1,201 matches
-
chinuit, la lumina slabă. Nu mai pun ghilimele. Prima mea zi de „Oschanitzky“. Pentru ei - a doua. Plouă mărunt și rece și urc zgribulită la etaj. Încă se fac probe de sunet, oamenii vorbesc în șoaptă, sunt câteva fotolii roșii stinghere, surde, fără stăpâni, dar nu le număr. Puține, oricum, poate 10% - tuturor le plac procentele, se zice că dau credibilitate informației. Reflectoarele sclipesc în sticla ochelarilor, ea este prea slabă pentru rochia neagră și cântă mângâietor cu o mână la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
Dilema Veche“. Constatările domniei sale au fost, încă o dată, puse în practică în zilele de după moartea patriarhului Teoctist. Toate televiziunile de știri s-au înghesuit să tragă ediții speciale după ediții speciale. Restul informațiilor despre România și lume au fost lăsate stinghere în colțul ecranului. O nouă tagmă de analiști pofticioși în rating - nu știu cum să le spun, analiști „religioși“?! - s-au cățărat în platourile și pe sub reflectoarele posturilor de nișă. După câteva zile în care am aflat despre Biserica Ortodoxă Română cam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
cu toții în frigul însorit de afară sau în holul de la parter, am dat cu ochii de mama. Imediat ce am zărit-o, m-am întrebat iritat de ce n-a putut să mai aștepte și de ce a adus ea banii. Mama stătea stingheră în paltonașul ei mâncat de molii și cu căciulița ei caraghioasă de sub care ieșeau șuvițe de păr cărunt (avea cincizeci și șapte de ani). Privea neajutorată și cu emoție vizibilă (care-i accentua aspectul jalnic) spre pâlcurile de liceeni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
eu aș putea urca pînă acolo, cu prețul unor pastile care mi-ar ameliora durerea din picior, spune Mihai pe un ton sec, dar la ce bun?! Prefer să mă îmbăt cu soare. Toți încep să rîdă bine dispuși. Singura stingheră, al cărei rîs pare forțat, e Tamara. Caută mereu motiv să-l ia pe George acasă, dar el vrea să mai stea, să discute cu Mihai, să-i afle părerea despre filmul de la "Central", la care se înghesuie atîția. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
îmi spune, pe linia plasticii, profeticul. Aș dori ca ancora pe care artistul o are în viitor să fie aruncată de plasticieni, și nu de naturile muzicale. Știți că obsesia mea este de a reabilita individualul, dar nu ca individual stingher, ci ca individual investit de puterea generalului. Părăsesc deci cerurile (generalul), pentru a le vedea oglindite în apele noastre. Dacă ajung să triumfe, naturile muzicale vor reabilita pe cale artistică generalul, angelicul, și nu individualul de tip omenesc. Plastica în schimb
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lucru, trebuie să știi să-ți cauți și să îți alegi elevii, așa cum și-i căuta și alegea Socrate printre tinerii cu spirit frumos ai cetății. Socratismul trebuia deci reinventat și făcut să trăiască încă o dată, poate mai pur, mai stingher și mai vinovat, într-o altă cetate a lumii. Noica i-a detectat deci pe tineri în agora, din zvon public, și a instituit cu ei o relație în care esențial era contactul diferențiat cu spiritul fiecărui elev. Se refăcea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
forma unei epure. Cu deplină îndreptățire aș putea de aceea să mă întreb dacă fiul meu a avut sau nu un tată. În sensul obișnuit, nu a avut. Ne-am întîlnit la un moment dat al vieților noastre, nespus de stingheri unul în fața celuilalt, având datoria, oarecum împreună, să înfiripăm o relație care, dincolo de solemnitatea ei declarată, nu se sprijinea decât pe propriul ei vid. Trăgeam după noi simpla noastră etichetă, el de fiu, eu de tată, dar etapele necesare prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
titluri. Dacă așa ar fi, atunci, în contextul acesta, sânt oricum avantajat. Pe afișul din oraș care anunța manifestarea și pe care sânt menționați participanții ― Majestatea Sa Regele..., Majestatea Sa Regina..., Alteța Sa Regală Principesa..., Alteța Sa Principele..., lista se încheie sec ― stingher și pompos în același timp ― cu numele meu gol-goluț. "Felicitări!, îmi suflă seara la ureche Mircea Mihăieș. Cea mai tare operație de publicitate din ultimii ani! Un nume fără titlu alături de regi, regine, principese și principi! Cum de v-a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Maria. Eu Îi vorbesc, ea mă ascultă. Avea vîrsta fetelor mele mai mari cînd i-a fost dăruit fiul ei unic“. Acum, cînd am cunoscut și eu la rîndul meu bucuriile și durerile „unui bărbat“, nu mă simt mai puțin stingher față de Fecioara Maria... Dar tata se simțea bine, În largul lui, cu ea. El o vede „la jumătatea drumului Între Dumnezeu și mine, așa cum mama, În familie, face legătura Între părinte și copii“. Nu știu ce-o fi gîndit mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Să-i dau și ei mistuitorul Foc ;/ Și ferecat de-o nouă-nlănțuire/ S-aștept să se mai năruie un cer,/ Să mă mai latre încă-o omenire.../ Și-așa, din izgonire-n izgonire,/ Să-mi port prin Haos râsul meu stingher. Eroul lui Victor Eftimiu reacționează diferit când este alungat de cei pe care i-a susținut mereu. Confruntat cu josnicia oamenilor, Herakles îi reproșează titanului că a încălcat rânduiala divină pentru astfel de făpturi nedemne : Aceștia îți fură muritorii,/ Grozavii
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ceea ce se apucase să transmită. Ochii îi străluceau, pe chipul ei frumos trecură de vreo două ori fiori abia vizibili de inspirație și încântare. Recită: A trecut cândva prin viață, Trist, sărman, un cavaler, Palid, încruntat la față, Curajos, tăcut, stingher. O vedenie-avusese Imposibil de-nțeles, Care-n inimă-i pusese O pecete de neșters. De atunci, priviri deșarte Spre femei n-a mai întors Și se spune: pân’ la moarte Nici o vorbă n-a mai scos. Drept fular, purta smerită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-ți îngrași verdețuri de nădejde, și lumini de putregai să sprijine timiditatea atâtor zori! Dar pentru a te purifica de moștenirea omenescului tău, învață a obosi, a dizolva, a corupe moartea din tine, de la răspântiile tale. Privește un om stingher care așteaptă ceva și întreabă-te ce. Și vei vedea că nimeni n-așteaptă nimic, nimic ce n-ar fi moartea. Fost-ai cândva destul de-nfrigurat să vezi aceasta, să vezi cum toți se-nșală, cum toți fără să știe întind
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te mai poți gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioților, ca și senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de catastrofa ta proprie, incapabil să acționezi sau să gândești, cuprins într-un întuneric rece și apăsător, stingher ca în halucinații nocturne sau singuratic ca în clipele de regret este a ajunge la limita negativă a vieții, la temperatura absolută, unde ultima iluzie de viață va îngheța. Și în acest sentiment de sfârșeală se va revela sensul adevărat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
exil în orașe sau ținuturi îndepărtate..., spune Livia. Se cutremură, înfiorat. Soția lui nu încearcă nicidecum să ne te zească calea vreunui protejat. Se zbate să înfrângă un competitor. Aproape aceleași vorbe le-a folosit atunci despre Iulia. O lacrimă stingheră își face loc pe la colțul ochiului. Obrăznicătura lui mică și adorată. Copila lui! Geme surd. Ce s-o fi ales de rafinamentul și frumusețea ei prin pustietățile acelea? S-au ofilit, fără îndoială. Dacă n-ar fi fost atât de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Pollio. Omul pe care s-a străduit, în zadar, toată viața să-l întreacă. Până și cu Ajax a dat chix. Deprimat, își lasă bărbia în piept. Așa i-a fost scris. Să trăiască în umbra unui gigant. La crimi stinghere încep să i se prelingă pe obraji, săpând și mai adânc șanțurile crestate în piele. Pollio! Nimeni nu-i va uita vreodată numele, dar de al său își va aduce oare cineva aminte peste veacuri? Va dăinui construcția căreia i-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
actor. — Nu e actor, o contrazice Antonia. Un libert de-al nostru va citi și pentru el, și pentru Livilla. Plancina și soacra ei se privesc interzise. Pupius își ține ochii fixați cu încăpățânare pe vârful sandalelor. Și Calpurnius tace, stingher. Nici unul din ei nu știe ce să spună ca nu cumva să pară șocat sau deplasat. — Scrisul nu vi se pare o ocupație demnă de o femeie din lumea bună? întreabă batjocoritor Agrippina. Se simte răzbunată și surâde mulțumită. — E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s-ar Întîmpla, te iubesc mai mult decît orice. Mă Întorc În camera de zi. Nu m-au observat și așa se și cuvine. Nu am căderea să le Întrerup momentul de intimidate. Mă simt străină În propria mea casa, stingheră, percepînd Înmiit fiecare zgomot, fiecare sunet. Relaxează-te, Ellie, relaxează-te. Respiră adînc și destinde-te. Încerc să trag adînc aer În piept, apoi iau o revistă de pe masă. Case și grădini. O răsfoiesc, oprindu-mă din cînd În cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
culturi răzlețe ale localnicilor, cu greu irigate de o rețea de canale și diguri, singurele forme de vegetație care rezistă pe meleagurile acestea sterpe sunt iarba îngălbenită și tufele ofilite de mărăcini. Într-o asemenea atmosferă de uscăciune se simte stingher, nefiresc, nu-și găsește locul. De dimineață, pe măsură ce soarele îi încălzește cortul, Forrester are visuri agitate, cu soldați mărșăluind în ritm susținut, alert. Sau visuri cu copaci. Regimente de cedrii de Himalaia se întind peste munți și văi ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zâmbetul unui copil fericit ... căci nu pot să râd ... Zâmbetul meu amar împreună cu ecoul se topesc în culorile asfințitului. Norii plutesc pe cer ca parașutele de mătase ale păpădiilor... Zadarnic te tânguiești, îmi șopti un glas al nimănui. Am rămas stingher... E o noapte adâncă ce mi se așterne pe suflet, grea și apăsătoare... Magdalena Bratu, clasa a VIII-a B O zi din viața unei frunze Se născuse dintr-un mugur firav, într-o dimineață caldă, odată cu începutul primăverii. O
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
devin cu adevărat interesante decât atunci când autorul se apropie de teme de predilecție cum ar fi denunțul vehement al contrafacerii literare, în texte precum azi am încurajat prostia sau în a fost o bubă oarecare, laudatio adresat proiectului eșuat, ciornei stinghere, poemului ratat în genere: „noaptea aud uneori tăcerea miilor de/fetuși ascunși în viitorul hârtiei ă... ț ei duc mai departe vina de-a fi gângurit/altfel decât poporul/de-a fi încercat cândva o poveste/ei știu“. Centrul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
se mute la o rudă, în sat, fiindcă în casă s-au instalat birourile comandamentului. Mai înainte ograda a fost despărțită cu un gard de uluci, pe care militarii l-au pus pe foc, încît acuma fântâna cu cumpănă stătea stingheră ca o amenințare... În fund se vedea un rând de acareturi noi. Mai încolo era grădina cu pruni înfloriți, mergând până sub coasta de molifți. În fața șoproanelor, mai mulți soldați spălau două automobile, alături de un întreg parc de motociclete. Prin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru salată, din pricina tensiunii acumulate încep să vorbesc singură, unde sunt roșiile, întreb eu cu voce tare, doar le-am văzut în urmă cu câteva clipe, caut în frigider și le găsesc, așteptându-și rândul, puțin trecute, încercuind un castravete stingher, îmbătrânit, iată că bolul s-a umplut deja, desfac o sticlă cu vin, poate cu ajutorul lui ne vom convinge că răul a trecut de-acum, așez totul pe un platou mare, pe care l-am primit la nuntă, și asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bun simț să tacă, decât să debiteze banalitățile de circumstanță. ― Credeam mereu că putem recupera timpul pierdut... mai târziu. Dar acum e imposibil. Lacrimile apărură, cu întârziere. Așteptaseră cincizeci și șapte de ani. Ripley rămase pe banchetă, suspinând pe înfundate, stingheră într-vin spațiu diferit. Burke o bătu pe umăr sperând că o va încuraja. Era jenat că participa la o asemenea scenă și încerca să nu se trădeze. ― Trebuie să te prezinți la 9 și 30. Nu întârzia. Faci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Anne Jorden, neliniștită, studia nava. ― Nu cred că a fost un accident. Pare să facă parte integrantă din cocă, Russ. Cei care au conceput mașinăria asta nu prea agreau unghiurile drepte. ― Gusturile lor sunt ultima mea grijă. Intrăm. O lacrimă stingheră luneca pe obrazul lui Newt Jorden, care se uita de la o vreme prin parbriz. În cele din urmă, își părăsi postul de observație și se îndreptă spre scaunul conductorului și-l zgâlțâi pe fratele ei care adormise. Trase aer pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]