1,948 matches
-
G. Cinci acte, în italiană, dar cu un act I de dimensiuni reduse. Premieră franceză a operei Don Carlo a avut loc pe 11 martie 1867. Auditoriul francez se aștepta la un spectacol grand opéra în stil Meyerbeer, cu o scenografie grandioasă, costume scumpe, anasambluri elaborate, balet și scene cu mulțimi numeroase. Don Carlo nu este nici pe departe o cârpăceala. Cu această operă Verdi a făcut un mare pas înainte spre înălțimile geniului sau, catre Aida, Otello și Falstaff. Una
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Uniunii scriitorilor în lectura autorului : montat pe scena Teatrului Național Iași, regia Dan Nasta, 1991 • Mașina de vânt Teatrul Național Iași 1999 regia Constantin Popa • "Gheorghe Popescu" 2007 în curs de montare pe scena Teatrului Național Iași, regia Ovidiu lazăr, scenografia Rodica Porumbel ; în distribuție : Petru Ciubotaru, Emil Coșeriu, Constantin Popa Scenarii și adaptări • "Livada cu ... oameni" scenariu după cele cinci mari piese ale lui A.P. Cehov 1997 • "Sub zodia lui Sisif" scenariu după Tragedia antică 1999spectacol cu care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de gradul doi", populată de fantome absurde (cum este și calul verde), inventată din nevoia disperată de a umple cu ceva vidul sufletesc în care se mișcă și acționează. Montarea lui Dan Nasta (semnatar atât al regiei cît și al scenografiei) a accentuat caracterul "derizoriu" al tragediei din Calul verde, astfel încît micimea ambiției morale a personajelor se degajă insidios de pretutindeni, într-o senzație de stagnare exasperantă. Interpreții sînt foarte bine aleși, cu o excepție paradoxală! autorul Constantin Popa, care
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
într-un grotesc dans al morții (înțeleasă ac o totală depersonalizare). Frisonul posibilei identificări este principalul argument în favoarea afirmației că piesa "Regulamentul de bloc" nu dorește a fi doar "o paradă de trupuri vorbitoare". (Regia artistică Dan Nasta, artist emerit; Scenografia Axenti Marfa; Producția Florin Năstase; Regia tehnică Claudiu Aghiculesei; În distribuție Cosntantin Popa, Ada Gârțoman-Suhar, Cornelia Gheorghiu, Ruxandra Bucescu, Emil Coșeru, Adi Carauleanu ș.a.). Cristina Popescu ("24 ore", 15 octombrie 1991) Metafora Agresiunii ("Regulamentul de bloc" de Constantin Popa) Stagiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
această lume a derutei, compromisului și violenței. În rolul principal, Const. Popa, sfîșiat evident de dihotomia autor-interpret, conferă personajului un puternic dramatism interior; el parcurge cu bună știință actoricească stările complexe ale personajului, oscilațiile lui între gravitate și situațiile tragi-comice. Scenografia semnată Axenti Marfa propune un cadru întunecat, cu pereți transparenți, cu un mobilier liniar și monocolor, metaforă adecvată ideilor textului. Cineva a calificat acest decor ca fiind urît. Este însă o încercare de urît înțeles estetic. Nouă ni s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
acum actuală prin tematica sa: cuplul, dragostea în raport cu intervenția politicului și moralei. Într-un context politic anacronic, dar care nu trebuie uitat. Partenerii de echipă ai lui Constantin Popa sînt actorii Constantin Pușcașu, Livia Iorga, Doina Deleanu și Călin Chirilă. Scenografia îi aparține Rodicăi Arghir. Oltița Cîntec ("Evenimentul", 17 iunie 2000) " Mașina de vînt" de Constantin Popa la Naționalul ieșean Scrie teatru așa cum joacă teatru: cu bucurie, cu dăruire. În fiecare dintre piesele aduse pe scenă pînă acum de la spectacolele cu
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
1941 cronica teatrală), „Jurnalul”, „Viața” ș.a. Scoate, de asemenea, trei reviste umoristice - „La zid!” (1932-1933, 1935-1936), „Recreația” (1940) și „Gluma” (1940-1943) - și una de teatru - „Spectacolul” (1939-1940). Ca artist plastic, are expoziții personale (1922, 1929, 1937), ilustrează numeroase cărți, semnează scenografia unor montări pe scene bucureștene, tipărește un album de gravuri, Casa cu perdelele lăsate (1929), și altul de caricaturi, Cobai și felceri (1932). Publică, totodată, „romanul” De necredzuta viață a dumnealui Ioniță căpitan de oaste, scrisă de dumnealui Iancu Zogravul
ANESTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285365_a_286694]
-
o tinerețe italo-pariziană, după cum nu poate să nu remarce modul cu totul ieșit din comun În care D’Annunzio trăiește retras În castelul de la Vittoriale, pe malul lacului Garda. Prinț decăzut, Însă totuși prinț (de Monte Nevoso), el compune o scenografie ciudată, desprinsă parcă din romanul lui Huysmans, dar și din propriile plăsmuiri, cu decoruri fastuoase, pline de prețiozitate, cu deghizamente dintre cele mai smintite. Eroii uriașei sale construcții romanești (rămasă, parte, În stadiu de proiect), Andrea Sperelli din Il Piacere
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
adamice... Fără dovezi cu adevărat convingătoare. Pentru a le celebra ori pentru a le critica? Ni-l imaginăm cu greu pe foarte creștinul Filip al II-lea colecționar ahtiat după pânze de inspirație eretică...) Catolicilor nu le-au plăcut această scenografie veselă și i-au făcut cunoscut și lui Walter această opinie trimițându-l la rug, în 1322, împreună cu vreo cincizeci de victime înecate în Rin sau calcinate și ele prin foc. Represiune continuă... XIII JAN DIN BRNO și „nihilismul integral
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rândurile documentului care relatează desfășurarea procesului său, se pare că Willem practică o sexualitate fără emisie de spermă - asemeni lui Adam din paradis! Adică un fel de tantrism belgian care, ca și celălalt - cel originar... - presupune tehnici de respirație, o scenografie a înșiruirii jocurilor și a posturilor sexuale, a practicilor de compresie a sexului masculin la baza lui, lângă rect, pentru a beneficia de plăcerea orgasmului fără a risca inconvenientele procreației. într-o epocă în care femeia era considerată un fel
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
magistru care vorbește, plecând de la texte; dar și pe stradă, în agora, privindu-l pe un filosof care, din motive de eficacitate concentrată, redusă la chintesența ei, se exprimă nu atât prin vorbire și cuvânt, cât prin gesturi ori alte scenografii, gândite astfel încât să producă efecte pedagogice. Ce semnificație are așadar această anecdotă despre un Aristip care vine parfumat în agora? Mai mult decât aparenta provocare a deturnării unui artificiu feminin de către un filosof bărbat. Bineînțeles, acest comportament semnifică și desconsiderarea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pare un pamflet îmbrăcat în costum de scenă. Și nimic altceva. Pentru că tezele cirenaice merită o analiză, o critică, o examinare demnă de acest nume. Corpusul aristipean permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau imaterial -, scopurile înțelepciunii - practică sau teoretică, ori chiar mistică -, trupul - prieten sau dușman -, dualismul - adevăr sau eroare -, intersubiectivitate - celibatar sau comunitar -, politica - a refuza sau a susține
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
blănuri, învelit în niște pături... Asemenea simulacre de lux, de moliciune - un păcat grecesc -, de abandon, de delăsare te fac să te gândești nu atât la cursul unui atenian auster, care proslăvește virtuțile ascetice, rigoarea și virtutea virtuoasă, cât la scenografia unui artist care, de altfel, nu și-a ascuns niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îmbrățișeze acea cultură - pe care a urât-o dintotdeauna - ce este prin însăși natura sa liberă, antiautoritară, în continuă devenire, contradictorie, colectivă, scandaloasă. Și, în fond, cine spune că Biserica trebuie să coincidă cu Vaticanul? Dacă - donând statului italian marea scenografie (folclorică) a actualului sediu de la Vatican și făcând cadou lucrătorilor de la Cinecittà tot calabalâcul (folcloric) de patrafire și glugi, de evantaie și de jilțuri purtate pe umeri - Papa s-ar îmbrăca în costum negru cu guler alb preoțesc și s-
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mister al facerii textului - explică el - este refacerea existenței înseși, cu ajutorul unei gramatici eliberate de orice servitute.” Odată cu Tobit, se inaugurează așa-numitul ciclu biblic, continuat cu Sara, care nu face decât să reia și să complice - cam forțat - formula. Scenografia istorică e prizată în continuare, cu un plus de emfază pozitivistă, jucată. O listă de referințe documentare, în mare parte inventate și atribuite cu aplomb lui N. Iorga, autentifică formal pretențiile romancierului de a reconstitui cu mijloace epice un moment
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
adânc mi-era de ei!” Romanticul „nebun de libertate” adoră muntele misterios și caută luna, „melancolicul străjer”. Turme în peisaj alpestru au o mișcare fabuloasă, păstorul proiectându-se în legendă: „Sara purpurie-i schimbă/ Zeghea-n mantă triumfală...” Aceasta e scenografia. Erotica, în spațiu ozonat, nu poate fi decât puritate: „Și să te iau cu mine sus,/ Departe unde lacrimi nu-s,/ În zări în veci senine.” Efigia lui Coșbuc din pasteluri stă ca model, pulberi din Noapte de vară fiind
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Cercului Lingvistic de la Praga din 1936. Fără să o numească astfel, I. se oprește exclusiv asupra literarității operei lui Ion Creangă, remarcând specificul râsului („jovial” și „bonom”) și, în premieră, dramaticitatea. Demne de interes sunt și comentariile la Mihai Eminescu („scenografia ideilor” în Memento mori, peisajul ciné-vérité din poeme ca Privesc orașul...) și Calistrat Hogaș („peisagist al sublimului”, interpret panteist al universului). Preferinței pentru presa literară îi datorează I. și o primă antologie a reportajului românesc subîntinzând epoca 1829-1866: Reflector peste
IVASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287654_a_288983]
-
din Banat. Este autorul a două ample monografii despre teatrele de limbă germană din Timișoara (1993) și Oravița (1996), în care, după informate excursuri istorice, sunt prezentate repertoriile (cu frecvente trimiteri la dramaturgia românească) și sunt analizate mijloacele de reprezentare, scenografia, regia, interpretarea actoricească. F. a publicat, din 1967, numeroase studii despre legăturile dintre literatura română și cea germană în „Analele științifice ale Universității «Al. I. Cuza», „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Dacoromania” (Freiburg), „Synthesis”, „Volk und Kultur”, „Literatur und
FASSEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286966_a_288295]
-
Acceptând că „numai superficialitatea are sens” (Fuga postmodernă IV), M. mută astfel teatrul de luptă pe terenul reprezentărilor, hrănind voracitatea abisului cu imaginile cadaverice ale obiectelor. De altfel, multe din simbolurile definitorii (oglinda, umbra, focul, orbirea) sunt preluate direct din scenografia psihanalitică, unele (șobolanii și lupii) trimițând în mod direct la două cazuri celebre tratate de Freud. E ca și cum, multiplicând la nesfârșit simulacrele lucrurilor și ale ființelor, eul liric ar vrea să se convingă că semnele au o existență palpabilă și
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
este un critic avizat, al cărui demers e strunit de un obstinat rigorism etic. În analizele lui amănunțite el caută să desprindă ideea morală dintr-o piesă sau alta, dezavuând totodată îndepărtarea de la dreapta măsură. S-a ocupat și de scenografie, contribuind prin observații și sugestii la dezvoltarea ei. Lipsit de nerv polemic, pierde disputa pe care o are cu Alecu Russo în jurul piesei acestuia (nepăstrată), Băcălia ambițioasă. Atribuit multă vreme lui M. Eminescu, poemul Închinare lui Ștefan Vodă (Poemul Putnei
GUSTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]
-
actori, scenografi, critici, dramaturgi - Eugen Barbu, Aurel Baranga, Paul Everac, Radu Popescu, Horia Lovinescu, Dumitru Radu Popescu ș.a. Dar majoritatea cărților lui sunt solide lucrări de teatrologie teoretico-aplicată, având în atenție exclusiv ori cu precădere arta spectacolului (regie, jocul actorilor, scenografie etc.), contextul social al acesteia, aspecte ale politicii culturale (repertoriu, reconsiderarea clasicilor sau montarea adecvată a producției autorilor moderni etc.) sau cu privire la sociologia receptării, critica dramatică etc. Toate sunt tratate nu în mod „tehnicist” , ci eseistic, deseori într-o alternare
SACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289419_a_290748]
-
a minimaliza spectacolul bucureștean ci doar pentru că având în fața ochilor decorurile, costumele și traseele regizorale ale originalului nu poți să ștergi cu totul din memorie prestația incomparabilă a unor Kiri Te Kanawa sau Herman Prey evoluând în același cadru. Deci, scenografie luxoasă, mișcare scenică fluentă (preluată de Cristina Cotescu după model) umor, bun gust și eleganță, ceea ce îi lipsește însă spectacolului este o anume lejeritate șăgalnică, acel spirit wienerisch - chintesență a unei societăți hedoniste în perioada cea mai strălucitoare a "capitalei
Un "Liliac", doi "Lilieci" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17148_a_18473]
-
actul III continuă tradiția farselor populare vieneze centrate pe un singur personaj. Pentru rolul, vorbit, al șleampătului gardian al "veselei pușcării", Frosch, a fost invitat Horațiu Mălăele - fermecător, cu un umor candid și de bun gust. La Operetă, într-o scenografie (arhitect Theodor Dinulescu) care dovedește eforturi notabile și poate da iluzia unui oarecare belșug, actul I este o comedioară destul de alertă, actul II, mai sărăcuț și prea lungit de balete interminabile și foarte aproximative iar ultimul act alunecă într-o
Un "Liliac", doi "Lilieci" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17148_a_18473]
-
sangvinic (de unde, preferința pentru culorile tari), senzual și agresiv al poetului, care schimbă cu ușurință - și nu neapărat cu ușurătate - harfa în „mandolină”. Dar cel mai mult îi place să mângâie, respirând „parfum de roze care mor”, coarda melancoliei. În scenografie parnasiană, cu aranjament exotic în figurație, în orchestrație canonic simbolistă, sentimentalul se lasă, baudelairian, cotropit de nevroze. Între spleen și deznădejde, printre sonore indignări și mereu reînnoite suspine, el face amare spovedanii, invocând, înlăcrimat, „năluca” amorului defunct. Fecioara serafică din
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
saturare a formulei, care tinde spre ruperea grilei. Cea dintâi dintre ele este tematica dominantă a textelor - poezie, proză sau traduceri, critica nefiind prezentă -, anume conștiința târziului unui tip de trăire; familiară și „decadenților” simboliști ca mediu pentru melancolii sinestezice, scenografia de amurg sugerează acum o viziune culturală; imaginarul estet, alterat de plictis și osteneală, e concurat de un altul, al ruinării și relicvelor; se mai face observată o înclinație spre ricanare, alta decât în „satanismul” baudelairian sau în cabotinadele „diabolice
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]