnet de bici și animalele redeveneau supuse și ascultătoare, făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil la tinerețea lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat de peste tot în oglinzi, cu fața lui pergamentoasă și cu ochii scânteind de amintiri. Suferea, se zicea, de insomnii. Dimineața, se ridica din fotoliu, mai arunca o privire de jur împrejur, ca și cum ar fi vrut să-și ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același chip ca și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
altădată să iau în derâdere emoțiile altora! - metamorfoza ciudată care se petrecea cu Laura, de la o clipă la alta, de cum începea să vorbească despre furtună și despre piloții care înfruntă furtunile. Orice urmă de ironie se topea atunci, ochii îi scânteiau, obrajii i se împurpurau și întreaga ei ființă se transfigura într-un mod care o făcea înfricoșător de frumoasă. Parcă înghițea un drog puternic și intra în transă. Am bănuit întâi că avusese un iubit pilot și că rămăsese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ea; ceea ce înseamnă că Dumnezeu curge, îmbătrânește odată cu creația sa și nu o mai poate tiraniza din moment ce-i aparține; e încătușat în ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: „Mă urmăriți?”, săreau imediat să mă asigure: „Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție”. „Bine, bine, mă bucur”, mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca de bal, deh, fuseseră și ei tineri odată, sau de Bătrânul, care le inspira același sentiment tulbure de fascinație magică amestecată cu teamă. Uneori mă simțeam secătuit, nu mai știam ce să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de singur... aceasta era boala deșertului, semănând cu celulele canceroase care proliferează până distrug și ucid... Întâmplarea a făcut să am atunci și alte stări proaste, alunecând, din nou, în plină zi într-un fel de întuneric gelatinos, în care scânteiau cioburi de lumină orbitoare. Aceste stări s-au repetat câteva zile la rând, fără să dureze niciodată prea mult. N-am spus nimănui nimic. Nici lui Dinu nu i-am vorbit despre ele, am așteptat să treacă singure. Și, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
destinația lor. I-a auzit țipetele și a plutit mai departe. Un om ce își exersa vocea pe vârful unei stânci: voci înalte, tânguitoare, voci joase și grave, voci subtile, insinuante, voci stridente și dogite, voci îndulcite de durere, voci scânteind de râs, vocile păsărilor și cele ale peștilor. L-a întrebat pe om ce făcea îcum tot a trecut pe-acolo). Omul i-a răspuns - și fiecare vorbă de-a lui era vorba unei făpturi diferite: — Caut o voce potrivită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
frustrarea, frustarea acumulată timp de secole. — Deggle, a spus el, neluând în seamă protestul neliniștit al Marelui Lokki, cred că e timpul să încetezi să mă mai prostești. — Dar, dragule, i-a zis Deggle - iar acum ochii săi nu mai scânteiau -, e atât de ușor! Vultur-în-Zbor era cât pe ce să comită un act violent, când Deggle a spus brusc: — Șterge-o, Lotti. Limbajul lui părea caracterizat de scăpări accidentale, calitatea lui fiind redusă în așa fel încât să se potrivească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]