KorAP: Find »[drukola/base=suicidar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...58 >

1,440 matches

Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254

bătând un frate), este constatată cu o mai mare frecvență in populațiile de adolescenți cu tentativă de suicid sau sinucigași (Beautrais și colab., 1996; Renaud și colab., 1999). Calitatea relațiilor familiale apare astfel ca un factor important în evaluarea riscului suicidar, factor de protecție (rezistență) atunci când aceste relații sunt percepute ca fiind satisfăcătoare sau, din contra, de vulnerabilitate atunci când acestea sunt percepute ca negative. Ținând cont de acest factor, putem identifica două grupuri de adolescenți în cadrul populației generale (Choquet și Ledoux

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
unei tulburări depresive, și se poate complica prin consumul de substanțe cu scop anxiolitic, cele două diagnostice putând constitui singure un factor de risc pentru tentativa de suicid. De altfel, pentru Beautrais (1996), rolul tulburărilor anxioase ca factor de risc suicidar dispare atunci când se ține cont de aceste intercorelații. TULBURĂRI DE CONDUITĂ În studiul lui Shaffer deja citat (1996), 50% dintre sinucigași prezentau un comportament perturbator (după criteriile DSM-IV) și, mai precis, 46% prezentau tulburări de conduită. Procente similare au fost

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
la cei care au un alt diagnostic psihiatric non-timic (în studiul lor se referă la: tulburare emoțională, tulburare de personalitate, tulburare de adaptare sau una psihotică). De asemenea, pentru Gould și colab. (1998), tulburările de conduită cresc riscul apariției ideilor suicidare (și asta doar la băieți), dar nu pe acela al tentativei de suicid. Din punctul nostru de vedere, tulburările de conduită și mai târziu personalitatea antisocială constituie mai degrabă un factor de protecție împotriva afectelor depresive și a riscului suicidar

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
suicidare (și asta doar la băieți), dar nu pe acela al tentativei de suicid. Din punctul nostru de vedere, tulburările de conduită și mai târziu personalitatea antisocială constituie mai degrabă un factor de protecție împotriva afectelor depresive și a riscului suicidar. Întâlnim însă, adesea, expuneri la riscuri care sunt asociate unui dispreț imprudent pentru propria sănătate și care pot pune în pericol viața subiectului. Nu este vorba însă atunci de un comportament suicidar propriu-zis, nefiind prezentă dorința conștientă de a muri

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
de protecție împotriva afectelor depresive și a riscului suicidar. Întâlnim însă, adesea, expuneri la riscuri care sunt asociate unui dispreț imprudent pentru propria sănătate și care pot pune în pericol viața subiectului. Nu este vorba însă atunci de un comportament suicidar propriu-zis, nefiind prezentă dorința conștientă de a muri (cf. paragrafului privind echivalențele suicidare). TULBURĂRI DE PERSONALITATE Diagnosticul de tulburare de personalitate nu este stabilit decât cu prudență în adolescență, dar putem regăsi trăsături patologice de personalitate la unii adolescenți cu

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
la riscuri care sunt asociate unui dispreț imprudent pentru propria sănătate și care pot pune în pericol viața subiectului. Nu este vorba însă atunci de un comportament suicidar propriu-zis, nefiind prezentă dorința conștientă de a muri (cf. paragrafului privind echivalențele suicidare). TULBURĂRI DE PERSONALITATE Diagnosticul de tulburare de personalitate nu este stabilit decât cu prudență în adolescență, dar putem regăsi trăsături patologice de personalitate la unii adolescenți cu tentativă de suicid, în particular în cazul tentativelor de suicid repetate. Este vorba

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
caracterizează intrarea în viața sexuală adultă. Atracțiile homosexuale tranzitorii pot fi o sursă de angoasă și de rușine pentru tânărul adolescent, și pot contribui, din această cauză, la apariția unei stări depresive cu sentiment de auto-devalorizare și trecere la actul suicidar. Dar cei mai mulți autori au fost interesați mai ales de homosexualitatea „instalată”, punându-și problema relației acesteia cu patologia mentală în general și cu tentativa de suicid în particular. Un studiu longitudinal neo-zeelandez asupra a 10 000 subiecți observați de la vârsta

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
1999) s-a preocupat de cei 2,8% dintre subiecții care s-au declarat homo sau bisexuali. Aceștia prezentau un risc în mod clar mai ridicat decât populația generală de a dezvolta un episod depresiv major, de a avea idei suicidare sau de a avea o tentativă de suicid. Există cel puțin două moduri de a interpreta acest rezultat. Putem considera că homosexualitatea favorizează tentativa de suicid expunând subiectul unor atitudini homofobe ale anturajului și expunându-l unor evenimente de viață

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
homosexual. Herrel și colab. (1999) au studiat și rolul orientării sexuale la perechile de gemeni, dintre care unul este homosexual și celălalt heterosexual. Ei constată că subiecții homosexuali se gândesc mai mult la moarte (47,6%), au mai multe idei suicidare (55,3%) și au mai multe tentative de suicid (14,7%) decât frații lor gemeni heterosexuali (respectiv 30,1%, 25,2% și 3,9%). Acest rezultat persistă chiar dacă sunt controlate depresia și consumul de substanțe care ar putea constitui factori

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
psihoterapie, mai întâi regulată, va deveni repede intermitentă, Alain întrerupând tratamentul după aproximativ șase luni, imediat ce a întâlnit un prieten (tot prin intermediul micilor anunțuri), care simte că-l ascultă și-l înțelege... 10. EVALUARE: RISC DE RECIDIVĂ ȘI EVOLUȚIE RECIDIVA SUICIDARĂ Toate studiile sunt de acord să recunoască frecvența recidivelor. Dar procentul exact al recidivelor pornind de la o populație care a avut o primă tentativă variază în mod evident în funcție de durata observării după prima tentativă: între 18 și 20% în primul

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
de recidivă (Bille-Brahe și Schmidtke, 1995; Moutia și colab., 1995; Reifman și Windle, 1995; McKeown și colab., 1998), sau nu consemnează decât elemente puțin convingătoare (Lewinsohn și colab., 1994: o depresie majoră ar fi moderat predictivă; Wichstrom, 2000: persistența ideilor suicidare după prima tentativă). Alte studii izolează unii factori care par mai specifici pentru recidivă dintre care cităm: - existența unui diagnostic psihiatric de psihoză sau de personalitate patologică la adolescent, stadiu limită în special (Davidson și Choquet, 1988: Jeammet și Birot

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
patologică la adolescent, stadiu limită în special (Davidson și Choquet, 1988: Jeammet și Birot, 1994); - antecedente familiale patologice, alcoolism în special (Pfeffer și colab., 1994); - antecedente de abuzuri sexuale la care doar frecvența pare a fi corelată cu repetarea actului suicidar (Wahl și colab., 1998); - o patologie relațională familială. Adolescentul o exprimă fie prin faptul că părinții n-au sentimente de afecțiune pentru el, fie prin faptul că, după părerea lui, ei fac dovada unei autorități excesive sau insuficiente; - tendințe depresive

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
acordă consultația sau terapeutul și adolescentul să poată discuta în mod deschis despre riscul repetării trecerii la act, iar consecințele unei astfel de eventualități să fie foarte clar examinate în cadrul convorbirilor. Putem reține ca factori de risc pentru o stare suicidară și, în consecință, pentru recidivă: - existența unei afecțiuni depresive. Aceasta se opune depresivității adolescentului deoarece travaliul de doliu este blocat în această situație: există „un sentiment de abandon catastrofic”. În plan simptomatic notăm în mod frecvent o prăbușire recentă a

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
astfel multiplicat de douăzeci de ori în raport cu subiecții de aceeași vârstă. Printre factorii predictivi ai unei evoluții letale sunt reperați, în afara sexului masculin, existența unei stări psihotice (diagnosticate la 6% dintre subiecți în momentul tentativei de suicid) și gravitatea intenționalității suicidare. Aceste cercetări indică foarte bine gravitatea potențială a unor tentative de suicid în adolescență și importanța evaluării cât și a supravegherii. Studiul lui Jeammet și Birot (1994) confirmă aceste date deoarece acesta regăsește aproximativ o treime dintre pacienți cu o

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
în consecință un comportament vizibil, care se manifestă sau nu: ea se pretează deci foarte bine unei contabilizări, unei cuantificări, ceea ce a dus la apariția unei multitudini de studii epidemiologice care și-au propus să analizeze aspectele concrete ale conduitei suicidare. În schimb, semnificația actului suicidar se dovedește a fi mult mai complexă, supradeterminată și polisemică. Punând în cauză dorința de viață a subiectului, putem ușor înțelege că o explicație în termenii cauzalității lineare, corelând acest act cu un eveniment punctual

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
care se manifestă sau nu: ea se pretează deci foarte bine unei contabilizări, unei cuantificări, ceea ce a dus la apariția unei multitudini de studii epidemiologice care și-au propus să analizeze aspectele concrete ale conduitei suicidare. În schimb, semnificația actului suicidar se dovedește a fi mult mai complexă, supradeterminată și polisemică. Punând în cauză dorința de viață a subiectului, putem ușor înțelege că o explicație în termenii cauzalității lineare, corelând acest act cu un eveniment punctual, ar fi în cel mai

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
psihologia simțului comun tocmai acest gen de explicații pare să atragă întotdeauna adepți. În plus, trăsăturile de personalitate subiacente nu permit deloc să ajungem la concluzia existenței unei organizări a personalității sau a unei patologii precise care „ar explica” gestul suicidar, omițând dimensiunea depresivă și impulsivă asociată în mod obișnuit, dar nu constant, unei tentative de suicid. Dacă sinuciderea nu apare mai frecvent în adolescență față de alte etape de viață (în special la persoanele în vârstă), în schimb este incontestabil faptul

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
în mod clar, un gest destul de caracteristic pentru această categorie de vârstă. De ce? Putem să ne punem aceleași întrebări în legătură cu tentativa de suicid ca și în legătură cu depresia. Reprezintă adolescența, prin ea însăși, un factor de risc pentru trecerea la actul suicidar? Adolescenții predispuși la sinucidere prezintă particularități semiologice (vezi capitolul 8) sau psihopatologice în comparație cu alte vârste ale vieții? Răspunsul la aceste două întrebări ar putea rezuma evoluțiile conceptuale, trecând de la un punct de vedere dacă nu normativ cel puțin banalizator ale

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
la risc a adolescenților din societățile noastre, dat fiind faptul că sunt golite de orice valoare inițiatică recunoscută din punct de vedere cultural, conduc adesea la repetări și escalade ce fac uneori incertă distincția dintre expunere la risc și conduită suicidară (Marcelli și Mésange, 1999). În sfârșit, în unele medii culturale ale adolescenților, jocul în jurul morții este foarte frecvent (grupurile darks, puncks) și ritualurile satanice atrag mulți tineri. Moartea capătă adesea pentru adolescent un chip emblematic de care acesta se agață

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
nefiind la originea propriei sale concepții („nu ți-am cerut niciodată să mă naști”, spune el (ea) uneori unuia dintre părinți), el poate în schimb să vrea să fie stăpânul vieții sale putând decide în mod activ sfârșitul ei... ACTUL SUICIDAR: INTENȚIONALITATE VERSUS IMPULSIVITATE, O DEZBATERE FALSĂ În adolescență, gestul suicidar conține adesea o dimensiune de aparentă impulsivitate și de absență a reflexiei, ceea ce un număr important de tineri par să confirme, declarând că înainte cu o oră de gestul lor

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
niciodată să mă naști”, spune el (ea) uneori unuia dintre părinți), el poate în schimb să vrea să fie stăpânul vieții sale putând decide în mod activ sfârșitul ei... ACTUL SUICIDAR: INTENȚIONALITATE VERSUS IMPULSIVITATE, O DEZBATERE FALSĂ În adolescență, gestul suicidar conține adesea o dimensiune de aparentă impulsivitate și de absență a reflexiei, ceea ce un număr important de tineri par să confirme, declarând că înainte cu o oră de gestul lor încă nu știau că aveau de gând să „facă acest

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
aparentă impulsivitate și de absență a reflexiei, ceea ce un număr important de tineri par să confirme, declarând că înainte cu o oră de gestul lor încă nu știau că aveau de gând să „facă acest lucru”. Din această cauză, intenționalitatea suicidară a fost adesea pusă în discuție la adolescenți. Totuși, anchetele epidemiologice arată frecvența cu care tânărul sinucigaș a făcut cunoscute intențiile sale sinucigașe celor apropiați, adolescenți ca și el sau, mai rar, adulți, în săptămânile sau zilele precedente gestului său

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
Totuși, anchetele epidemiologice arată frecvența cu care tânărul sinucigaș a făcut cunoscute intențiile sale sinucigașe celor apropiați, adolescenți ca și el sau, mai rar, adulți, în săptămânile sau zilele precedente gestului său. Impulsivitatea nu este deci decât aparentă, chiar dacă actul suicidar survine în general într-un context de ruptură. Care este atunci sensul acestei „rupturi”? Este vorba adesea despre un eveniment care reprezintă o astfel de valoare pentru subiect: dispută cu un părinte, conflict familial și separare parentală, ruptură sentimentală, schimbarea

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
țintă pentru o violență care nu-și găsește alte soluții. Această modalitate de a ataca corpul este foarte specifică adolescenței și se găsește în strânsă relație cu transformarea pubertară și travaliul psihic ce caracterizează această perioadă (vezi capitolul 6). Actul suicidar corespunde deci unei creșteri a tensiunii și excitației pe care subiectul nu poate nici s-o rezolve, nici s-o elaboreze prin urmărirea investițiilor sale de reprezentare psihică, emergența fantasmatică având un efect traumatic (vezi mai departe). Această relativă intoleranță

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
reținem totuși la adolescenții predispuși la sinucidere unele constante pe care numeroși autori le-au semnalat deja (Jeammet și Birot, 1994; Ladame și colab., 1995; Pommereau, 1996). Ne propunem să facem, în cele ce urmează, o sinteză a acestora. Momentul suicidar survine adesea într-un context anxios și pare, uneori, să corespundă unei veritabile efracții traumatice care este însoțită de un șoc nervos sau de o destructurare temporară a conștiinței (Ladame și colab., 1995; vezi: sindrom pre-suicidar, capitolul 8). Această invadare

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]