12,131 matches
-
Stau în iatac și privesc înapoi: mai bine tac și trăiesc ca o tulpină, din care a rămas o rădăcină firavă în pământul plin de otravă. La rochia de crinolină mai pot visa, purtată de bunica mea. Natura s-a supărat pe noi, oriunde ne-am roti privirea dincolo de ocean, în Alaska și în Japonia surpată în dezastre și-a pierdut firea. Parcă Sfântul Ilie nu mai trece în carul lui de foc să-i apere pe cei nevinovați, deschizând cerurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și ascultam, dar nu înțelegeam ce-i spunea. Parcă vorbea numai pentru urechile lui. La un moment dat mama s-a întors spre noi și ne-a spus: „Hai să plecăm de aici, nu mai avem ce căuta aici”. Era supărată pe fratele meu. După aproximativ o lună, aflu de la P. că fusese foarte bolnav și că încă îi mai este rău. Și cred că are și probleme financiare pentru că atât mi-a spus: „Parcă suntem blestemați”. Eu cred că nu
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
care fac parte și eu. Scopul nostru este de a ajuta bătrânii, de a promova religia în rândul tinerilor și chiar de a face observație maturilor care, venind la biserică, în loc să asculte Sfânta Litughie, ei discută. Cred că nu se supără, dar totuși, dacă se supără, trebuie să-i mustre conștiința, din cauză că niște copii le fac observație. Vedem că putem schimba, cu condiția de a avea doar dorința. Dumnezeu să ne ajute, să ne dea înțelepciune, pentru că având înțelepciune, o să avem
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
Scopul nostru este de a ajuta bătrânii, de a promova religia în rândul tinerilor și chiar de a face observație maturilor care, venind la biserică, în loc să asculte Sfânta Litughie, ei discută. Cred că nu se supără, dar totuși, dacă se supără, trebuie să-i mustre conștiința, din cauză că niște copii le fac observație. Vedem că putem schimba, cu condiția de a avea doar dorința. Dumnezeu să ne ajute, să ne dea înțelepciune, pentru că având înțelepciune, o să avem și soluții, mai ales, atunci când
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
place, deaorece nu vreau să atrag privirile și atenția celor din jur. Dar, uneori, dau exemple din viața mea, pentru a ajuta sau a arăta cum nu este bine de făcut, deși nu fac prea multe lucruri care ar putea supăra pe cei din jur. Sau, poate, asta doar mie mi se pare. Celor cărora nu le place adevărul pe care îl spun, nu au decât să nu vorbească cu mine. Eu nu voi fi supărată pe ei. Îmi place să
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
multe lucruri care ar putea supăra pe cei din jur. Sau, poate, asta doar mie mi se pare. Celor cărora nu le place adevărul pe care îl spun, nu au decât să nu vorbească cu mine. Eu nu voi fi supărată pe ei. Îmi place să aud critici la adresa mea, ele mă motiviază și mai mult și mă ajută să mă formez, să-mi clădesc unele viziuni și îmi arată ce trebuie să schimb la mine. Dar sunt foarte fricoasă și-
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
zadar. Am muncit mult, dar poate mai mult au muncit și muncesc cei care mă ajută. Mulțumesc mult! De azi, începem să vorbim fără păreri de rău. Nu e bine să trăim cu regrete. Am greșit, mergem mai departe. Am supărat pe cineva cu știință sau fără, ne cerem iertare și mergem mai departe. A fost greu, mergem înainte pentru a schimba, ca să fie ușor. Nu îi vizităm pe cei dragi sau îi vizităm rar, corectăm greșeala și ne ducem să
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
spun o minciună, cu scopul de a ieși la plimbare cu fetele, dar ea mă cunoaște că nu zis adevărul. De aceea, mă strădui ca să-i spun mereu ceea ce-i corect, chiar dacă știu că va fi contra și se va supăra ca un copil și nu va vorbi cu mine câteva ore, până când n-o să mă aproprii de ea, ca să-mi cer scuze. Are o manieră specială de a vorbi și o gândire interesantă, este un om, într-adevăr, complicat, dar
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
să i-o mărturisească direct. (Din calcul? Sau dintr-un anume orgoliu prostesc?). Invocă pretexte precum urgența unor „aranjamente literare”. După ce termină treburile ar aștepta-o la o terasă, la o cafea, ca să continue discuția din tren. Dacă nu se supără, dacă are timp... Teodora a acceptat zâmbind. 28 iunie, 2006 Ora 6,00. Urc în trenul Iași București, pentru Vaslui, la Prefectură. Pe această rută va fi mers adesea și P.H.L. Am luat cu mine caietul său, tovarăș de călătorie
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fie considerat (și încă la vârsta sa!) un „Don Juan de mahala”. Prin urmare, se străduiește să o convingă (și are suficiente argumente!) că farmecul ei nu stă doar în „podoabele fizice” cu care a fost dăruită. „-Să nu te superi dacă îți spun că admir în tine mai întâi pe mama iubitoare! Nimic nu-mi pare mai de preț decât devotamentul tău pentru aceste două, cum să le zic?, «ființe fragedeă. Îmi place simțul tău matern și felul cum te
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe obraz, matern. „De ce rămân bărbații mereu niște copii?” „Da, bună întrebare! Oare de ce? Nu cumva pentru că adesea îi avantajează?” - o dă el pe glumă. Au închis capitolul suspiciunilor, ca ținând de „firea lui cea păcătoasă”. Speră că nu a supărat-o și promite să nu mai revină asupra „subiectului”. Singurătatea, faptul că nu s-au mai văzut de două săptămâni îl fac pe Domnul R. să „brodeze” în continuare pe marginea „cazului” comentat mai sus, deși își dă seama că
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Nu, dragii mei... mai rău!"; "Nu vreau să creadă cineva că Bărzăunul ar fi un elev slab la învățătură și că eu aș încerca să-i ascund meteahna asta. Nici pe departe nu-i vorba de așa ceva și m-ar supăra cumplit ca cineva să aibă o asemenea convingere. Aș vrea totuși să spun că, în povestea noastră, un premiu luat sau neluat de Bărzăun la școală nu are nici o importanță. Dar absolut nici una" etc.) și delegarea vocii auctoriale în aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de strașnice în privința ruinelor. Nu, nu trebuiau să renunțe la comoară pentru nimic în lume! Așadar la treabă, fără îndoieli și fără mofturi! Primul contact l-a luat Virgil, în dimineața aceea, cu Vlad. L-a găsit în curtea casei, supărat și cu ochii roșii. A plîns, gîndi Virgil. Înseamnă că iar îl trimite maică-sa cu vaca la pășune. Și rămase încremenit în poartă. Ce vrei? îl întrebă Vlad bosumflat. Virgil dădu din cap, deznădăjduit că încă de la început se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
alunga deloc din minte gîndul la tăblițele descoperite de Bărzăun. Dar dacă pe o tăbliță din astea e planul comorii? își zise ea, rămînînd nemișcată în coada cazmalei, cu ochii țintă la Bărzăun. Acesta, gîndind că ar fi putut-o supăra pe biata fată vorbindu-i de moarte, ridică fruntea, închise un ochi în care se strecurase o picătură de sudoare și începu să rîdă spre ea și să facă fel de fel de strîmbături, pentru a o îmblînzi. Mă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pădure, urmată de ied. Tîmpitule, nu puteai să taci? Mare dobitoc! Ce dracu ți-a venit să urli? Toate aceste expresii și încă multe altele, care mai de care mai tăioase, erau adresate Bărzăunului. Și credeți că Bărzăunul s-a supărat, ori le-a răspuns cu alte cuvinte? Nuu... puteai să-i spui orice, că tot nu-l interesa. Așa era de fericit. Privirile sale erau pline de o căldură aparte, încremenite spre marginea pădurii... Clătina mereu din cap și voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Adică... mă iertați, vă rog. Nu vreau să creadă cineva că Bărzăunul ar fi un elev slab la învățătură și că eu aș încerca să-i ascund meteahna asta. Nici pe departe nu-i vorba de așa ceva și m-ar supăra cumplit ca cineva să aibă o asemenea convingere. Aș vrea totuși să spun că, în povestea noastră, un premiu luat sau neluat de Bărzăun la școală nu are nici o importanță. Dar absolut nici una. A terminat deci, acum cîteva zile, clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se facă de rîs, clătină din cap și spuse șoptit: N-are rost... zău...eu... Te rog, insistă Ilinca. Nu, se opuse hotărît Virgil. Acum nu-i momentul potrivit ca să-ți recit... crede-mă... O să-ți recit altădată. Nu te supăra. Păcat, spuse cu gura rotundă Ilinca... De-ai ști cît de mult îmi plac poeziile! Mai ales cele scrise de Eminescu și... și alții... Îmi pare bine că scrii și tu. Cine știe?... Dar versurile tale au rime? Depinde... am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
puțin limba. Nu vezi că te fandosești degeaba?... Degeaba, Virgil... repetă ea privindu-l cu o duioșie cu totul aparte, care-l făcu pe Virgil să se jure în sinea lui că, pentru nimic în lume, n-o va mai supăra vreodată pe Ilinca. N-ai nici un motiv să te cerți cu Vlad, continuă ea. Și, punîndu-i un deget pe frunte, care-i păru lui Virgil că sfîrîie ca un cărbune, zise în șoaptă, pentru a nu auzi decît ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
reluă Ilinca plină de însuflețire. Peștera Liliecilor... sau Gropniță. Bine... dacă zici că-i departe, cheamă-l și pe Vlad, neapărat. E mai bine să meargă și el... și să nu aud că v-ați mai certat vreodată, că mă supăr! Ce naiba, doar nu sînteți copii! Și, după ce spuse "pa", fluturînd zîmbind mîna deasupra capului, plecă spre casă, căci tocmai atunci se ivise în poartă maică-sa, întrebînd-o nu prea blînd dacă nu știe cumva unde-s gîștele. Virgil nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
n-o mai fă pe mofluzul cu mine, că-ți dau cu bolovanul ăla în cap! Iote. la el, dom'le ! Și-a găsit motohoiul cu cine s-o facă pe supăratul!... Tu nu-nțelegi, bă eșapament, că te-ai supărat degeaba? Degeaba? întrebă Virgil continuînd să pară cît mai furios. Tu vorbești, după ce căă... Sigur că degeaba!... Tu nu vezi că ești bleg ca o oaie? Păi pe mine te superi tu, Virgulă?... Pentru că ți-am zis că "ai creier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
supăratul!... Tu nu-nțelegi, bă eșapament, că te-ai supărat degeaba? Degeaba? întrebă Virgil continuînd să pară cît mai furios. Tu vorbești, după ce căă... Sigur că degeaba!... Tu nu vezi că ești bleg ca o oaie? Păi pe mine te superi tu, Virgulă?... Pentru că ți-am zis că "ai creier de plastic?" ...Ei, și ?... Tu cum mi-ai zis mie de-atîtea ori că... Da, dar eu nu ți-am zis în serios, îl combătu Virgil. Nici eu nu ți-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și tu?... Am vorbit cu nea Costică și mi-a zis că te-nvață și pe tine. Virgil îi zîmbi bucuros și, mai mult ca niciodată, își dădu seama că Vlad e un om pe care-i păcat să te superi așa... fără un motiv prea serios. Or, el nu mai avea în acel moment nici un motiv de supărare pe Vlad și pe nimeni în lumea asta. Porniră împreună rîzînd tare, de parcă numai ei erau în tot satul. Pe drum, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
unde-a căzut, că se cunoaște bine. Cum așa? întrebă Vlad mirat. Ce, tu nu mergi? Eu nu mai pot merge nici dacă mă iei în cîrcă. Mă dor picioarele și mîinile de-mi vine să urlu, zău. Nu vă supărați, dar nu merg... Și mi-i o foamee... Las' că merg eu altădată! Și plecă fără să mai asculte nici o vorbă de la nimeni. Chiar atunci se zăriră apropiindu-se de canton Ilinca și Virgil. Veneau destul de repede, cu fețele zîmbitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Hai, spune, ce-i cu tine? Da, ce te interessss... vru Nuțu să răspundă, dar își încreți toată fața, se înroși imediat și începu să tușească. Am întrebat și eu... așa... persistă Bărzăunul cu tonul mai blînd. Trebuie să te superi? Nu mă s-supăr... Deh, bu-bunica zice că-s p-p-prea gras. De aia. Bărzăunul îl privi din cap pînă-n călcîie și ridică dintr-un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu tine? Da, ce te interessss... vru Nuțu să răspundă, dar își încreți toată fața, se înroși imediat și începu să tușească. Am întrebat și eu... așa... persistă Bărzăunul cu tonul mai blînd. Trebuie să te superi? Nu mă s-supăr... Deh, bu-bunica zice că-s p-p-prea gras. De aia. Bărzăunul îl privi din cap pînă-n călcîie și ridică dintr-un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la fugă înaintea tuturor. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]