278,409 matches
-
o poveste. Și astfel, sîntem din nou în plină literatură. IK: Așa și este. Cu António Lobo Antunes Pe malul Mării Negre Titrînd astfel dialogul pe care l-am avut cu vedeta incontestabilă a Festivalului de la Neptun, am făcut-o în sensul cel mai strict al termenilor. Am stat de vorbă cu António Lobo Antunes exact pe malul mării. Am discutat despre literatură tocmai în acel loc, fiindcă scriitorul îmi declarase că iubește marea și că ar dori să o vadă...A
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
șase-treișpatru! - Bravo, dar cum ar zice Suveranul Pontif: «Resta con noi, Signore, poichè si fa sera...» - Luca douășpatru-douășnouă! - Cinci ori cinci? - Douășcinci! - Radical din șaișpe? - Patru!” O. Nimigean știe ca nimeni altul să savureze sonoritatea cuvintelor celor mai exotice, iar sensul lor aproape că nici nu mai contează. Pentru scriitor importantă este doar funcția lor de semnificant, nu și cea de semnificat, așa cum se poate deduce din această savuroasă scenă de bătaie: „Execut fulgerător un myo sho, dar m-a ginit
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
de după căderea regimului comunist și - aproape că nu mai e cazul să o spun - foarte multă poezie. Nu în ultimul rînd Mortido poate fi citit, așa cum sugerează Liviu Antonesei, ca o incitantă poveste polițistă. Fiecare frază a acestei cărți are sensuri multiple, trebuie citită și recitită, observată la microscop pentru a i se putea descifra toate înțelesurile. Mortido este un roman paradoxal. În paginile sale ludicul, gratuitatea, pitorescul (mai ales la nivelul expresivității), o oarecare superficialitate (lipsa de implicare a personajelor
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
lingvistice și de comunicare dintre cele mai pretențioase. Este un roman dificil de citit, la sfîrșitul căruia nu poți fi niciodată sigur că ai înțeles exact ce a vrut să spună autorul, dar care, pe de altă parte, oferă un sens, o grilă de lectură acceptabilă, chiar și pentru cititorii inocenți în chestiuni de naratologie (pretextul narativ, acțiunea de policier nu pune nici un fel de probleme de lectură, iar dezmățul sexual al Cordulei va face cu siguranță deliciul adolescenților și nu
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
narative în general și romanul în special nu se mulțumesc să descrie realitatea, ci o reinventează mereu pentru a o înțelege mai bine, diferența dintre aceste opere nu poate rezulta doar din maniera prezentării universului. Pentru a înțelege și aprecia sensul unui roman, nu e suficient să-i analizăm tehnica literară; interesul fiecărei asemenea opere provine din faptul că ea propune o ipoteză substanțială asupra naturii și organizării universului uman. Tot așa cum în artele plastice ideea se încarnează în materia sensibilă
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
Formulări ingenioase, strălucitoare și personale îi fixează pe marii romancieri europeni ai tuturor timpurilor ca niște etichete definitive, comparabile cu cele ale unei enciclopedii. Avem concomitent prin această carte un eseu fastuos și un manual universitar, în cel mai bun sens al cuvîntului.
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
lucrului sfînt (prin asta înțelegîndu-se și, pur si simplu, contactul imediat cu cel de lîngă tine); în cel mai bun caz, e o lume de urși panda, refuzînd să mai comunice, să se mai înmulțească, fie pentru c-au pierdut sensul existenței, fie fiindcă, dimpotrivă, i-au aflat secretul și-i trăiesc preaplinul. Toată această lume e, ca, probabil, întotdeauna în proza lui Lăzărescu, bîntuită de literatură - căci reproduce, inconștient, gesturi livrești încărcate cu valori fondatoare: păsările de lut care vor
80 de ani, 14 mărturii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13523_a_14848]
-
formularea „epocă bogată în valențe prezente și posibilități latente” spune ceva despre respectivul timp prezent și, mai ales dacă spune ceva de bine așa cum s-ar putea crede din sonoritatea bombastică a cuvintelor. Luați fiecare cuvînt în parte, cîntăriți-i atent sensurile și vedeți dacă în final înțelegeți ce vrea să spună tînăra poetă. Singura formulare clară din cele două fraze citate este că „epoca... are poezia pe care o merită și care o reprezintă”. Ceea ce, în fond este la fel de ambiguu. Voluntar
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
nici nu-l bănuie capabil de așa ceva (textual: „Chiar îl cred de bună credință”). Citesc și recitesc, însă nu pot accede la rădăcinile adâncii aserțiuni. Împart frazele în propoziții, le analizez gramatical și stilistic, le compar, le reordonez grafic. Nimic. Sensul continuă să-mi scape. Ardeleanul bănățenizat din mine mai primește o palmă de la ardeleanul bucureștenizat: știam eu că munca intelectuală e grea, trebuia să rămân, asemeni strămoșilor, la coarnele plugului, să lupt oblu pe arătură, și nu pe pagina de
Dublu Dinescu și simplu Nistorescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13540_a_14865]
-
puțin compatibile cu venerabilele (vulnerabile!) distincții de tipul adevăr/ ficțiune, realitate/vis, trecut/prezent etc. Ceea ce atrage atenția încă de la început este faptul că (nu altfel decît în cazul lui Tache de catifea), înainte de a fi “istoria” lui Fric (în sensul în care Baudolino al lui Eco, să spunem, este “istoria” personajului omonim), romanul lui Agopian se prezintă ca o alcătuire rizomatică, trăiește prin digresiuni, prin ramificarea rafinată și savantă a replicilor (asemeni lui Tristam Shandy), prin valorificarea ingenioasă a intertextului
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
ei respectarea convenției sociale care poartă numele de la bienséance (buna cuviință) ce de regulă e înregistrată, în scrisul moraliștilor, la plural: les bienséances („dovadă fiind acest amănunt al preocupării pentru analitic, pentru formă”). La bienséance apare corelată cu le bon sens (bunul-simț), indispensabil comportamentului rațional, conturînd împreună un stil de viață aristocratic, protocolar, solemn. Rațiunea alcătuiește nucleul acestei existențe normate și totodată condiția operei de artă, potrivit doctrinei clasice... Ce-ar putea fi ridicolul, într-o asemenea perspectivă, decît un defect
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
dar se ridică”. Dacă la greci ridicolul se opunea virtuții iar la romani se opunea civilității, la francezii din era clasicismului indica o lipsă de judecată, o ignoranță (în speță în conduita socială). Prostul se arăta vitregit de le bon sens, neputînd reprezenta ceea ce în epocă se numea de bon esprit adică, spre a-l cita iarăși pe La Bruyère, cel care „vede toate lucrurile care se cuvine să fie văzute, le prețuiește la dreapta lor valoare, în partea care-l avantajează
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
prostia primitivă, ci aceea rafinată, în care apare o doză de inteligență, unde, cu toată chibzuiala, scapă ceva principial și la îndemînă și persoana «cade în capcană»”. Tertipurile mincinosului sau ale șarlatanului, descoperite pînă la urmă, sînt doveditoare în acest sens. Al treilea grup, socotit cel mai „inocent”, include cusururile etic neutre, de care omul nu e vinovat: împiedicarea în mers, bîlbîiala, nimerirea alături, stîngăcia, frica de oameni, zăpăceala: „Nu privim în același mod, însă, precizează autorul nostru, ghinionistul naiv și
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
modalitatea specifică romanului așa-zis „istoric”: reperul este secolul XIX, iar semnificația abordării sale epice este definirea momentului și a împrejurărilor în care „s-a deschis viața modernă a unei țări. O țară mică, «înghesuită între imperii»”. Dacă acestea sînt sensul și motivația generală ale proiectului narativ, mijlocul său de realizare este găsit în investigarea profilului uman al celor care au făcut acest început al modernizării țării, al celor care și-au trăit maturitatea în „adolescența nației”, devenind ei înșiși romantici
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
care au avut loc în conștiința, mentalitatea și comportamentul membrilor generației ce a făcut Revoluția de la 1848 și, apoi, Unirea din 1859. Aceste două obiective conturează atît orientarea textului, cît și elementele sale „tehnice”: o asemenea substanță și un asemenea sens al dezvoltării narațiunii presupun apelul la criteriul verosimilității și asumarea, chiar dacă ușor ironică, a omniscienței naratorului de tip balzacian pentru care orice sacrificiu este posibil și scuzabil în orizontul scopului romanesc propus. La cincisprezece ani după încercarea de la 1848, generația
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
subiect de fascinație, iar spațiul european încetează a mai fi unul exterior, au îmbogățit peisajul artistic românesc adăugîndu-i o altă dimensiune: aceea a imaginii suficientă sieși. Situată polemic față de ambele atitudini mai sus amintite, această nouă tendință repune în discuție sensul și finalitatea actului de creație. Față de mișcarea autohtonistă ea este complet dezinhibată doctrinar și exclude transcendența ca factor necesar în susținerea expresiei, iar în raport cu experiențele neconvenționale, protestatare, efemere și nemuzeificabile, resuscită demnitatea obiectuală a produsului artistic. Pe cont propriu sau
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
patologie a monumentului public se poate ușor observa din formele delirante, grotești și paranoide care ne-au invadat geografia cu promisiunea reanimării istoriei. Statuia lui Avram Iancu de la Cluj, păstorită de Gheorghe Funar, este exemplul cel mai elocvent în acest sens și el ar trebui să figureze în toate manualele de psihiatrie. Din aceste construcții aberante, în care aroganța se întîlnește cu veleitarismul, cel mai păgubit iese, pînă la urmă, modelul însuși care devine, peste noapte, dintr-un reper eroico-metafizic, o
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
pe această propoziție scurtă, intrată în istorie. De obicei, în locul ei, se adăugau prefețe lămuritoare. Ca și prefața pe care Racine o scrie la Fedra, la vremea sa... Euripide, a cărui piesă autorul francez o ia și o modifică în sensul moralei creștine, era mai liber, mai modern, mai aproape de noi, cei de azi, după cum se va vedea. Între grec și franțuz se cască o prăpastie enormă. La autorul antic, Fedra, culcându-se cu fiul ei vitreg Hipolit, care o violează
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
de spațiu. (Să nu uităm că și la noi un scriitor important ca Petru Dumitriu de pildă, a trebuit să aleagă exilul când același personaj odios, numit la început, Leonte Răutu, îl obliga să facă modificări la Biografiile contemporane - în sensul „moralei” unui regim totalitar având, în ce privește obsesia cenzurii, aceeași înclinare cu a credinței iezuite)... Prefața la Fedra, Racine o încheie cu o definiție a tragediei, cum era ea văzută în a doua parte a secolului al XVII-lea sub aceeași
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
amintim și noi): „Spre deosebire de majoritatea actorilor, nu avea nimic histrionic, nici demonstrativ, iar centrul de greutate al atenției nu cădea pe sine ci pe student. Aflat în mijlocul și nicidecum în centrul ucenicilor săi, avea față de aceștia un aer părintesc în sensul bun al cuvîntului și o satisfacție pe măsură. Nu cred că am mai văzut un actor care să se poarte în viața de toate zilele atît de simplu și de firesc. L-am scrutat cîteva ore, convingîndu-mă că naturalețea sa
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
exemplu, Schimbul de roată: “Șoferul schimbă o roată. Nu-mi place locul de unde vin, nu-mi place locul unde mă duc. De ce îl privesc pe șofer cu nerăbdare ?” Brecht a scris aceste versuri la bătrînețe, în RDG, probabil au un sens politic. Înțeleg că unii scriitori, în stalinism, aveau șoferi, poate puși să-i supravegheze. Ei bine, cel puțin nu chemau taxiuri sau nu căutau loc de parcare riscîndu-și pielea. Eu, în schimb, care nu sînt atît de înțelept să scriu
Trei încercări de-a petrece timpul la Berlin by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13556_a_14881]
-
sincretic, el a început să joace rolul de pereche simetrică a raționalității; imaginarul are legătură cu tot ceea ce este proces de reprezentare simbolică, cu toate procesele de narațiune mitică și deci toate demersurile prin care mintea omenească inventează și dezvoltă sens, într-un mod care nu este reglat nici de logică, nici de știință. De aceea, cred, imaginarul a devenit un termen care merge dincolo de artă, de creația artistică, dincolo de lumea romanului sau a poeziei și ne permite interogații asupra credințelor
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
de știință. De aceea, cred, imaginarul a devenit un termen care merge dincolo de artă, de creația artistică, dincolo de lumea romanului sau a poeziei și ne permite interogații asupra credințelor în general, asupra proceselor prin care indivizi sau grupuri fabrică, produc sens și valoare. Imaginarul permite așadar progresiv să fie raportat la un mare număr de probleme nu doar estetice, ci și epistemologice și axiologice, atingînd norme și valori. Această folosire a lui în domeniul francofon, care a cunoscut un mare succes
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
formele, funcțiile și consecințele asupra vieții umane. „Raporturile între filosofie și imaginar” M. C. - Credeți că termenul „imaginar” (care ca substantiv datează doar de la sfîrșitul secolului al XIX-lea) este uneori folosit în mod abuziv în limbajul curent, cu un sens vag, neclar, în care fantezie, imaginație și evaziune se confundă? Această folosire abuzivă dăunează teoriei și teoretizării imaginarului sau, dimpotrivă, creează un teren favorabil pentru vulgarizarea lor? J. J. W. - Cred că întrebarea dumneavoastră permite, în fond, ambele răspunsuri și
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
unor mitologi ca Lévi-Strauss, să fie mai bine înțelese și să producă noi instrumente și noi rezultate. Așa cum se întîmplă adesea, moda are o parte bună și una rea. M. C. - Termenul „imaginal”, propus din cîte știu eu, într-un sens restrîns de Henri Corbin, s-ar putea impune și ar putea intra în limbajul curent? J. J. W. - Vin tocmai de la un colocviu din Madrid, consacrat operei lui Corbin, în care mulți participanți, specialiști în opera lui Corbin au avut
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]