1,238 matches
-
sting prudent organele luminoase ca să nu atrag atenția prădătorilor. Am spus eu bine: nebunul, sînt eu. Mă afund În mîlul abisurilor și Îi transform pe cei pe care i-am cunoscut În copilărie În niște pești hidoși, Îndesați, negri ca smoala, fără solzi și Înzestrați cu apendice tentaculare. În loc să consult Simfonia fantastică - o am În mai multe versiuni - mă fac nevăzut În liniștea marilor străfunduri, la mii de metri sub apă. Peștele ăsta rapid, cu fălcile abia lipite, nu e cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
în fața invaziei persane, sfat reprodus de Herodot în Istorii, VII 140 : Nefericiților, ce stați ? Fugiți spre capătul lumii/ Casa lăsând în urmă și zidul cetății voastre/ [...] Zeii așteaptă-n picioare nerăbdători/ Temple să cadă și sânge să curgă negru ca smoala./ Gata ! Plecați ! Primiți vă bărbătește destinul ! (III, p. 96). În primul moment, Oedip nu are nicio reacție, căci e obosit, bolnav, incapabil să doarmă. Sătul să fie deținătorul tuturor tainelor, el râvnește numai să scape de toate figurile familiare : Nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
arătau foarte ciudat, cu straie bizare, cu obrajii puțin îmbujorați; erau și câțiva ofițeri, erau și persoane mai în vârstă; erau și unii îmbrăcați comod, cu haine largi și bine cusute, cu inele și butoni, cu splendide peruci negre ca smoala și favoriți, cu o expresie deosebit de distinsă, dar întrucâtva disprețuitoare pe chipuri, adică erau persoane de care în societate toată lumea fuge ca de ciumă. Desigur, unele din întrunirile noastre de vilegiaturiști sunt neobișnuit de ceremonioase și se bucură de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sfârșit de drum... ,,...Maline, un prieten s-a gandit și se gândește mereu la tine... Tu ai fost primul prieten al meu din Copou, cu tine mă Înțelegeam cel mai bine. Mereu voi ține minte clipă când mi-ai pus smoala În cap, cănd cântam amândoi și ne Înregistrăm pe casetofon. Chiar dacă tu ai plecat pentru totdeauna, sufletul tău trăiește prin noi, cei ce te-am iubit, te iubesc și mereu te vor iubi. Acum nu mă mai strigă nimeni ,,Cristache
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Io mi-s ateu de felul meu, hohotește tare un gladiator, așa că m-am pus sub protecția pizdei. Rufus întoarce iute capul spre namila neagră de lângă el. Doar albul dinților contrastează puternic cu pielea întunecată, în rest e tot numai smoală. Privirea îi alunecă în jos spre șira gul de scoici din jurul gâtului. Se stăpânește cu greu să nu su râdă. Despicătura de la mijlocul fiecăreia chiar că sugerează... — E foarte eficient contra deochiului, se înfoaie cu mândrie tânărul. — O fi bun
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
devenită un fel de datorie de stat. — Gata! anunță victorios Panthagathus. Firele care au mai rămas am să le smulg cu pastă epilatoare. Tiberius strâmbă din nas scârbit. Iar o să-i întindă pe față por căria aia puturoasă din rășină, smoală și grăsime de măgar. Un pic de fiere de capră, cere sentențios Antiohus unuia dintre ajutoare, în timp ce toarnă în amestecul dezgustător câteva picături de sânge de liliac. — Pune și puțină pudră de viperă, îi sugerează Panthagathus. Se va desprinde mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
totuși, probabil că ăsta era un mod cinstit de-a fi. Ambarcațiunea lui Mickey - Irene - era o mică barjă butucănoasă cu o proră ascuțită, care o făcea pe Kay mereu să se gîndească la un sabot. Carcasa era acoperită cu smoală și Îngrijorător de peticită. În fiecare dimineață, Mickey trebuia să se chinuiască douăzeci de minute, Împingînd și manevrînd manivela unei mici pompe infecte. WC-ul era o găleată pusă după un paravan de pînză. Iarna, conținutul găleții Îngheța. Dar interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care proiecta un film iară și iară. Sau compunea scrisori furioase, În care-i spunea tatălui să nu mai vină. Odată dăduse la o parte așternutul, sărise din patul etajat, se așezase la masă și, pe o noapte ca de smoală, Începuse să-i scrie o scrisoare lui Viv. Scrisese febril cu un ciot de creion, pe o hîrtie ruptă de la sfîrșitul unei cărți Împrumutate de la bibliotecă; și, a doua zi, cînd se uitase la ceea ce făcuse, i se păruse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dădu seama că probabil stă la fereastra dormitorului, uitîndu-se afară. Apoi sîngele se prelinse din nou, iar durerea se strînse ca un pumn În jurul unei lame; Închise ochii și plonjă din nou În panică. Durerea și disperarea erau negre - ca smoala - și atemporale, de parcă ar fi fost din nou sub antesteziantul domnului Imrie, lunecînd din lume, În timp ce lumea gonea Înainte... Simți din nou mîinile grele ale bătrînei pe spate, masînd-o Încontinuu În cercuri mici. Îl auzi pe Reggie strigînd: „Iat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spre el și-a sărutat-o pe gură. Jonathan a rămas cu gura căscată. O sărută. Acest bărbat. O sărută. Pe ea. Pe Star. Și este (nu se poate, nu este posibil) dar totuși... este negru. Negru ca noaptea, catranul, smoala, lemnul dulce și costumele cioclilor. Negru precum Biblia, pielea lui strălucind în lumina lumânării, cum strălucește ceva făcut din lemn polizat. Palmele îi sunt contrastant de trandafirii, buzele groase lipite de ale ei, o sărută, o sărută pe Star. Sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
etanșă ! Închidere plan peste plan în puncte ! Cel de al doilea asistent execută ca un automat comenzile. * * * Dora plutește pe o spirală vertiginoasă ce o ridică spre discul luminos care o absoarbe cu aviditate lentă. Dintr-o dată, plafonul negru ca smoala frânează rotația discului care se pierde în obscuritate scoțând un mic scrâșnet ca un țipăt de pasăre speriată. Intr-o tăcere de moarte, Dora străbate cu greu o pasarelă inundată de valuri vâscoase pentru a adăsta în sfârșit, epuizată, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
auzi, ea singură mirată de curajul vorbelor sale, rostite cu disperarea omului aflat la capătul răbdării, nu se poate să fim cu toții o apă și-un pământ. Nu-i drept, nu-i uman, să bolborosim egal în același cazan de smoală. Tot ce spuneți ar fi veridic, ar fi perfect adevărat, dacă ne-ați prezenta și partea cealaltă, care trebuie să existe, antidotul mocirlei de care avem nevoie. Păi, așa, n-ar mai exista speranță, înțelegeți? Dacă mi-ați spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să nu mai sune ca niște bile de biliard ciocnite una de alta, apoi am bătut. Acum nu mai aveam cale de Întoarcere. Eu și sexul meu devenisem una. — Anton? Femeia care mi-a deschis avea păr scurt, negru ca smoala și cizme Înalte până la genunchi. Șireturile aurii erau trase prin sute de inele metalice minuscule. Pe sub déshabillé-ul nu mai lung de vreo treizeci de centimetri, printr-un material subțire și gri ca grafitul, se vedea o cămașă de noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
văzut copii jucându-se lângă pompa de apă. Anton aruncă o monedă În basca lui Dabor, la care rusul bătu din călcâie și Încuviință melancolic. Când doi bărbați cărând o canapea au ajuns paralel cu noi, am pășit pe stradă. Smoala era curată și neagră, cu un luciu uleios, care se subția și devenea din ce În ce mai strălucitor, cu cât Îl urmăreai mai mult. Într-o pantă, chiar Înainte ca strada să ajungă la intrarea fabricii de bere, se Încrețise ca staniolul. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi-ar fi fost la Îndemână să-l parcurg. De data asta mi-a luat jumătate de oră. Când am cotit spre strada lăturalnică, pe care se află și Apollo, am văzut literele de neon strălucind În oglinda neagră a smoalei. A-ul alb părea nefiresc de Întins: jumătate de literă era pe trotuar, jumătate În canal, ca și când ar fi fost decapitat. Literele din mijloc alunecaseră unele peste altele pentru a forma un curcubeu ilizibil, pe când O-ul negru din coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe acesta de mână. Poate nu voia să arate că mă cunoaște. — Azi e ziua lui Axel. Întorcându-se spre fiul ei, adăugă: Acum hai să ne Întoarcem la ceilați. Apoi traversară strada - mama, copilul, balonul. Cu tălpile lipite În smoala topită, am plecat abia după ce au dispărut după colț. Am simțit din nou Înțepătura aia În inimă. Aș fi putut jura... Casa În care Anton stătea cu chirie era la câteva sute de metri de gară, ascunsă Între două clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Pe șantierul de lângă depozitul de cărbune, muncitorii tăiau cu ferăstrăul, băteau cu ciocanul și Întindeau beton umed pe niște cărămizi ruginii. Păreau mai puțini decât de obicei, dar la fel puși pe treabă. În curând căldura va deveni agresivă și smoala se va topi, ajungând să se lipească de tălpi. La ora asta Însă, ziua era Încă proaspătă și plăcută, iar muncitorii, Încă treji, nu Începuseră să polueze aerul cu prostiile lor profane despre politică. Soarele orbea ferestrele; un vânt leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fac ce vreau. Tocmai m-am Îmbrăcat cu impermeabilul lui Ivan Britz. Cleștișorii Îmi mângâie gleznele, și calul de lemn de la Dora e În valiza de pe portbagajul bicicletei. În curând roțile Torpedo-ului meu negru ne vor legăna zumzâind pe smoala umedă, ducându-mă departe de iubire, rușine și durere, tocmai până În cartierul de după Mizerie. Apendice După investigări Îndelungate, a reieșit că Alexander Knisch, treizeci și cinci de ani Împliniți astăzi, domiciliat pe Otto-Ludwig-Straße, nr. 1, stătea În șifonierul din apartamentul sus-menționat, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să arate bine. Era familiarizat cu trăsăturile buhăite ale propriei fețe și cu miriștea sură a bărbii când nu se bărbierea În weekend-uri. Dar figura care se holba la el din oglindă era strâmbă, cu o barbă neagră ca smoala. Cearcăne Întunecate se profilau pe sub ochii mijiți și injectați. Părul lins și unsuros Îi atârna peste frunte. Arăta ca un om periculos. — Parc-aș fi doctorul Jekyll, spuse el. Sau, mai exact, Mr. Hyde. — Mda, așa este. Pe când tu arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
peste simulacre, până la caricaturi fragmentare, de felul struțo-cămilei lui Cantemir. Tot în spirit postmodernist, poetul devine o simplă mașinărie-flașnetă de fabricat "așa-zise poezii" (Îngerul de circumstanță). E o mașină "infernală" cu care poți programa orice, de pildă, "ceară și smoală" (Poemul hidrologic)... Sentimentul final e că Arcadie Suceveanu ne-a întins o reușită capcană. El își joacă atât de abil avatarul "postmodernist", încât îl subminează cu propriile arme. Într-o Apocalipsă fără finalitate, omenirii și poeziei nu le mai rămâne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
arsura o simt ca pe-o mângâiere. mă rog și eu, ca tot omul. dar icoana la care mă rog s-a tocit și s-a șters. mă rog la o ramă goală. mă rog fierbinte, ca un cazan cu smoală. țara mea mă iubește. mă strânge în gheare. îmi adapă zilele cu disperare. aflu, zi de zi, de la suferință, că-s viu. aflu, noapte de noapte, că trăiesc în pustiu. și asta e bine. mă îmbărbătează. îmi confirmă că n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
sufletească pe care o simți când mergi cu mașina printr-un peisaj mort, similar cu cel creat de Sahara. Acolo mergeam câte 5-6 sute de kilometri pe zi prin deșert. Era sinistru și rar vedeai câte un corb, negru ca smoala, care întărea starea angoasantă în care te aflai. În ziua aceea, când am intrat în garaj, nu știu ce m-a apucat să scot un dosar la întâmplare și să-l deschid. Întâi am strănutat de câteva ori, apoi citesc, într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
pe nepusă masă că ești altcineva. Ricardo se crezuse mare sculă: acum pricepuse că tot trecutul și toate izbânzile lui erau opera lui taică-său și că, cine știe din ce pricină, el Îl dușmănea și-i pregătea cazane cu smoala iadului. Și s-a gândit că nu prea merita să trăiască. Nu s-a plâns, n-a spus nimic contra Comandorului, pe care a continuat să-l iubească; dar a lăsat o scrisoare de adio pentru toți, tocmai pentru ca tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ca un arici amușinat de vulpe. Atunci cotea brusc și se-înfunda în cine știe ce uliță, la capătul căreia tot dădea de un gospodar dispus să-și piardă vremea la o tacla cu domnul adjutant. Vinul era cel știut, negru ca smoala, îl puneai pe unghie și nu aluneca, după ce goleai o măsură te îmbujorai, ți se înroșeau urechile, era bine, dar nu mai simțeai în gură nici gust, nici buchet, nici dulceață, nici amăreală, era vinul dintotdeauna, de care el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
unul care te privește ostil fără să pricepi de ce, te sperie până la urmă. Dealtfel, tot ce se lega de pescari părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrînind, alții sau aceiași, fără să se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]