2,798 matches
-
câmp ("Lacerta agilis"), sălămâzdră de uscat ("Salamandra salamandra"), brotac verde de copac ("Hyla arborea"), broască râioasă verde ("Bufo viridis"), broască roșie de pădure ("Rana dalmatina"), broască râioasă brună ("Bufo bufo"); Nevertebrate (gândaci, păianjeni, fluturi, molii): rădașca ("Lucanus cervus"), cosaș de stepă ("Saga pedo"), un păianjen din specia Hogna radiata; precum și mai multe specii de fluturi și molii; printre care: "Aedia leucomelas, Argynnis pandora, Brenthis daphne, Brenthis hecate, Calymma communimacula, Catocala hymenaea, Catocala promissa, Catocala puerpera, Chelis maculosa, Chrysodeixis chalcites, Colias erate
Dealul Istrița (sit SCI) () [Corola-website/Science/334073_a_335402]
-
Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 874 hectare. Aria protejată (încadrată în bioregiune geografică pontică și stepică ce înglobează bălțile "Hagieni, Mangalia" și "Limanu") reprezintă o zonă naturală (râuri, lacuri, mlaștini, turbării, terenuri arabile cultivate, stepe, pajiști naturale, pășuni) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea
Limanu - Herghelia () [Corola-website/Science/330400_a_331729]
-
îndelungatei sale istorii, regatul a fost adesea aliatul, „clientul” sau vasalul altor puteri mai mari, precum Imperiul Persan, Imperiile elenistice care i-au succedat, Regatul grecesc al Pontului și Imperiul Roman devenit Bizantin, având relații comerciale cu populațiile scitice din stepa pontică; a durat până la regele Savromatis al VI-lea („savromatis”: "ochi de șopârlă" în grecește, poporul său apărând sub porecla de sarmați). Acest echilibru de lungă durată a dispărut datorată perturbării climei din secolele IV-XIII, care a înfometat popoarele din
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
radiația solară și circulația generală a maselor de aer anticiclonale atlantice- și direcția văii Șiretului (N-S), care canalizează curenții de aer. Vegetația este caracteristică zonelor de podiș. În locurile în care pădurea a fost distrusă, vegetația are caracter de stepa. Pădurea ocupă suprafețe reduse, în Estul și Vestul municipiului Pașcani, pe dealurile din apropiere, la Moțca, Miroslovesti, Valea-Seacă. Domină fagul, carpenul, gorunul, teiul, mesteacănul și cu o frecvență mai redusă, paltinul, arțarul, ulmul, stejarul, teiul argintiu, scorușul și cireșul sălbatic
Pașcani () [Corola-website/Science/296973_a_298302]
-
părerea generală este că acest lucru s-a petrecut mai înainte de invazia mongolilor din 1240. Rusia Kieveană, odată un stat puternic, s-a dezintegrat în state mai mici, iar numeroși dintre locuitorii ei au plecat în regiunile mai sigure din stepele Niprului inferior. Cazacii nu s-au sfiit să atace și să jefuiască pe toți vecinii, chiar și pe cei mai puternici decât ei. În secolul al XVI-lea, odată cu extinderea controlului polono-lituanian spre sud, cazacii zaporojeni au început să fie
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Fraxinus ornus"), corn ("Cornus mas"), sânger ("Cornus sanguinea"), alun ("Corylus avellana"), lemn câinesc ("Ligustrum vulgare"), salbă moale ("Euonymus europaeus") sau porumbar ("Prunus spinosa"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii de plante, astfel: în zonele împădurite specii vegetale de stepă, păiușuri și rogozuri (plante xerofile) în luminișuri și tufărișuri și rarități floristice în zonele de pajiște. Din varietatea vegetală aflată în arealul rezervației naturale pot fi amintite specii floristice de: rușcuță de primăvară ("Adonis vernalis"), capul-șarpelui ("Echium rubrum"), stânjenei cu
Dealul Cetății - Lempeș () [Corola-website/Science/319031_a_320360]
-
cunoscută sub denumirea populară de balaur mare. La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii vegetale dintre care unele protejate prin aceeași "Directivă a Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992; astfel: târtan ("Crambe tataria"), stânjenelul sălbatic de stepă ("Iris aphylla ssp. hungarica"), pelin ("Artemisia santonicum"), lobodă sălbatică ("Atriplex tatarica"), cârcel ("Ephedra distachya"), orzul țiganului ("Hordeum hystrix"), limba șarpelui ("Lepidium latifolium"), sică ("Limonium gmelinii"), gărdurăriță ("Nitraria schoberi"), păpădie ("Taraxacum bessarabicum"), albăstrică ("Aster tripolium"), garofiță ("Dianthus guttatus"), limba mielului ("Halimione
Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari () [Corola-website/Science/324277_a_325606]
-
ceea ce astăzi este Belarus și regiunile central-vestice ale Rusiei. Grupul de Armate Sud trebuia să balanseze între atacul din zona agricolă intens populată din centrul Ucrainei, să cucerească Kiev mai înainte de a-și schimba direcția atacului către sud-estul Rusiei, către stepele din zona râului Volga și mai departe către zona petrolieră din Caucaz. În deceniul al cincilea, Uniunea Sovietică nu era deloc o țară slabă. Industrializarea rapidă a țării din urmă cu un deceniu făcuse ca țara să aibă a doua
Operațiunea Barbarossa () [Corola-website/Science/299218_a_300547]
-
care trebuia să facă față avansării grecești în Albania. Această acțiune a amânat cu cinci săptămâni atacul în și așa scurta vară rusească. Intervenția din Balcani a fost doar unul dintre motivele amânării — alt motiv a fost primăvara târzie din stepele rusești din anul 1941, cu vreme foarte ploioasă, care transformase drumurile din vestul Uniunii Sovietice în mocirle imposibil de traversat de vehiculele grele. În timpul campaniei, Hitler a ordonat ca greutatea atacului să fie transferată de la regiunea Moscovei către sud, pentru
Operațiunea Barbarossa () [Corola-website/Science/299218_a_300547]
-
în timpul atacului. Apărătorii Moscovei, bine aprovizionați și echipați corespunzător pentru a suporta gerurile iernii rusești, au apărat cu ferocitate orașul în ceea ce a fost numită mai apoi Bătălia de la Moscova și i-au împins prin contraatacuri viguroase pe germani în stepa înghețată, odată cu venirea iernii. Moscova, pentru vitejia apărătorilor săi, a fost onorată mai târziu cu ordinul de Oraș Erou. Fără adăposturi, fără o aprovizionare corespunzătoare, fără echipament de iarnă, germanii nu au putut face altceva decât să aștepte în stepa
Operațiunea Barbarossa () [Corola-website/Science/299218_a_300547]
-
stepa înghețată, odată cu venirea iernii. Moscova, pentru vitejia apărătorilor săi, a fost onorată mai târziu cu ordinul de Oraș Erou. Fără adăposturi, fără o aprovizionare corespunzătoare, fără echipament de iarnă, germanii nu au putut face altceva decât să aștepte în stepa înghețată. Ei au reușit să evite să fie depășiți și încercuiți de contraatacurile sovietice, dar au suferit pierderi grele din cauza luptelor, dar și a vremii potrivnice. În acele timpuri, cucerirea Moscovei fusese considerată cheia victoriei pentru germani. Istoricii încă mai
Operațiunea Barbarossa () [Corola-website/Science/299218_a_300547]
-
deși fără a-i fi menționat un anumit nume: „"la S.E. de Perișoara" (Perișoru)”. Faptul că ea funcționa neîntrerupt de atâta timp se datora situării sale „"la marginea lumii"”, călătorul care pleca de aici având de trecut o porțiune de stepă sălbatică, fără a mai întâlni vre-o așezare omenească până la Silistraru. Satul a cunoscut o dezvoltare mai puternică după anul 1864, când 107 dintre cele 167 de familii existente au fost împroprietărite, prin Legea rurală a lui Alexandru Ioan Cuza
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
își trage numele de la conducătorul bulgar Dobrotici, care a domnit la mijlocul anilor 1300, între 1347 și 1386. Așezată la răscrucea a două drumuri dintre care unul unea Marea Nordului cu Marea Neagră străbătând Europa centrală iar celălalt porturile Mediteranei orientale cu ale stepelor pontice, istoria i-a hărăzit Dobrogei de-a lungul veacurilor o soartă zbuciumată. Rând pe rând s-au perindat mai multe armate: ale perșilor, apoi cele romane iar mai târziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stăpânirea musulmană, Dobrogea
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
veacurilor o soartă zbuciumată. Rând pe rând s-au perindat mai multe armate: ale perșilor, apoi cele romane iar mai târziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stăpânirea musulmană, Dobrogea devenind între timp drumul de invazie al armatelor din stepele Rusiei spre Balcani și Constantinopol. După anexarea de către România în anul 1877 Dobrogea a cunoscut din nou o perioadă de pace și dezvoltare, din care trei ultime valuri de umbră în anii 1916-1918, 1940-1944 și 1945-1989. Dobrogea a fost un
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
sunt întâlnite mai multe specii floristice, printre care: stânjenelul sălbatic ("Iris aphylla ssp. hungarica", specie protejată prin acceași "Directivă a Consiliului European" - 92/43/ CE din 21 mai 1992 - anexă I-a, cunoscut și sub denumirea populară de "stânjenel de stepa"), ciurul zânelor ("Carlina acaulis"), didiței ("Pulsatilla montană"), ruscuța de primăvară ("Adonis vernalis"), coada șoricelului ("Achillea setacea"), gâscarița ("Arabis hirsuta"), asparagus ("Asparagus officinalis"), prazul-cu-cap-rotund ("Allium sphaerocephalon"), flămânzica ("Draba nemorosa"), garoafa ("Dianthus giganteus"), frăsinel ("Dictamnus albuș"), alior ("Euphorbia cyparissias"), iris ("Iris aphylla
Dealul Ciocaș - Dealul Vițelului () [Corola-website/Science/325490_a_326819]
-
́блика Алта́й"; altai: "Алтай Республика") este un subiect federal al Rusiei (o republică). este o entitate administrativă diferită de vecina sa, Kraina Altai. Republica este situată în centrul Asiei, la limita la care se întâlnesc taigaua siberiană, stepele Kazahstanului și semideșertul din Mongolia. Pădurile acoperă peste un sfert din teritoriul republicii. Republica Altai este localizată pe fusul orar al Omskului cunoscut și ca al Novosibirskului, cu o diferență față de UTC de +06.00 (NOVT)/+07.00 (NOVST). Peste
Republica Altai () [Corola-website/Science/305583_a_306912]
-
este formată din câmpie, păduri și ierburi. Se găsesc plante rare cum ar fi păpucul doamnei, stânjenelul, căpșunica, șerparița ș.a. Fauna pădurilor cuprinde mamifere, reprezentate de insectivore și rozătoare. Păsările sunt numeroase, având importanță cinegetică (fazanul). Fauna de silvostepă și stepă, prezintă un număr mare de specii de interes cinegetic (iepurele, căprioara, prepelița, potârnichea, fazanul etc.). Teritoriul zonei Timișoara dispune de o bogată rețea hidrografică, formată din râuri și lacuri. Principalul curs de apă este râul Bega, cel mai sudic afluent
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
dovedită de descoperirile realizate de arheologii români și bulgari (ex.: așezări și necropole cu tezaur constând în ceramică). Ptolemeu indică drept granița de est a Daciei cursul râului Siret. Spațiul de la est de Istru și până la Tyras, Strabon îl numește "stepa getica". Așezările militare își fac apariția încă din timpul neoliticului. Vor lua naștere nu numai așezările întărite cu șanț și val și cele înconjurate cu ziduri seci făcute din piatră. De la sf.sec VI î.Hr. datează mari cetăți de pământ
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
sute de ani, rămas dintr-o străveche pădure. Până la sfârșitul secolului XIX, o altă pădure se întindea de la marginea satului spre unul din satele vecine, Ciolănești. Întâlnim rozătoare (iepuri de câmp, șoareci de câmp), căpriori și păsări de luncă și stepă (fazani, potârnichii, prepelițe) Satul Plopi este o așezare mică, de 282 de locuitori (2002), majoritatea în vârstă, localitatea cunoscând un proces accelerat de depopulare în anii industrializării socialiste, continuat și în perioada postcomunistă. Populația este formată în totalitate din etnici
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
Parcul dispune de zece habitat naturale; astfel: "Păduri dobrogene de fag; Păduri dacice de stejar și carpen; Păduri balcano-panonice de cer și gorun; Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp; Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Stepe ponto-sarmatice; Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stancării silicioase; Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice" și "Peșteri în care accesul publicului este interzis". Fauna parcului este una diversă și are în componență mai multe specii
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
șacal auriu ("Canis aureus"), cerb ("Cervus elaphus"), căprior ("Capreolus capreolus"), vulpe ("Vulpes vulpes"), râs ("Lynx lynx"), pisică sălbatică ("Felis silvestris"), jderul de piatră ("Martes foina"), jderul de copac ("Martes martes"), hamster românesc ("Mesocricetus newtoni"), dihor pătat ("Vormela peregusna"), dihor de stepă ("Mustela eversmannii"), popândău european ("Spermophilus citellus"), iepure de câmp ("Lepus europaeus"), chițcan de gradină ("Crocidura suaveolens"), liliac mare cu potcoavă ("Rhinolophus ferrumequinum"); Prezența ecosistemelor terestre (păduri, tufărișuri, pajiști, stâncării) și a celor acvatice (lacuri și bălți aflate în apropierea lanțului
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
prin "Directiva CE" 147/CE (anexa I-a) din 30 noiembrie 2009. Păsări cu migrație regulată și cuibăritoare: acvilă de câmp ("Aquila heliaca"), acvilă de munte ("Aquila chrysaetos"), acvilă țipătoare mică ("Aquila pomarina"), acvilă țipătoare mare ("Aquila clanga"), acvilă de stepă ("Aquila nipalensis"), uliu cu picioare scurte ("Accipiter brevipes"), stârc roșu ("Ardea purpurea"), stârc de noapte ("Nycticorax nycticorax"), gârliță mică ("Anser erythropus"), fâsă de câmp ("Anthus campestris"), pasărea ogorului ("Burhinus oedicnemus"), bufniță ("Bubo bubo"), șorecar mare ("Buteo rufinus"), șerpar ("Circaetus gallicus
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
verde ("Bufo viridis"), brotac verde de copac ("Hyla arborea"), broască roșie de pădure ("Rana dalmatina"); Nevertebrate: (gândaci și fluturi): croitorul mare al stejarulu ("Cerambyx cerdo"), croitorul cenușiu al stejarului ("Morimus funereus"), rădașcă ("Lucanus cervus"), gândacul sihastru ("Osmoderma eremita"), cosașul de stepă ("Saga pedo"), cosașul transilvan ("Pholidoptera transsylvanica"); precum și 10 specii rare de fluturi: "Lycaena dispar" (fluturele purpuriu), "Callimorpha quadripunctaria" (fluturele-tigru), "Euphydryas maturna", "Euphydryas aurinia", "Apatura metis", "Hyles hippophaes", "Kirinia roxelana", "Maculinea arion" (albăstrița pătată), "Zerynthia polyxena", "Parnassius mnemosyne" (apolonul negru). Flora
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
maturna", "Euphydryas aurinia", "Apatura metis", "Hyles hippophaes", "Kirinia roxelana", "Maculinea arion" (albăstrița pătată), "Zerynthia polyxena", "Parnassius mnemosyne" (apolonul negru). Flora ariei protejate este una diversificată, alcătuită din specii de arbori, arbusti, ierburi și flori (cu elemente submediteraneene, mediteraneean-pontice, balcanice, de stepă și silvostepă, asiatice, eurasiatice, pontice, caucaziene) distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice sau altitudinii; printre care unele ocrotite prin lege și enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
Himantoglossum caprinum"), turiță ("Agrimonia pilosa"), coada șoricelului ("Achillea leptophylla, Achillea ochroleuca"), hajmă păsărească ("Allium flavum ssp. tauricum"), curcubeu ("Lychnis coronaria"), gâscariță ("Arabis turrita"), ai sălbatic ("Allium moschatum"), ferigă mediteraneană ("Asplenium adiantum-nigrum"), ruginiță ("Asplenium septentrionale"), coșaci pontici ("Astragalus ponticus"), mărar de stepă ("Cachrys alpina"), scai ("Centaurea gracilenta"), centaurea ("Centaurea jankae, Centaurea pontica" și "Centaurea tenuiflora"), volbură ("Convolvulus lineatus"), coroniște ("Coronilla scorpioides"), brândușă ("Crocus chrysanthus"), șofran-vărgat ("Crocus variegatus"), garofiță ("Dianthus guttatus"), zambilă de câmp ("Scutellaria orientalis"), mlăștiniță ("Epipactis helleborine"), alior dobrogean ("Euphorbia dobrogensis
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]