1,350 matches
-
tale o să-mi cănească barba și mustățile, ba chiar și sprâncenele, monahul paraclisului, care pare a avea același stat cu noi o să-mi dea un rând de haine monahicești și o desagă. Să poruncești să primesc o mârțoagă, vreo iapă stearpă cu care să pot pleca în zori spre București până să se troienească iar drumurile. Îmi faci o scrisoare ca din partea înalt preafericitului Hrisant al Ierusalimului. Așa o să pot intra la sfinția sa Antim. Vreau să aflu ce anume a vorbit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a spus: „Când mergi prin pustiul Sinaiului venind dinspre apus spre răsărit, cam spre ceasul prânzului, deșertul începe să ardă; atunci dacă te uiți spre munte ți se pare că muntele iese din apă, nu-i vezi poalele pietroase și sterpe, îi vezi oglindirea întoarsă în văzduh a vârfului verde și înflorit ca într-o apă. Este căldura pustiei care face asta... se cheamă miraj și este atât de frumos încât îți ia mințile. Ți se pare că muntele a venit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Carpați cuprind mari bogății minerale. Austriecii au știut să găsească în Transilvania aur, argint, mercur, plumb, fier, cupru, zinc, arsenic, huilă, sulf; există topaze, ametiste, granit, gresie, marmură. E probabil că versantele românești nu sunt nici mai sărace, nici mai sterpe; ca dovadă, râurile Valahiei rostogolesc odată cu nisipurile lor fire de aur pe care le adună țiganii. Viitorul rezervă bogății pentru clipa în care națiunea română va ajunge la un grad superior de sociabilitate. Astăzi ea se limitează la a exploata
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
nimb palid, ca o rază de lună. Euridice locuia între două hotare unde-i zbura duhul. Am încercat s-o îmbrățișez, dar s-a topit ca umbra în cunună. La strigătul ei, am simțit iubire nefirescă. Am ieșit din lumea stearpă să mă avânt în ierarhia cerească, dar lui Euridice, etern îi duc dorul. De-atunci am îmbrăcat roba de in, supunându-mă marii cunoașteri a vieții de ascet. Am pătruns magia, am cercetat spațiul divin, am scotocit moartea ca să caut
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
făcut, timp de pierdut și timp de câștigat. 12 Marin sosi la stația de decolare a rachetelor cu câteva minute înainte de ora paisprezece. Terenul era adăpostit într-o vale situată spre nord, la treizeci de kilometri depărtare de oraș. Erodată, stearpă \ o tabără militară tipică în aspectul ei dezolant \ valea nu era locuită decât de personal militar și nici una din clădirile sau construcțiile din ea nu aveau altă destinație decât cea militară. La extremitatea nordică a suprafeței, unde terenul începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
cumplit s-ar surpa cu încetul, fără putință de scăpare, și, topit pe de-a-ntregul într-un șuvoi vâscos, i-ar târî către nisipuri pe cruzii lui locuitori. Îndură-te, Dumnezeule, și dă o singură ploaie! Domnesc peste casele lor sterpe, peste sclavii lor negri care trudesc până la moarte în măruntaiele pământului, fiecare bulgăr de sare smuls din munte e plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
beat de căldură și de mânie, prosternat la pământ, culcat peste pușca mea. Cine gâfâie aici? Nu mai pot îndura căldura asta fără sfârșit, așteptarea aceasta, trebuie să-l ucid. Nici o pasăre, nici un fir de iarbă, numai piatră, o dorință stearpă, tăcerea, strigătele lor, limba din mine care vorbește și, din ziua când m-au schilodit, lunga suferință searbădă și pustie, lipsită până și de apa nopții, de noaptea la care visam, zăvorât împreună cu zeul în vizuina mea de sare. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stăpâni buni. Pentru întâia oară, zdrobit sub batjocură, cu trupul întreg strigându-și durerea, m-am dăruit lui cu totul, încuviințând orânduirea-i făcătoare de rău, slăvind în el izvorul răului din lume. Prizonier în împărăția sa, în acel oraș sterp cioplit într-un munte de sare, despărțit de întreaga fire, de florile puține și trecătoare ale deșertului, de întâmplările lui neașteptate sau de mângâierile lui, de un nor ciudat, de o ploaie mânioasă și scurtă, de care până și soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pereții stâncoși, verzi și negri către miazănoapte, trandafirii sau violeți spre miazăzi, se înălțau la hotarul veșnicei veri. Îl numiseră într-un post aflat mai la nord, chiar pe podiș. La început îndurase cu greu pustietatea și tăcerea acestor pământuri sterpe, unde, cât cuprindeai cu ochii, nu vedeai decât pietre. Ici-colo, brazde adânci, aducând cu niște arături, fuseseră săpate pentru a scoate la iveală o anume piatră de construcție. Oamenii din partea locului nu arau decât ca să culeagă pietre. Uneori râcâiau câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vie, tablouri cu păduri și codrii verzi în picioare, tablouri cu case cu cerdac și oameni gospodari și tablouri cu bunici citind povești nepoților. Fugi vară și ascunde-te într-un ciulin că atât ai putut să naști; sânii tăi sterpi au adus numai foc, crăpăturile pământului parcă sunt lipitori iar speranța, ca o fată morgană... Fugi vară, spovedește-te, fă-ți seppuku și vino la anu’reîncarnată într-o fecioară neprihănită... Vremuri potrivnice Războaie în diferite feluri au fost dintotdeauna
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
apt de mișcări ample, cum visasem cândva, adăpostind și înfrățind curajul și ticăloșia, negli jând ezitările, străin de zbuciumul și subtilitatea ființelor mici, neliniștite și fragile ; sunt și subțiat de boală, însingurat, ca regizorul, adâncit doar în joc și căutare ; sterp, statuar, devorându-mi legenda, precum distinsa doamnă Hariga ; perpetuu bastard, ca prietenul ei, poetul omagiat ; nocturn, nepotolit ca delicata mea felină, ca anotimpul ei firav și maladiv, ca așteptările ei albe, boreale ; hăituit de dorinți și vinovății obscure, elf mereu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în halucinațiile Siei un pictor cu numele de Piero di Cosimo... poate doar umbra infinit extinsă a iubitului tinereții ? Doamna Hariga nu amintea niciodată și respingea orice întrebare despre bărbatul devenit legendă... delirul unei pictorițe ratate și al unei femei sterpe, învinse, proiectându-și nostalgiile în imaginea unui artist inexistent, care să concentreze ceea ce ea nu izbutise ?... sau amintirea soțului suprapusă unui fiu iluzoriu, în stare să realizeze... să realizeze „depășirea, și nu maimuțăreala naturii“. Când întâlnea acest cuvânt, doamna Hariga
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sa menire. Cartea acestui fiu ar fi un lung interogatoriu asupra mamei, dar și despre Cosimo, ca și despre sine ? Pe cine să întreb dacă atunci când, peste mai mulți ani, Sia se grăbea să-și organizeze o expoziție cu pânze sterpe și reci, irupere de paralele groase, perpendiculare, să nu pătrundă nimic suspect, cald, pieziș, coruptibil, doar orizon tale și verticale vopsite apăsat, această exagerată afișare austeră venea dintr-o cât de falsă și cât de artificială nevoie de afirmare a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Sia, să-și înțeleagă propriile prăbușiri și dorinți, să provoace înțelegere pentru pătimașele ei plecări și întoarceri și pentru viitoare apeluri. Toctoc, toctoctoctoc, ciocăneau pantofii suprafața străzii sticloase și cuvintele perforau în ritm imprevizibil ecranul dimineții tulburi și reci. „E stearpă acum ! Tot ce a citit despre florentinul acela nu e decât umplerea golului care s-a tot căscat într-însa. Dar atunci, atunci a fost ca el ! De o minuție excesivă, dementă. Fantastice erau desenele acelea, fii sigur ! Ca ale
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înțeles, să presimtă sufletul și gândurile și puterea și împotrivirea față de natură a femeii de atunci. Mai întâi, față de natura proprie, firește. Ceea ce însemna, în acea perioadă, și față de natura care se năștea, atunci, într-însa ? Fiul nedorit, nenăscut. Deja stearpă ? „Stearpă-stearpă-stearpă“, repeta, îndârjită și nedreaptă, pentru că prea tânără, studenta de lângă mine. ...Nu mai desenase de mult, de la ilustrațiile pentru manuale și cărți de povești pe care le executase după ce renunțase să fie profesoară de desen. Hariga îi făcuse rost de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și măreț... Rezistența se dovedi zadarnică, fu obligat să-i recunoască fața lată, buzele subțiri, firul negru al mustății, surâsul strâmb, timid. Un vechi camarad ? Demult, acum un veac ? Aceeași cameră. — Un domn... frac englezesc. Cabalinul... Cal și măgar. Catârul sterp, sihastrul, lordul, un corn englez. Ridică mâinile să împrăștie ultimele perdele ale somnului. — Te-ai sculat prea devreme, probabil. De-asta ai readormit, spunea colegul. Ți-am văzut bagajul deja făcut. Mi-am închipuit că ai ieșit. — Da, de ieri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum în sufletul lui se prăbușeau toate clădirile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarse de adevăratul înțeles, nelăsând în urma lor nici măcar ruine, ci numai un gol sterp, cenușiu și nesfârșit de necăcios. Și atunci avea impresia clară și sugrumătoare că îi fuge pământul de sub picioare și că rămâne plutind în neant, agățîndu-se cu disperare de crucea din turnul bisericii. Deseori, cu cartea pe genunchi, gândurile i se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
peștera neagră zăhastrului mag; Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite; Încet se cutremur copacii de fag. Vuind furtunoasa-i și strașnică arpă Trec vânturi și clatin pădurea de brad, Prăval pietre mari din culmea cea stearpă, Aruncă bucăți cu pomi și cu iarbă Ce-n urlet în râuri se nărue, cad. Furtuna la caru-i lungi fulgere-nhamă Și-i mână cu glasul de tunet adânc, Vuiește a vântului arfă de-aramă Și vulturu-n doliu copiii și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu mari deșertăciuni; Pe focul cugetărei a presurat cenușă, Ci sub cenuș-ard încă consumători cărbuni. Atunci visul mărirei s-a șterge-n a lui gând Când peste spuza sură se va turna pământ. Atunci claustrul îl fuge - și-n țărmuri sterpi de mare Se trage să găsească liniștea-i ce s-a dus, Dar vai! ș-acolo l urmă visările-i amare Căci lumea cu-a ei visuri gândirea i-au supus. Aici însă visarea-i e adînc-omorîtoare Căci în chip
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gîndirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți disbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegma, scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minți-mi? Vai! Nu-mi mrejuai gândirea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă pierzîndu-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui zile din visuri le-au țesut; Unde-nvăța din râuri o viață liniștită, Părând să n-aibă capăt, cum n-are început. Mama-i știa atâtea povești, pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
meu frate nici când nu l-ai iubit". - "Da, simt că în puterea ta sunt, că tu-mi ești Domn - "Și te urmez ca umbra, dar te urmez ca-n somn. Simt că l-a ta privire voințele-mi sunt sterpe, M-atragi precum m-atrage un rece ochiu de șerpe, Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc "Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc. " El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mândria din cîntare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi le sfaremi... Priveai la mine straniu și te mirai că tac... Tu nici visai că-n gîndu-mi eu fălcile-ți desbrac De cărnurile albe și gingașe și sterpe, Că idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, Tu nici visai că-n gîndu-mi eu fața ta o tai, {EminescuOpIV 423} Că ce rămase-atuncea naintea minți-mi, vai! Era doar începutul frumos al unui leș... Ba mai treceai cu mâna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stîncele-i cărunte, În rîurile-i cari spumînde din munți gem, Într-a colibei triste întunecos blestem. Pe când Fanariotul, pe tronu-mi de mărire Rînjia cu râsul morții - și-n oarba lui cumplire, Ateu din nedreptate și de aur orbit, Domnia ca ciuma stearpă în tristul Răsărit Și-ntocmai ca păcatul cel strigător la cer El aducea în urma-i foamete, obezi de fier, Biruri ce cădeau însuși până pe surul fum, Care pătruns prin streșini la cer își face drum, Eșind din vatra tristă, cuptorul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o stea, în care crez, De poate ca să facă faptele mele sânte Ca inima română să bată mai fierbinte - Și inspirat în taină de-un cuget de proroc Eu văd fericea țării în Tine și mă rog! Genunchii-n piatra stearpă, și cugetul în cer, Ca Dumnezeu să-ți dee aceea ce îți cer! {EminescuOpIV 470} MUREȘANU Tablou dramatic (1869 ) Persoanele MUREȘANU GENIUL LUMINEI ANUL 1848 SILFI DE LUMINĂ Scena înfățișează un peisagiu de o romanticitate sălbatică în munți. Pe de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]