1,736 matches
-
așteptăm ca Summa Theologiae a (sfântului) Toma d’Aquino să ne învețe altceva; Cugetările lui Pascal se scaldă în ape la fel de vâscoase; același lucru este valabil și pentru Descartes sau Malebranche; Critica rațiunii practice susține idei asemănătoare, reformulate conform scolasticii transcendentale a „postulatelor rațiunii practice” etc. Lume bună, eroi și heralzi ai istoriografiei dominante, icoane ale programelor oficiale, bătaia de cap preferată a aspiranților la doctoratul în filosofie sau la agregație - în ambele sensuri ale termenului -, toată această turmă, un vânat
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
suferința lor. Acești tineri bacalaureați sunt colegi cu un public mai în vârstă. Este vorba adesea despre lucrători din sectorul social” (Aubrée, 2000, p. 16). Anul 1989 a găsit România fără învățământ psihologic. Puținele cadre didactice rămase după povestea „sectei transcendentale” au constituit nuclee de relansare a învățământului psihologic în centrele universitare tradiționale, beneficiind de aportul puținilor practicieni experimentați care au completat corpul cadrelor didactice universitare. Procesul de formare a formatorilor a beneficiat de un sprijin generos prin intermediul programelor lansate de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
persoană nu i se poate sustrage. Supraveghere omniprezentă, supraveghere verticală. Verticalitatea fiind aici înțeleasă ca o ierarhie nu numai ontologică, ci și spațială, căci ea îi permite Puterii care domină lumea să vadă fără să fie văzută. Ochi anonim. Ochi transcendental. Ochi superior. Supravegherea divină operează în același fel atât la greci, cât și la creștini. Războinicul Aiax e pedepsit tocmai pentru îndrăzneala de a fi crezut că putea înșela vigilența zeilor, iar tragedia disecă îngrozitoarele torturi ale eroului răzvrătit. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
entități active, sau postularea și sistematizarea unor entități abstracte, generative, care vor funcționa ca arkhai, constituenți sau factori de reglare pentru cosmosul nostru și ontologia sa”1. Acea parte a mitului gnostic pe care Hans Jonas a intitulat-o geneză transcendentală constă din multiplicarea ipostazelor sau eonilor, formînd așa-numita Pleroma sau Plinătatea. Pleroma se opune spațiului haotic de „dedesubt”, Kenoma (Golul); Plinătatea se opune Vidului 2. Ca să dăm un singur exemplu, Pleroma valentiniană este deosebit de bogată În ipostaze, de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
le contracara, Zoe creează șapte cupluri de puteri bune. Prima narațiune din HA155 ne spune pe scurt că Pistis-Sophia Îl alungă pe Ialdabaot În Haos și În Abis, iar În loc Îl așează pe fiul ei cel plăsmuit după modelul eonilor transcendentali. A doua narațiune este ceva mai puțin zgîrcită cu amănuntele 156: un Înger de foc, pornit din răsuflarea Zoei, Îl azvîrle pe Ialdabaot În Tartar. Sabaot, fiul cel mare al lui Ialdabaot, recunoaște puterea Îngerului și se căiește sincer. Sophia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Telejurnalul de noapte, Polirom, Iași, 1997; Această dragoste care ne leagă, Humanitas, București, 1998; Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar, Humanitas, București, 1999; Lexiconul negru, Humanitas, București, 2000; Reușești sau mori. Convorbiri cu Vladimir Bukovski, Humanitas, București, 2003; Afacerea Meditația Transcendentală, Humanitas, București, 2004. A tradus, În colaborare sau individual, diferite lucrări esențiale despre Gulag: Cartea neagră a comunismului, Stéphane Courtois (coord.), Humanitas, București, 1998; Sărută mâna pe care n-o poți mușca, Edward Behr, Humanitas, București, 1998; Stalin, Boris Souvarine
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
mineriadei din iunie 1990, apărarea liniștii publice În fața unor „forțe destabilizatoare”. Organizarea primelor mari procese-spectacol staliniste și-a găsit ulterior corespondent În prigoana publică Îndreptată Împotriva intelectualilor În anii ’80 sub pretextul participării la activitatea unei inventate secte a „meditației transcendentale” sau În procesul-spectacol intentat În 3 decembrie 1987 participanților la revolta anticomunistă de la Brașov. Ele nu au avut numai menirea să pedepsească, ci și să intimideze. Măsurile fac parte din același scenariu, care poate fi regăsit sub aspecte diferite În
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
observarea atentă a mediului și a realității înconjurătoare, accentuarea laturii palpabile a existenței, a determinării lor spațio-temporale precise. Ovidiu Papadima remarca: tendința rurală specifică de a înțelege și a înfățișa lumea în forme concrete. Chiar și pe aceea a revelațiilor transcendentale, fără a o nega, prin această convertire a liniilor ei imateriale, ci doar umanizând-o într-atât încât să apară mai aproape (Papadima, 1936-1938/1995, p. 34). Sau: E interesant de subliniat același veșnic amestec specific de concret și abstracție
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
ale conștiinței în experiență, neafectând caracterul absolut al conștiinței. Astfel se poate obține esența lucrurilor existențiale în conștiință. Ne interesează în schimb, perspectiva lui Merleau-Ponty care, deși este influențat de Husserl, accentuează latura existențială a corpului, mai degrabă decât latura transcendentală a conștiinței în cadrul fenomenologiei. Merleau-Ponty prezintă, prin demers descriptiv, zona perceptuală și experimentală în care ființele umane au o existență corporală, spațială și temporală în lume. Spre deosebire de Husserl, Merleau-Ponty refuză o analiză esențial-universală a ființei umane, adoptând o descriere contextualistoricizată
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
filosofia care Îi continuă. Renunțarea la considerarea și tratarea ego-ului doar ca suflet, deci ca obiect pasiv, trecerea lui În ipostaza de principiu, de substanță, a Însemnat reașezarea principiul autoreflecției În centrul filosofiei și a deschis, mai târziu, calea filosofiei transcendentale și a celei fenomenologice. Acceptarea În mod deschis și franc a stării firești a spiritului omenesc, Îndoiala, ca principiu al gândirii, dar și ca expresie a libertății sale, a produs ruptura cu desueta Încredere absolută În autorități și principii dogmatice
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
inconștientului indivizilor" (S. Freud) sau a "arhetipului umanității" (E. Jung); * Un instrument de coeziune socială, o formă de conștientizare a imaginii unei societăți despre ea însăși (G. Durkheim și Școala funcționalistă); * O formă de transmitere a unei revelații de ordin transcendental (de la teologii antici la cei moderni, de la orfici la poeții romantici ai secolului al XIX-lea, de la filosofi precum Plotin sau W. Schlegel la istorici ai religiilor precum M. Eliade sau W.Otto).8 "Categorie a imaginarului"9 , mitul reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cadă spița prin timp". Fecioarele își pierd frumusețea prin moarte sau, dimpotrivă, ea le purifică (ca elemente ale dezagregării biologice sunt invocate apa și focul). Că trupul nostru dispărea în unde,/ dar frumusețea trupurilor nu". "Acela-ce-nu-se-teme-de-nimic" este înfrânt de opreliști transcendentale: "într-un avânt nemărginit/ cu brațu-ntins spre-al zilei astru,/ ca spre-un vrăjmaș închipuit/ el odihnea neînsuflețit" Natura devine, ca la romantici, cutia de rezonanță a unor stări sufletești; când Regele Pescar era bolnav, văzduhul era "tras prin tină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tensiune lirică, de o vitalitate primară. Ioan Alexandru creează viziuni, nu peisaje. Natura devine personaj sau se extinde cosmic, ca la poeții expresioniști. Poezia lui Ioan Alexandru este o luptă permanentă în perspectiva evoluției, a fertilizării, a desfacerii spre identitatea transcendentală. Se resimte spațiul blagian, dar și cel caracteristic poeziei lui Octavian Goga. Urcarea spre exemplaritate, în mit, cu vibrații duale de pământ și cer, bogomilice, ne trimite și la Arghezi, nu numai la Blaga. Căutările noastre în drumul spre Meka
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nici formă. Ar semăna întrucâtva/ cu sfera,/ care are cel mai mult trup". Demiurgul este în afara spațiului și a timpului: El este înlăuntrul desăvârșit,/ interiorul punctului, mai înghesuit/ în sine decât însuși punctul". Totul este neputință și necunoaștere, din cauza frânelor transcendentale " Însă el, care știe totul/ la Nu și la Da are foile rupte" ("Elegia întâia"). În "Elegia a doua", "Getica", ce invocă zeii gnomi, păzitori ai lumii, poetul veghează la tot ce poate să se despartă de "Sine", de aici
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
apelează, comentând-o, la poemul "Între două nopți" al lui Tudor Arghezi: "Nichita Stănescu opune temei argheziene estetica sa existențială a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a surprins mult: Nu există nici un neuron pontifical". Cu alte cuvinte, comenzile cerebrale nu pot fi reduse la ceva mai mic, trebuie ca ele să rezulte din coerența tuturor acestor neuroni. Am impresia că noțiunea de emergență e o noțiune transcendentală care privește informația mai mult decît materia. Acest domeniu, foarte greu accesibil înțelegerii noastre, reflectă sentimentul că există altce-va în afara materiei în sine. Ceea ce vreau să spun de fapt vorbind despre emergență, e că nu există o emergență bună la
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
pentru spiritul antropocentric și orgolios al celor care nu acceptă să fie puse frîne dorințelor și puterilor lor"173. Această dezbatere despre locul științei îl face să afirme că știința este supusă greșelii și că nu e deținătoarea unui adevăr transcendental. Ce evoluție de la dezbaterile Grupului celor Zece! Roadele discuțiilor, schimburilor și reflecțiilor multiple văd lumina zilei, și entuziasmului din anii '70 îi urmează conștientizarea riscurilor aplicațiilor științei și o reflecție asupra problemei ale-gerii. În prezent, "tot ce e posibil nu
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
fiindcă vrem să accentuăm printr-un termen de contrast cui dau replica relativismul filozofic și romantismul cultural, ne vom referi la corespondențele dintre raționalismul universalist și clasicism. A) Raționalism universalist clasicism Dominat de certitudini transcendente (în speculația prekantiană) sau măcar transcendentale (în criticism), precum și de idealul unei metafizici științifice, raționalismul universalist este static și deductiv; el pornește de la principii, idealuri și virtuți sau de la forme apriorice invariabile.28 Nu întâmplător vorbim despre modelul clasic al metafizicii ("clasic" nu numai cu sensul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
răscrucea dintre romantism și pozitivism. Realismul pozitivist înfăptuiește în fond o sinteză între cele două orientări culturale precedente; el este categorial, păstrând astfel ceva din caracterul tipologizant al clasicismului, dar, spre deosebire de acesta, nu pleacă de la un model prestabilit, transcendent sau transcendental, ci pornește inductiv de la concret și particular, asemenea romantismului, numai că refuză să se raporteze la o lume ideală, așa cum procedează cel din urmă. Putem spune, îngemănând două nimerite formule ale lui Blaga, că deși pleacă de la "forme individuale, singulare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de a dobândi o cunoaștere despre realitate prin rațiunea pură, adică independent de experiență, nu contesta că metafizica este regina științelor. Doar că el a gândit și a edificat metafizica nu ca o știință despre principiile existenței, ci ca filozofie transcendentală", constată cu îndreptățire Mircea Flonta 94. Metafizica tradițională, cu vocația ei speculativă, se simte acum amenințată de noul spirit pozitivist al epocii, scientismul. O asemenea primejdie îl face pe Blaga să se ridice în apărarea "demnității" filozofiei și a presupuselor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
alt motiv: ele explică întrucâtva maniera în care se realizează "întregirea" amintită anterior. Socotind că psihologia ar putea fi interpretată în cazul lui Dilthey ca "un mediu al criticii rațiunii istorice", Schnädelbach vorbește chiar despre o "variantă psihologizantă a filozofiei transcendentale"104, ceea ce totuși, dacă ținem cont măcar de dinamica viziunii lui Dilthey, precum și de mutația profundă adusă de istoricizarea conștiinței, ni se pare prea puțin spus. Pe deasupra, mai trebuie subliniat faptul că o cunoaștere a faptelor istorice de tipul celei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dinamica viziunii lui Dilthey, precum și de mutația profundă adusă de istoricizarea conștiinței, ni se pare prea puțin spus. Pe deasupra, mai trebuie subliniat faptul că o cunoaștere a faptelor istorice de tipul celei practicate de către Dilthey iese oricum din cadrele filozofiei transcendentale, care se rezumă exclusiv la investigarea posibilităților de cunoaștere. Refuzând imobilitatea apriorismului, Dilthey mută modelul de cunoaștere kantian plasat de autorul Criticii rațiunii pure într-un cadru atemporal într-un alt cadru, veșnic fluctuant: cel al istoriei. "A priori-ul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
încearcă să reformeze acest fenomen, fiindcă psiholgia nu mai era în stare să susțină programul de fundamentare epistemologică a științei spiritului" (ibid., p. 159). 93 E. Spranger, Der Sinn..., p. 21. 94 M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 507. "Filozofia transcendentală trebuie să premeargă orice metafizică", întrucât "se cade ca ea să constituie mai întâi posibilitatea acesteia", spune Kant în Prolegomena zu einer jeden künftigen Metaphysik, die als Wissenschaft wird auftreten können (Leipzig, Verlag Philipp Reclam jun., 1979, p. 30). 95
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
disciplina cuprinzătoare care are în competență științele spiritului sau nu cumva, și chiar în primul rând, mediul criticii rațiunii istorice înseși. În cel de-al doilea caz în favoarea căruia pledează multe pasaje -, Dilthey ar reprezenta o variantă psihologizantă a filozofiei transcendentale, abia aceasta înlesnind apoi, la rândul ei, stabilirea diferenței dintre psihologie ca știință particulară și știința spiritului în sens hermeneutic." Totuși, observă în continuare Schnädelbach, "la Dilthey granițele dintre filozofie și psihologie sunt estompate, iar pentru a se justifica, el
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
categorii este creat și amplificat tot timpul de activitatea gândirii, nu ca în concepția lui Kant, pentru care ele erau forme înnăscute ale intelectului nostru și date o dată pentru totdeauna" (ibid., p. 666). Interpretarea lui Dumitriu este însă psihologistă. Filozofia transcendentală abordează categoriile sensibilității numai în termenii unor condiții ale posibilității de cunoaștere, făcând abstracție de orice considerație genetică. Revenind acum la apropierea evocată anterior, subliniem că în ceea ce privește categoriile există totuși o deosebire majoră între Dilthey și H. Cohen: punctul de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]