1,263 matches
-
supraviețuitori. După ce au suportat mai multe regimuri în decursul primei jumătăți a secolului 20, au trebuit să o ia de la capăt în înțelesul cel mai direct al cuvântului, odată cu înfrângerea Reichului hitlerist și divizarea țării în patru zone de ocupație: sovietică, americană, engleză și franceză. Înaintarea Armatei Roșii prin partea estică a orașului a pulverizat vechiul centru istoric și Potsdamer Platz, lăsând în urmă dărâmături și o armată de șobolani. Vocea calmă, cu inflexiuni romantice și androgine, a lui Martin pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
august 1928 a fost semnat la Paris de către 15 țări, între care România și Uniunea 7 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe a României (în continuare: A.M.A.E. Ă, fond 71 Uniunea Sovietică , (1928 - 1929Ă, vol. 79, f. 119. 9 6 Sovietică, Tratatul de renunțare la război sau Pactul Briand - Kellogg. Statele semnatare se angajau să renunțe la război în vederea soluționării diferendelor internaționale. Prin semnarea acestui Pact, sovieticii înlăturau pericolul unui conflict direct cu statele occidentale. Acesta era începutul unui plan, conceput
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
aceste taratative și că Varșovia condiționa semnarea unui asemenea document de încheierea unuia similar și cu România, oferind și medierea sa îm privința negocierilor româno - sovietice 14. Ministrul român de externe D. Ghica preciza două condiții pentru reușita negocierilor româno - sovietice: neluarea în discuție a modificării frontierei de est a României și interdependența între momentul intrării în vigoare a tratatului româno - sovietic cu cel sovieto - polon, pentru a nu afecta alianța româno - polonă deja existentă 15. Aceste tratative aveau puține șanse
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
țară ar fi fost atacată de Germania, în baza tratatului dintre Cehoslovacia și Uniunea Sovietică încheiat la 16 mai 1935. Polonia care în perioada respectivă se orienta către Germania, nu ar fi acordat dreptul de tranzit al teritoriului său armatelor sovietice către Cehoslovacia 99. Însă suntem de acord cu afirmația lui Titulescu potrivit căreia pentru ca armatele sovietice să treacă prin România nu aveau nevoie de un acord , disproporția dintre cele două state fiind semnificativă. În opinia noastră, Titulescu dorea încheierea acestui
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
la 16 mai 1935. Polonia care în perioada respectivă se orienta către Germania, nu ar fi acordat dreptul de tranzit al teritoriului său armatelor sovietice către Cehoslovacia 99. Însă suntem de acord cu afirmația lui Titulescu potrivit căreia pentru ca armatele sovietice să treacă prin România nu aveau nevoie de un acord , disproporția dintre cele două state fiind semnificativă. În opinia noastră, Titulescu dorea încheierea acestui tratat pentru a arăta Germaniei că, în cazul în care va declanșa un conflict, va fi
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
țară ar fi fost atacată de Germania, în baza tratatului dintre Cehoslovacia și Uniunea Sovietică încheiat la 16 mai 1935. Polonia, care în perioada respectivă se orienta către Germania, nu ar fi acordat dreptul de tranzit al teritoriului său armatelor sovietice către Cehoslovacia. Însă suntem de acord cu afirmația lui Titulescu potrivit căreia pentru ca armatele sovietice să treacă prin România nu aveau nevoie de un acord, disproporția dintre cele două state fiind semnificativă. 86 Totodată nu considerăm ca fiind realistă declarația
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
încheiat la 16 mai 1935. Polonia, care în perioada respectivă se orienta către Germania, nu ar fi acordat dreptul de tranzit al teritoriului său armatelor sovietice către Cehoslovacia. Însă suntem de acord cu afirmația lui Titulescu potrivit căreia pentru ca armatele sovietice să treacă prin România nu aveau nevoie de un acord, disproporția dintre cele două state fiind semnificativă. 86 Totodată nu considerăm ca fiind realistă declarația diplomatului român potrivit căreia, în baza prevederilor acestui articol, Litvinov ar fi recunoscut, de drept
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
Carol al-II-lea,dosar nr.7, 29/1936. fond Casa Regală, dosar nr. 44 / 1939. 89 79 fond Președinția Consiliului de Miniștri, dosar nr. 26 / 1935. fond Statele Unite ale Americii, (colecția microfilme Ă, rola 538, 627. Documente publicate : 1. Relațiile româno sovietice. Documente, vol.1, 1917 - 1934, (colectivul de redacție: Mihai Răzvan Ungureanu, Dumitru Preda, Mioara Porojan, Vitalie Văratecă, București, Editura Enciclopedică, 1999. 2. Relațiile româno - sovietice. Documente, vol. al II-lea, 1935 - 1941, (responsabil volum: Costin Ionescuă, București, Editura Fundației Culturale
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
revista Viața românească. Capitolul intitulat „Epoca de redeșteptare națională în Principatele Române” tratează despre condițiile economice din 1821-1846, frământările sociale: comploturi, conjurații, răscoale și influența lor, precum și despre rolul jucat de Regulamentele Organice. în sfârșit, sunt prezentate și două contribuții sovietice lingvistice: vol. I din Enciclopedia lingvisticii slave: Limbile slave de vest (Moscova, 1941) de prof. A.M. Selișcev, și revista Izvestija Akademii Nauk S.S.S.R. Otdelenje literatury i jazyka, nr. 1, Moscova, 1941, în care se găsesc studii de slavistică, literatură și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
compromisuri istoriografice este Revista Istorică română, alături de Institutul de Istorie Națională din București. Directorul lor, prestigiosul istoric C.C. Giurescu, reîntors în țară, accentuează tendința de sincronizare a istoriografiei cu politica. Astfel, în 1946 sunt recenzate două volume despre relațiile româno-ruse (sovietice): Relațiile româno-ruse în cursul veacurilor, de T. Stoianovici și M. Magheru, și Relațiile economice româno-sovietice de V. Borcea. Ultima recenzie este realizată chiar de C.C. Giurescu, care contrazice afirmațiile autorului despre relațiile economice ruso-române din trecut, considerate „din cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
învățământul sovietizat, inclusiv prin epurarea corpului profesoral și a cursurilor. O singură altă publicație periodică a apărut în domeniul istoriei: Analele Româno-Sovietice (ca și în revista Studii, până în 1949 tematica acesteia cuprindea toate științele, dar cu referiri cvasiexclusive la cele sovietice), editată de ARLUS și Institutul de Studii Româno-Sovietice, sub redacția unui comitet condus de Ion Banu. Primul număr a fost tipărit în octombrie 1946. Majoritatea articolelor sunt traduceri sau note din literatura sovietică de specialitate, inclusiv istorică, existând bineînțeles și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
față în față două lagăre, cel socialist și cel capitalist”). Al. Grecu s-a afirmat și la Studii, unde s-a preocupat, cu o singură excepție, de relațiile ruso-române și istoriografia marxistă. Astfel, a publicat recenzia „Două reviste de istorie sovietice” și articolul „O scrisoare inedită - Mihai Viteazul și legăturile cu Rusia (iunie 1596)”, arătând importanța corespondenței respective pentru relațiile cu Polonia, care refuza în 1600 trecerea solilor munteni prin teritoriul ei spre Rusia. P.P. Panaitescu a recenzat, de asemenea, manualele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în acest context, se impune o precizare: în această etapă, până la schimbarea intervenită în conducerea de la Kremlin în primăvara anului 1985, o dată cu alegerea în fruntea CC al PCUS a lui Mihail Gorbaciov, divergențele de opinii între conducerea română și cea sovietică vizau cu precădere diferite aspecte ale politicii externe, și mai puțin principiile, formele și metodele de construire a societății socialiste, care urmau, în linii generale, modelul sovietic. Contactele româno-sovietice din deceniul nouă debutează cu vizita întreprinsă la București, la invitația
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o reuniune a reprezentanților organismelor responsabile de politica față de culte din lagărul comunist, a existat o unanimitate în privința faptului că Sfântul Scaun are o atitudine „ostilă” statelor de democrație populară. Ministrul de Externe al RPR, Corneliu Mănescu, rezuma astfel „sugestiile” sovietice în privința raporturilor cu Sfântul Scaun la sfârșitul anilor ’50 și la începutul deceniului șapte: „noi nu aveam voie din partea sovieticilor și a guvernanților noștri să întreținem legături cu Vaticanul. Din punctul de vedere al sovieticilor, reprezentanții Vaticanului erau diavolul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a primit asistență sovietică importantă și, pe de altă parte, s-a străduit permanent să respingă și să reziste intervenției sovietice, voite sau nu, care se manifesta în dauna intereselor chineze. După negocieri bilaterale, URSS a transferat în 1954 acțiunile sovietice de la patru companii sino-sovietice către statul chinez. La 26 mai 1955, trupele sovietice staționate în China au fost în totalitate retrase. După 1954, Uniunea Sovietică a încercat în mai multe rânduri să convingă China să se alăture CAER, dar de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ultimă instanță, același obiectiv: desprinderea de hegemonia sovietică. Ceea ce a făcut diferența între ele a fost modalitatea aleasă pentru atingerea acestui obiectiv. Italienii, polonezii sau ungurii au optat pentru o cale deschisă, directă de a-și afirma opiniile contrare celor sovietice, contestând calitatea de lider a URSS și de centru al mișcării comuniste, calitatea PCUS de depozitar al dogmei marxist-leniniste și de unic tălmaci al prevederilor sale, valabilitatea generală a modelului sovietic de construcție a socialismului etc. Românii, chinezii sau albanezii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în momentul în care crizele din Polonia și, mai ales, Ungaria se vor acutiza, contestările vor căpăta un caracter mai concret: „ajutorul” oferit de sovietici tinerelor țări de democrație populară era în realitate un „jaf” al bogățiilor acestora; prezența armatelor sovietice pe teritoriul altor state, ca element de „sprijin” în fața unor agresiuni imperialiste, constituia, de fapt, o ocupație în toată regula. Atât în Polonia, cât și în Ungaria, acolo unde exprimarea liberă a devenit pentru un anumit timp posibilă, sentimentele profunde
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de un lider puternic, de încredere. Gomulka l-a convins de acest lucru, dar Imre Nagy nu. Anunțarea deciziei guvernului ungar de a părăsi lagărul socialist a fost elementul decisiv care l-a convins pe Hrușciov să ordone intervenția armatelor sovietice în Ungaria, pentru a opri cursul evenimentelor revoluționare și a instaura un guvern mai conservator și, în același timp, mai fidel, condus de János Kádár. După entuziasmul cu care se lansase în politica de destalinizare, evenimentele din toamna lui 1956
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pentru apropierea Iugoslaviei, se duce o politică a avantajelor reciproce”. Urmărind consecințele întrevederii din 1-2 august, cercetătorul american de origine română Sergiu Verona a avansat o ipoteză îndrăzneață. Analizând greutatea „ofertei” iugoslave (alinierea, în mare măsură, la punctele de vedere sovietice asupra relațiilor internaționale, recunoașterea R.D. Germane, promisiunea participării la Consfătuirea din noiembrie etc.), Verona a ajuns la concluzia că partea sovietică trebuia să fi răspuns cu un gest de aceeași valoare, iar acesta ar fi putut consta în promisiunea retragerii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
anturajului său, pentru incapacitatea și refuzul de a trage învățăminte din hotărârile Congresului al XX-lea, se auzeau cereri de a duce până la capăt reabilitarea jertfelor represiunilor ilegale și de a redeschide cazul Rajk. Cum se menționa în rapoartele diplomatice sovietice din martie 1956, acest caz era foarte sensibil pentru mulți membri ai partidului: ei nu credeau nici măcar în vinovăția lui Gabor Peter și nici în neparticiparea la acțiuni condamnabile a altor conducători ai PMU. Foarte multe probleme în legătură cu Rajk au
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
români, grade inferioare, refugiați din țară. Se dorea cucerirea Timișoarei, însă nu s-a ajuns decât până în fața orașului. Un alt grup, pornit din zona Vârșeț, sub comanda lui Octavian Roșu, a ocupat Oravița pentru câteva zile, dar în fața înaintării sovietice legionarii s-au repliat. Ofensiva sovietică a determinat retragerea slabelor unități germane de poliție, a legionarilor și voluntarilor români și germani din Banatul sârbesc, spre sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie 1944. Trimiterea în România a grupului Nicolae Petrașcu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Serviciului de organizare a sabotajelor și diversiunilor. Cu acea ocazie, Himmler a amintit că se impuneau măsuri energice pentru a-i constrânge pe sovietici să facă pace cu Germania. De aceea, el aprecia că „armatele germane trebuie să opună celor sovietice o împotrivire înverșunată. în spatele sovieticilor trebuie organizate acțiuni militare, teroare, diversiuni utilizând pentru asta grupurile naționale. Ca exemplu concret privitor la organizarea luptei în spatele frontului, Himmler s-a referit la acele lovituri pe care partizanii sovietici le-au dat armatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aveau să fie emise de către Jandarmerie în lunile următoare, dar și de Marele Stat-Major și structurile informative ale acestuia. Prizonierii germani făcuți de armata română începând din august 1944 nu intrau sub jurisdicția autorităților militare române, ci sub a celor sovietice. Probabil din motive tactice, liderii democrați ai germanilor din România, reapăruți în public după disoluția GEC, chiar dacă destul de timid, au lansat mai multe apeluri prin care îndemnau populația germană să nu mai adăpostească soldați germani. în același timp, cei din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
au lansat mai multe apeluri prin care îndemnau populația germană să nu mai adăpostească soldați germani. în același timp, cei din urmă erau încurajați să nu se predea autorităților române, care s-ar fi purtat aspru cu ei, ci celor sovietice, de la care s-ar fi obținut asigurări că vor acorda un „tratament avantajos” acestor militari. Autoritățile române se temeau de posibilitatea ca militarii germani să se constituie în „bande de partizani”. Comandamentul sovietic a făcut presiuni asupra românilor să ia
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pe măsură, practicanți chiar mai versați ai acelorași metode. 6.3. Adepții Uniunii Sovietice contra susținătorilor Reich-ului Dacă până la începutul lunii martie 1945 în acțiunea de urmărire a parașutiștilor fuseseră implicate doar organismele abilitate ale statului român și, bineînțeles, cele sovietice, după 6 martie (instalarea guvernului Groza) s-a produs o accentuată politizare a acestor operațiuni. Un caz ilustrativ s-a petrecut la Ploiești, unde Chestura de Poliție a organizat și instruit o echipă formată din 10 „tineri democrați”, aprovizionarea făcându
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]