1,875 matches
-
stindarde mari de culoare verde, semn distinctiv al clanului căruia îi era afiliat detașamentul, se adunaseră războinici aproape goi ori îmbrăcați doar în piei de berbec, în general călărind cai mongoli, mici, dar robuști; alții, în schimb, defilau în armuri sclipitoare și veșminte de un rafinament aproape oriental, călărind cai de rasă, pe care puseseră mâna în Europa. în fața acestei desfășurări, pe un murg spaniol nervos cu coamă lungă, mergea în pas săltat un războinic îmbrăcat cu o splendidă platoșă, toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui Atila își aminti atunci de luptă: atacul hunilor în albia înghețată a râului, Mataurus în genunchi, în iarbă, cu abdomenul străpuns, cavalerul cu brâul verde, calul său negru, cu nările dilatate, sabia sclipitoare gata să lovească... Ce sfârșit avusese ciocnirea? Ce i se întâmplase? Era limpede că fusese rănit, dar poate nu grav. Reușea să-și miște picioarele și asta deja era ceva, însă antebrațul stâng era bandajat și i se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ocupată de o balistă mare, cu proiectilele ei de piatră, iar Sebastianus și tovarășii săi reușiră să o ocolească, făcându-și loc printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai deosebite, sclipitoare, ce discutau cu privirea ațintită spre câmpie, de unde urca până pe taluzuri ecoul unui zgomot continuu, nedeslușit, un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de culori, la fiecare mișcare a scuturilor și a armurilor sclipitoare. O parte a armatei staționa în vecinătatea zidurilor, ținându-se însă în afara tirului catapultelor, și mulți dintre războinicii aceia păreau acum să se odihnească după ultimul atac, stând așezați sau întinși pe iarbă ori grupați în jurul unui berbec imens, alcătuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Din câțiva pași, Sebastianus ajunse în vestibul și ieși prin ușa acum larg deschisă. Observă că furtuna încetase. Din capul scării largi văzu o mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prelungi prea mult. Se zăriră curând grupuri de călăreți ce fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum în fața adversarului, inunda tabăra dușmană și își încheia devastările, Sebastianus își întoarse privirea spre sud-est, în câmpie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la voia întâmplării. Ca orice om foarte inteligent, el nu se mulțumește cu inteligența sa, caută să treacă dincolo de ea într-o înțelepciune invocată de ritmul răbdător și egal balansat al frazelor meșteșugite. Textul ne arată un atlet al inteligenței sclipitoare, ce se dorește un atemporal și înțelept conte Augenstein. Adrian MIHALACHE, "COTIDIANUL Supliment cultural", Nr. 224, 1995 (Litere, Arte, Idei, nr. 36, sept. 1995) Cartea de nisip Când discursul istoriei religiilor sau, pur și simplu, al cercetării etnologice, este trădat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bătută de toate pietrele prețioase cu care se împodobește de la începutul timpului. Dar poalele mantiei se mișcau. Cea din stânga cobora cu toate diamantele ei sub dealul dinspre apus, iar cea din dreapta se înălța peste dealul din răsărit, ridicând alte diamante sclipitoare, în mijlocul cărora, ca un motiv stilizat de broderie, strălucea constelația Andromedei. Când am ajuns acasă, glasul Adelei mă chemă cu o duioasă ironie: - Cher maître, mâine mergem iar să admirăm pe Venera din Oșlobeni?... În ogradă, asistată de o servitoare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca o sfântă, stingându-se, În noaptea de Înviere, Înconjurată de o șleahtă de nepoți și strănepoți, la venerabila vârstă de o sută șase ani? Cine o Îmbrăcase ca pe o târfă, atârnându-i de gât o mulțime de mărgele sclipitoare și-i pusese În mână și un evantai? Oare nu cumva bunul Dumnezeu orbise În ceruri sau căzuse În mrejele nenumăraților Subotini de care era Împânzit acum pământul și nu mai judeca faptele oamenilor după dreapta Sa măsură, ci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el considerase că trebuie să se elibereze și motivul pentru care devenise atâta de absurd de britanic. Dar doctorul Gruner Însuși, chiar după cincizeci de ani, Încă mai era puțin emigrant. În ciuda casei mari din Westchester și a Rolls Royce-ului sclipitor ca o supieră, acoperindu-i chelia evreiască cuviincioasă. Ridurile doctorului Gruner erau blânde. Exprimau răbdare și câteodată chiar Încântare. Avea buze mari, nobile. Și ironie și pesimism se aflau acolo. Era o față plăcută, plăcut luminată. Iar Sammler, ca unchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cojile motoarelor date la o parte, Înlocuite, cu traiectorii de milioane de mile așternute. De către aceste genii, cei treji. Cei adormiți, brute, fanteziști, visând. Apoi se trezeau și cealaltă jumătate se ducea la culcare. Și ăsta este felul În care sclipitoarea rasă umană conduce acest glob rotitor. Se alătură celorlalți adormiți pentru o vreme. VI Lavoarul din mica toaletă de lângă cabinet era din onix negru, accesoriile aurii, robinetele delfini, savoniera o scoică, prosopul pufos ca blana de nurcă. Oglinzile de pe patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
avea să fie abia susurată: la o anumită vârstă, dragostea își pierde ambițiile glorioase și devine prudentă, finită și mică. Era o ușurare să ridice paharul cu sake. Pentru vise, a spus ea. Irene i-a întors un zâmbet hollywoodian sclipitor. Sau pentru eșecuri. Irene ! Credeți-mă, am văzut destule eșecuri la viața mea. E de rău să primești prea multe dintr-o dată. Când are prea multe mașini în garaj, omul o ia razna. O să vedeți ! Eu cred c-a meritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Amazon.com. Citise tot ceea ce scrisese Alice, de la romanele de dragoste la fanteziile și westernurile literare și întotdeauna găsea un motiv de laudă, chiar dacă nu era vorba decât de un rând-două în prima variantă de manuscris sau o singură metaforă sclipitoare care contrabalansa restul scriiturii de cea mai proastă calitate. Jina dădea vina pe agenți pentru recenziile negative și-și încurajase prietena să scrie în continuare chiar și atunci când Alice fusese abandonată nu de una, ci de trei edituri importante, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
din carton de cea mai bună calitate, ale căror colțuri erau curbate astfel încât să imite conturul în formă de clepsidră - o imposibilitate anatomică - al trupului unei femei. Numele lui Alice era înscris pe fiecare siluetă cu litere roșii, mari și sclipitoare. Pe rafturile și-așa destul de spațiate erau așezate vreo două duzini de exemplare din romanul lui Alice, roman al cărui titlu se profila cu o grafie strălucitoare: Viețile Secrete din Clubul Sushi. Jina s-a uitat la vânzătoare, care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Moșneagul și-a încordat trupul. Fiule, Johnny McKay era un om terminat. Avea inima zdrobită din dragoste. El nu aștepta altceva decât ca râul să-l înghită. Știa foarte cine era stăpânul. Zach i-a răspuns cu un zâmbet, la fel de sclipitor ca soarele care se cocoțase pe cer ca s-o orbească pe Jina. Un certificat de căsătorie și două luni de contact aproape neîntrerupt nu-i topiseră dorința de Zach. Îi plăcea ideea că, fiindcă se cunoscuseră pe un vapor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
un puști din Idaho să se afle în centrul unor întâmplări extraordinare. Zach i-a aruncat o privire soției, care stătea în paralel cu râul și ținea vâsla așa de strâns încât încheieturile degetelor i se făcuseră de-un alb sclipitor. Se-aude Gunbarrel-ul, a spus ea. Zach s-a întors. În depărtare, apa se năpustea peste bolovani, se-auzeau bărci cu motoare de viteză, cirezi intrate în panică, avalanșe. Inima a început să-i bată mai repede; Zach a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Mary. Dealuri maro zbârcite, câmpuri uscate, movile nisipoase. Singura pată de verde era în ceea ce localnici numeau Orașul Copacilor. Acesta într-adevăr ieșea în evidență. Când au aterizat, pista a sfârâit; avionul a rulat până la poartă ca printr-un miraj sclipitor. Toate chipurile lipite de ferestrele terminalului erau albe. Lui Irene locul i-a displăcut instantaneu. Și-a luat singură poșeta și geanta de mână. Naji n-a ajutat-o deloc. De altfel, refuzase să stea lângă ea, chiar dacă biletul indica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
i-am ocolit tot timpul. Pe negri îi ocoleam fizic și îi detestam că o duceau mai bine ca noi și cumpărau fete pe ciorapi și sprayuri. În America, la același workshop cu mine erau și doi nigerieni. O femeie sclipitoare, cu un doctorat la Cambridge, și șeful Colegiului Ecumenic de acolo, fabulosul Father Stan. Îi admiram intelectual, îmi plăceau costumele lor și tobele aduse de acasă, mi-erau în principiu dragi. Dar mă așezam într-o parte mai îndepărtată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ai început să vorbești despre timpul prezent, dar se naște apoi o anumită aură, ce amestecă timpii, identitățile, scoțând la suprafață substanța în care ne oglindim - mereu aceeași -, cât despre vârste, nu; mai știu că uneori sunt foarte bătrân, alteori sclipitor de tânăr, dar nu o tinerețe fără sens, decorativă, ca trestiile în bătaia vântului, ci purtătoare a unui anume destin, magnific, ireductibil, așa cum e vârsta ființei tale, care refuză, în substanță, îmbătrânirea. - Suntem la fel, îmi răspunse, numai că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rostesc însă nici un cuvânt ca să nu te deranjez. Suntem învinși amândoi, dar sunt cu tine”. „N-am știut niciodată!”. „Nici n-ai fi putut să știi! Acum da, pentru că-ți vorbesc și mă vezi”. „Ce iarnă frumoasă!, exclamai, ce copaci sclipitori! Un peisaj ca din altă lume. Este minciuna câtorva clipe, sau poate răsfrângerea unei lumi externe, de care habar n-avem. Privind copacii aceștia, dar într-un anume fel, am convingerea că i-am mai văzut o dată, de mult, nu știu unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un fel de hârâire dureroasă. Doctorul se întoarse spre el: —Ce vorbești, moșule? Cum seceră?... Bătrânul nu răspunse. Iar bătrâna, corogită, rezemându-se în coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și stătea într-un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci. Iar fata lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să fac ceva diferit, ne-a spus mie, lui Rachel și Luke când a venit acasă după prima zi de lucru. Nu știu cum de s-a întâmplat asta. Ei bine, era evident: în mod limpede, era mai captivată de lumea aceea sclipitoare și fabulo-fițoasă decât crezuse a fi. Dar nu puteai să-i spui și ei asta. Jacqui nu avea timp de introspecții: realitatea era una singură. Ceea ce, ca filosofie de viață, își are avantajele sale - deși o iubesc foarte mult pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
drept la biroul meu vineri dimineață și m-a invitat la masa de prânz- o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi, apropo - împreună cu celelalte, „Fetele de la recuperare din McArthur“. Mi-am simțit inima grea, coborându-mi până în tălpile groase ale tenișilor mei sclipitori. Atât de obosită! —Mulțumesc, am reușit să spun. E foarte drăguț din partea ta - am vrut să-i spun pe nume, dar nu eram sigură cum o cheamă, așa că a trebuit s-o dau cotită cu un „Ooo“ nedeslușit, universal valabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]