1,007 matches
-
fi vrut, căci în cancelarie numai el are dreptul să dea porunci. Țăranii nici nu mai plecară din curtea primăriei în așteptarea celorlalți. Plănuiau, și strigau, și se sfătuiau. Se înfuriau unul de la altul și începeau să suduie ori să scrâșnească din dinți. Se încurajau reciproc să nu le fie frică de nimeni, că dacă vodă s-a dat pe față de partea lor, apoi boierii nu vor mai îndrăzni să-i asuprească. Unii explicau că, și de-ar veni soldați, cât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Domnule prefect, aici e un sat de criminali! Aici s-au comis omoruri!... Aici trebuie să... ― Calm, calm, domnule maior! zise Baloleanu speriat. Sarcina noastră e prea dureroasă și tocmai de aceea trebuie să ne păstrăm sângele rece. Bombănind și scrâșnind înjurături, maiorul conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă și îngrozită, căci, adineaori, maiorul Tănăsescu îl înjurase și-i făgăduise că-l va împușca. ― Domnule prefect, noi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
grea pentru brațul lui găurit și țeava cu cămașa în vârf se bălăbănea ca bătută de vânt. Stătură așa un răstimp, împrejur liniște mare și nici o mișcare, parcă satul ar fi fost mort. Ușa cârciumii era închisă. Petre bombănea și scrâșnea, așteptând cine știe ce minune. Atunci din vale, pe uliță, spre curtea lui Iuga, auzi glasul babei Ioana, supărat ca totdeauna: ― Păsărelele mamei, păsărele, păsări... ― Maica Ioana tot cu găinile ei ș-acuma, nea Petrică, auzi? zise Ilie bucuros c-a auzit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele strălucitoare, spre șinele care scrâșneau și scânteiau sub roțile tramvaielor, spre icnetul mașinilor care frânau la semafor și, apoi, țâșneau, slobode, spre firele de înaltă tensiune care șuierau, surd, pe stâlpii de beton, în fine, spre oamenii înșiși, care, pe măsură ce se înmulțeau și mișunau pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știi, erai mică, dar praf era peste tot. Nici nu puteai să bați covorul pe gard că, până să-l bagi la loc, se prăfuia iarăși. Dimineața puteai să scrii pe geamuri cu degetul. Când respirai pe gură, aerul îți scrâșnea între dinți, ca pâinea uscată. Cel mai tare se vedea când dădea bruma. Trotuarele și frunzele și ce mai era pe-afară se acopereau de polei zgrunțuros, parcă era glaspapir. Aurica privea în jur cu ochi mari, strângându-se la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până pe marginea patului și o lipi cu fața de așternut. Îi ridică rochia peste coapse, îi smulse chiloții și îi aruncă într-un colț. — Ce faci ? strigă ea, privind fața îngrozită a fratelui ei. Ne vede, oprește-te ! — Ne vede ? scrâșni el. Acu’ ți-o fi și rușine. Să ne vadă ! Să știe toți a cui ești... să știe... Se opri o clipă, trebăluind neîndemânatic, cu mâna stângă, în pantaloni. Apoi, mugind, o pătrunse. Înfigându-se preocupat să o facă adânc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dinăuntru, cu limbă de spijă. Cu atâta putere, încât din urechile lui Coltuc se prelinse un firicel de sânge. — Lasă-l în pace ! sări Melania în dreptul mâinii ridicate. Nu vezi în ce hal e ? — Oricum nu e bun de nimic, scrâșni Golea, încă furios. — Mai bine decât să-l întrebi de tolbă, i-ai da înapoi cartea, prinse Melania curaj, văzând că palma întârzie în aer. — A, cartea, rânji Golea, de parcă și-ar fi adus brusc aminte. Se căută în buzunarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
posibil orice, zidurile te puteau lovi, cuvintele te puteau lovi, chiar și sângele te putea lovi pe dinăuntru. Tot așa cum lumina orbitoare putea să răcnească, bastonul de cauciuc putea să icnească între coaste sau peste rinichi ori bocancul putea să scrâșnească din blacheurile lui colțuroase. Și tocmai de aceea, când se încovrigase, cu mâinile peste abdomen, încercând să apere ceea ce nu mai era al ei, auzi : „Ești drogată, ce-ai ?“. „Nu sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unele de altele, sări, dis-dedimineață, primul din somn și se frecă la ochi, nevenindu-i să creadă. — Tii, băga-mi-aș ! exclamă. Scoală repede, șefu’ ! Nici nu mai fu nevoie să-l zgâlțâie, căci, dintr-odată, huruiala se porni. Șenilele scrâșniră și cuva excavatorului se înfipse în grohotișuri, stârnind molozul. Nu era singurul, venea un întreg convoi de carcase metalice, de la depărtare ai fi zis că e un șir de blindate. În soarele dimineții, cuvele se ridicau, se răsuceau spre remorci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se aplecă într-o rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iar părul lung și sârmos de lican trop îi înconjura, ca o aură cernită, un zâmbet lacom, de lună plină. Pe care gura, împodobită cu niște dinți lungi și ascuțiți, abia putea să-l încapă. De altfel, de la dinții care scrâșneau, de parcă nu s-ar mai fi oprit din crescut și, ca să nu sfâșie pe dinăuntru, se toceau os peste os, i se trăsese noul nume : Macairodus. Și pe acela ar fi vrut, într-o zi, în păcăniturile tenebroase ale motorului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un tămbălău de șatră țigănească. Apoi un fel de explozie care se risipi în stropi de ulei încins, împroșcând pereții. La parter se auzi o învăl mășeală, de parcă s-ar fi prăbușit un raft cu sticle goale și tălpi groase scrâșneau peste cioburi. Și, între toate, țipete de bărbați, femei și copii, îndemnuri și horcăieli, toate venind din casa scărilor, dar și din stradă, unde vociferările se însoțeau cu lătrăturile câinilor vagabonzi. Vacarmul se apro pia, așa că, sărind în picioare, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se deschidea în toate părțile. În jur, umbrele se opriră, în cercuri concentrice, de netăgăduit. Dintr-odată fața bătrânului se schimonosi. Respirația îi ieșea fierbinte pe nări. Din albul ochilor țâșni o privire necruțătoare. Întinse pumnul spre ei : — Vă cunosc... scrâșni. Credeați că nu vă cunosc... Vă știu pe nume pe fiecare... Nenorociților... Coate-goale ! Așa credeai, mă ? se întoarse spre Maca. Dacă-ți lași lațele astea nespălate, ziceai că n-o să te dibuiesc ? Și ăștilalți... De cine vă ascundeți voi, mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lucrurile deveniră limpezi, se strâmbă cu dezgust, rupse hârtia fărâme, pe care le azvârli în sus. Bucățelele dansară în aer și nu apucară să ajungă jos până când Jenică își înfipse mâinile în grămăjoara de lozuri, răscolindu-le. „Care ești, mă ?“, scrâșni din dinți. Apucă unul la întâmplare. „Tu, mă ? !“ Îl rupse în grabă, dar nici acolo nu era răspunsul așteptat. „Tu ? ! De ce nu zici, mă, de ce nu zici ?“ Lozul următor zise ceva, care nu-l mulțumi pe Jenică. El își dădea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se. Lovi cu lama cuțitului în zid, cam acolo unde ar fi trebuit să fie gâtul umbrei lui. Bucăți din tencuială căzură, dar umbra rămase mai departe lipită de zid. Mai izbi de câteva ori. Ajunsă la cărămizi, lama cuțitului scrâșni, neputincioasă. Înțelese că nu se putea sinu cide ucigându-și umbra. Nu putea nici măcar să uite. Așteptă să se împlinească cele nouă ceasuri pentru a se putea întâlni, în sfârșit, cu umbra lui. Deși ceasurile nu se împliniseră și nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Shun se ridică în picioare, cu mânecile-i lungi fluturând în aer. Îndeajuns de mult ca să îți faci relații și îndeajuns de mult ca să uiți cine ești. Un singur cuvânt în plus, Su Shun, și-ți scot limba din gură! scrâșnește din fălci prințul Kung. În ciuda avertismentelor lui Kung, se emite edictul de capturare a ambasadorului Marii Britanii. În următoarele câteva zile Orașul Interzis e liniștit. Când sosește vestea că ambasadorul a fost arestat, Pekingul sărbătorește, iar Su Shun este aclamat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
spus, sorbind lichidul dens dintr-o ceașcă micuță. Sigur. Întreabă. Care e relația ta cu Isabelle? am Întrebat, Încercând să păstrez un ton obișnuit. Fața i se Încordă. Nu spuse nimic, se holba pur și simplu la tăblia mesei și scrâșnea din dinți. —Las-o baltă, nu e treaba mea, am adăugat rapid, disperată să nu distrug momentul. E complicat, spuse el. —Așa ai spus. M-am uitat cum un pui micuț de pisică a sărit până În vârful unei grămezi uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mâine seară. Super! Ciao! —Bravo! spuse Kelly, În timp ce grupul nostru izbucni În aplauze discrete, ceea ce-mi aminti că Kelly era, ca șefă, destul de mișto. Care a fost ultima lor cerere, de care ai zis că o să ne ocupăm? Elisa scrâșni din dinți. —O, agenta de presă mi-a pomenit că amândouă fetele sunt Îndrăgostite de Philip Weston. Voia să știe dacă o să vină el să le Întâmpine. —Normal! O nimica toată! țipă Kelly. Bette, tu și Philip o să le salutați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
în întregime bărbatului tău". Strecurându-se, în cămașă de noapte, între așternuturile "cam reci", Jeanne așteaptă așadar, plină de fiori... Deodată, se aud trei bătăi ușoare în ușă. Tânăra "tresare îngrozită", dar nu răspunde. Însă bătăile se repetă, iar încuietoarea scrâșnește. Jeanne își ascunde capul sub cuverturi, înspăimântată "ca și cum ar fi intrat un hoț în odaie". Ghemuită sub pleduri, aude niște încălțări scârțâind ușor pe podea. Tresare și scoate un țipăt ușor atunci când simte pe cineva atingând patul. E Julien, vicontele
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
jazz produse de saxofon, percuție, chitară și pian, cu ritmuri rock, toate formînd, în final, un hibrid cu sound pop. Imaginile și cuvintele fulgeră pe ecran, într-un stil multimedia caracteristic lui Anderson, iar ea încheie piesa emițînd sunete electronice, scrîșnind din dinți sau lovindu-și capul. Într-un anume sens, creația lui Anderson nu este cu adevărat dificilă, ci mai degrabă diferită: ea fragmentează în loc să facă conexiuni, operează într-un continuum de timp și spațiu, iar spectacolele tind spre alteritate
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
poți scoate-n doar trei zile un spectacol muzical! (chiar dacă repetasem textele, la masă, timp de șase luni adică, timp de 6 zile, căci aveam o repetiție-lectură pe lună). Eram în fața unei dileme: dau înapoi avansul și plec, ori rămîn, scrîșnind din dinți, certîndu-mă cu toți, luînd Xanax, și încropesc spectacolul. Ca orice om sărac, am ales soluția imposibilă. Am băut cafele, am început mișcarea, am ales decorul, din magazie, am căutat muzica, am desenat coregrafia și, seara, spectacolul se ivea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
roman. Și-au strâns mâinile și s-au îndreptat spre oraș. Seara se îngâna cu noaptea, cerul aducea cu un vag mărăciniș negru ce întemnița lumina...Priveliștea era aridă și cenușie, soarele se amuza crăpând costișele și văile, în vreme ce pământul scrâșnea din dinți...Golful se ivi în toată splendoarea sa: un amplu semicerc înțesat de ferestre semănând cu niște guri înfometate și agitate. Prin intermediul lui Campanella Maffia izbutește să ne ofere fresca unei epoci, a unei condiții umane, sociale și spirituale
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-l apere de piaza-rea. Pe cer treceau nori ce se risipeau spre apus precum păsările în căutarea hranei. N-a mers prea mult, dar e obosit și ar vrea să se odihnească, însă călugărul se grăbește și nu îngăduie popasuri: scrâșnește din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în mocirlă în timp ce imbecililor li se îngăduia să fie la cârma înfăptuirilor omenești. Izbuti să sară peste zidul incintei într-o noapte când vântul urla ca o jivină dezlănțuită iar sciatica și reumatismele îl supărau mai mult ca de obicei. Scrâșnind din dinți își porunci lui însuși să fie mai presus decât acel sfâșietor junghi ce pleca din șale și se răspândea de-a lungul coapsei ca o arsură dureroasă, și o apucă drept peste câmpuri. A fost o călătorie lungă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost deșertul de care vorbește Biblia, chiar dacă, cât se vedea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]