6,757 matches
-
vanitate odioasă, un viciu în plus; voiau stima, deși meritau oprobriul. Pentru principii vicioși, lingușirea este o otravă mortală, care înmulțește semințele corupției lor; la principii merituoși, lingușirea este ca o rugină care se așterne pe gloria lor, luîndu-i din strălucire. Un om inteligent se revoltă în fața lingușirii grosolane, îl respinge pe adulatorul neîndemînatic. Există un alt fel de lingușire, care este sofista defectelor, retorica ei diminuîndu-le; este cea care furnizează argumente pasiunilor, care dă austerității caracterul dreptății, care face o
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fost cea care s-a dus să asfințească undeva, nimeni nu știe unde. Copilăria, cu accidentele ei paradiziace, a mai rezistat o vreme, s-a zvîrcolit, a refuzat să cedeze odată cu lumina. Dar nu există paradis În absența luminii, drept care strălucirile și curcubeiele mele de după unsprezece ani au lunecat pe alte ceruri, mai joase. Pe retina interioară s-au deplasat ele, menținîndu-se acolo pînă În ziua de azi. Căci omul poate să-și piardă vederea, dar nu și memoria vizibilului, funcția
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și cu cele mai colorate poze pe care le putea vedea cineva pe hîrtie. Nici hîrtie nu știu dacă era, ci un fel de piele netedă, lunecoasă. Nu foșnea cînd o mîngîiai cu mîna. La drept vorbind, cartea avea o strălucire a ei și ți abătea privirea Într-acolo oriunde te-ai fi aflat În Încăpere. Mă mir cum de nu o văzuse taică-meu. O răsfoiam ori de cîte ori bătrînul Weisz mă lăsa s-o fac. Țin minte cîteva
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Întreține gherila fără șir a concretului, pe Trakl pentru priveliștile parcă preistorice, pe Apollinaire pentru epica și cromatica lui cu brîndușele de culoarea cearcănelor, pe Rilke pentru capacitatea de a deflagra instantanee memorabile, pe Dylan Thomas pentru efectul exaltant al strălucirilor lui. Pe urmele lor și ale altora, Între care numeroși contemporani, am căutat și eu să fixez realul prin invenții figurative, să-l aduc aproape. A trebuit să nu pierd contactul cu lumea vizibilului, cu formele desenabile și volumele ce-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
slăbiciunile acestei firi, lăsându-se învinși de patimile trupești. S-au amestecat cu femeile, s-au spurcat și și-au pierdut toată puterea îngerească. Atunci când „fiicele oamenilor” au cerut să fie răsplătite, ei au deschis măruntaiele pământului, le-au arătat strălucirea metalelor din mine, aurul, arama, argintul, fierul și alte materii asemănătoare și toate pietrele cele mai prețioase. și pe lângă aceste pietre fermecate, ei le-au transmis și cunoștințele potrivite pentru fiecare lucru, i-au inițiat pe oameni în magie și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
plini de necazuri... Poate că de asta se spune că poartă chipul Lui Dumnezeu... Nu pe față, ci în inimă." " Cred și eu că nu pe față! răspunse de sus un diamant. Dumnezeu are, cu siguranță, chipul nostru, plin de strălucire..." "Ba nu, are chip de om!" Cine vorbise? Aaaaaaa! piatra cea nouă! Fusese adusă de două zile de un călător și, după cum se uitase la ea stăpânul, celelalte înțeleseseră că era ceva neobișnuit cu ea. Ar fi întrebat-o ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poți, dăruiește-mi prezentul, în fiecare clipă". A tăcut, s-a uitat la mine și, pe măsură ce mă privea, lumina din ochi părea că trece prin corpul său străveziu, făcându-l să strălucească mai tare și mai tare... și, pe măsură ce îmbrăca strălucirea soarelui, copilul creștea, înălțându-se. S-a ridicat în picioare, și-a întins mâinile ca după un somn lung, mâinile i-au devenit aripi și, înainte de a se topi în cerul înalt și senin (de pe care dispăruse orice nor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
e întunecat și mereu e întuneric și frig în jur când El l-a chemat pe Lazăr și frate-miu a ieșit așa, înfășurat în lințoliu, din mormânt... atunci da, atunci am văzut Soarele. Cred că numai eu am văzut strălucirea... soră-mea spune că n-a fost nici o lumină, că nimeni n-a văzut-o, dar eu știu ce am văzut, cum soarele asfințitului făcea pod între El și frate-miu, am văzut lumina lunecând între noi toți și cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Lui, adică iubire din iubire... Într-un târziu, a adăugat : Și să știi, iubirea nu scade când o dăruiești. Cu cât o dăruiești mai mult, cu atât mai mult crește... ca o flacără care nu-și pierde nici căldura, nici strălucirea. Știi tu, îți spun acuma, dar o să înțelegi tu mai târziu: părinții spuneau copiilor în țara aceea unde se născuse Fratele nostru că iubirea e tare ca moartea. Dar eu cred că iubirea e mai tare ca moartea. Fiindcă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
stăpânul tuturor oamenilor... rămâi... (vocea se stinge, lumina scade, trunchiurile devin cenușii și fără flori, castelul o ruină, cenușie și ea) Vocea blândă, cu reverb: Mergi... mergi... (drumul se luminează din nou : de data asta se vede o poartă cu strălucire de sidef; drumul duce prin ea și se pierde în albastrul cerului. Lateral, lângă poartă, o femeie îmbrăcată ca Maica Domnului; nu spune nimic, deschide brațele. Copilul aleargă spre ea, se aruncă în brațele ei) Copilul: Vreau să fie sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
omul nu mai este pedepsit. Toată pedeapsa pentru păcatele noastre a luat-o El, în trupul Lui. Nouă ne-a rămas doar viața, viața veșnică, în bucurie. Și bucuria are chipul fiecăruia dintre noi : chip frumos, trup glorios, plin de strălucire, dar nu ca duh sau ca nălucă, ci noi, așa cum suntem, noi înșine... Mama : Bine, dar pentru așa un sacrificiu ce ni se cere ? Nimic nu ni se da gratis, zeii întotdeauna cer ceva de la om și cu cât darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a sufletului uman vei afla mâine seară și În zilele următoare... ― Abia aștept revederea eroilor, domnule profesor. ― Și, pentru ca mâine să ne putem pregăti cum se cuvine pentru eveniment, contravizita o vom face mai devreme... Un apus de soare cu strălucire de jar poleia ferestrele Iașilor, dându-ți senzația că te afli la gura sobei, privind cărbunii Încinși În serile de povești din iernile copilăriei... Tata Toader, cu mama Maranda, erau de multă vreme gata pentru Întâlnirea din acea seară. Și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
targa oboseau, treceau În spatele șirului, urmând „la ham” alți doi cercetași... Toader gemea continuu de durere. Nu-l puteam ajuta cu nimic, decât cu o gură de rom și grabă În deplasare... Când am ajuns la ieșirea din crăpătura gârlei, strălucirea soarelui pe albul zăpezii ne-a orbit... Am Închis ochii, lăcrimând pentru un timp. ― Bietul tata Toader - l-a căinat Maria. ― Așa i, da’ el nu se dădea cu una cu două. „Păpădie și Undiță, mergeți cel puțin cinci sute
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se măsoară cu jumătățile de milenii. Natașa Semenova, dar la noi în Saiuz există asemenea minunății? Există, rebiata, dar în zona noastră le-au transformat în magazii ori săli de sport și ele s-au degradat și și-au pierdut strălucirea și valoarea inițială... Niște imbecili, vajataia!... În schimb, ceva mai departe, la Kiev și la Moscova, asemenea valori se păstrează intacte, neatinse și se pot vizita și în zilele noastre. Tavarisci vajataia, mie mi-a reținut atenția curățenia de pe traseu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
dată ei lăsau umbre sălbatice, înghețate sau de foc. Mie mi-au plăcut cele de pelin, căci acesta e gustul umbrelor ale căror inși și lucruri au părăsit demult acest pământ. Iar lunile de iarnă sunt atât de lipsite de strălucire, fade, dar în același timp atât de luminoase. E grunțuloasă și senină. Primele umbre ale primei luni sunt reci și ultimele calde. Umbrele celei de-a doua sunt întâi aspre, și se termină dulci, ca nucile de cocos. Luna cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
uitam la ele, le cercetam și mi le imaginam . Puterea ce stelele ne dădură fu mare, căci nemărginita imaginație, ingenioasele vise, sufletul ni-l încălzeau. Ce fu ceea ce noi văzurăm colo sus? Nimic nu văzurăm, căci fiind chiar lângă ele, strălucirea lor le pitea după un val de mister. Încât venirăm înapoi, home. Iar stelele, noaptea, în lumini strălucesc iar micuța lor ființă știe că e în firea lucrului să stea sus, pe înserat, să înfrumusețeze Luna. Ele îi țin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
curat și în atmosferă plutește iubirea. Cu stimă și respect, Augustin Soul. Atlantida Era soare afară. Stătea întins pe plută, cu hainele îmbâcsite de sare, navigând în derivă pe apa liniștită. Avea părul blond, mătăsos, firav, care își păstrase încă strălucirea. Din cămașa sa albă rămăseseră doar bucăți zdrențuite. Din pantalonii de piersică mov, la fel. Dormea. Gemea. Se trezea. Țărmul era aproape, voise să plece de la el? Sau spre el? Păduri tropicale, ordonate. Un paradis natural ordonat după estetici umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
priveam din nou. Te iubesc, îmi spuse. Iar relația noastră știam că va fi la fel de plăcută veșnic precum începuse. Camera era bătută toată în pietre, iar peste pietre încă un rând de pietre și tot așa până la cifra simbolică 13. Strălucirea era de nedescris, puțin ștearsă, mată. Strălucire mată. Numai când te apropiai de fiecare piatră te cufundai în sclipirile sale lucitoare. Camera sferică, astfel încrustată, te putea face să o iei razna. · Razna simțeam eu c-o iau. Iubitul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Iar relația noastră știam că va fi la fel de plăcută veșnic precum începuse. Camera era bătută toată în pietre, iar peste pietre încă un rând de pietre și tot așa până la cifra simbolică 13. Strălucirea era de nedescris, puțin ștearsă, mată. Strălucire mată. Numai când te apropiai de fiecare piatră te cufundai în sclipirile sale lucitoare. Camera sferică, astfel încrustată, te putea face să o iei razna. · Razna simțeam eu c-o iau. Iubitul meu m-a înșelat și nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
dormea cu păru-i răvășit pe pernă, într-o cămașă de noapte dintr-un material fin, de culoare roz, cumpărată desigur din magazinelor lor de aici, fiindcă se vedea că avea o lucrătură deosebită, 203 decoltată atât cât să permită strălucirea lănțișorului pe care uitase sau nu voise să-l dea jos înainte de culcare. Brațele-i dezgolite deasupra plapomei parcă l îmbia să se ducă lângă ea. Somnul dă oamenilor o undă de mister, de aceea când te trezești ai o
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
spre nemaivăzutul care o pândea din oglindă, ieși spre ea însăși. Înainte ca imposibila întâlnire să aibă loc, intrarea în peșteră fu ferecată cu frânghia vrăjită din paie de orez. Amaterasu, ținută strâns de opt milioane de zei orbiți de strălucirea celei regăsite, fu silită să-și reia locul în lumea de deasupra. Strigătul cocoșilor pecetlui zorile. Atunci când, peste multă vreme, Amaterasu își trimise nepotul, pe Ninigi, Celestul Orezului, să aducă pacea în Japonia negrelor începuturi, ea îi înmână cele trei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Astfel, cu peste un secol mai devreme, în 1660, John Dryden publica unul dintre cele mai teziste și mai plicticoase poeme din istoria literaturii universale, Astraea redux (titlul face aluzie la steaua care își înnoiește, o dată cu întoarcerea suveranului din exil, strălucirea pe care o cunoscuse la nașterea acestuia). Pe scurt, este vorba despre un encomion deșănțat al monarhiei lui Carol al II-lea într-o epocă a Restaurației în care dominau setea de justiție și, mai ales, certitudinea în ivirea unei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
care escortează, ca un cuplu de paji fideli, trupul pântecos și aburind al unei dihănii oceanice necunoscute. Tot acest ceremonial gastronomic poate fi experimentat în aproape orice loc de pe coasta de est a Japoniei, însă niciunde el nu are, parcă, strălucirea calmă degajată de "Perla cea Verde", cum a numit Oshima un poet aproape uitat din secolul trecut. Ca zeilor vechi, viguros ne bat și nouă, călătorilor, inimi în piepturi. Dar, spre deosebire de Scardanelli, poetul acela atins de aripa demenței și îndrăgostit
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
clarobscurul fundalului. Bătrânul refuză cu obstinație chiar și plimbările în parc, pentru ca mintea, suspendată între două intervale ludice, să nu se poată atașa de nici o altă formă exterioară, să nu poată fi coruptă de nici o tentație mundană. Intelectul purificat, în strălucirea căruia crezuseră toți marii discipoli ai Incomparabilului, de la Mahakashyapa și Ananda la Bodhidharma și Huineng, reifică, în chip aproape magic, metafora complexă a gesturilor esențiale, care nu pot fi executate decât sub pretextul inocent al ludicului. Prin urmare, jocul devine
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]