1,867 matches
-
o eleganță a alcătuirii care o apropie de cea a lui A. I. Odobescu. Este savantă, plină de paranteze, explicații, incidente, aglutinând vorbirea directă, dialogul posibil al personajelor și rezumând evenimentele ori metamorfozele sufletești. Refrenul, altă particularitate, dă enunțului melodicitate și solemnitate. Podoabele aproape că lipsesc, metaforele apar rar și sunt obișnuite. O artă aparte, neegalată, demonstrează B.-V. în trecerea de la discursul povestitorului la acela al personajelor, de regulă prin saltul din prezentul povestirii în trecutul evenimentelor. Povestitorul alunecă domol în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
Șerban, Ispita, 120-127; Zaciu, Lancea, 9-24; Doinaș, Lectura, 154-159; Cristea, Faptul, 42-49; Lit. rom. cont., I, 207-210; Sângeorzan, Conversații, 158-162; Paleologu, Ipoteze, 267-273; Tomuș, Mișcarea, 79-82, 180-182; Martin, Paranteze, 53-55; N. Steinhardt, Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului, București, 1982; Cândroveanu, Printre poeți, 13-20; Doru Scărlătescu, Geo Bogza, București, 1983; Ștefănescu, Dialog, 146-153; Leonte, Prozatori, I, 93-101, II, 23-31; Titel, Cehov, 139-142; Flămând, Intimitatea, 88-96; Ungureanu, Proza rom., I, 154-177; Iorgulescu, Prezent, 170-173; Scarlat, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
din inițiativa noului mitropolit, Iosif Naniescu și cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu pe lângă Regele Carol I, întreaga lucrare, ajunsă la forma de azi, a fost terminată în anul 1886 și sfințită în ziua de sfântul Gheorghe (23 aprilie) 1887. La solemnitatea inaugurală, la care a fost de față Regele Carol I, au mai fost prezenți printre alții: Spiru Haret, A.D. Xenopol, Vasile Pogor, Grigore Cobălcescu, Nicolae Culianu, Leon Negruzzi și alții. Menționăm că, lucrările de refacere aparțin arhitectului Alexandru Orăscu, iar
Bisericile Ortodoxe din Iaamp;#537;i by V. D. Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/455_a_1456]
-
reconstruită între anii 1884-1904 de către arhitectul francez Lecomte de Noűy, care, refăcând-o din temelie, i a redat aspectul inițial, făcând să dispară adăugirile survenite între timp și tot ce s-a știut că este neconform cu înfățișarea originală. La solemnitatea sfințirii (2 octombrie 1904), au participat: Familia domnitoare, Împăratul Nicolae al Rusiei, delegați ai lui Frantz Iosef și personalități de seamă din țară ca: Spiru Haret, Petru Poni, Nicolae Gane, C. Climescu și alții. Biserica a suferit și, în urma cutremurelor
Bisericile Ortodoxe din Iaamp;#537;i by V. D. Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/455_a_1456]
-
Radu Boureanu, care apar în postura de comentatori literari, un număr întreg (18/1938) fiind dedicat, din perspectivă culturală, morții lui Octavian Goga. Radu Boureanu ia un interviu lui Ion Minulescu, iar în numărul 125/1938 se consemnează pe larg solemnitatea dezvelirii unui bust al lui Mihai Eminescu la Sibiu. Poezia este slab reprezentată, de obicei prin ode dedicate suveranului. Sunt prezenți Profira Sadoveanu, cu rubrica „Fapte și idei”, Al. Rosetti, Dan Petrașincu, alături de Petru Manoliu, Nicolae Roșu, Ion Cazan, Virgil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289344_a_290673]
-
Acuma, cere.”; „... și ca să nu stea degeaba toată ziua, să-și mai facă de lucru - acuma, cere.” (s.n.). Cere constituie liantul amiciției lor și e sinonim cu cerșește. Dar acești cerșetori au stofă de lorzi, Ținuta lor e demnă și solemnitatea adresării contrastează cu umila lor condiție și Îndeletnicire, dar și cu Înfățișarea lor. Deși epave umane, ei cunosc totuși plăcerea bavardajului. Personajele lui Caragiale beau mult, mănâncă mult, vorbesc mult - și toate acestea pentru a se salva de plictis și
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Uniunea Europeană 1 ianuarie 2007. Finalul declarației reprezentantului guvernului, la reuniunea de începere oficială a negocierilor aderării României la Uniunea Europeană, conținea o suită de angajamente de a depune toate eforturile pentru realizarea tuturor "ajustărilor" necesare în pregătirea internă a țării. Cu solemnitate s-a declarat că "noi suntem gata să ne asumăm și să îndeplinim toate responsabilitățile care ne revin în noua postură de țară candidată care negociază".51 Și se enumerau câteva angajamente concrete: ==> să se procedeze cu bună credință în
by Vasile Puşcaş [Corola-publishinghouse/Science/1093_a_2601]
-
licitarea constructorului, ofertarea și acceptarea prețului, etc., fiind asigurate fără dificultăți, s-a putut trece efectiv și de-îndată la durarea așezământului. Piatra de temelie a noii școli a fost pusă în ziua de luni, 1 iulie 1840, în cadrul unei solemnități deosebite prezidată de spătarul Costache Negruzzi, în calitate de președinte al Eforiei orășenești, la care au participat, între alții, membri ai Epitropiei Învățăturilor Publice și ai comitetului Academic, în frunte cu prinții Nicolai și Gheorghe Suțu, cu reprezentantul corporațiilor capitalei, D. Boțan
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
de cliros și peste care mădularii Epitropiei și toată adunarea au adăogit câte o piatră, cu încredere că acest așezământ de industrie este o nouă dovadă a îngrijirii ocârmuirii pentru fericirea patriei"26. Demn de remarcat este faptul că o solemnitate întrucâtva asemănătoare ca motivație, dar cu un fast și o participare mult superioare, incluzând chiar prezența domnitorului și a altor înalți demnitari ai statului, avea să se consume peste exact un deceniu, sub noul voievod moldovean Grigore Al. Ghica, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
funcțiune în mai puțin de doi ani de la dobândirea privilegiului domnesc, iar la data inaugurării existau deja "nouă fabricanți cu ale lor familii [...] din Würtenberg și <din> alte țări"11, aduși cu siguranță de dânsul. Momentul inaugural a prilejuit o solemnitate deosebită, la care a participat și ispravnicul ținutului Neamț, în al cărui jurnal notase că, împreună cu mulțimea curioșilor, cercetase "cu amăruntul toate părțile mehanicești" ale edificiului și constatase că lucrarea făcea cinste realizatorului ei, Carol Mihalic de Hodocin, "după a
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
maniheilor și legea privind numirea episcopilor care a pus capăt controversei cu Ilarie de Arles, în timp ce a doua culegere conține omiliile referitoare la acceptarea simbolului stabilit la Calcedon. Omiliile papei Leon sînt foarte solemne, concise și se caracterizează printr-o solemnitate deosebită, la care se adaugă concizia și pregnanța expresiei. Și aici frazele sînt bine articulate și sobre, înregistrîndu-se o abundență de mijloace retorice și ritmice care astăzi pot părea prea căutate. Omiliile se numără cu siguranță printre cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
condamnă arianismul și sabelianismul, însă nu-l cunoaște pe Nestorie. Opera cea mai cunoscută a lui Sedulius este Poemul Pascal (Carmen Paschale), care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. într-adevăr, Paștile nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștile prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care cititorul este invitat la banchetul pascal, în prima carte sînt povestite, ca un fel de introducere, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
remarcat încă de la publicarea primei cărți, Echinox în odăjdii, pentru concentrarea imagistică și tendința spre ermetism. Dar lirica lui se va apropia, așa cum sugerează chiar titlul, „și de imnurile liturgice, și de rostirea oraculară și ritualică, îmbibată de gravitate și solemnitate sacră” (Eugen Simion). Trăirea filosofică și religioasă începe să se întemeieze în versuri precum cele din Certitudine: „Cu siguranță lumea-i prea mare / Pentru durerea mică din noi, / Pentru ce-am durat nevârstnici și goi, / Catapetesme de vise / Din lut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
de bucuria revederii, primind În schimb sărutările și urările lor de bun venit. Fiind Înștiințați de ziua sosirii mele, aceștia amânaseră botezul fiicei fratelui meu, stabilind ca acesta să aibă loc după Întoarcerea mea, pentru a spori și mai mult solemnitatea acestei ceremonii și pentru a mă avea pe mine drept naș. Cu acest scop am mers chiar În acea după-amiază În principala biserică a Brașovului, loc În care eu Însumi fusesem botezat, și unde erau deja adunați o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ocazia să văd mai mulți hermafrodiți, care se bucurau de privilegiul de a fi admiși la toate sărbătorile prilejuite de nașteri și nunți, pentru a felicita părțile și a aduce daruri, acest fapt fiind, oricum, singurul lor mijloc de subzistență. Solemnitățile nașterii, totuși, au loc numai când copilul este băiat și nicidecum, În nici o Împrejurare, la nașterea unei fete. Localnicii din Panjab se bucură la moartea nou-născuților de sex feminintc "Localnicii din Panjab se bucură la moartea nou‑născuților de sex
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
al mării existențiale 747. Încă de la Cântarea Cântărilor, tema iubirii reluată și repetată crează o permanentă tensiune afectivă transmisă posterității. Pe rând, îndrăgostiții laudă iubirea și se uimesc de frumusețea lor într-un fel de neobișnuită mixtură între prospețime și solemnitate: Într-adevăr frumoasă ești tu/ cu adevărat frumoasă ești tu/ ochii tăi, porumbiță/ ...Deșteaptă-te, iubita mea,/ Frumoasa mea și vino!/ Căci iată iarna a trecut,/ Ploaia s-a dus, a plecat,/ Au apărut florile pe pământ,/ timpul tăiatului viei
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
partitura, N. va căuta să aducă unele modulații noi, utilizând, cu rezultate mediocre, sonetul sau oda alcaică ori împrumutând din inspirația altor maeștri (Carducci, Mistral). Recursul la metrul antic este, în schimb, întrucâtva mai fericit în poemul Rugăciunea în codru, solemnitatea lui sugerând mai bine cutremurarea în fața iminentului ceas de cumpănă al istoriei, care va fi, pentru neamul românesc, războiul mondial. Versiunile din volumul Traduceri (Victor Hugo, André Chénier, Alfred de Vigny, Leconte de Lisle, J.-M. de Heredia, Teocrit) sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
traduceri. A debutat în „Almanahul scriitorilor” (1978) cu poeme, iar prima carte, Ecuație liniștită, îi apare în 1985. Este prezentă în numeroase antologii din țară și din străinătate. D. propune o poezie elaborată, de certă încărcătură livrescă, respectând echilibrul și solemnitatea discursului. În timp, descoperind „căile beatitudinii”, poezia câștigă (e drept, temperat) în pasionalitate. Nu e vorba însă de părăsirea jocurilor inteligenței, ci de captarea palpitului vieții, a misterelor lumii, ceea ce face din discursul poetic un exercițiu de cunoaștere. D. refuză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286763_a_288092]
-
lui Dumnezeu, Mihail Crama, Împărăția de seară etc.) ilustrează, prin poezia profunzimii lor, o literatură stând sub semnul dăruirii evanghelice („spiritualitate cu rădăcinile în cer”) și a identificării, prin visul de izbăvire, cu esența ei divină. Hermeneutica lui D. are solemnitate liturgică și o deosebită capacitate alegorică de a însufleți ideile. Pentru el, cartea reprezintă modelul și mijlocul de îndreptare morală după litera și arhetipul frumuseții eterne. SCRIERI: The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ed. bilingvă, pref. Leonard Cain, Oregon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
reia contactul cu realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări extrase din sfera concretului. Astfel de formule s-au găsit, iar una pare să fie cea acreditată și de T. în romanele sale. Promovând-o și conferindu-i solemnitate, seriozitate și patetism (dar nu convențional, filistin-desuet), el se înfățișează, în oarecare măsură, și ca un posibil precursor al unei etape viitoare a evoluției prozei, etapa anticipată ca post-postmodernă, a unui „nou” umanism. Atenția acordată intimului și privatului, „cultivarea banalului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
scurtă istorie a poporului român, scrisă cu patetism romantic (cu figuri stilistice convenționale, uneori, de poem în proză), dar și cu luciditatea și profunzimea omului politic. Tot aici, ca și în Introducere la Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, este expusă, cu solemnitate sacerdotală, concepția determinist-providențială despre istoria omenirii. B. crede într-o lege a progresului universal, în „triumful binelui asupra răului, al spiritului asupra materiei, al dreptului asupra silei”. Odată cu apariția creștinismului, omenirea a intrat într-o fază de dezvoltare progresivă, sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
de altfel foarte drăguțe, de la Milano, de la Bergamo). Dar să fie foarte clar. Eu încă din 13-14 decembrie 1969 am condamnat identificarea extremismelor opuse. Și, făcând referire la Saragat, cel care a inaugurat oficial această identificare, am conferit o oarecare solemnitate acestei condamnări (în poezia Patmos, scrisă în ziua de după masacrul de la Milano și publicată în revista Nuovi argomenti, nr. 16, din octombrie-decembrie 1969). Nu antifasciștii și fasciștii extremiști sunt cei care se identifică. De altfel, cele câteva mii de tineri
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
aceleași zile în care lui Paul al VI-lea i s-a făcut fotografia aceea despre care e mai bine să se păstreze tăcerea (dar nu din ipocrizie, ci din respect), el a pronunțat un discurs pe care eu, cu solemnitatea cuvenită, n-aș ezita să-l numesc istoric. Și nu mă refer la istoria recentă sau cu atât mai puțin la actualitate. De altfel, este adevărat că acel discurs al Papei nici măcar n-a făcut senzație, cum se spune; am
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
-lea: în loc să arunce vorbe mari despre compromis, despre rațiunea de stat, despre ipocrizie - chiar și după apostolatul lui Ioan al XXIII-lea -, cuvintele „sincere” ale Papei au urmat logica realității. Mărturisirile istorice care au urmat pot fi numite astfel cu solemnitatea pe care o aminteam mai sus: aceste mărturisiri stabilesc sfârșitul Bisericii sau cel puțin sfârșitul rolului tradițional al acesteia, care a durat două mii de ani fără întrerupere. Desigur - poate grație unor iluzii pe care Anul Sfânt nu va putea să
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
îmbrăcăminte, despre neplăcerile traiului în comun, despre nefericirea sa de persoană delicată care îndură o sarcină dură și umilitoare (oarecum asemănătoare celei din cazărmi), despre slăbiciunile tovarășilor și superiorilor săi, despre propria sa plăcere naivă de a participa la marile solemnități liturgice (nu știu ce fel de slujbe cântate, chestii ecleziastice și clericale care îi repugnă unui laic); dar mai ales face glume pe seama propriei sale vocații și a hotărârii sale de nestrămutat de a deveni preot. Niciodată nu spune un cuvânt hotărât
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]