1,088 matches
-
a putut Waltz să miște acele buturi de care vorbeam mai sus. Capitolul susține că, deși Waltz a făcut tot ce i-a stat în putință să-i corecteze și să-i minimalizeze pe acei realiști care și-au menținut teoretizările cît mai aproape de practica diplomatică, cum ar fi Aron, Hoffmann și Kissinger, propria sa perspectivă științifică, definită de el însuși, nu reușește să depășească dificultățile de care s-a lovit Kissinger. Ambiția sa era de a înlocui gîndirea realistă cu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Keohane 1989). MIȘCAREA BUTURILOR: POZIȚIA REFRACTARĂ A LUI WALTZ Cartea lui Waltz este plină de dihotomii cu ajutorul cărora el distanțează teoria sa de realiștii preștiințifici. El îi atacă pe realiștii din tradiția sociologiei istorice. O soartă asemănătoare este rezervată și teoretizărilor inductive, pe care el pare să le definească drept o cunoaștere derivată din generalizări empirice. Waltz ridiculizează explicațiile bazate pe stat, pe care le consideră reducționiste sau, într-un mod mai degrabă idiosincratic, behavioraliste. Prin opoziție, se poate conchide de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
primele sale studii de politică tehnologică și industrială, Gilpin credea că odată cu apariția statului-națiune și a economiei de piață puterea nu mai poate fi înțeleasă independent de baza economică. Această intuiție fundamentală a mercantilismului și marxismului este forța conducătoare a teoretizării sale: bogăția și puterea, precum și urmărirea acestora de către agent, sînt inextricabil legate. Pe baza acestei ipoteze, Gilpin oferă un tablou istoric al economiei politice globale din zilele noastre. Gilpin consideră că apariția unei economii de piață internaționale a avut un
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
atacă tendințele cercetătorilor americani de a se descotorosi de vină: dacă ceva nu merge bine, este din cauza războiului din Vietnam, a generozității guvernului SUA față de aliații săi, a nevoii de lichidități a sistemului Bretton-Woods, a șocului petrolului ș.a.m.d.. "Teoretizarea americană a devenit astfel o ideologie, elaborată pentru a rezista împărțirii puterii monetare americane" (Calleo și Strange 1984: 114). Strange critică teoria regimurilor, considerînd-o o idiosincrazie puternică, care încă dă prea multă atenție relațiilor interguvernamentale și care este astfel înclinată
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
prea multă atenție relațiilor interguvernamentale și care este astfel înclinată în favoarea celor bogați și puternici și a agendei lor (Strange 1982b: 17). Este ideologia imperialismului non-teritorial (Strange 1982a: 482). Ținînd seama de toate acestea, mesajul este clar: principala tendință de teoretizare din relațiile internaționale și economia internațională fie prezintă sistemul internațional ca fiind "consacrat de către Dumnezeu sau de către Istorie" (Strange 1975: 215), fie îngustează agenda pînă la a cuprinde doar soluțiile în interesul celor bogați și puternici, al managerilor corporațiilor, bancherilor
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
poate spune că Gilpin și Strange consideră că doar ridicîndu-se la o nouă înțelegere a acestei legături, încercarea de a edifica o diplomație care să funcționeze ar putea fi încununată de succes. CONCLUZIE FRAGMENTAREA REALISMULUI Introducere Această lucrare argumentează că teoretizarea realistă din disciplina relațiilor internaționale poate fi văzută ca o continuă încercare, mereu eșuată, de a transpune principiile societății internaționale europene în noul context al secolului al XX-lea. Această transpunere a viziunii asupra lumii caracterizată de scepticism și materialismul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
unui nucleu normativ în economia politică internațională. Deși propria lui încercare de a îmbina criteriile explicative cu cele normative pentru a diferenția orientările din disciplina relațiilor internaționale nu este foarte coerentă (vezi cap. 8), el a sesizat foarte corect că teoretizarea din acest domeniu se îndepărtează de rădăcinile ei normative. Disputa paradigmelor a greșit, poate, grupînd laolaltă diferite criterii metateoretice, dar a avut dreptate cînd a susținut că preocupările normative sînt vitale pentru dezbaterile teoretice din științele sociale. Mișcarea metateoretică a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
relațiilor interna-ționale, mai puțin preocupați să afle care le sînt asumpțiile și cum se potrivesc ele unele cu altele, n-au văzut scopul precizărilor metateoretice din secțiunile anterioare. Treptat, o nouă tipologie a împărțit abordările teoretice în doar două categorii: teoretizări potrivite și teoretizări inutile. Văzînd amenințate granițele disciplinei, precum și criteriile pentru o cercetare bună și autorizată - și astfel legitimă - comunitatea academică a reacționat ca de obicei: ea a stabilit limitele peste care nu trebuie să se treacă. Acesta este contextul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
puțin preocupați să afle care le sînt asumpțiile și cum se potrivesc ele unele cu altele, n-au văzut scopul precizărilor metateoretice din secțiunile anterioare. Treptat, o nouă tipologie a împărțit abordările teoretice în doar două categorii: teoretizări potrivite și teoretizări inutile. Văzînd amenințate granițele disciplinei, precum și criteriile pentru o cercetare bună și autorizată - și astfel legitimă - comunitatea academică a reacționat ca de obicei: ea a stabilit limitele peste care nu trebuie să se treacă. Acesta este contextul în cadrul căruia putea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
materialist-istoric influențat de Carr, expresie pe care a folosit-o pentru a-l critica pe Waltz. Odată ce savanții au devenit conștienți de faptul că teoriile servesc un scop, așa cum spunea Cox, ei trebuie să devină critici și să includă în teoretizările lor și meditația asupra acestui scop. Altfel, avem de-a face doar cu o teorie oarbă a rezolvării problemelor sau, mai rău, cu o ideologie nereflexivă. Potrivit lui Jones, aceasta l-a determinat pe Waltz să rupă unitatea între teorie și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în diaspora o spiritualitate care să valorifice în chip pozitiv libertatea umană, [...] adică o spiritualitate de tip universalist”. Prin aceasta, creațiile diasporei nu vor pierde „nici autenticitatea lor curat românească, nici locul lor în istoria culturii românești”. Tot în seria teoretizărilor asupra fenomenului cultural se înscrie și articolul Scrisul și misiunea literară, unde, pornind de la mult dezbătuta obligație a scriitorului de a oglindi momentul istoric, Mircea Eliade răspunde la întrebarea „Cum s-ar putea angaja un scriitor, ca scriitor?” Revista publică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287874_a_289203]
-
s-au dat termenului perioadă istorico-culturală, paradigmă, stil, metodă, epocă unii critici ai fenomenului consideră că poate cea mai importantă dintre ele este aceea a postmodernismului văzut drept epocă, deoarece această abordare deschide, la rândul său, o problemă esențială: problema teoretizării contemporaneității. Astfel, poziția adoptată de Richard Rorty, Linda Hutcheon, Calvin Schrag sau David Harvey în legătură cu această problematică este aceea conform căreia postmodernismul nu este o nouă paradigmă holistă, prin prisma căreia să se explice majoritatea fenomenelor și nici "nu poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a continuat această diviziune a discursurilor referitoare la postmodernism, între conservatorii care deplâng noile condiții social-culturale și avangardiștii care le celebrează, uneori exagerându-le importanța. Ceea ce este important de menționat în acest context este diferența dintre întrebuințarea unui cuvânt și teoretizarea lui, dintre termen și concept. Astfel, Steven Connor este extrem de explicit în acest sens atunci când afirmă că "deși termenul de "postmodernism" a fost folosit de unii scriitori în anii '50 și '60, despre conceptul de postmodernism nu se poate afirma
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a modernității ca paradox, implicând distrugere, schimbare, ambiguitate și transformând criza în valoare proprie. De altfel, în jurul ideii de paradox își construiește discursul despre modernitate și Antoine Compagnon, care semnalează cinci asemenea paradoxuri caracteristice acesteia: superstiția noului, religia viitorului, mania teoretizării, îndemnul la cultura de masă și pasiunea renegării. Fiecare dintre aceste paradoxuri este, în viziunea acestui autor, conectat la un moment important al modernității (de obicei unul de criză), astfel încât modernul îi apare ca fiind "un ansamblu de contradicții nerezolvate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursul de tip filosofic în cel mai larg al postmodernității, Hutcheon enumeră o serie de utilizări foarte diferite ale acestui din urmă termen în mediile filosofice, precum critica derridariană a metafizicii prezenței, investigația foucauldiană în legătură cu relaționările dintre discurs cunoaștere putere, teoretizarea "gândirii slabe" realizată de Vattimo sau deconstruirea metanarațiunilor legitimatoare întreprinsă de Lyotard (de remarcat că aceste poziționări teoretice enumerate constituie, în altă perspectivă, o parte a nucleului postmodernismului filosofic!). Identificând în polemica Habermas Lyotard "sâmburele" confuziei dintre cele două concepte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
foia albă de hârtie, postmodernismul își manifestă, prin opoziție, disponibilitatea de a revedea trecutul, de a-l recunoaște, chiar dacă într-o modalitate ironică sau parodică. Pe lângă aceste mari dificultăți de discernere între curente, se poate nota și o diferență de teoretizare dintre postmodernismul european și cel american. Astfel, Călinescu observă că în critica americană avangarda ar fi de fapt sinonima modernismului și cea care se opune în mod radical postmodernismului, care este conceput ca fiind un curent mai apocaliptic și de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmoderne și a caracteristicilor sale. 3.2. Discurs sau scriitură? În spațiul cultural francez, în special, s-a dezvoltat pe lângă conceptul de discurs și un termen apropiat și utilizat uneori alternativ, cel de scriitură 238, care a cunoscut o largă teoretizare în special o dată cu proiectul grupului Tel-Quel. Fără a se institui o demarcație netă și larg acceptată între aceste două concepte, ele ocupă o mare parte din aparatul critic disponibil și tocmai de aceea ne propunem să schițăm câteva linii de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu ca un sistem rigid de idei. Deplasarea către problematica limbajului devine vizibilă în foarte multe domenii (inclusiv știința poate fi considerată doar un tip de limbaj) și conduce la consecințe și teoretizări noi. După cum mărturisea Jacques Derrida, "este momentul în care limbajul invadează câmpul problematic universal; momentul în care, în lipsa unui centru și a unei origini, totul devine discurs, altfel spus, sistem în care semnificatul central, fie el originar sau transcendental, nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semnificația lumii și, cum se observă la Derrida, discursul se reflectă și se investighează pe sine ca discurs sau realizează relații cu celelalte texte prin intermediul cărora se va crea sensul. Scriitura se instituie, astfel, atât ca termen predispus la numeroase teoretizări și demarcări, cât și ca metaconcept prin intermediul căruia se poate surprinde starea generală a discursivității unui întreg curent de gândire și de opinie. Pe de o parte, termenul a fost analizat de diverși autori în "textura", implicațiile și relaționările sale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru a susține conceperea textului ca producere (în acest context, Jacques Derrida și Jacques Lacan vor fi des invocați). De asemenea, termeni ca scriitura și lectura, care apar în mod constant în postmodernismul filosofic francez, vor alcătui o parte a teoretizărilor lui Philippe Sollers, problema autorului și a subiectului va fi expusă de Barthes, iar scriitura ca joc și discontinuitate va intra în cîmpul de preocupări al Jacquelinei Risset. Programul grupării Tel-Quel este relevant în ceea ce privește punctele-cheie ale cercetărilor ulterioare, precum și în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sa"265) și scriitura non-textuală, care este "lineară, expresivă, cauzală, neînscrisă și nelegată de "spațiul scris""266. Putem aici observa ideile lui Derrida (care, de altfel, a fost asimilat grupului, în special în anul 1960) ce ne trimit atât la teoretizările din De la grammatologie, cât și la experimentele practice (precum interpretarea romanului Numbers al lui Ph. Sollers sau a poemului lui Shelley, The Triumph of Life), unde se propune o înțelegere "stereo" ce presupune întrepătrunderea și transformarea textelor și a sensurilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
textul de plăcere și textul de desfătare, Barthes reafirmă pluralitatea, intranzitivitatea scriiturii și imposibilitatea de a exista în afara "textului infinit" aceste trăsături dându-i posibilitatea scriitorului de a "lupta" împotriva ideologiei care se vrea, totuși, enunț încheiat, definitivat. Prin complexitatea teoretizărilor, Roland Barthes a influențat și, după unii, s-a integrat postmodernismului francez. Locul central rezervat conceptului de scriitură în majoritatea lucrărilor sale a contribuit la depistarea unor relații și la nuanțarea unor termeni care reprezintă baza vocabularului filosofic postmodern. 3
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
analize asupra modului lor de funcționare, în vederea extragerii regulilor de formare și de activare a acestor termeni. Ocupându-se de cercetarea "funcției autor", Foucault identifică două noțiuni care "blochează" acest concept, împiedicând aprofundarea consecințelor care s-ar putea evidenția din teoretizarea "morții autorului". Una dintre ele este conceptul de operă, care, în lipsa corolarului autorului, suferă de mari dificultăți în ceea ce privește propriile sale posibilități de definire (filosoful francez se întreabă ce poate cuprinde acest concept: tot ce a scris vreodată cineva, schițele, proiectele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mod de a traduce în termeni transcendentali pe de o parte afirmarea teologică a caracterului său sacru și, pe de altă parte, afirmarea critică a caracterului ei creator?"296. Această interogație include atenționarea asupra riscurilor majore la care se expune teoretizarea conceptului de scriitură, dintre care cel al transferului caracteristicilor unui termen considerat absent asupra altuia este unul important, pe care fiecare cercetător al postmodernismului trebuie să-l aibă în vedere. Criticii americani au sesizat de asemenea aceste riscuri, considerând că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și influențe din domeniile semiotic, lingvistic, filosofic, artistic căci s-au luat în calcul sub semnul practicii discursive și scriitura filmică, fotografică, scenică. 3.3. Schiță a strategiilor generale ale postmodernismului Transformările sesizate la nivelul limbajului au efecte vizibile asupra teoretizării și practicii discursivității postmoderne. Intertextul, hipertextul sau colajul sunt experimente deja realizate, indicând existența unor trăsături proprii ale scriiturii actuale, cum ar fi lipsa fundamentelor, descentrarea, supralicitarea. De la Nietzsche și Heidegger încoace se acceptă că în filosofie s-au instituit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]