1,191 matches
-
vedere evreii care se întorseseră în Palestina (în diaspora, continuând mult timp folosirea versurilor de dinainte - despre întoarcerea în orașul lui David!) După al șaselea "Congres Sionist", a intrat în obicei intonarea, la începutul precum și la încheierea lucrărilor fiecărui congres sionist, a primei strofe și a refrenului, în chip de imn neoficial. La al 18-lea Congres Sionist de la Praga din anul 1933, "Hatikva" a fost adoptată ca "Imn Oficial al Mișcării Sioniste", iar după 1948, a devenit "Imnul Statului Israel
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
întoarcerea în orașul lui David!) După al șaselea "Congres Sionist", a intrat în obicei intonarea, la începutul precum și la încheierea lucrărilor fiecărui congres sionist, a primei strofe și a refrenului, în chip de imn neoficial. La al 18-lea Congres Sionist de la Praga din anul 1933, "Hatikva" a fost adoptată ca "Imn Oficial al Mișcării Sioniste", iar după 1948, a devenit "Imnul Statului Israel", neoficial deocamdată: În lipsa unei constituții, legea privind simbolurile naționale israeliene inclusiv imnul național a fost adoptată de
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
la începutul precum și la încheierea lucrărilor fiecărui congres sionist, a primei strofe și a refrenului, în chip de imn neoficial. La al 18-lea Congres Sionist de la Praga din anul 1933, "Hatikva" a fost adoptată ca "Imn Oficial al Mișcării Sioniste", iar după 1948, a devenit "Imnul Statului Israel", neoficial deocamdată: În lipsa unei constituții, legea privind simbolurile naționale israeliene inclusiv imnul național a fost adoptată de Knesset abia la 10 noiembrie 2004! În timpul Holocaustului, "Hatikva" a fost cântecul oficial al rezistenței
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
anii 1942-1943. Imnul a cunoscut mai multe aranjamente orchestrale, dintre care mai cunoscute sunt cele ale dirijorului italian Bernardino Molinari (1880-1952) din 1948, cea a compozitorului israelian Paul Ben Haim și cea din 1947 a lui Kurt Weill. La enoriașii sioniști religioși există obiceiul de a se cânta și Psalmul 126 "Cântarea Treptelor" pe melodia imnului Hatikva. În anii care au precedat declararea independenței Israelului, "Hatikva" era în concurență cu câteva imnuri alternative, mai ales cu cel al "Mișcării Sioniste Muncitorești
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
enoriașii sioniști religioși există obiceiul de a se cânta și Psalmul 126 "Cântarea Treptelor" pe melodia imnului Hatikva. În anii care au precedat declararea independenței Israelului, "Hatikva" era în concurență cu câteva imnuri alternative, mai ales cu cel al "Mișcării Sioniste Muncitorești", compus pe textul poeziei "Binecuvântarea poporului" ("Tehezakna") de către poetul național Haim Nahman Bialik, pe muzica de marș de inspirație rusă a lui A. Idelsohn. Dar popularitatea imnului "Hatikva" a rămas nezdruncinată. De-a lungul timpului, unele personalități israeliene au
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
în ebraica modernă s-au distins la începutul secolului al XX-lea Haim Nahman Bialik și Saul Cernihovski. Renașterea limbii ebraice ca „limbă vie”, folosită unanim și cotidian, a fost inițiată de Eliezer Ben-Yehuda (1858-1922). El s-a alăturat mișcării sioniste de renaștere națională și în 1881 a emigrat în Palestina, pe atunci parte a Imperiului Otoman. Motivat de idealurile de schimbare a modului de viață din diaspora evreiască europeană ("ștetl"), Ben-Yehuda începe să caute căi pentru a transforma o limbă
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
o nouă mișcare națională-sionismul, fondată de Theodore Herzl, evreu-maghiar, burghez și ziarist după ce a urmărit derularea afacerii Dreyfus. Evreii s-au integrat mai bine în partea maghiară în viață politică și economică. În 1897 a organizat un congres al organizațiilor sioniste la Basel. În anul 1903 însă, în laboratoarele Orhanei au fost create falsele Protocoale ale Înțelepților Sionului. Dorința de expansiune a Austro-Ungariei se adaugă la cea similară a Germaniei. În iunie 1914, asasinarea, de către un naționalist sârb, a arhiducelui Franz
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
repatrierea la Rădăuți, oraș rămas sub suveranitate română. După ce a terminat liceul, în anul 1945 Laron s-a înscris la facultatea de medicină a Institutului medico-farmaceutic din Timișoara, care tocmai își deschisese porțile. Ca membru în mișcarea de studenți evrei sioniști „Hașmonea”, in 1947 s-a hotărât să emigreze ilegal în Palestina, aflată în ultimul an al mandatului britanic, în pofida blocadei impuse de Marea Britanie față de emigrarea evreilor. Vaporul pe care se afla Laron, "Pan York" (redenumit de evrei "Kibutz Galuyot" , adica
Zvi Laron () [Corola-website/Science/317582_a_318911]
-
unde s-a distins la învățătură. A urmat un timp și lecții tradiționale de Talmud Tora. În anii de liceu a luat parte în timpul liber la activități sociale și culturale ale tineretului evreiesc din Dej, între altele în cadrul mișcării tinerilor sioniști revizioniști Betar. De asemenea a făcut, din inițiativa părintilor, ucenicie într-un atelier de tâmplărie. Stăpânirea meșteșugului confecționării de mobile l-a ajutat în anii 1941-1942 când a fost recrutat în concentrările în detașamentele paramilitare maghiare de tineret „levente” și
Randolph Lewis Braham () [Corola-website/Science/317718_a_319047]
-
și epitrop (gabbay) al Marii Sinagogi din oraș. Bunicul său din partea mamei a fost rabinul Israel Aizikson (n. 1840) din Hârlău, militant activ în mișcarea pre-sionistă Hovevei Tzion. În timpul studiilor liceale la Bârlad, tânărul Michel Landau a condus clubul tineretului sionist din localitate. Aici și-a cunoscut și viitoarea soție. Ulterior s-a mutat la Chișinău, unde a condus cotidianul (unic atunci în România ) de limbă idiș "Unzer Tzait" ("Vremea noastră") (1922-1935) și publicația "Der Id" ("Evreul"). De asemenea, ca avocat
Michel Landau () [Corola-website/Science/318205_a_319534]
-
și Meir Ebner—, a constituit Clubul Național Evreiesc. În 1931, Michel Landau s-a numărat printre membrii de frunte ai Partidului Evreiesc din România sub conducerea lui Theodor Fischer și Adolf Stern. În anul 1935, Landau și-a împlinit aspirațiile sioniste, emigrând în Palestina. Acolo a întemeiat, în numele Comitetului Național (forul conducător oficial al evreilor din Palestina mandatară), fondul Kofer Haishuv și Fondul de recrutare (Magbit Hahitgaysut) care au contribuit la finanțarea nevoilor de apărare a populației evreiești din Palestina. După
Michel Landau () [Corola-website/Science/318205_a_319534]
-
pentru veniturile statului al Ministerului de Finanțe. În preajma pensionării, a înființat Loteria Națională a Israelului - Mifal Hapaiys, pe care a condus-o mulți ani până în 1970. Michel Landau a scris câteva cărți despre viața evreilor din Hârlău, despre istoria mișcării sioniste din România și despre istoria și activitatea Loteriei Naționale israeliene. În memoria sa, Loteria Națională Mifal Hapaiys a fondat Premiul Mihael Landau (1970), care este decernat anual unor persoane care au adus contribuții însemnate în domeniul științelor umaniste, al științelor
Michel Landau () [Corola-website/Science/318205_a_319534]
-
pentru tot restul existenței Austro-Ungariei, fondând și conducând Partidul Popular-Național Evreiesc după 1906. Atitudinea politică a lui Straucher față de evreii din Bucovina era în opoziție față de cea a altor grupări, în special față de cea a Consiliului Poporului Evreiesc de factură sionistă condus de Mayer Ebner, care a devenit rivalul său personal. El a fost de asemenea și deputat în Dieta Bucovinei. El a fost susținător al politicii rutenilor, colaborând cu Nicolae Wassilko în "Uniunea Liberală". Straucher, care a sprijinit menținerea de
Benno Straucher () [Corola-website/Science/319519_a_320848]
-
pentru că suntem admiratori ai prestigioasei culturi germane. Noi, ca popor, vrem să fim prieteni loial ai poporului german și ai altor popoare, dacă și în măsura în care acestea recunosc drepturile noastre egale și valoarea egală!" Potrivit lui McCagg, aceasta era "o vagă platformă sionistă". Politicianul a reacționat, de asemenea, împotriva pretențiilor politicieni vienezi că Bucovina era săracă și "semiasiatică", considerându-le "cele mai nedrepte". Celelalte declarații ale sale evidențiază patriotismul austriac și loialitatea față de împăratul habsburgic Franz Joseph. În paralel, el a stabilit relații
Benno Straucher () [Corola-website/Science/319519_a_320848]
-
-i confirma pe evrei ca un grup etnic separat a dezamăgit conducerea Partidului Popular-Național Evreiesc și i-a adus lui Straucher o serie de scrisori oficiale de protest. Alegerile din 1911 au consacrat o ruptură între grupul lui Straucher și sioniști ca Ebner, care l-au acuzat pe Straucher de instituirea unei dictaturi și de eșuarea în obținerea reprezentării evreiești, fondând Consiliul Poporului Evreiesc. Împreună, cele două partide concurente au câștigat 10 locuri, cu unul mai mult decât prevăzuse în secret
Benno Straucher () [Corola-website/Science/319519_a_320848]
-
Averescu la alegerile din 1920. Întreaga UER și-a acordat apoi sprijinul Partidului Național Liberal: la alegerile din 1922, alături de Nistor, fostul lider al Partidului Democrat al Uniunii din Bucovina, Straucher a susținut platforma național-liberală pentru Bucovina. În schimb, fracțiunea sionistă a lui Ebner a intrat în alianță cu Averescu și, la alegerile din 1926, această mutare a dus la alegerea lui Ebner în Camera Deputaților. La alegerile din 1927, Ebner s-a aliat cu Partidul Național Țărănesc și a fost
Benno Straucher () [Corola-website/Science/319519_a_320848]
-
este mișcarea de tineret sionist socialist, coordonată în trecut de partidul de stânga Partidului Muncitoresc Unit (în ), numit „unit” după unirea Partidului Muncitoresc cu Unirea Muncii Muncitorii din Țion. MAPAM a fost unul din cele trei partide care s-au reunit ulterior în partidul de
Hașomer Hațair () [Corola-website/Science/319831_a_321160]
-
trecut de partidul de stânga Partidului Muncitoresc Unit (în ), numit „unit” după unirea Partidului Muncitoresc cu Unirea Muncii Muncitorii din Țion. MAPAM a fost unul din cele trei partide care s-au reunit ulterior în partidul de stânga MEREȚ. Mișcarea sionistă de tineret Hașomer Hațair (în ebraică „tânărul paznic”)a fost creată în anul 1912 în Galiția, în cadrul unui club sportiv evreiesc din orașul Lemberg. Primul „batalion” de cercetași (în ) număra circa 200 de membri. Într-un an, mișcarea s-a
Hașomer Hațair () [Corola-website/Science/319831_a_321160]
-
Lemberg. Primul „batalion” de cercetași (în ) număra circa 200 de membri. Într-un an, mișcarea s-a răspândit, căpătând numele Hașomer (în ebraică „paznicul”). În Primul război mondial centrul mișcării s-a mutat la Viena, unde a fuzionat cu gruparea sionistă a studenților evrei „Tinerii Sionului” (în ), grupare care a dat mișcării o linie educativă și intelectuală suplimentară față de învățământul școlar și a impus o linie ideologică sionist-socialistă. În anul 1917, mișcarea a scos la Viena primul său ziar, „Hașomer - ziarul
Hașomer Hațair () [Corola-website/Science/319831_a_321160]
-
Joseph (Iosif) Brociner (n. octombrie 1846, Iași - d. 1918) a fost un publicist, conducătorul comunități evreiești din Iași, conducătorul comunități evreiești din Galați, unul din primii membri ai organizației sioniste Hovevei Țion din România. Iosif Brociner era fratele lui Marco Brociner, Mauriciu Brociner și Andrei Brociner. Cei patru frați erau fiii lui Idel Ber Brociner, evreu cu educație modernă, care era nepotul rabinului Avraham David Brander, cunoscut ca "Rabinul din
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
din Nordul Africii. La terminarea războiului, în 1945. locuiau la Acra 12,360 locuitori, din care 50 evrei. În vremea mandatului britanic citadela Acra a servit drept închisoare și platou de execuții. Aici au fost închiși, între alții renumitul conducător sionist Zeev Jabotinski, precum și Shlomo Ben Yossef care a fost cel dintâi dintre evreii executați, că pedeapsa pentru un atentat terorist. Muhtarul evreu din Acra, Avraham Tzuri, a dat un sprijin moral deținuților politici evrei, găzduindu-i sâmbătă și de sărbători
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
de tatăl său. A învățat de asemenea la o școala elementară și la un liceu de stat, în orele de seară urmând cursuri de învățamânt religios iudaic într-o ieșivă (yeshivá). La 16 ani, în 1922, a aderat la mișcarea sionistă de tineret Hehalutz Hatzair și a activat în cadrul clandestin al acesteia în primii ani ai regimului sovietic. La 19 ani, în aprilie 1925, a reușit să părăsească ilegal teritoriul Uniunii Sovietice și să emigreze în Eretz Israel, după cum e cunoscută
Avraham Even-Shoshan () [Corola-website/Science/316640_a_317969]
-
מזי"א, n.1950, Tel Aviv) este o dramaturgă, scriitoare, scenaristă și regizoare de teatru israeliană. s-a născut într-un cartier din nordul Tel Avivului ca singurul copil al unui avocat,care fusese comandantul branșei din Africa de Sud al organizației sioniste revizioniste „Etzel” (sau „Irgun”), și al unei imigrante din Viena care devenise în Palestina militantă a mișcării subterane naționaliste radicale evreiești „Lehi” (sau „Grupul Stern”), sciziune a „Etzel”. În virtutea caracterului ei rebel, moștenit, după câte se pare de la părinți, și
Edna Mazia () [Corola-website/Science/316694_a_318023]
-
-a într-un gimnaziu slovac), fiind nevoit să-și întrerupă studiile liceale din cauza "legilor rasiale" contra evreilor introduse de regimul fascist slovac și a început să lucreze ca electrician. După o pregătire profesională, ideologică și fizică în cadrul mișcării de tineret sionist socialist Hashomer Hatzair, în aprilie 1941, a emigrat cu ajutorul organizației sioniste de asistență „Aliyat Hanoar” [Emigrația (spre Palestina) a Tineretului], împreună cu încă nouă tineri evrei, în Palestina, aflată pe atunci sub mandat britanic, parcurgând în drum Ungaria, România, Turcia, Siria
Tuvya Ruebner () [Corola-website/Science/315090_a_316419]
-
liceale din cauza "legilor rasiale" contra evreilor introduse de regimul fascist slovac și a început să lucreze ca electrician. După o pregătire profesională, ideologică și fizică în cadrul mișcării de tineret sionist socialist Hashomer Hatzair, în aprilie 1941, a emigrat cu ajutorul organizației sioniste de asistență „Aliyat Hanoar” [Emigrația (spre Palestina) a Tineretului], împreună cu încă nouă tineri evrei, în Palestina, aflată pe atunci sub mandat britanic, parcurgând în drum Ungaria, România, Turcia, Siria și Libanul. Între cei nouă tineri care s-au salvat astfel
Tuvya Ruebner () [Corola-website/Science/315090_a_316419]