1,022 matches
-
și tavanul sălii sunt împodobiți cu scurgeri parietale. , baldachine de forme și culori diferite iar podeaua este acoperită de gururi în cascadă, poate cele mai faimoase din țară. Dupa Sala Mare peștera continuă încă circa 800 m, după care un sifon adânc oprește inaintarea. Se recomandă doar speologilor bine antrenați in echipe rodate. Sunt necesare costume de neopren, banane impermeabile, coardă de asigurare, surse de iluminat. Umiditate în peșteră este de 100%. Temperatura aerului oscilează între 8 si 10 grade , iar
Peștera Șura Mare () [Corola-website/Science/313780_a_315109]
-
m alt. Datorită joncțiunii naturale, realizată în 1974, între "Peștera Neagră" și "Peștera de la Zăpodie", rețeaua totală a galeriilor însumează 12,1 km (locul 7 în România), fiind cunoscută în prezent sub denumirea de "". Galeriile prezintă numeroase lacuri, cascade, marmite, sifoane. Este o peșteră foarte greu accesibilă. Se poate ajunge la Peștera de la Zăpodie din Padiș (6 km) urmând marcajul bandă roșie pe Valea Cetăților până în Poiana Bălăleasa. De aici pe traseul bandă galbenă și punct roșu, pe marginea Gropii de la
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
zeci de centimetri, foarte greu de trecut. Galeria de acces se sfârșește în Cursul Nordic care în amonte se prezintă ca o galerie de dimensiuni medii întreruptă de câteva săli. În aval continuă la început sinuos și sfârșește într-un sifon impermeabil. O laterală fosilă frumos ornată depășește sifonul și interceptează iar activul debușând în Sala Mare (107/24 m). Urmează o galerie terminată cu Sifonul 2. Și acesta poate fi evitat pe o galerie largă care dă acces în Sala
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
de acces se sfârșește în Cursul Nordic care în amonte se prezintă ca o galerie de dimensiuni medii întreruptă de câteva săli. În aval continuă la început sinuos și sfârșește într-un sifon impermeabil. O laterală fosilă frumos ornată depășește sifonul și interceptează iar activul debușând în Sala Mare (107/24 m). Urmează o galerie terminată cu Sifonul 2. Și acesta poate fi evitat pe o galerie largă care dă acces în Sala Argilei de mari dimensiuni (57/24 m). Din
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
medii întreruptă de câteva săli. În aval continuă la început sinuos și sfârșește într-un sifon impermeabil. O laterală fosilă frumos ornată depășește sifonul și interceptează iar activul debușând în Sala Mare (107/24 m). Urmează o galerie terminată cu Sifonul 2. Și acesta poate fi evitat pe o galerie largă care dă acces în Sala Argilei de mari dimensiuni (57/24 m). Din această sală pornesc mai multe galerii de dimensiuni diferite. Cursul de apa merge pe una strâmtă și
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
care dă acces în Sala Argilei de mari dimensiuni (57/24 m). Din această sală pornesc mai multe galerii de dimensiuni diferite. Cursul de apa merge pe una strâmtă și sinuoasă care se adâncește brusc ca să se termine într-un sifon impenetrabil la -162 m., adâncimea maximă a peșterii. O altă galerie ce pleacă din Sala Argilei este Marele Meandru, un labirint compicat din care se desprinde Galeria Marilor Lacuri care dă acces printr-o săritoare de 16 m la Cursul
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
succesive. În amonte dimensiunile galeriei sunt impresionante, pe alocuri atingând 45 m lățime și 45 m înălțime. Întreaga gamă de formațiuni carstice poate fi întâlnite aici, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, coloane, etc. Dupa 700 m galeria se termină cu Lacul Sifon. Acesta a fost trecut de scafandru autonom în 1974 făcând joncțiunea cu Peștera Neagră. Peștera este foarte periculoasă din cauza posibilelor viituri, se recomandă numai speologilor experimentați. Sunt necesare costume impermeabile, surse multiple de iluminat, corzi, blocatoare coborâtoare, barcă, pitoane.
Peștera Neagră-Zăpodie () [Corola-website/Science/320462_a_321791]
-
m denivelare. În iulie 1989 se realizează topografia întregului sector cunoscut la acea dată. Concomitent încep derocările la capătul Sălii cu Aragonite (-77), reușindu-se depășirea și a acestui ultim obstacol în august 1991. În 1992 se ajunge la un sifon situat la cota -273 m până unde se măsoară o lungime de 1446 m. În luna august, 2008 se face joncțiunea între "V5" și o alta peșteră din apropiere, Frigiderul lui Gigi, creând o arie explorabila, în galerii, care însumează
Peștera V5 () [Corola-website/Science/318886_a_320215]
-
urocordate, larvaceii se hrănesc aspirând particulele de hrană în zona lor faringobranhială, unde ele se prind de o plasă de mucus și sunt trase în tractul digestiv. Anusul se deschide direct în exterior, deci acest animal nu are atriumul și sifonul atrial găsit în alte clase. Larvaceii au găsit o metodă de a îmbunătăți aportul de hrană: ei produc o structură ca o bulă, alcătuită din celuloză și proteine și care înconjoară animalul. Structura conține o rețea complicată de tuburi și
Larvacea () [Corola-website/Science/333027_a_334356]
-
40-60 de persoane, dar care nu au flux continuu de operare. De asemenea mai există unitatea de confecții și mici unități de prelucrare primară a produselor animaliere—carne, lână, lapte, mici ateliere ce produc mobilier la comandă, brutării, secții de sifoane, unități de construcții civile, tâmplării metalice, secție drumuri cu stație bitum. Meșteșugurile tradiționale de la nivel comunal au dispărut de-a lungul timpului. În intravilan se află unitățile indstriale alimentare Romagribuz, fabrica de brânzeturi Zguras, unitatea Bachus, moara mălai și făină
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
aprilie a anului 1979, explorându-se atunci doar 25 m din galeria de la intrare. În luna august a aceluiași an, cei doi speologi amintiți, împreună cu Eva Győrfi, parcurg mai multe sute de metri de galerii, atingând prin Puțul Speranței un sifon situat la cota -119, respectiv o strâmtoare severă la +54 în Galeria Coralitelor. Din septembrie 1979 coordonarea explorărilor este preluată de către Liviu Vălenaș. Alături de Eva Győrfi, el descoperă, cu plecare din baza Puțului Speranței, direcția principală de înaintare spre amonte
Peștera Hodobana () [Corola-website/Science/318658_a_319987]
-
Ovidiu Mărcuș, V. Gherghiceanu și N. Sasu, în special în zona finală. Denivelarea actuală a rețelei 181 (-121; +60) m, a fost stabilită tot în această perioadă, prin scufundarea efectuată de către Cristian Lascu (Institutul de Speologie "E. Racoviță" București) în sifonul terminal, respectiv forțarea, de către N. Sasu, a pasajului final al Galeriei cu Corali. în luna august a anului 1983 P. din Pârâul Hodobanei a atins 22042 m. Harta realizată, a fost vernisată în cadrul unui simpozion organizat cu această ocazie, la
Peștera Hodobana () [Corola-website/Science/318658_a_319987]
-
găsită continuarea, sub forma unui pasaj suspendat deasupra terminusului de la -118. După un traseu complicat, presărat cu numeroase strâmtori, se coboară la -140 la un lac-sifon. Aici se explorează peste 1 km de râu subteran, atingând la cota de -240 sifonul din Sala cu Nisip. Urmează trei noi ture de explorare în care pe lângă identificarea unui etaj fosil este descoperit Labirintul Ascuns, care asigură un acces mult mai ușor în profunzimile cavității. Continuarea din Sala cu Nisip este descoperită în luna
Peștera din Valea Rea () [Corola-website/Science/318797_a_320126]
-
fosil este descoperit Labirintul Ascuns, care asigură un acces mult mai ușor în profunzimile cavității. Continuarea din Sala cu Nisip este descoperită în luna august a aceluiași an. În 1994, când în urma unui bivuac cu o participare numeroasă se atinge Sifonul de la Capătul Lumii (-264). Sunt descoperirea apoi Sala Giganților (104/40/30 m) și escaladarea pe +71 m a cascadei V, Speo Club Romaentilatorului. După o perioadă de relativă "stagnare" a descoperirilor, în 1996 se depășește sifonul de la -264 și
Peștera din Valea Rea () [Corola-website/Science/318797_a_320126]
-
numeroasă se atinge Sifonul de la Capătul Lumii (-264). Sunt descoperirea apoi Sala Giganților (104/40/30 m) și escaladarea pe +71 m a cascadei V, Speo Club Romaentilatorului. După o perioadă de relativă "stagnare" a descoperirilor, în 1996 se depășește sifonul de la -264 și se atinge un nou sifon la -320. Dezvoltarea actuală a P. din Valea Rea este de 21 km. Cucerirea zecilor de km s-a putut face datorita tenacității echipelor de explorare din care au făcut parte: M.Botez
Peștera din Valea Rea () [Corola-website/Science/318797_a_320126]
-
Sunt descoperirea apoi Sala Giganților (104/40/30 m) și escaladarea pe +71 m a cascadei V, Speo Club Romaentilatorului. După o perioadă de relativă "stagnare" a descoperirilor, în 1996 se depășește sifonul de la -264 și se atinge un nou sifon la -320. Dezvoltarea actuală a P. din Valea Rea este de 21 km. Cucerirea zecilor de km s-a putut face datorita tenacității echipelor de explorare din care au făcut parte: M.Botez, M. Burcu, H.Corbeanu, P.Damm, R.Daniel
Peștera din Valea Rea () [Corola-website/Science/318797_a_320126]
-
diagonale de 8 și 4 m. blocată în mare parte de ziduri de la fortificația medievală. Galeria de acces este de dimensiuni medi și drenează un curs de apă. Pe traseu se trece prin Sală Liliecilor și se ajunge la un sifon terminal, zona în care apar scurgeri parietale formațiuni, stalactite, gururi și depuneri de montmilch. În peștera se simte un puternic miros de amoniac datorat depozitului de guano de liliac. Nu prezintă pericole deosebite. E necesară o lanternă și încălțăminte adecvată
Peștera Gaura cu Muscă () [Corola-website/Science/318847_a_320176]
-
un puternic colmataj de argilă. Urmează spre dreapata "Galeria V" care după câțiva zeci de metri debușază în Sala de sub Poartă. În partea opusă sala urcă ca apoi să cadă într-o săritoare de 2 m terminându-se în Sala Sifonului. Următoarea galerie "Galeria H" e ceva mai sus și paralela cu "V" dar strâmtă și joasă. Aici a fost montată o poartă metalică, Poarta Egoiștilor. Galeria se termină în tavanul Sălii de sub Poartă de care o leagă două puțuri. Ultima
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
bun explorator, cartograf dar mai ales scufundător (urma să plece dintre noi câțiva ani mai târziu la Izbucul Izbândiș din cauza unei defecțiuni la aparatul de scufundare). Ei explorează și recartează partea cunoscută a peșterii și profitând de nivelul scăzut al sifonului de la capătul Galeriei "V" îl depășesc și descoperă o galerie de 35 de metri dar declară peștera terminată. Această concluzie a fost infirmată în același an de următoarea echipă de "grei" sosită în zona: Viorel Ludușan și Eugen Cindrea, de la
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
Zgurăști, ultima posibilitate de intrare în rețeaua subterană. Nu își puneau mari speranțe căci trecuse pe acolo Valenaș care nu lăsa în urmă ceva de descoperit. Și totuși, Cindrea, însoțit de o echipă de speologi cehi își încearcă norocul la sifonul final și reușesc să-l treacă. Nu se opresc însă ca cei dinaintea lor și forțează un horn. Printr-o cățărare dificilă, după 8 m se pătrunde într-o galerie care promite continuare. În Sala de Mese, galeria se bifurcă
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
putea vedea. Aici se termină tura de explorare. În următoarele intrări, Viorel Ludușan și Eugen Cindrea, susținuți de Clubul de Speologie Polaris, continuă explorarea amănunțită a peșterii și cartarea ei. Primul lucru pe care îl fac e să coboare nivelul sifonului. Reușesc să spargă barajul de calcar ce limitează sifonul în aval. Dar asta modifică puțin cursul pârâului și în loc să se piardă în fisurile din nordul micii săli ca pană acuma, el își face un nou curs, și dupa ce taie
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
următoarele intrări, Viorel Ludușan și Eugen Cindrea, susținuți de Clubul de Speologie Polaris, continuă explorarea amănunțită a peșterii și cartarea ei. Primul lucru pe care îl fac e să coboare nivelul sifonului. Reușesc să spargă barajul de calcar ce limitează sifonul în aval. Dar asta modifică puțin cursul pârâului și în loc să se piardă în fisurile din nordul micii săli ca pană acuma, el își face un nou curs, și dupa ce taie sala în două se pierde sub peretele opus. Această
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
inundată și așa a rămas de atunci. Speologii și-au amintit de Galeria "H" care se termină deasupra sălii în care erau prizonieri. O cățărare curajoasă pe un traseu ocolit îi scoate la lumină. Să revenim la explorare. Se trece sifonul, sau ce a mai rămas din el și se cațără în Galeria Cehilor. Zona e foarte frumos împodobită cu coralite" , clusterite precum și clasicele stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, cristale și draperii. Ludușan trece cu o barcă de cauciuc lacul dar continuarea
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
meteorologice. Ei denumesc peșteră „Ghețarul de la Zgurăști”. Porțiunea explorata cuprinde avenul de intrare, Sala lacului temporar și cinci scurte galerii. În 1984 Liviu Vălenaș și Gabi Halashi, explorează și recartează partea cunoscută a peșterii și profitând de nivelul scăzut al sifonului de la capătul Galeriei V, îl depășesc și descoperă o galerie de 35 de metri dar declară peșteră terminată. În 1986 această concluzie a fost infirmata de următoarea echipa de speologi sosita în zonă, Roru Ludușan și Jenel Cindrea, de la Polaris
Peștera-aven ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316003_a_317332]
-
un puternic colmataj de argilă. Urmează spre dreapata "Galeria V" care după câțiva zeci de metrii debușază în Sala de sub Poartă. În partea opusă sală urca, ca apoi să cadă într-o săritoare de 2 m. terminându-se în Sala Sifonului. Următoarea, "Galeria H" e ceva mai sus și paralelă cu "V". dar strâmta și joasă. Aici găsim o poartă metalică, numită Poartă Egoiștilor montată de Clubului Sfinx din Garda de Sus. Galeria se termină în tavanul Sălii de sub Poartă de
Peștera-aven ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316003_a_317332]