1,071 matches
-
L-ai recunoscut? Și cine e? — Nu sunt sigură. De fapt, nu l-am recunoscut, dar... am mai văzut fața asta. Știu. Michael, nu cred că te urmărește pe tine. Cred că pe mine mă urmărește. M-am desprins din strânsoarea mâinii ei și am spus: — Ne putem lămuri imediat. Am deschis ușa și m-am strecurat afară; Fiona m-a urmat până la trepte. Se făcuse răcoare și era liniște. Fuioare subțiri de ceață atârnau în aer și se încolăceau straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Shirley. E o fată drăguță. Foarte populară pe aici. Și e și tinerică. Deci ești în mare pericol dacă mai ești prins făcând asta. — Sper din toată inima să te revedem în curând la televizor, spuse Thomas disperat, clipind din cauza strânsorii exercitate asupra brațului său. Poate într-o nouă serie din Jumătate de oră cu Hancock? Ajunseseră la o ușă spre lumea exterioară. Sid o împinse și-i dădu drumul lui Thomas, care scoase un oftat de ușurare și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de ani: dar toate instinctele îmi spun că misterul se va dezvălui în curând, foarte curând. Regret doar că forțele legii au intervenit să mă oprească să joc un rol activ. Îmi luă mâna și mi-o ținu într-o strânsoare fragilă, dar hotărâtă. În următoarele două luni, Michael, tu ești urechile și ochii mei. Nu uita. Acum mă bazez pe tine. Zâmbi curajos și eu m-am străduit să-i întorc zâmbetul. 3 Zorii zilei de Crăciun au fost înnorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu este fluture, este mai mult decât un fluture...” „- Atunci mie de ce îmi spui fluturaș?” „- Fiindcă iubești fluturii și dorești să zbori ca ei.” „- Bunicule, vrei să-ți arăt cum zbor eu?” „- Da!” Clara și-a desprins brusc mânuța din strânsoare și a țîșnit înainte săltând de pe un picior pe altul. Vântul îi răvășea părul blond ca și cum ar fi luat-o pe sus, după cum păreau să spună țipetele-i ascuțite și exclamațiile: „Uite, bunicule! Uite, bunicule!” * * * Drumul pe care continuă să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
petrecea În tren. Și mie-mi plăceau caii la nbunie. Era o minune să-i vezi când ieșeau și mergeau spre linia de pornire. Erau Încordați și Își jucau picioarele, iar jocheii Îi țineau strâns de căpăstru și uneori slăbeau strânsoarea lăsându-i să fugă puțin. Cel mai mult Îmi plăcea când ajungeau la start. Mai ales la San Siro, unde era terenul mare și verde, cu munții profilați departe-n zare, cu macaronarul gras care dădea startul cu un bici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aștepta însă. El a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac nici jumătate din cale” - l-a fulgerat gândul. După o bucată de drum, s-a oprit din nou și a slăbit strânsoarea fularului. Îi amorțise piciorul. „Ce bine mi-ar prinde o cârjă din cele de la spital! - a gândit resemnat. Între timp, soarele s-a ascuns după o perdea groasă de nori. „Acum să tragă o ploaie și am dat de belea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
chipul. Când întâlni privirea lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un om care se teme, zise încruntat. — Eu sunt medic, ți-am mai spus... Sunt un om care vindecă... Un om care vindecă bolile și rănile. Valerius se eliberă din strânsoare și îi arătă traista pe care o purta la gât. O deschise și îi arătă lui Tarosh conținutul. Aici am tot ce-mi trebuie ca să vindec. Închise traista. Eu nu port arme. Nu știu să lupt. — Tu nu ești roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase nici cu vreun bărbat. Se întoarse lângă foc. Ești nebună! îi spuse. Fata rămase indiferentă. — N-o să-l iau cu mine, încearcă să înțelegi. Nu sunt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și ne vor prinde. Știu să-i recunosc pe quazi, dar vorbesc foarte prost limba lor. Nu va fi așa cum a fost cu celții... Nu voi reuși să mă fac înțeles. Hai să plecăm! Valerius nu se putu ridica din cauza strânsorii gladiatorului, care-l obligă să se ascundă în spatele bolovanului. — Aici suntem în siguranță. Nu vezi că barbarii supraveghează tabăra? Poate că pregătesc o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
accese de tuse. S-a întors după ce a ucis-o. El a înjunghiat-o. Listarius îl strânse pe Vitellius de braț. — A înjunghiat-o? Omul acela a înjunghiat-o pe preoteasă? Îl obligă să se oprească. Vitellius se eliberă din strânsoarea mâinii lui, ce părea o gheară, și-l împinse: Nu v-am spus că am găsit-o moartă? Listarius îi întoarse spatele, trecu pârâul, se opri și privi la Velunda, apoi la Valerius, pe care soldații încercau să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apucă pe un soldat de braț și-l întrebă neliniștit, artând spre signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că ieri, legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în spate pe celtul din fața sa. Tabăra se afla în apropierea zidurilor orașului, printre copaci. Erau puține corturi, dispuse perfect simetric. În aerul după-amiezii de primăvară se răspândeau fumul și mireasma cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia să fie absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de sentimentul neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Simți cum gâtul îi ia foc; prin fața ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
măriți de groază, gâfâind înspăimântat. — Așa se face! strigă. Toți instructorii și gladiatorii se opriseră și se uitau la ei. Apoi se apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unui evantai și transformându-se într-un zid vertical ce-i bloca toată partea stângă. Apoi, călăuzită parcă de o entitate nevăzută, plasa se întinse orizontal și-l lovi, îl învălui. Scutul și coiful îi erau blocate. Când rețiarul slăbi strânsoarea, Valerius își simți capul clătinându-se în dreapta și în stânga, cu neputință de controlat. Greutatea plasei îl dezechilibra, amețindu-l. Se întorcea disperat spre adversar, pe care nu-l mai vedea, fiindcă funiile de cânepă acopereau găurile coifului. Încercă de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldați a căror violență era bine cunoscută. — Ucide-l! Valerius coborî sica. Flamma întinse mâna și apucă încheietura lui Valerius, lipindu-și vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cumpăr, încuviință Vitellius. Îl cumpăr. Îl duc la Roma, la Ludus. Nu mă atinge! — Ai grijă, Vitellius! Să nu-l pui pe Skorpius să lupte cu Orpheus. Ausper îl apucă strâns de braț. Vitellius nu reuși să se elibereze din strânsoare. — Dar de ce? întrebă împăratul. De ce să nu-l pun să lupte... — Să nu faci asta, dacă vrei să ai o viață și o domnie lungă, îl întrerupse Ausper, dând drumul brațului lui Vitellius și ridicându-se. Nu-l pune să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise Antonius încruntat. E limpede că Vitellius vrea să se răzbune pentru că Valerius l-a atacat în Gallia. L-a trimis în arenă ca să moară, nu ca să învingă. Nu l-ar putea învinge pe Skorpius... Calvia își eliberă mâna din strânsoarea lui Antonius și se ridică. — Când pleci? — Peste cincisprezece zile, cel târziu. Calvia arătă spre sacul cu bani. — O să le rog pe gărzile mele să te însoțească în tabără. Se apropie de Antonius și îl privi lung. — Nu vreau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas răgușit, când Valerius îl eliberă din strânsoare. Imediat, pumnul lui Valerius îl făcu să se dea câțiva pași înapoi și să se lovească de Flamma, care se ridicase între timp. Unii gladiatori erau indignați de cuvintele lui Skorpius, alții îi dădeau dreptate. Se adunară în jurul celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tufișuri... Cohortele pretoriene alături, iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii închiși, horcăind, strigă niște ordine, încercând să-și încurajeze soldații înainte de lupta cu vitellienii... Opt legiuni împotriva celor cinci ale lor... Revăzu mașinile de război pe care vitellienii le aduseseră la marginea drumului, bolovanii zburând prin aer, negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o putere îndelungate. — Împăratul tău uită că am ajuns la porțile Romei. Allius surâse tăios. — Prin urmare, ești sigur că Orpheus nu va învinge? — Fratele meu... zise Antonius strângându-i brațul. Fratele meu... Se întrerupse și-i dădu drumul din strânsoare. Allius Cerpicus se îndepărtă câțiva pași. Nu uita de profeție, Antonius. Orpheus va muri... Tu nu poți decât să pierzi. Antonius își mușcă buzele, străduindu-se să se înfrâneze și să nu-l ia la pumni pe Cerpicus. — Moartea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
însoți până la fratele tău. Vei ajunge cu el la Roma... apoi îți voi spune unde-l găsești pe Vitellius. Vino! — Băiatul îți propune să fugi. Marcus privi în jur. Nu era nici un paznic. Dispăruseră cu toții. Valerius își eliberase mâna din strânsoarea băiatului. — Eu nu fug, spuse, punându-i mâna pe umăr lui Listarius. Nu fug. Băiatul rămase o clipă nehotărât, apoi îi întoarse spatele și se îndepărtă în fugă. Valerius își luă coiful și se îndreptă spre ușa ce dădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fesa stângă a lui Skorpius. Marcus înțelese că mișcările lipsite de vlagă ale lui Valerius fuseseră o tactică menită să-l inducă în eroare pe Skorpius, pentru a-l face să se simtă sigur de victorie și să slăbească astfel strânsoarea. Valerius îl atacase cu rapiditatea și cruzimea unui demon. Strigătul de durere al lui Skorpius sfâșie liniștea. Mulțimea privea mută de uimire. Pe când rețiarul se prăbușea cu fața în sus, cu gura larg deschisă din pricina durerii, Valerius ieși de sub el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]