1,189 matches
-
venea prea ușor să coboare scara. Aveam toată admirația mea pentru că făcuse acest efort; nimeni nu i-ar fi luat-o în nume de rău dacă nu s-ar fi amestecat. Toată lumea îl privea pe unul dintre mașiniști, care era, stingher, sus de tot, pe schelă, asemenea unui păianjen pe pânză, care se cățăra, sprijinindu-se în mâini, către scripetele prin care trecea cablul Tabithei. Toată lumea, cu excepția lui Ben, se uita drept în fața lui și înghițea cu greu. Unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Ei și ce (hohoti în gând, atmosfera era improprie unei astfel de exprimări zgomotoase, iar saxofonul...), doar discutăm prin reducere la absurd, așa că totul este posibil. Un saxofon care cântă singur, frumos, înfiorător de frumos, smooth jazz, lumina unui proiector stingher și o femeie îmbrăcată în rochie verde. Pentru câteva minute, se văzu în postura unui pictor (un inevitabil barbișon, perciuni stufoși, o bască pleoștită într-o parte, poate chiar o mustață á la Dali, face bine la imagine, sunt destui
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să-și smulgă costumele și să se apuce de jucat golf. Din motive greu de Înțeles, nu o fac totuși. În mod halucinant, mi se pare că Îl zăresc Într-un colț pe Însuși Jacques Derrida, la fel de singur și de stingher ca și mine. Pe măsură ce mă apropii de el, nu mai am nici un dubiu că e el : fruntea lată, sprâncenele stufoase, părul alb sculat În creștetul capului, ochișorii mici și vicleni, nasul coroiat, tenul măsliniu care deconspiră locul nașterii sale. — Dumneavoastră
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
să-și smulgă costumele și să se apuce de jucat golf. Din motive greu de înțeles, nu o fac totuși. În mod halucinant, mi se pare că îl zăresc într-un colț pe însuși Jacques Derrida, la fel de singur și de stingher ca și mine. Pe măsură ce mă apropii de el, nu mai am nici un dubiu că e el : fruntea lată, sprâncenele stufoase, părul alb sculat în creștetul capului, ochișorii mici și vicleni, nasul coroiat, tenul măsliniu care deconspiră locul nașterii sale. — Dumneavoastră
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Eugen își freca palmele, semn de stânjeneală ori de nehotărâre, cum destul de rar i se întâmpla. Doamna Luiza îi ocolea privirea și își oprea cu greu Tainicele cărări ale iubirii câte un oftat după fiecare replică exprimată ori ascultată. La fel de stingheri, amândoi și-au ocolit privirile preț de câteva secunde. - Domnule doctor, inima nu-mi dă pace și..., vă rog să-mi spuneți cum este? Unde este băiatul meu? rupse ea tăcerea, fixând covorul pe care nu se vedea nicio scamă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
i se răsturnă numai clopul. Descoperindu-se, de sub calota clopului îi răsări (adulmecînd nemișcat din mijlocul plantației firelor îmbîcsite de păr și semănând cu o creastă pitică) un șoricel împăiat. Rozătorul împăiat din moțul capului era gri-vioriu. Afișa un aer stingher. Șobolanul ciudat îi stătea fixat pe creștet c-o bentiță, ce i se petrecea negriciosului peste fălci și i se înnoda sub bărbie. Spurcatul de negricios urca și-l bodogănea. - Cum să spui, bre, despre niște căni că-s frumoase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
moarte. Ziua tulbure, ca rachiul, pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăț furiș, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieții, urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscați răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea focul într-o sobă de tuci, înnegrită de funingine, și bordeiul lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-ți îngrași verdețuri de nădejde, și lumini de putregai să sprijine timiditatea atâtor zori! Dar pentru a te purifica de moștenirea omenescului tău, învață a obosi, a dizolva, a corupe moartea din tine, de la răspântiile tale. Privește un om stingher care așteaptă ceva și întreabă-te ce. Și vei vedea că nimeni n-așteaptă nimic, nimic ce n-ar fi moartea. Fost-ai cândva destul de-nfrigurat să vezi aceasta, să vezi cum toți se-nșală, cum toți fără să știe întind
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te mai poți gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioților, ca și senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de catastrofa ta proprie, incapabil să acționezi sau să gândești, cuprins într-un întuneric rece și apăsător, stingher ca în halucinații nocturne sau singuratic ca în clipele de regret este a ajunge la limita negativă a vieții, la temperatura absolută, unde ultima iluzie de viață va îngheța. Și în acest sentiment de sfârșeală se va revela sensul adevărat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care șuierau, surd, pe stâlpii de beton, în fine, spre oamenii înșiși, care, pe măsură ce se înmulțeau și mișunau pe trotuare, semănau tot mai mult unii cu alții. Acum, în loc s-o ia printre blocuri, spre mahalale, trebui să țină centrul, stingher, cu gluga trasă pe cap și mâinile adânc înfipte în buzunare. Nu-i cunoștea pe oamenii din centru, ei nici măcar nu se dădeau la o parte, de parcă Petrache n-ar fi existat. Îi ocolea, ca și cum era singurul care putea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erau însă singurii care price pu seră. De unde până atunci mulțimea urca și cobora, dinspre vârful dealului se croise un singur șuvoi care mergea, bulu cindu-se, la vale. Oamenii își uitară rândul la moaște, osemin tele, în racla lor, rămaseră stinghere. Flăcările lumânărilor adunate mănunchi se tulburară. În vâltoarea pulpanelor răsu cite, a pașilor împleticiți, a coatelor îndesându-se, multe luminițe se stinseră, dar se aprinseră altele în ochii care luceau măsurând cu lăcomie distanța până la cazanele aburinde. Mulțimile coborau dinspre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își primi bastonul, se propti în el și, călăuzit de femeie, apucă de umeri flăcăul, săltându-l pe cărucior. Ologu privi spre poalele dealului, acolo unde oamenii primarului încărcau ceaunele în camionul Jandarmeriei și se pregăteau de plecare. Mulțimea rămase stingheră, unii boscorodiră pe seama primarului, care putea să le împartă mai mult într-o zi sfântă ca asta. În urma lor se vedeau farfuriile, risipite pe jos, ca un stol de păsări albe. Pelerinii uitaseră să se întoarcă la sfântul care îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
după ureche. Se apăsă cu degetul pe creștet, acolo unde se lovise de bec. — Lumina, spuse. Arde. Mai bună lumânarea. Sau deloc. Dădu ocol becului și ieși hohotind. Maca se trase mai aproape de farfuria cu cârnați. Jenică se simți iarăși stingher. — Moartea nu e așa de rea, spuse. Mai rău e când încep să moară amintirile celorlalți despre tine. Atunci e ca și cum nici nu te-ai fi născut. De-aia mă gândesc că trebuie să mori în așa fel încât ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să fie convingător în solicitații merge în două picioare G. Călinescu și te trage de braț cu laba, omenește. Ștolț are comun cu mine dezinteresul pentru natură. Nu se simte bine decât în cadru artificial. Fără canapea, fără fotolii e stingher. Admite cel mult umbra picioarelor scaunului sau a dedesubtului mesei și a patului. Copacii, vegetația nu sunt în gustul său. Pisica îl scârbește fiindcă se urcă în pom. Straturile de flori produc lui Ștolț sentimentul de rău fizic pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
avea vreo douăzeci și șase de ani, și în ce privește vârsta soțului, Conțescu nu era dificil, aprobând cifrele respectabile. De înclinare nu aducea deloc vorba, Conțescu fiind scutit de orice romantism. Se gândea că o fată singură la acea vârstă era stingheră și ar fi venit clipa când el nu i-ar mai fi putut da vreo asistență. Și în afară de asta, Conțescu, dacă tolera până la un punct celibatul bărbatului, nu putea suporta ideea femeii nemăritate. Pe Erminia o persecuta mereu cu întrebarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îmi spune, pe linia plasticii, profeticul. Aș dori ca ancora pe care artistul o are în viitor să fie aruncată de plasticieni, și nu de naturile muzicale. Știți că obsesia mea este de a reabilita individualul, dar nu ca individual stingher, ci ca individual investit de puterea generalului. Părăsesc deci cerurile (generalul), pentru a le vedea oglindite în apele noastre. Dacă ajung să triumfe, naturile muzicale vor reabilita pe cale artistică generalul, angelicul, și nu individualul de tip omenesc. Plastica în schimb
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lucru, trebuie să știi să-ți cauți și să îți alegi elevii, așa cum și-i căuta și alegea Socrate printre tinerii cu spirit frumos ai cetății. Socratismul trebuia deci reinventat și făcut să trăiască încă o dată, poate mai pur, mai stingher și mai vinovat, într-o altă cetate a lumii. Noica i-a detectat deci pe tineri în agora, din zvon public, și a instituit cu ei o relație în care esențial era contactul diferențiat cu spiritul fiecărui elev. Se refăcea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
forma unei epure. Cu deplină îndreptățire aș putea de aceea să mă întreb dacă fiul meu a avut sau nu un tată. În sensul obișnuit, nu a avut. Ne-am întîlnit la un moment dat al vieților noastre, nespus de stingheri unul în fața celuilalt, având datoria, oarecum împreună, să înfiripăm o relație care, dincolo de solemnitatea ei declarată, nu se sprijinea decât pe propriul ei vid. Trăgeam după noi simpla noastră etichetă, el de fiu, eu de tată, dar etapele necesare prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
titluri. Dacă așa ar fi, atunci, în contextul acesta, sânt oricum avantajat. Pe afișul din oraș care anunța manifestarea și pe care sânt menționați participanții ― Majestatea Sa Regele..., Majestatea Sa Regina..., Alteța Sa Regală Principesa..., Alteța Sa Principele..., lista se încheie sec ― stingher și pompos în același timp ― cu numele meu gol-goluț. "Felicitări!, îmi suflă seara la ureche Mircea Mihăieș. Cea mai tare operație de publicitate din ultimii ani! Un nume fără titlu alături de regi, regine, principese și principi! Cum de v-a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu poate dura, de aceea cavalerul se simte neconsolat în ciuda intenției binevoitoare a naratorului de a-l sprijini în durerea resimțită acut, și plânge pierderea femeii iubite pe un ton elegiac („Eu cel prin moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea-s eu.” 642), prilej pentru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu poate dura, de aceea cavalerul se simte neconsolat în ciuda intenției binevoitoare a naratorului de a-l sprijini în durerea resimțită acut, și plânge pierderea femeii iubite pe un ton elegiac („Eu cel prin moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea-s eu.” 642), prilej pentru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nu s-a lăsat nici el mai prejos: la rândul lui și-a pregătit un om de încredere, pe care l-a folosit în calitate de curier, pentru transmiterea informațiilor și primirea instrucțiunilor. Câtva timp „Atanase Chirilov” a lucrat fără a fi stingheri,t primind tot felul de misiuni în zona Dobrogei Vechi și mai ales în Cadrilater. În vara anului 1939, Serviciul Secret, care între timp implantase câțiva agenți în rețea, văzând amploarea spionajului bulgar, care nu mai putea fi tolerat, a
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
de mirare, a trecut urgent la bănuieli. Așa e românul nostru, bănuitor din fire, deși de multe ori nu pricepe pe de-a-ntregul care este obiectul îndoielilor, produse parcă anume spre stresul sărmanului lor neuron rămas nu se știe cum, stingher. Gândesc ei: „cum adică fost, ce vrea să zică dromaderul ăsta de Mititelu cu asta?" „și dacă a fost și s-a lăsat după 44 de ani bătuți pe muchie, timp în care a scos fum mai ceva decât ditamai
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
fiindcă întotdeauna adevărul te eliberează. Asemănări... In baie, într-un loc ferit de sub calorifer, a apărut pânza unui păianjen. Și în mijlocul pânzei trona însuși proprietarul, un păianjen mic și famelic având doar niște picioare exagerat de lungi. Părea atât de stingher și neajutorat, încât am uitat de lecțiile date de nevastă-mea, în privința unor asemenea apariții de chiriași nepoftiți și l-am lăsat în pace, ba în plus nici nu am amintit nevesti-mi de intrus. Voiam să văd cât va rezista
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]