10,656 matches
-
ce se aruncau În apă, În căutarea zilnicului mic dejun. Brusc, ceva Îi atrase atenția, dar legănarea vaporului fu pe punctul de a-l face să-și piardă echilibrul și, cînd privi din nou, Îndreptîndu-și telescopul spre cea mai Înaltă stîncă dinspre capul nord, nu mai avu nici o Îndoială cu privire la descoperirea lui. Își ridică privirea. — Strajă! strigă. Vezi un bărbat pe țărm? Răspunsul Întîrzie cîteva minute, dar În cele din urmă, incitat, marinarul strigă la rîndul lui de la Înălțime: - Îl văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o față deloc prietenoasă: - Nu se poate dormi În liniște pe vaporul ăsta blestemat? exclamă el, punînd mîna pe telescopul ofițerul trei. Ia să vedem! Unde naiba e naufragiatul ăla? Elliot Caine Întinse brațul, arătînd cu degetul: - Acolo, domnule... Pe stînca dinspre capul nord... Uriașul căpitan Lazemby, unul dintre bărbații cei mai Înalți, puternici, roșcovani, eficienți și autoritari din Armata Regală, Își Înfipse bine picioarele pe podea și cercetă punctul pe care i-l indicau, balansîndu-se expert În ritmul navei. — E-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tîrziu avea să se Întoarcă perfect bărbierit și Îmbrăcat În uniformă, În timp ce gabierii Începeau să strîngă pînzele și coasta de lavă se zărea Înaintea lui cu maximă claritate, Încît aproape că se puteau distinge trăsăturile bărbatului care, În picioare pe stîncă, nu Înceta să-și agite brațele, cu disperare. — Te-am văzut! Te-am văzut! mormăi ciufut căpitanul, acceptînd cana de cafea pe care i-o oferea ospătarul. O salvă de tun În chip de salut, ca să stea liniștit, porunci el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strînsă; prora nu mai spinteca apa, ci numai se Înfigea blînd În ea, cu elanul tăiat, iar oamenii se grăbeau să arunce ancora și să coboare bărcile la apă, cînd, deodată, un gabier ridică brațul, alarmat: — Acolo! Acolo! Bărbatul de pe stîncă striga acum, părea să ceară ajutor, cu toate că nu se putea Înțelege ce spunea, agitîndu-și brațele tot mai disperat, În vreme ce celălalt bărbat venea pe deal În jos, sărind și țopăind pe pietre și printre tufișuri ca o capră nebună. Ceva urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În fiecare mînă cîte pistol din care soarele făcea să iasă scîntei la fiecare salt, și puțin mai tîrziu se auzi o Împușcătură. Optzeci de membri ai echipajului de pe Adventurer Își ațintiră privirile asupra insulei și observară cum necunoscutul de pe stîncă se Împleticea. Apoi celălalt se opri, ținti cu mare grijă a doua oară și se văzu cum fumul ieșea din țeava pistolului cu mult Înainte ca bubuitura să ajungă la urechile lor. Împușcat În spate, Sebastián Mendoza căzu Înainte, făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-vă! Căutați! Cu excepția bucătarilor, toți oamenii de pe Adventurer fură obligați să debarce și să ia parte la căutări. Bărcile Înconjurară insula, cei mai buni Înotători se scufundară, Încercînd să recupereze trupul lui Mendoza, iar artileriștii spulberară cu praf de pușcă stîncile care ar fi putut ascunde intrarea Într-o peșteră, dar nu fu chip să dea de urma fugarului, deși căpitanul Lazemby se jură de nenumărate ori că nimeni nu avea să pună gura pe mîncare sau pe apă pînă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ajunseră la adăpost, legați și cu căluș la gură, urcă din nou pe culme și șterse cu grijă urmele care duceau la punctul pe unde se cobora la refugiul lui. Ascunse cu pietre și chiar cu cuiburi treptele săpate În stîncă și Închise apoi cu strășnicie intrarea Îngustă a peșterii, terminîndu-și treaba cînd deja se auzeau vocile marinarilor care ajungeau pe culme, la zece metri deasupra capului său. În lumina difuză care pătrundea prin fisurile din pereții de stîncă, se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
săpate În stîncă și Închise apoi cu strășnicie intrarea Îngustă a peșterii, terminîndu-și treaba cînd deja se auzeau vocile marinarilor care ajungeau pe culme, la zece metri deasupra capului său. În lumina difuză care pătrundea prin fisurile din pereții de stîncă, se așeză În fotoliul lui, Își aprinse pipa și Începu să aștepte cu ochii ațintiți Niña Carmen, care stătea pe pat, mută și impasibilă, cu mîinile suav așezate pe pîntecele umflat. În cele din urmă, după o liniște grea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nebună. - Nu... Știu bine că nu sînt... Și mai știu și că În fond ești ca toți ceilalți: un egoist și un pedant, mîndru de defectele tale, chiar dacă aceste defecte ți-au adus nefericirea. Se sprjinea acum de peretele de stîncă, ostenită, și trăgea aer În piept cu nesaț, ca și cum s-ar fi sufocat. Arătă apoi spre cei trei prizonieri, legați fedeleș, ca niște baloturi. Ce-ai fi făcut dacă te nășteai ca unul dintre ei? Unul dintre ei prost, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
totdeauna. Cu toate acestea, căpitanul Lazemby, pe care cu adevărat Îl mîna doar sincera dorință de a face dreptate și care nu dădea crezare poveștilor cu pirați și comori, ajunse la convingerea că nu mai putea rămîne ancorat În fața unei stînci golașe dintr-un arhipelag pierdut În Pacific și În cea de-a treia zi porunci să fie ridicată ancora, hotărît să aducă la cunoștința superiorilor lui, cît mai grabnic cu putință, cele Întîmplate. Poate că Ministerul britanic al Marinei avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trimită din nou velierul de cabotaj, dar de data asta cu zece bărbați Înarmați la bord. Ordinele ei erau să-l captureze pe asasin și să-l aducă la Guayaquil spre a fi supus unui interogatoriu și să caute pe stînca solitară vreo urmă a pierdutei nave. Madeleine și Río Branco, din care se descoperiseră urme, naufragiaseră, la fel de misterios, cam la aceleași date și În aceeași zonă, la fel ca María Alejandra, o balenieră despre care iarăși nu aveau vești. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sigur pe sine, din ascunzătoarea lui. Se bizuia pe ajutorul lunii pline ca să găsească insula, dar soarta potrivnică voi ca nori mari și negri, veniți din est, să o ascundă pe neașteptate, și prin urmare, la mijlocul nopții, se lovi de stîncă și se hotărî să rămînă În așteptare pînă la răsăritul soarelui. Zorii Îl surprinseră la vreo șase mile de coastă, dar, cu toate că ridică În mare grabă pînza și navigă direct spre golful adăpostit de vînt, fiind de-acum avertizat, Oberlus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trădau o prezență omenească, ceea ce i-a dus la convingerea că, de fapt, nu numai un om, ci mai mulți - poate chiar și o femeie - se ascundeau pe undeva. Trei voluntari se lăsară să alunece În corzi pe peretele de stîncă, iar Oberlus le văzu umbrele trecînd și le ascultă glasurile prin minusculele găurele din cuiburi, calculînd că unul dintre ei trecuse la mai puțin de șase metri de intrarea În peșteră. Îl Încolțeau, știa asta. Era numai o chestiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să-l captureze, de vreme ce era evident că veniseră hotărîți să-l prindă. Cui se datora acea grabă, cînd lupta abia Începuse? Avu nevoie de două ore lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să fie foarte departe, pe uscat, iar dacă ajungea pe țărmul peruan, avea să traverseze Anzii și să pătrundă pentru totdeauna În pădurile sălbătice ale Amazoniei. Avea să Învețe să trăiască acolo, la fel cum Învățase să trăiască pe o stîncă golașă, pentru că el, Oberlus, era Întîi de toate un supraviețuitor Înnăscut, un fetus care refuzase moartea pe vremea cînd de-abia respira, o neîmbînzită forță a naturii, În stare să-i Înfrunte și pe zeii din Olimp. În seara următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lung după ea, În timp ce se lăsa noaptea și ultimele păsări marine se Întorceau lin la cuiburile lor. Iguana Oberlus nu muri pe plaja aceea. Capturat și rănit de autoritățile din orașul Paita, Perú, fu judecat pentru uciderea unui necunoscut pe stîncile din Insula Hood, omor la care fuseseră martori optzeci de marinari englezi, dintre care nici unul nu veni să depună mărturie. Suspectat, de asemenea, de nenumărate atrocități care nu putură fi dovedite, sentința dată fu Închisoarea pe viață, și intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Au intrat în mașina aflată în parcarea spitalului, au intrat prin geamul spart. Coțofenele au mâncat tot ceea ce detectivul numește dovezi de țesut moale. Oasele probabil că le-au dus cu ele. Știți, domniță, zice el, ca să le spargă de stânci. Pentru măduvă. În carnețel, cu creionul, scriu: ha, ha, ha. Sari cu puțin înainte să-mi fie date jos bandajele, când o logopedă zice că ar trebui să cad în genunchi și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vizionezi lumea la televizor. Geamurile electrice sunt ridicate până sus de tot, așa încât planeta Brandy Alexander are o atmosferă de-un albastru cald, nemișcat, tăcut. Sunt precis 21 de grade Celsius, și afară, dincolo de sticla concavă, toată lumea de copaci și stânci aleargă pe lângă noi în miniatură. În direct prin satelit. Noi suntem mica lume a lui Brandy Alexander, care țâșnește prin fața tuturor lucrurilor. Conducând, conducând, Seth zice: — Te-ai gândit vreodată la viață ca metaforă a televiziunii? Regula noastră e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr‑un zvâcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă, care se mâncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care‑l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
putea prinde privirea lui Kitmir, chiar când băiatul se oprise lângă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întâietate celor care‑l purtau, care se Încovoiaseră până la pământ, mergând aproape de‑a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stâncilor, stând În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din cei care purtau, abia auzindu‑i răsuflarea stăpânită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să‑i lase pe cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
povestea pe care i‑o spusese Ioan, cuviosul păstor, În primul său vis sau poate În prima sa trezie, că trecerea fusese lărgită, sau cel puțin așa i se părea lui acum, Încât putea vedea de după umerii purtătorilor săi că stânca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vârfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca și scârnă de om păgân. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scârnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stânca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]