1,455 matches
-
de durere, superba floare, fără viață, În somtuosul salon situat cu fața spre lumina, care, În alte zile, umplea, totul, În preajmă, cu fluturi de bucurie, dar, care, acum, cufundase, totul, dar, absolut totul, Într-o nemaipomenită atmosferă de tristețe! Sfâșietorul plâns de mierlă Prin urmare, te-ai hotărât. Da. Definitiv? Absolut! Vrei, cu orice preț, să te măriți cu el. Da. Cu el. De ce Îl preferi, În defavoarea mea? Îl iubești mai mult pe el decât pe mine? Nu. Nici vorbă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
două-trei evantaie improvizate, acolo, sub gard. Și, tot acolo, sub gard, alături de mort, În clipele următoare, Mierla Închise ochii ei frumoși, mari, și fața ei, frumoasă, și profund Îmbujorată, ca a unei zâne, se schimonosi Într-un Început de plâns sfâșietor! Broscuța de aur Stăteau așa, unul În fața celuilalt, de mai multe zeci de minute. El - pe patul de către nordul Încăperii; ea - pe cel de către sud. Stăteau pe fese. Cu mâinile, În relaxare, pe genunchi. Cu privirile, undeva, prin podele. Ca
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
de note cu ajutorul cunoscutului său pieptene cu cinci dinți, pe care-l apăsa pe un număr de foi de hârtie sub care așezase hârtia de carbon, copiind apoi, cum îl tăia capul, partea primă. Titi putu cânta după mari și sfâșietoare munci, spre satisfacția Aglaei, Vals din Vânzătorul de păsări, De ce nu vii, Colea-n grădiniță, Coroana femeiască, Cât te-am iubit, Mimi d'amour, Malgré toi, Reviens, Valsul vânătorilor, Si tu veux, Marguerite, Serenada lui Braga, Sous les ponts de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
răsunând până departe peste câmpia încremenită. Păreau mulți și înalți, urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o melancolie resemnată care pare a fi aceea a lumii vegetale. Sânt gelos pe un crin numai când nu-s timid. Dacă suferința n-ar fi un instrument de cunoaștere, sinuciderea ar fi obligatorie. Și viața însăși - cu inutilitățile ei sfâșietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne târâie în erori pentru a ne spânzura din când în când de câte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoaștere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singuratici la lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai înfiorător ruina care așteaptă omul ca acest simbol aparent de fericire și care exprimă mai crud unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al vieții, decât horcăitul clasic al sfârșitului. - Și de câte ori îmi zâmbește cineva, descifrez pe fruntea luminoasă chemarea sfîșietoare: "Apropie-te, vezi prea bine că și eu sânt muritor!" - Sau când ochii mi s-au întunecat de noaptea mea, glasul zâmbetului îmi flutură pe lângă urechi avide de implacabil: "Privește-mă, este pentru ultima oară!" ...Și de aceea zâmbetul te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg rătăcitor prin aer este o imagine de zădărnicie mai sfâșietoare și mai simbolică decât un cadavru. Tot așa, un parfum neobișnuit ne face mai triști decât un cimitir, precum o indigestie - mai gânditori decât un filozof. Și mai mult decât catedralele, nu ne face mai religioși mâna unui cerșetor ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Distanța de lume o putem verifica doar în iubire. În brațele femeii, inima se supune instinctului, dar gândul rătăcește în preajma lumii, fruct bolnav al dezrădăcinării erotice. Și de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalță un protest melodic și sfâșietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spațiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptății. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tulburător de fine să te apropie de taina muzicală a ființei. Auzi totul, plânsul eteric al unei lumi ascunse? Parcă florile și-au rupt rădăcinile în inimă... și ai rămas singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
comentariu fără sfârșit la Ecleziast... Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceștia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inimă bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Și să nu fie mersul ei sfâșietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut. Nostalgia exprimă mai direct și mai dramatic imposibilitatea omului de a-și fixa o soartă. "Devenire" hipertrofiată, el își gustă, în instabilitatea ei, lipsa
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în sentimentul că-i mai revelator a fi om decât Dumnezeu, că-i dureros de semnificativ acest fiind și nefiind al soartei omenești, și totuși să te zdrobească marginile vizibile ale unei drame aparent incomensurabile! De ce rătăcirea umană e mai sfâșietoare decât cea divină? De ce Dumnezeu pare a avea toate actele în regulă și omul, nici unul? Nu fiindcă acesta din urmă, fiind un golan între pământ și cer, riscă și suferă mai mult decât Cel așezat în confortul Absolutului? Ce să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
finală - sau acele nopți subțiate într-un violet tremurător, care ni se oferă moleșitoare și perfecte ca niște grădini ale spiritului... Cine ar avea cuvinte pentru imposibilitatea de a nu ști totul? Și câte clipe numeri în viață de fericire sfâșietoare a cunoștinței? Nici un văl nu mai ascunde nici un lucru. - Dar să ne întoarcem la taine ca să putem respira... De ce amiezele au mai multă obiectivitate decât înserările? De ce amurgul e interior și belșugul de lumină rămâne în afară, în el însuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
urc spre povârnișurile firii? Un animal care a văzut viața și care vrea încă să trăiască: omul. Drama lui se epuizează în această îndîrjire. Într-o inimă în care s-a așezat nimicul, irupția dragostei e atât de nespus de sfâșietoare fiindcă ea nu găsește nici un teren de înflorire. De ar fi să cucerești numai femeia, ce ușor ar fi! Dar să desțelenești propriul neant, să te înstăpînești cu greu în vrăjmășia sufletului tău, să faci drum iubirii tale spre tine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e o pauză a spiritului. Rostul inimii e să devină imn. În ultimă analiză, scepticismul nu izvorăște decât din imposibilitatea de a te împlini în extaz, de-a-l atinge, de-a-l trăi. De îndoieli ne vindecă numai orbirea lui luminoasă, sfâșietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Când sîngele-ți zvâcnește până la cer, cum să te mai îndoiești? Dar ce rar zvâcnește el așa! Scepticism: nemîngîierea de a nu fi în cer. A introduce sălciile plângătoare în categorii... Numai în măsura în care suferi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e decât conștiința Absolutului. Ideile trebuie să fie vaste și ondulate ca melodia nopților albe. Ceea ce este mai vag, adică Dumnezeu. Doar ideea de El e mai vagă decât el însuși. ...Și acest Vag de totdeauna e chinul cel mai sfâșietor al omului. Moartea nu introduce precizie în el, ci numai în individ. Căci murind, nu cunoaștem mai de-aproape pe Dumnezeu, deoarece ne stingem cu toate lipsurile făpturii noastre și aflăm astfel ce nu sîntem sau ceea ce am fi putut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ultimele tristeți, ultimele bucurii sau ultimele tragedii. Căci iubesc ceva numai întru cât apare fără nici o rezervă, fără nici un compromis și fără nici o reticență. Și unde se poate găsi aceasta, altundeva decât în ultimele expresii? Încordările ultime și convulsiunile tristeților sfâșietoare, nebunia ultimă, beția și excitarea în ultimele forme mă încîntă pentru amestecul lor de farmec și de neliniște, pentru surâsul acela apocaliptic, de o vrajă ciudată și irezistibilă. Nu este totul ultim? Existența în genere nu este ea deja prinsă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
integreze România cât de puțin în acest joc de forțe, trecutul și prezentul o exclud și va trebui să ne-o reveleze altcum pentru a nu fi osândiți la o periferie pe care n-o accept, care e dureroasă și sfâșietoare. Avem toate elementele care sânt admisibile ca trepte, dar revoltătoare ca permanențe. România n-are nimic original în afară de țărani, artă populară și peisaj (de care nu e responsabilă). Dar cu țăranii nu putem intra decât prin poarta de din dos
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e sănătate; ca și cum aceasta ar fi un elogiu! Să nu fim noi capabili a deveni mai mult decât un biet popor? Aceasta este întrebarea. Poetul rus Belîi, plin de tristețe și torturat de viitorul Rusiei, a exprimat, într-un vers sfâșietor, un sentiment care mă domină de câte ori mă gândesc serios la Romînia: "Tu vei dispărea în spațiu, o Rusia mea!" Spaima că vom fi înghițiți de forțe ce ne întrec, că ne va lichida timpul și ne va copleși spațiul, că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
formulez o condamnare pentru neamul meu. Și dacă ar exista în România un oracol, mi-ar fi teamă să-l întreb. Cine-mi poate garanta că viitorul nu ne va rezerva surpriza unui miracol romînesc? Un răspuns defavorabil la întrebarea sfâșietoare nu pot să dau fără să- mi tai creanga de sub picioare. O superstiție ascunsă a adevărului mă oprește însă de la un entuziasm excesiv. Să presupunem că România ar produce în viitor o serie de oameni mari, de excepții remarcabile. Justifică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în mizerie și n-are spirit revoluționar este ultimul imbecil al pământului. El e incapabil de disperare, acest reazem permanent al revoluțiilor. Omenirea împărțită între exploatatori și exploatați oferă dualismul cel mai dezesperant, dezbinarea cea mai dureroasă. Și ceea ce este sfâșietor în această situație este că s-au găsit oameni care să atribuie exploatatorilor calități, merite, virtuți, să le explice ascensiunea prin valori, iar celorlalți căderea prin deficiențe. Marii posesori ai acestui Pămînt,care se plictisesc pe când alții își șterg sudoarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
revoluție pentru așa puțin și se poate construi o nouă ordine pe o viziune așa de aproximativă și de îndoielnică? De ce vor crede unii din naționaliștii noștri și, din păcate, și ai globului, că înflorirea națiunii este compatibilă cu inegalități sfîșietoare? Naționalismul a devenit un cuptor în care se dospește mizeria. Și nu era necesar. Toată vina acestor stări nu o poartă decât viziunea îngustă care face din revoluția națională o mișcare de elan pur, semnificativă din punct de vedere psihologic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate, peste lăzi sparte din cari curgeau haine și unelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -- treceam ca sălbatec prin acest cumplit spectacol, prin această dramă teribilă și sfâșietoare iluminată de focul cel larg al incendiului. Într-o parte și-n alta șirurile de case arzând, pavagiul de pietri mărunte și albe acoperit de cadavre și împlut de sânge negru, lumea toată coprinsă de vaiet... jos omor și noapte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel era cadrul închipuirei lui... era în acea dispoziție în care se află un om care a trecut prin tortura inchizițiunei ș-acum se află, cu membrele zdrobite, într-un pat moale... durerile sunt întunecoase însă nu tari și devin sfâșietoare abia la atingere... "Trebuie să fug de ea... trebuie să fug de ea... căci dacă m-ar omorî numai n-ar fi nimic... dar are să mă tortureze, are să-mi omoare nerv cu nerv, gândire cu gândire, bucată cu bucată din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]