1,120 matches
-
o structură secvențială injonctivă, scopul fiind, ca în oricare tip de rețetă, cel de a FACE SĂ FACĂ. Diferența dintre o rețetă și o descriere de itinerariu este atît de mică încît putem spune că nu este necesar să mai teoretizăm acest ultim caz. Aceasta ne permite chiar demonstrarea existenței unui continuum postulat la începutul capitolului între descriere, pe de o parte și povestire sau rețetă, pe de altă parte. C. Schemă recapitulativă Dacă schema 33, p. 190 pune foarte bine
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și Joëlle Le Marrec, "Évaluations, marketing et muséologie", în Publics et musées, nr. 11-12, ianuarie 1997, pp. 165-189). Această tensiune trimite la conceperea relației muzeu-public: este vorba de o relație de discuție, în tradiția Aufklärung (adică a Luminilor, așa cum o teoretizează Habermas, 1962), sau de un raport de cerere și ofertă, raționalizând producția și utilizând tehnici de extindere a pieții? Universitarii Este important să relativizăm reprezentarea pe care am putea-o avea în ceea ce privește o poziție hegemonică a universitarilor în această problemă
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
pentru noile evoluții sau chiar de tratarea lor inadecvată, aceasta îngroșând și mai mult dosarul încremenirii în proiectul iluminist. Clasicii Economiei, în primul rând Adam Smith, au pornit de la credință (potențatoare de cunoaștere) într-o imagine reprezentată de mecanism și teoretizată de mecanica newtoniană ca generatoare de modele explicative. Construcția epistemică a Economiei s-a înfiripat și ea din încrederea în ipoteze stabilite printr-o convenție metodologică ce tocmai raționalizase principiul ordonator. De altfel, nu este întâmplător că mecanismul este laitmotivul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
idee se generează faptele, care, apoi, susțin idei. Limpeziri metodologice Modernitatea teoriei paradigmei relansate de Kuhn este evidentă. (Kuhn, 1976) Practic, opera lui Kuhn este corectă politic cu opțiunea americană pentru modelul explicativ al emergenței umane dinspre ideal spre real teoretizată de Platon și sublimată de iluminiști. Din faptul că știința este o cunoaștere aproximativă (deși corect ar fi să se spună: aproximare a cunoașterii naturii în general - deci și a naturii umane) apare o tensiune inevitabilă în legătură cu măsura adevărului. Rezultatul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
devine semnal al funcției poetice, sugerând o lume banală, mediocră, absurdă, lipsită de fru musețe și de armonie. FUNCȚIA METALINGVISTICĂ este orientată spre cod, urmărind acordul interlocutorilor asupra semnificației termenilor, pentru a favoriza înțelegerea lor corectă. În lingvistica modernă, se teoretizează dicotomia: limbaj concret, „obiectual“ (object language, care spune ceva despre obiecte) și metalimbaj (metalanguage, care spune ceva despre limbaj). Așadar, metalimbajul caracterizează, în primul rând, discursul lingviștilor, dar și al celorlalte domenii științifice. Fiecare dintre acestea își definește conceptele specifice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
15) chiulește des de la școală, iar asta a început înaintea vârstei de 13 ani Sursa: American Association of Psychiatry, 1994. După reproșul de "criminalizare" a comportamentelor, putem bănui aici și o "psihiatrizare" a acestora, ținând de "marea închidere" a diferențelor teoretizată de Michel Foucault. Eu însumi sunt foarte reticent față de o abordare bazată pe comportamentul antisocial, care are tendința să pună întreaga responsabilitate a violenței în școală exclusiv în seama copilului sau adolescentului "responsabil", a "personalității" sale, uitând uneori factorii sociali
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
lui Platon sau simulacrele lui Baudrillard ori ale lui Deleuze și Guattari devin „replicanți” ai omului. Acești replicanți nu mai sunt o ilustrare a umanului, ci a hiperumanului, în continuarea perspectivei hiperrealității baudrillardiene sau a mai-mult-decât-umanului, în accepția „mașinilor dezirante” teoretizate de Deleuze și Guattari (vezi mai josă. În discursul cyborgic actual, se manifestă cu precădere două tendințe: cea de a considera cyborgul o apariție recentă, simultană cu emergența ciberneticii în cea de-a doua jumătate a secolului XX (vezi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cercului și trece dintr-un cerc în altul. El nu este în centru, ocupat de mașină, ci este pe bord, fără identitate fixă, întotdeauna descentrat, conchis de stările prin care el trece”. (Deleuze și Guattari, 1972, p. 27Ă. Subiectul uman teoretizat de cei doi filosofi francezi traversează așadar o „serie de stări plecând de la zero”, „se naște în fiecare stare a seriei, renaște în starea următoare și consumă toate aceste stări care-l fac să se nască și să renască” (Deleuze
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a augmenta, invada sau interfața corpul uman, alăturând semnale multimediatice (auditive, vizuale, tactileă sistemelor cyborgice prezentate. Acesta concretizează în discursul său tema postumanului digital (vezi al treilea capitol despre problematica postumanăă în termenii radicali ai protezării umanului, în același timp teoretizând pe marginea propriei arte cyborgice. Arta mașinică a lui Stelarc este discutată de către majoritatea teoreticienilor din perspectivă artistic-tehnologică, în termeni de „estetică a protezei”, pentru a defini demersul acestui tehnoartist ca „sculptor genetic” care „hipersensibilizează” corpul uman, ca „arhitect al
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vieții este extins până la desființarea noțiunilor umane de naștere și de moarte. Exemplificând idealul de transcendență prin intermediul tehnologiei, discursul stelarcian aderă la transumanism (vezi capitolul al treileaă. Postexistența substituie „părțile” (foste organeă afectate cu alte „părți” funcționale, astfel că cyborgul teoretizat de Stelarc posedă capacitatea de teleperformativitate și „reactivare” în procesul de adaptare la condiția imortalității. Pe de altă parte, arta cyborgică a lui Stelarc, ca și cea a altor tehnoartiști ai spațiului digital, este subversivă și poate fi interpretată într-
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
înăuntrul» lumilor alternative. Interacționând în mod direct cu realitatea, o practică simulațională este amplasată, alterând pentru totdeauna condițiile în care identitatea eului este formată (Poster, 1995Ă. Preluând un punct de vedere poststructuralist (și/sau deconstructivistă, acești cercetători ai spațiului virtual teoretizează identitatea în accepția de construct social, deconstruind identitatea în înțelesul esențialist al unui dat. Intersectând teoriile postmoderniste cu privire la eul instabil și fracționat și teoriile cyberculturale ale identității imateriale și permutabile, studiile acestora culminează într-un idealism al vieții electronice. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și suspendarea eului în spațiul virtual nu pot avea decât un caracter temporar, în condițiile în care un comportament online depinde în mare măsură de viața material-fizică și de prezența offline. Tipul de identitate conturat concomitent cu apariția Internetului este teoretizat de către Sherry Turkle (1995Ă, teoreticiană recunoscută ca o deschizătoare de drumuri în domeniul identității postmoderniste în spațiul virtual. Sociolog și psihanalist la Massachusetts Institute of Technology (MITĂ, cercetătoarea a realizat studii etnografice, aflate printre primele concretizări teoretice sistematice asupra identității
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o realitate contingentă, o identitate mediată tehnologic și o corporalitate concretă. Ne ocupăm de ambele accepții ale postumanului întrucât problematicile ontologiei virtuale devin cu atât mai acute la începutul mileniului al treilea cu cât, prin intermediul noilor tehnologii, nu doar se teoretizează sau imaginează ontologia postumană, ci există posibilitatea de a o practica sau de a o activa în mod existențial, după cum vom vedea mai jos. Propunându-și să teoretizeze postumanul, direcția postumanistă (cu varianta extremă a transumanismuluiă dorește să chestioneze atât
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
începutul mileniului al treilea cu cât, prin intermediul noilor tehnologii, nu doar se teoretizează sau imaginează ontologia postumană, ci există posibilitatea de a o practica sau de a o activa în mod existențial, după cum vom vedea mai jos. Propunându-și să teoretizeze postumanul, direcția postumanistă (cu varianta extremă a transumanismuluiă dorește să chestioneze atât gândirea umanistă, cât și natura umanului, dar și să cuprindă umanul în propria sa interstițialitate. Această critică a umanismului este anticipată de mult discutata teză a „morții omului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a caracteristicilor speciei umane cu trăsături ale unei alte specii, trăsături integrate finalmente minții umane. Teoria simulării umanului într-o realitate simulată ea însăși cunoaște o pondere mare în discursul transumanist, ridicând o serie de probleme filosofice și etice. Simulaționiștii teoretizează asupra posibilității ca mintea umană să fie o simulare cibernetică, în urma analizării în detaliu și a sintetizării creierului, astfel ca rezultatul să fie o replică computațională a creierului uman. Un astfel de exemplu este „argumentul simulării” (vezi Bostrom, 2002Ă care
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o problematizare mai cuprinzătoare a cyborguluiă prin intermediul proceselor de cuplare organism-mașină și al aplicațiilor medicale și științifice în societate, atât în straturile existențial-funcționale, cât și în dimensiunea metaforică și ficțională (cyborgismul extrapolat în literatura cyberpunk cu o întreagă imagisticăă. Cyborgul teoretizat de feministă leagă realul de ficțiune și de constructele culturale, social-politicul de reprezentarea științifico-fantastică. Mai mult, cyborgizarea umană este socotită a șterge opoziția nu doar dintre om și animal sau dintre existența umană sau animală și mașină, ci și dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
marxismului și ale futurismului, cyberfeminismul și postcolonialismul adaugă noi manifeste ale tehnoștiinței. În același timp, aceste direcții oferă modele de existență, comportament și etică pretabile practicilor diverse și divergente care se derulează în spațiul virtualității. Toate aceste orientări nu doar teoretizează rolul utilizărilor diverse ale tehnologiilor, ci atribuie acestor practici înțelesuri sociale și politice, sensuri alternative și strategii opoziționale. Cyberfeminismul extinde noțiunile ideologice ale conceptului de gen în contextul științei cibernetice, însă principala sa preocupare rămâne împotrivirea la dominația operată de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
C. Rădulescu-Motru însuși o face. Dar referirea lui directă la această chestiune este târzie (relativ la timpul construcției operei sale). De aceea cred că este firesc să ținem seama de un studiu mai timpuriu decât momentul închegării sistemului personalismului energetic, care teoretizează conceptul energiei: este vorba de un studiu apărut în anul 1902, Știință și energie. Constatăm, astfel, că filosoful român a traversat, prin opera sa, o perioadă accentuat energetistă, în care conceptul personalității nu apare decât în palide referiri la ordinea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cum ar fi pacea); pentru Rawls, deliberările, în sfera publică, în cadrul procesului politic sau în curțile de justiție, nu pot face abstracție de anumite drepturi fundamentale ale omului, temeiul ultim al Constituției și astfel al vieții împreună. Robert Nozick a teoretizat un stat minimal, aparent imposibil chiar într-o țară mică, cu totul improbabil în Statele Unite, cel puțin în privința unor funcții ale statului care se globalizează tot mai mult (după 11septembrie 2001, mai mult ca oricând, problemele globale devin pentru Administrația
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
delicată: este autorul absolut liber? Este reprezentarea total lipsită de constrângeri intrinseci și extrinseci? Fiindcă nu pot relua aici întreaga polemică, mă voi opri la un detaliu esențial: punerea în intrigă (emplotment; la francezi, conceptul, mise en intrigue, a fost teoretizat la cel mai înalt nivel de Paul Ricoeur). Potrivit lui Hayden White, care se despărțea astfel de o întreagă tradiție a speculațiilor despre mimesis, de la Aristotel la postmoderni, autorul e liber să aleagă orice mod discursiv, orice tip de intrigă (emplotment
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Bloom, naturală prelungire a activității sale de spiritus rector și de mentor, include în principal, pe lângă The Closing the American Mind: a) traducerea adnotată, însoțită de o interpretare provocatoare, a dialogului platonician Republica, pe urmele lui Leo Strauss, care a teoretizat demersul în cartea lui din 1952, Persecution and the Art of Writing, Bloom se apropie de Platon „păgânul”, cel transmis de Al-Farabi și Maimonides printr-o manevră apropiată de ketman, pentru a înșela vigilența dogmaticilor; aici se găsește una din
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fost un exponent paradigmatic -, de la explozia romantică, receptată de sensibilitatea sa artistică, la primele armonii preeminesciene. O ideologie literară explicată greoi, dar temeinic, în prefețele volumelor tipărite, ca și în risipa publicistică, trimite la ideea originală a lui Gianbattista Vico, teoretizată în romantism, privind întâietatea poeziei ca expresie spontană de „simțire”, ca primă formă de creație a spiritului uman. Concepția subsumează eticismul luminilor, cultivând „virtutea” ca ideal și finalitate, crezului clasicist ce se revendică nu doar de la latinitatea horațiană, ci, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
sovietică, va apărea în filme românești de propagandă comunistă din anii ’50, ca Răsună valea sau În sat la noi. Marele cineast american știe că propaganda se face în tușe groase, cu băgarea degetului în ochi pentru a pătrunde, așa cum teoretiza Adolf Hitler, până la nivelul cel mai de jos al audienței. Mai întâi apare intertitlul : „Ziua alegerilor. Toți negrii primesc buletine de vot, în vreme ce albii de seamă sunt izgoniți din fața urnei”. Urmează imaginile : un alegător negru pune un buletin în urnă
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
imaginea catedralei profilată pe cer și cuvintele : „N-or s-o poată sfărâma !”. În 1917, apare un lungmetraj de propagandă, Puterea militară a Franței, care cunoaște un succes deosebit atât în țară, cât și în Statele Unite. Realizatorul lui, Henri Desfontaines, teoretiza astfel scriindu-i profesorului său André Antoine, cunoscut regizor de teatru : În acest moment, nu interesează cinematograful în general. [...] E vorba de susținerea moralului, de evidențierea responsabilităților, a crimelor germane... și toate astea prin imagini pentru copii... Acum, propaganda se
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
și-au arogat această ingrată misiune. Majoritatea lor însă necunoscând natura umană, nerecunoscând resorturile intime care-i coordonează existența, natura instinctelor și efectul lor asupra individului și societății, au tratat problemele sociale plecând de la sofisme și reprezentări false, intelectualizând și teoretizând realitățile existenței umane, cu rezultatele pe care istoria omenirii ni le prezintă ca o dramă nesfârșită. Aici adevărata morală și-ar putea spune cuvântul, ca fiind singura în măsură să prevină și să trateze viciile sociale, dar numai în condițiile
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]