1,623 matches
-
elipse (elipsa predicatului), dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, neologisme cu funcție de epitete ("azur", "agreste ", "nadir"), alături de termeni concreți, sintagme inedite. Metafora "Adâncul acestei calme creste" semnifică frumosul pe care poetul îl transformă în "joc secund", un cântec întemeietor de lume, o sonoritate orfică în "sens invers". I. Barbu își imaginează o relație dintre poezie și geometrie: "Ca în geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile de existență, întrucît există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
retorica "serioasă" până la un limbaj imaginar, coboară lumea la materialitate, la imaginea corporală a acesteia. De pildă, cearta din casa de aramă din Povestea lui Harap-Alb, dintre "monștri" care sunt personaje carnavalești (Petru Poantă). Cuvintele acestor bufoni grotești sunt stâlcite, sonoritatea coborâtă, mișcările trupului au ceva grotesc. Aceleași lucruri se remarcă în parodierea sau degradarea infernului și a paradisului în Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Personajele devin niște măscărici, pactul cu diavolul este grotesc, râsul regenerator abundă și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sentimentele. În volumul O viziune a sentimentelor este poetizată inocența adolescentului visător. Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor, din prima etapă de creație, când poetul recurge la "investirea obiectelor cu atribute corespunzătoare luminozității sau sonorității" (Ion Pop). Prin iubire se realizează o cucerire a realității, iar prin limbajul poetic o fixare a unor intuiții esențiale. Poezia începe cu o imagine care evidențiază schimbul între obiect și atributul lui (leoaică iubirea). Sub presiunea sentimentului iubirii, universul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nume și caracter, ba chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume) și, prin sonoritatea numelui și a pronumelui, ca și prin combinația lor, e comic (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o schiță făcută de Caragiale la Berlin, când după
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
p. 71. 64 Ernesto Sábato, El consumo no es un sustituto del paraíso. Un joc de cuvinte între "rehacer", a reface, și "deshacer", a desface, care în românește nu poate fi redat prin aceleași cuvinte, de aceea se și pierde sonoritatea respectivă a textului original care este esențială pentru a sublinia gravitatea discursului lui Sábato; cu alte cuvinte, suntem chemați să împiedicăm că lumea să se distrugă (să se "desfăca"), pentru că nu poate fi vorba de "a reface" ceva, totul fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
scrie țărănește, într-o "limbă specială, nervoasă, sacă"); sau pentru a-l proiecta în orizontul povestitorilor de tip folcloric, al "culegătorilor" autentici, cu mențiunea că el rămâne "un iute la limbă și slobod la gură", "plămădind frazele, cercând efecte de sonoritate" într-o specie literară care merită reevaluată, adusă în sfera de atenție a cercetării. Neîndoielnic, Iorga a contribuit decisiv, încă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, la mutația produsă în receptarea operei lui Ion Creangă și la recunoașterea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
ar putea să afli că nu s-au schimbat multe lucruri după cinci decenii. Încă din adolescență, Leonescu și-a găsit mica sa vocație, punând în slujba împlinirii ei o ascetică tenacitate: fonetica engleză, expresie parcă a unui cult pentru sonoritățile verbale pure. Își însușise așadar limba engleză, cu o siguranță absolută, învățând pe dinafară manuale și chiar dicționare întregi. Marele lui orgoliu era însă, fără termen de comparație, acela de a putea pronunța, în toate variantele posibile, cuvintele englezești: adopta
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
gașcă" iar uneori folosesc și exclamația "ce pu... mea" când sunt furioase. 46 Este forma populară a denumirii "celei mai vechi profesii din lume" (alături de spionaj), pe care am evitat-o în text pentru a nu șoca persoanele sensibile la sonorități violente. 47 Care nu poate fi atribuit nici asumat, fiind un dat înnăscut al morfologiei faciale și corporale. 48 În traducere: persoane din România de sex feminin cu fițe francofone. 49 Lista animalelor "puse la bătaie" în ordinea ofensivei simbolice
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
rozbombat și sfânt!". La fel ca aici, în cel de-al doilea Sonet din imbricata Infernală comedie, marea majoritate a versurilor de dragoste scrise de Emil Brumaru capătă o priză aproape magică, grație nesfârșitului șir de laitmotive și refrene cu sonorități rubensiene, inflexiunilor jucăuș-ironice și nuanțelor oraculare, pe care o disciplină prozodică severă le organizează în forme poematice specifice unor specii vetuste, revitalizate cu nostalgie. De o simbolică aparte se încarcă și cele mai pregnante ipostaze ale alterității poetice, Detectivul Arthur
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de abordat, cu atât mai mult cu cât formula psalmodică pentru care poetul optează nu îi ușurează defel procesul po(i)etic. Dimpotrivă! Din fericire, marea majoritate a textelor capătă astfel o priză aproape magică, datorită laitmotivelor și refrenelor cu sonorități consacrate, elanurilor mistic-incantatorii ori nuanțelor oraculare, pe care o disciplină prozodică (la fel de exigentă pe cât abilă!) știe să le strunească în forme poematice lucrate cu migală și fără cusur. Iată, bunăoară, un tandru-sensibilizator Laudatio: "1. Ce gingaș spânzură el la tâmpla
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a ambiguității este, s-a văzut, elaborarea cronotopului în sensul îndepărtării de momentul prezent și de spațiul apropiat. Nu o dată critică a remarcat și analizat conexiunea care se stabilește în versurile lui Leopardi între modul de transpunere a timpului și sonoritate (înțelegându-se prin această totalitatea imaginilor auditive din Canturi inclusiv cele ale tăcerii).282 Oreste Macrì remarcă frecvență cu care este reitarat în versurile scriitorului ermetic acest ultim motiv oglindit de ocurentele termenului silenzio. Tot el observa jocul rafinat practicat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
quiete, alături de cei ce țin de câmpul semantic al sunetului, îmbogățesc prin prezența lor nucleul tematic timp. Acesta va fi reliefat în paralel, în opera quasimodiană și cea leopardiană, prin selectarea contextelor în care indiciile lexicale ale motivelor tăcerii și sonorității îl conturează (de exemplu sunetul orei îl suon dell'ora din Amintirile Le Ricordanze). Procedeul permite identificarea corespondentelor dintre acele fragmente în care poeții descriu începutul și sfârșitul unui arc temporal, fie că este vorba despre o zi, o noapte
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ipostaza să de prezent arid în care inspirația poetica a împietrit dezvăluie o afinitate profundă între lirica quasimodiană și cea leopardiană.315 În poezia lui Leopardi cântecul naturii, foșnetul vântului, dangătul clopotului și vocile casei sunt motive poetice din sfera sonorității, transpuse în versuri cu scopul de a contura și transmite în prezent iluzia fericirii trecute: privind la cer, si ascultând câmpiei / pierdut cânt al broaștelor departe! (...) și-alei înmiresmate / foșneau ușor de vânt și prin pădure, / departe, chiparoșii; dinăuntru, / din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
conturează armonia naturii asimilate unei stări de fericire specifice trecutului. Vremea copilăriei este un ideal plăsmuit în amintire și numai astfel recuperabil. Exemplul de mai sus nu reprezintă o apariție izolată de-a lungul creației leopardiene, dimpotrivă, poetul asociază deseori sonoritatea cu trecutul și, în pandant, tăcerea cu prezentul, așa cum procedează și autorul sicilian, un secol mai tarziu, în Vânt la Tìndari: Aspru e exilul / iar căutarea ce-nchideam în tine / cu atât de muta-i armonie azi / se schimbă-n
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trecutul, opunându-l prezentului detestat. Însă trebuie subliniată o diferență importantă între cele două viziuni: Salvatore Quasimodo transpune respectivul motiv literar în versuri de adâncă reflexivitate, ce reflectă metamorfozele propriei interiorități. Leopardi pe de o parte utilizează diferitele ipostaze ale sonorității și tăcerii pentru a marca prezentul sau trecutul său personal, pe de altă parte utilizează același topos în corelație cu tematică timpului istoric ce ritmează evoluția întregii umanități, a civilizației. Atât la nivelul individului, cât și la cel al colectivității
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu este frânt sau discontinuu, ci mai complex.321 Cu toate acestea, deplasările între prezent și trecut nu fragmentează axa timpului, de-a lungul căreia reîntoarcerile eului se succed firesc. Unul dintre elemente de coeziune ale acestei axe este prezentă sonorității timpului, a curgerii clipelor ce nu rămân astfel izolate sau separate. Simțind chemarea trecutului, a amintirii, Leopardi, dar și Quasimodo, se întorc în poezie pe firul timpului, oprindu-se în vremea copilăriei, încă vie în ungherele sufletului și care, prin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
reîntoarcerii sau ale îndepărtării de trecut poartă amprenta cantului, iar liniștea aparține clipelor de tainica prefacere și este semnul distinctiv al stării primordiale fericite sau al morții, atunci când nu marchează lipsa dialogului dintre om și natura. În versurile ambilor poeți, sonoritățile domoale de odinioară, glasurile celor dragi, zgomotele casei părintești, vocea drumurilor sau a femeilor ce țes apar în contrast cu nefericirea golita de sunete din prezent. Cele două pălețe de conotații semantice ale termenului quiete, cea leopardiană, respectiv cea quasimodiană se mai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aceleiași lămpi i se asociază galben, roș și verde. În varianta facsimilată, apare lampa verde și veche, nu lampa cea verde și veche, într-o determinare mai strânsă fără demonstrativ, care situează pe același nivel semnificant ambele atribute, într-o sonoritate ușor căutată, aliterată. "Căpițelul de lumină" nu există încă, semn că taina nu are nevoie de potențare, lucrurile sunt clare și cuvintele convocate aproape numai pentru denotare. Etapa inițiatică lipsește, cartea care să cartografieze drumul spre lună și ea. Lampa
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
numelor proprii se realizează corect, sub aspect fonetic, păstrând pronunția originară (Argiuna, în loc de Ardschuna, ulterior Arguna lui Bopp); 4. în ilustrarea subtilităților fonetice din cuvintele sanscrite añga și anka, poetul optează pentru vocabule din limba română elocvente pentru diferența de sonoritate a lui ñ (plâng și vând), renunțând la cele propuse de autorul gramaticii traduse; 5. Eminescu stăpânea principiile formării cuvintelor sanscrite, fapt dovedit în capitolul : Despre rădecini și prefixe. Împrejur; de ex., a merge împrejur; a șede împrejur. Această prepoziție
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în ciuda faptului că textul nu a fost terminat. Savantul Phillip Wild este însurat cu o femeie cu comportament sordid Flora numai pentru că ea îi trezește anumite amintiri despre o fostă iubită, Aurora Lee, acum moartă. Tema iubitei decedate, ca și sonoritatea reîncărcată a numelui Annabel Lee trimit, din nou, fără dubiu, la Poe. Pînă la urmă, fascinația lui Nabokov pentru Poe, în această "parte întunecată" a operei lui, reprezintă fasci nația pentru viața artistică neîngrădită, eliberată din prizonieratul normelor morale și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Întrucât nu pledăm întocmai pentru un inventar statistic, considerându-l îndepărtat, prin rigoare și prin logică, de tărâmul prea sensibil al domeniului stilisticii, structura imediat următoare a analizei noastre va fi una de tip eseistic, subsumată modelului anterior. Obținerea unei sonorități aparte a cuvântului ține de câteva aspecte particulare, precum intonație, accent, timbru, durată, intensitate și înălțimea sunetelor, care capătă valențe stilistice, sugerând trăiri afective diferite 255. Cu alte cuvinte, "prin intrare în relația cu accentul dinamic al cuvântului, accentul muzical
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la afirmarea lor ca o generație estetică omogenă. Dacă optzeciștii sunt reprezentați mai cu seamă prin roman, fiind și foarte buni teoreticieni ai actului literar, șaizeciștii vor fi reprezentați prin poezie. O poezie care atinge sufletul, apropiindu-se, la nivelul sonorității versului, de tradiționalism. Sigur că unii autori se vor situa la granița dintre două generații și la frontiera dintre genurile literare. Poate că e o falsă problemă, care continuă, însă, să-i preocupe intens pe criticii literari. Neomodernismul a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
formă de puzzle. Cumva în felul lui Julio Cortazar, sau al lui Jean Genet, el compune un soi de șotron textual, disprețuind succesiunea cronologică a faptelor, sărind de la una la alta, în voia asocierilor fanteziste de idei sau chiar de sonorități. Cele două cărți se deschid cu secvențe dramatice: moartea tatălui, în Simfonia, moartea mamei, în Culorile ; ambele texte se încheie cu începutul unui nou joc. Între moarte și viață, sub semnul ludicului, se derulează ghemul miilor de scene care povestesc
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scris devine anamorfoză a realului trăit, dar și a celui închipuit, asumîndu-și deplina (?) și periculoasa libertate a desprinderii, iar cititorul aproape că nu are de ales, e inevitabil complice, sedus, încîntat. Un autoportret narcisist și nostim, o reverie vibrantă în sonoritățile alintate ale limbilor întîlnite. Între adevărul faptelor și adevărul literelor, Olivier Rolin exersează cu grație mersul pe o sîrmă întinsă la mii de metri de pămînt, oscilînd cu talent și umor între aici și niciunde, cu strania melancolie a întregirii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
extrem de rare, cu rezonanțe simbolice, niciodată gratuite pentru cine stă bine cu formația literar-filosofică și poate astfel purcede la varii lecturi intertextuale ; de la celebrul Prétextat Tach (căpcăunul intelectual din primul roman, care a impus-o rapid pe piața literară), la sonorități grațioase sau neliniștitoare, precum Saturnine (protagonista din Barbe Bleue, 2012), pînă la bizarele Zoïle, Astrolabe sau Albumine. Evident, nu există interviu sau discuție cu Amélie Nothomb care să nu abordeze chestiunea prenumelor personajelor. De fiecare dată, scriitoarea se apără afirmînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]