KorAP: Find »[drukola/base=simțământ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...81 >

2,018 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

însemnat și cari cu toate astea iau în dispozițiunea lor toată puterea sufletului. Eflucțiunile pasionate, când nu sunt reprezentate (cum rar se-ntîmplă) într-o periodologie artificioasă si grandioasă, sunt în privința respirărei de-aceea deja mai ușoare, pentru că mulțimea puternică de simțământ, furtuna afectului, îl ridică cu mult mai ușor pe auditor asupra actului acestui proces natural și fiindcă întretăierea respirațiunei în logicul sens al frazei nu. jenează așa de mult, pentru că, acoperit fiind de puterea afectului, poate fi chiar justificat. autorii

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nu ne smulge mai lesne din iluziune decât ca în mijlocul răpitoarelor pasiuni și-a afectelor eroice să ni reamintească puținătatea cea săracă a naturei fizice. Artistul are aicea datoria de-a face astfel întretăierile încît caracterul cel general al unui simțământ progresiv să nu fie nimicit 11 [prin] puterea micșorată a răsufletului (Atem). caracterul (abstract), caracterul unei științe, unui timp, unei pasiuni; (caracteristică); (caractere-litere) caracterul (concret) uman, complexul însușirilor ce constituiesc o individualitate omenească. Dacă însă răsufletul nu se poate întinde

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
antitetice (or-or, ca, însă, dară ș. a. ) [exprimă] o împreunare mult mai intensivă a propusăciunilor coordinate decât adezive, continuitive și împărțitoare, din care cauză accentul logic are de-a exprima prin voce legătura mai intimă dintre cele dentîi. n natura simțământului și natura cugetărei; [... ] A doua specie de legătură a propusăciunilor, care se bazează pe dependința si subordinarea logică a unui membru sub propusăciunea de căpetenie (Hauptsatz), și pe-aceea are s-o espnme accentul logic. Propusăciumle acelea care-n (antiteză) protiva

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
noastre construcțiunea în conexiunile ei interne; ritmul prozei ni descopere perioada ca pe o unitate rotunjită și vie pentru simțul intern. Perioada e un întreg organic, în care membrele au între ele un raport intern corect, care raport se impune simțământului artistic. Perioada după natură ar trebui să fie așadar mai mult decât un simplu conglomerat de construcțiuni care nu are să {EminescuOpXIV 317} facă altceva decât să ia în considerațiune pretențiunile minții logice abstracte și să le îndestuleze. Această unitate produsă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cugetare, ce peste tot domnește în proză, poate să aducă încă și eufonia la dreptul ei, care îmblînzește asprimele întîmplătoare din coliziunile vorbirei și dimprotivă elevează muzicalul din structura diferitelor elemente, acela transmite prin asta auditorului o gingașă adiere de simțământ, căci el lasă ca prin viața gîndirei să transpară încă și ceva sufletesc, care de sine deja îndestulează simțul estetic. Ondolațiunea de ton însă cu care e a se declama proza atârnă de la construcțiunea periodei. Espresiunea ritmică va fi cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
noi nu ne-am putea deda cu totul coprinsului spiritual a celor vorbite, căci acesta ar fi subordonat unei ondolațiuni mișcată cu o uniformă regularitate. Recitatorul ne reduce astfel pe un stadiu inferior și produce prin asta în noi un simțământ supărător, contradicțiunea că vedem simpla formă a ritmului prefăcută în esențialul declamațiunii. Cine ni discompune în declamațiunea sa versul în elementele sale, și aceasta o face orișicine care-i impune auditorului ondolațiunile sale ritmice, acela strică cu necesitate orce efect

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a declamațiunii pusă în frunte, ca versul ca atare să nu se audă, și cu toate astea totuși puterea și caracterul ritmului să fie păstrate, această lege își are firește valoarea sa și aicea. Însă multilateralitatea situațiunilor dramatice și vicisitudinea simțămintelor care toate sânt învălite în haina largă a iambului cincviped, toate astea cer ca în declamațiune să i se dea ritmului totdeuna caracteru 1 acela pe care-l pretinde patosul. Ritmul trebuie neapărat ca să-i fie subordonat patosului în declamațiune

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
păstrează ce-i esențial. Prin declamațiune ritmul nu are decât să întindă dinainte-ne puterea sa plastică, și prin alipirea sa la coprinsul vorbirei are să eserciteze acea influință artistică ca, prin recitațiunea versului, să nu vedem purtate decât cugetările și simțămintele după greutatea lor specifică; și tot astfel și rima are de-a descoperi urechei puterea sa muzicală, fără însă de-a-și face scop sunetul și de-a respinge cugetarea din sufletul auditorului. În rimă voim să auzim sunând spiritul în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nici că se pot contrage sub o lege abstractă oarecare. {EminescuOpXIV 323} Noi avem a face-aicea cu arta dramatică, care, ca cea mai multilaterală, este acea speție de poezie care întrunește în sine cea mai mare mulțime de situațiuni și simțăminte și de-aceea implică în sine și întrebuințarea cea mai variată a tempoului corect. Din însăși natura noțiunii rezultă o împărțire în trei momente. Momentul întîi coprinde măsura generală cu care are să se declameze opera dramatică peste tot. Acest moment

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
tempo fundamental al întregului, mai [e] acel special, cari trebuie să i se dea fiecăruia caracter în parte, și asta conform cu individualitatea sa. Al treilea moment ni arată tempoul în acea putere [a] sa cu care individualizează singularele dispozițiuni și simțăminte a caracterelor, lucru prin care tempo ajunge abia la viața și adevărul său cel mai nalt. Pentru că tempo prin măsura mișcărei sale în timp reflectă caracterul spiritual al 406v dramei, atât în genere cât și în speție, de aceea el

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Pentru că tempo prin măsura mișcărei sale în timp reflectă caracterul spiritual al 406v dramei, atât în genere cât și în speție, de aceea el de sine percurge aceste trei momente: a generalității, a spețializării (caracterelor) și a individualizări (situațiunii și simțămintelor), și cu acest din urmă se terminează în concluziunea celei mai mari eficacități. Algemeinheit - universalite, generalite, totalite, communaute; Besonderheit - specialite (abstract și concret); Einzelnheit - detail, particularite; Ding (individ). Ce se atinge acuma de distingerea cea mai generală, ce-o facem

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și singularele sale minuțiozități, cu toate acestea, zic, trebuie ca-n fiecare caz concret schimbarea tempoului să poată fi justificată prin cugetare. Nu-i va veni în gând nici unui artist de-a-și demonstra sieși acest tempo în varia schimbare a simțămintelor; și totuși ar fi un moment esențial a instrucțiunii si a culturei artistice de-a pricepe și în adevărul lor aceste scăriri, pe care actorul le nimerește fără s-o știe, și ca să transmită conștiinței sale toate umbrele și tranzițiunile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și de-aceea ea cere o liniște mai mare și o claritate sensibilă în declamațiune, apoi o mare cultură plastică a tonului spre a reda întreaga espozițiune în tot naivul ei detaliu. Așadar tonul va fi mai puțin colorat de simțământ, ci impresiunile obiectelor vor trebui să fie reflectate mai mult prin accentul simbolic. În epopea romantică, la care numărăm cu deosebire pe Tasso, Ariost și Camoens, intensivitatea {EminescuOpXIV 328} putem zice focul simțimântului, muzicalul rimei vor condiționa, pe lângă toată obiectivitatea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci din contra susține în 411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl esprimă apoi ca și când ar fi propria sa ființă, însă pe un grad mai nalt de simțibilitate. Poezia are să pătrundă la suflet în declamarea ei lirică ca o operă proprie a cititorului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
poeziei lirice consistă așadar într-aceea că lectorul poate să reproducă cu toate modulațiunile ei acea dispozițiune poetică care-a inspirat și a formulat opera lirică astfel cum este ea. Pentru a putea aceasta se cere: întîi, ridicarea la unitatea simțământului, în urmă, dominarea asupra coprinsului întreg a legilor culturei tonului pe care le-am dezvoltat noi. Pre cât e de nemărginit de varie natura și formele simțirei lirice pe-atât de nemărginit de variată e și declamațiunea ce-i corăspunde

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
are ocaziunea de-a manifesta prin voce toate modulațiunile simțirei și a cugetărei. E clar că virtuozitatea în declamarea lirică prezintă mari foloase pentru espresiunea caracterelor dramatice; deja de-aceea pentru că în urmă fiece caracter prezintă o schimbare nemărginită de simțăminte lirice și fiece caracter în genere poate fi considerat ca un întreg liric ce se răzlățeste de la trupina unei direcțiuni originale, astfel încît simțirile și reflecțiunile sale singuratece sânt ramurile și crengele cu frunze ale lui, cari toate-și trag

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
oarecum o abstracțiune curată din pronunțiile varii ale poporului nostru însuși; rădăcina pronunției curate e tot așa poporul, el e însă tot așa de bine și rădăcina pronunției spurii. Aicea-i lucrul de căpetenie de-a nimeri tonul fundamental al simțământului și de-a-l reproduce sub o formă nepretențioasă. Pentru asta sânt cu deosebire potrivite micele cântece ale lui Gothe, cari răpesc prin simplitatea și naturalitatea lor și a căror suflet consistă parte într-un abandon cătră ființa iubită, parte din

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și de-a-l reproduce sub o formă nepretențioasă. Pentru asta sânt cu deosebire potrivite micele cântece ale lui Gothe, cari răpesc prin simplitatea și naturalitatea lor și a căror suflet consistă parte într-un abandon cătră ființa iubită, parte din simțământul naturei. Cititorul prin studiul lor va putea să câștige cu deosebire declamațiunea bine esecutată și nuanțată până-n detalii a unei singure simțiri fundamentale. Drept antiteză să se aleagă poezii de acelea în cari prevalează patosul cugetărei și unde învălișul cel

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unde învălișul cel poetic a luat o formă oarecare. De astea se ține cu deosibire cercul liricei lui Schiller. Poeziile de speția întîi respiră caracterul unei intensive însuflețiri, și acest caracter declamațiunea are a-l reproduce prin resignată abandonare în simțământ. În poeziile de speția a doua e altfel. Aicea lectorul are de-a se nalță mai mult la unitatea cugetărei și, purtat de această cugetare, el are să răzlățească asupra auditorilor dispozițiunea lirică. Aicea predomină în compozițiunea poetică patosul cugetărei și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
efect decât printr-o intuițiune poetică care să se poată transporta cu totul în subiectiva lor dispozițiune psihică. Pentru declamarea lor trebuie o natură pronunțat poetică, care să prefacă și să readucă pentru auditori la claritate sensibilă viața deplină a simțământului. Se vor găsi mult mai lesne individe care să poată citi cu efect o poezie dominată de cugetare de-a lui Schiller decât de-acelea care să poată renaște poetic acele sunete simple a simțământului de natură, a gingașului dor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
claritate sensibilă viața deplină a simțământului. Se vor găsi mult mai lesne individe care să poată citi cu efect o poezie dominată de cugetare de-a lui Schiller decât de-acelea care să poată renaște poetic acele sunete simple a simțământului de natură, a gingașului dor de plăceri ale iubirei din Goethe. Declamatorul va călca într-un al treilea cerc tractând poeziile acelea cari s-au născut din îmbătarea voluptoasă a fantaziei, din plăcerea ce-o găsește 412v fantazia în puterea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
din plăcerea ce-o găsește 412v fantazia în puterea sa creatoare. În contrast cu poeziile cari sânt espresiunea simplă a unei simțiri or a unei cugetări, acelea se pot numi ca propria liră artistică, într-un sens mai pregnant. În cele dentîi simțământul or dispozițiunea subiectivă caută numai o formă diafană, încît această formă caută a ieși din suflet c-un fel de necesitate naturală și par a însemna mai mult obiectul însuși, din care caută aceste poezii mai întotdeuna sânt de ocaziune

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
membru al sistemei întregi. Ca stadiu de tranzițiune în declamațiunea dramatică am putea să însemnăm baladele și romanțele, pentru că în ele se pătrund deja reciproc elementul epic cu cel liric. Deși încă sub forma lirică. Afară de-aceea în ele simțământul și cugetarea ni se prezintă sub forma unei narațiuni epice, a unei acțiuni ce se desfășoară dinainte-ne. Firește că acțiunea nu e-n ele decât un moment, pentru ca-n ea să se prezinte vederei intuitive unitatea simțământului; însă prin

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în ele simțământul și cugetarea ni se prezintă sub forma unei narațiuni epice, a unei acțiuni ce se desfășoară dinainte-ne. Firește că acțiunea nu e-n ele decât un moment, pentru ca-n ea să se prezinte vederei intuitive unitatea simțământului; însă prin ea totuși pătrunde deja elementul dramatic. Așadar: începem cu acele romanțe și balade simple în cari elementul epic al narațiunii e încă subordonat și în care simplitatea simțirei fundamentale cere a fi reprodusă printr-o declamațiune tot așa

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
spirituală în această varietate, atunci lectorul cade neapărat în pericolul de-a pierde tocmai triumful lui cel mai mare, acela adecă de-a descoperi cel mai dinăuntru laboratoriu al personalităților. Prin lectorul dramatic au să [se] dezvălească toate afectele și simțămintele, ba chiar întreaga energie a pasiunilor, într-o esecuțiune pregnantă și în determinarea cea mai deplină și mai personală a lor; asta-i problema cea mai mare a nobilei sale arte. A înlocui o deplină și intactă espresiune dramatică prin

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]