2,893 matches
-
născut, nici eu nici colegii mei să... Cine ar fi crezut în 1944?... Nimeni. Atunci, în august, când tânărul Rege... Cine să bănuiască... Nu ne dădeam seama, doar trupele, ele, obișnuite, care veneau din răsărit, prăfuite de drumul lung al stepelor, cu fotografia lui Stalin pe autodubele cu lădițe cu armament și banchete laterale pe care stăteau, fumând, bărbați și femei, primele pe care le vedeam în uniforme de soldați - „vivandierele Rusiei” gândeam dar nu era așa, aflasem mai târziu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dezordinea dinainte. De acestea mă agăț și-mi remobilez memoria; caut să refac din fragmente de case, căprioara sau mamutul care au dispărut. Dar ce să mai refaci când n-a mai rămas nimic? S-aude vântul pustiitor din întinsul stepei lui Gogol, se aud serile de la Dikanka măturate de un crivăț necunoscut venit nu din geografie... Europa înspăimântată la marginile acestui ocean în extensie fotografiile lui Stalin... - „Nu, Ana, nu a venit timpul nostru... Acum începe ceasul scufundării în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mare parte a populației nu se asigură dreptul la viață ceea ce este trist. Mai presus de toate, se află însă țara noastră așa cum este, cu bune și cu rele, iar cei care și-au lăsat oasele la Mărășești, Țiganca, în stepa calmucă ori în Tatra, nu au pregetat să-și dea viața, chiar dacă soarta lor în România nu se afla nici atunci pe roze; mai avem încă un dumnezeu și acesta este ROMÂNIA . ANEXA 1 Monsieur le Président, Mesdames et Messieurs
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de ceva, asta o simțeam eu bine, eram neliniștit, și căutând parcă acel ceva, începui a mă duce la vânat în Iezer, când aveam vreme. Acolo, în Iezer, am avut eu cea dintăi iubire; și eram să și mor acolo. Stepa îmi era dragă. Întreaga copilărie și întreaga tinereță le petrecusem în Bărăgan. Ars de soare vara, bătut de vânturi iarna, pustiu și trist, fără zare, fără râuri, fără răcoarea florilor și a pădurilor, nemărginire dreaptă - și totuși era cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălțate de noii cuceritori, iar alții, la rândul lor, fac să se ivească aproape în fiecare zi palate, moschei și mederse, sau chiar simple barăci din lemn în care vin să se înghesuie mii de turci de curând sosiți din stepele pe unde umblau nomazi. În pofida acestui exod, poporul învingător rămâne, în capitala sa, o minoritate printre altele, nicidecum cea mai bogată, cu excepția familiei domnitoare. În cele mai frumoase case, în prăvăliile cele mai bine aprovizionate din bazar, sunt văzuți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
anticul Aegyssus. Am plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii, dintr-un tărâm cândva împoporat, acum devenit goliciune de stepă și pustiu hălăduit de scaieți. Toarte vechi, păstrate ca printr-o minune a veciei, spre a aminti încă de mâini care le-au purtat, care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de sus, de unde era Ghemigi-mahlesi, cu prietenii săi, Șemișidin, marele meșter de căruțe, cel din Arabangilar kiarhanesi, și Iosuf, cândva un fel de magazioner, anbar emini, șoptea admirativ Kerim, porneau în căutarea iubirilor. În aerul încins al nopților, când dinspre stepa răsfățată de Lună venea dogoarea mistuitoare a răcoroaselor cadâne, când dinspre nevăzute stâne urca doar aburul amețitor al oilor adormite în mandra, amestecat cu aspra suflare a ierburilor arse și geamătul câmpiei perpelite sub chemări de patimi, porneau toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
considerate material de război: una căruță fără animale de tracțiune și una cuptor de făcut mâine instalat pe căruță. Pentru Îndeplinirea acestei misiuni cei doi au primit hrană rece pe o săptămână și au fost plantați Într-o gară din stepă. De-a lungul celor 168 de ore În care hrana rece drămuită cu zgârcenie le-a amăgit foamea, caporalul și sergentul-major n-au reușit să convingă nici un șef de tren să le Îmbarce căruța. Aceia aveau alte griji și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
semnul șarpelui și săgeții, se bucuraseră de revenirea printre ai lor și Își reluaseră existența de secole, În respectul Yassei, legea lui Gingis han. Erau venerați, cu toții, pentru faptele lor de vitejie. Trecuse iarna și apoi trecuse primăvara, iar zările stepei rămâneau pustii. Amir Începea să Înțeleagă că departe, În palatele capitalei turcești, cineva Încercase și reușise Îndepărtarea lui. Putea fi o măsură definitivă sau temporară, acest lucru era mai puțin important. Dar devenea tot mai limpede că, dacă nici un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste mii de suflete, avea bogății măsurate În animale, cai, pietre prețioase, arme, blănuri. Tribul lui era respectat de celelalte triburi, chiar și de merkiți, vechii lor dușmani. Tengri se dovedea senin. Și totuși, la mijlocul acelei veri toride care transforma stepele În imagini Înșelătoare ale unei lumi ce tremura ireal În aburii depărtărilor, un călăreț se ivise, ca o apariție firavă, imposibilă, la linia orizontului. Ajunsese la iurta lui Amir după Încă două ore de galop, asudat, prăfuit și extrem de agitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui și de ce ar fi Încercat să-l asasineze? Ce se Întâmpla, oare, În acele depărtări În care creșteau prea multe taine? 21 septembrie 1475, Drumul Mătăsii, Între Urumqi și Samarkand Ștefănel observă călăreții În burnuzuri albe care Înaintau prin stepă, la mare distanță de el. Apăruseră de două zile și păreau a supraveghea, de la distanță, drumul care cobora de la Urumqi, orașul din ținuturile locuite de triburile mongole, spre Însoritul Samarkand. Nu se apropiau la mai mult de un zbor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se evaporase. În zori, semnalele iscoadei Oilor Albe anunțau dispariția. Oamenii lui Uzun Hassan fuseseră nevoiți să oprească grupul de negustori și să verifice fiecare călător. Nu, omul căutat nu se mai afla acolo. Urmaseră trei zile de goană prin stepele fostului regat al Persiei și de verificare a tuturor caravanelor aflate În regiune. Nu mai găsiseră nici un semn. Nici călătorul, nici măcar cei doi cai dintre care unul Încărcat un un sac destul de greu. Nimeni nu-i văzuse. - Ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vreun grup de spahii care ar fi putut trece Dunărea cu câteva zile Înainte. Nici urme nu se găsiseră nicăieri. Se dovedi, apoi, că nici un grup de fugari nu se Îndreptase spre Țara Românească, prin munții Vrancei, și nici spre stepele tătare de la Răsărit, peste Siret și Nistru. La două ceasuri după căderea serii sosiră și veștile din zona de luptă. Apărătorii uciseseră Întreagă forță otomană rămasă pe malul Dunării și văzuseră cum un grup masiv de spahii, aflați deja pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lor prizonier, căpitanul Oană. Amir Baian era un luptător de temut și un arcaș cum rar se putea vedea pe câmpurile de luptă ale Asiei și Europei. Iar războinicii care Îl Însoțeau erau din tribul Bordjighin, călăreți excepționali, antrenați În stepele mongole. Aveau cai mici și iuți, care depășeau În viteză caii pur sânge arab ai spahiilor, caii europeni ai Apărătorilor și caii moldovenești ai Erinei. Viteza de deplasare a Cuceritorilor era de-a dreptul incredibilă. În curând, poate chiar peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
alături de noi. Angelo privi spre Giuliano, care privi spre observator. Brațul drept Întins lateral, apoi coborât. Brațul stâng ridicat Încet până la orizontală. „ Aripa stângă a ienicerilor eliminată de arcași. Atac silențios pe dreapta. Masacru.” - Deci e adevărat... murmură Angelo. Arcașii stepelor au salvat artileria Apărătorilor. Care s-ar fi salvat singură, de altfel... dar, oricum, e de apreciat măiestria execuției... Mesagerule, spuneai că mai ai o ultimă Întrebare. Care e? - Stăpânul meu nu și-a permis luxul de a aștepta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tăcerea sigură de sine, tăcerea puternică și Înțeleaptă venită parcă din istoria peninsulei italice și din gloria unui imperiu apus. Amir era tăcerea unei neliniști și zbuciumul unei așteptări. Era mai tânăr și, parcă, mai trist. Tăcerea lui ascundea infinitul stepelor Asiei și dorul de a trece mai departe, de a lupta cu orizontul mereu Înșelător. Alexandru nu auzi ce vorbeau cei doi și nici nu era sigur că, până la urmă, Își spuseseră ceva. Dar văzu că Angelo Înclină capul, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apărare. Ți-ai asmuțit arcașii Împotriva unui mare luptător al neamului său... Sub privirile uimite ale Apărătorilor, războinicii Bordjighin făcură un cerc În jurul celui pe care căpetenia lor Îl acuzase de cele mai grave crime pe care le cunoșteau oamenii stepelor. Noaptea se lăsase, grea de neliniști și de răzbunări, asupra Balcanilor. La semnul lui Angelo, cercul de făclii ale Cuceritorilor fu Înconjurat de alte trei cercuri de făclii ale Apărătorilor. Noaptea se transforma În zi. - Nu!!! se auzi strigătul disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Regăsise, acolo, chipul fratelui său, așa cum Îi rămăsese În amintire În ultima zi petrecută la Albești, numai că acum Îl vedea prin ochii lui Amir. Dar, pe măsură ce povestea lui Amir se Încărca de Întâmplări, copilul din Munții Caucaz și din stepele Asiei Centrale devenea, tot mai mult, Ștefănel. Un Ștefănel schimbat, care se descoperea pe sine și care descoperea lumea. Și ambele descoperiri erau uluitoare. Sub povara unei existențe aspre, uneori la limita rezistenței omenești, fratele lui Își găsise puteri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
văd eu lucrurile, așa, fără vedere, cum mă aflu, spuse Oană. Tătarii puteau trece ușor Nistrul prin locul unde râul are cea mai mică adâncime acum, vara. În apropiere de Soroca. Nu cred că vor ataca cetatea. Sunt războinici de stepă, iuți, sângeroși, puși pe jaf sau hotărâți să ia prizonieri. Ce prizonieri de preț se află În calea lor? - Doamna Maria, la Suceava... spuse, tresărind, Ștefan. - Vor lăsa orice punct Întărit În urmă, năzuind să ajungă la Suceava. Dacă soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
simțeau că locurile sunt blestemate și că o putere a adâncurilor se Întinde peste acea parte a țării. Apoi zăriseră focurile. Luptaseră, cu toții, la Lipnic și văzuseră, atunci, aceleași focuri al morții. Atunci fusese Hoarda de Aur, venită din depărtările stepelor de dincolo de Volga. Acum erau tătarii Crimeii, care loveau exact atunci când poruncise sultanul Mahomed. Loveau iute, crud, fără milă și fără Întrebări. Căpitanul ridică brațul stâng În semn de oprire. Din urmă sosi spătarul Mihail. Oană așteptă Întoarcerea iscoadelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
s-a pus În mișcare! Cu toate că... Modruz așteptă. Așteptă și Erina. Așteptă și arcașul Simion. - Cu toate că acea forță, dacă există, nu vine Împotriva noastră... iertați-mă, poate sunt confuz... Nici eu nu Înțeleg ce simt... Modruz, trimite iscoadele adânc În stepele tătare, cu poruncă să rămână câte una pe traseu, ca să preia mesajele trimise cu săgeata. Până avem știri, continuăm urmărirea lui Eminek! Dacă Îi ajungem din urmă, nu intrăm În luptă decât la semnalul meu! Vești de la voievod? - Da, căpitane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spre semnătură. Era Alexandru. Emoția căpitanului crescu. Citi pe nerăsuflate și rămase absolut buimăcit. Tată, Îți scriu cu aprobarea măriei sale și a căpitanului Pietro, care acum organizează un atac de noapte asupra pozițiilor ienicerilor. Din mesajele primite de voievod din stepele Crimeii am aflat că Hoarda de Aur, pornită acum două săptămâni spre Apus, a atacat taberele marelui han Mengli Ghirai și că nu se va opri până când nu va spulbera Întreaga armată condusă de nepotul hanului, Eminek Mârza. Este ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Acum Înțeleg... murmură Oană, fascinat. Voievodul a reușit o lovitură diplomatică unică În istorie. O alianță a Moldovei cu Răsăritul Împotriva alianței lui Mahomed cu Răsăritul. Mahomed a organizat atacarea Moldovei dinspre Crimeea. Iar Ștefan a organizat atacarea Crimeii dinspre stepele Volgai... Extraordinar! - Dar nu singur... interveni Erina. Există un om care a făcut totul posibil și care se numește Ștefan Oană. - Sau care susține că s-ar numi așa. Refuz să mă gândesc că ar putea fi... Ajunge cu presupunerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
găsi, căci acolo, pe malul apei ce se cheamă Valea Albă, voi Încerca să dau ultima bătălie. Ștefan Nu era o câmpie, era halucinația unei câmpii. Era visul rău al unei câmpii care se pierdea spre Răsărit, dincolo de Nistru, În stepele unde tătarii Crimeii mureau striviți de furia nebună a unui comandant de oști numit Amir Baian. Un mesager umil și zdrențuit sosise, În acea dimineață, În fața căpitanului Oană. Căpitanul Îl privise și Înțelese că nu era nici umil și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de grup. Calul lui e foarte rapid. Parcă mănâncă pământul. E prea departe. Nu văd decât un călăreț pe un cal foarte iute. - Mai iute decât caii tăi? - Da. - Mai scund? - Nu știu... cred că da. - Mongol. Cai mici, de stepă, antrenați să alerge pe distanțe mari. Alexandru? - Presiunea crește În jurul lui. Dacă nu se Întâmplă o minune... - Ștefan? - Achingii sunt la cinci sute de pași de el. Dar din pădure iese o coloană de călăreți. Călăreții de Neamț, după uniforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]