1,145 matches
-
de fapt, îi oferise ocazia nesperată de a acumula toate acele informații. Și, pe tot acest drum, în toate căutările lui fusese însoțit, susținut, încurajat de... Dante Negro. ― Dante Negro! șopti prințul, fulgerat de un zâmbet ivit dintr-o spontană transfigurare interioară. Trăia o relație nouă, în care diferențele se estompau, o relație, cu adevărat, de la egal la egal. Uimitor! Pentru prima oară, se simțea într-adevăr susținut, ba mai mult, ocrotit, el ca bărbat, de o... Trăsura se opri atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o bucată de pâine. Ce umilință, să trebuiască să mănânci la fel ca toți ceilalți! Totuși, mâna scriitoare poartă mănușa la care vine în zbor șoimul, măcar asta ar trebui să știe toți cei care țin o carte în palme. Transfigurarea chiar există, n-o fi scriitorul un zeu, dar actul de a scrie poeme este unul alchimic, de exorcizare a pielii ce conservă formele care suntem pe lumea asta. Bine zicea Nietzsche: "pentru un adevăr este mai primejdios să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Drăgănescu, convocat de Elena anume, nu lipsise de la prima vizită a maestrului. Ca de obicei, venise cam spre sfârșit. Cei doi timizi, ce se temeau reciproc de momentul întîlnirii, se simțise de îndată plini de simpatie și înțelegere. In afară de transfigurarea pe care arta o da chiar exteriorului, erau între Marcian și Drăgănescu multe puncte de asemănare: origina salubră și obscură, firea pacinică și sfioasă, gusturile simple și oneste. Chiar la fizic aveau aceeași croială. Pe Marcian însă îi prelucrase muzica
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mînă pe condei În clipa În care simțise neechivoc răsuflarea slabă, rece și sigură a tărîmului de dincolo. Sărăcia asta grafică, limitată și ea la schematismul semnelor tiparului, a fost fabulos compensată de meșteșugul ei de povestitoare și transferată spre transfigurare tot asupra mea, nu atît prin numărul cărților scrise de mine, cât prin multitudinea tehnicilor de scriere folosite pînă astăzi. Am ajuns să dau formă textului În scriere de mînă, cu tocul și cu cerneala, cu creioanele de diferite mine
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
coapse, până ce a oprit-o cu mâna. În fluierăturile și aplauzele spectatorilor, și-a dat capul pe spate, a Închis ochii, și-a lipit obrazul de pielea netedă, rece, a șarpelui și-a Împins sânii Înainte cu un gest de transfigurare simulată. E grețos, a zis Farah. Eu plec imediat, Johan. Nu-mi pasă dacă vii sau nu. Femeia se lupta cu pitonul, care o Încolăcise strâns. Chipul ei exprima totodată durere și extaz. Johan nu se dumirea dacă era prefăcătorie
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
sugestive, care să-i îndrume, eventual, pe cei dispuși la meditație. Sunt povești banale, ale unor oameni simpli, nu lipsite de naivitatea inerentă, uneori, care însă au proiecție asupra problemelor mari ale vieții. Didacticist, pe alocuri, moralist, autorul apelează la transfigurarea propriilor experiențe de viață, uneori la relatarea frustră, conferindu-le acestora atribute ale universalității, în care oamenii obișnuiți își regăsesc preocupările mărunte ale unor existențe aflate "sub vremi". Autorul nu dă soluții, dar în spatele ironiei sau sarcasmului se întrevede calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
aspru al vieții de război, înfruntând nesiguranța și moartea în orice moment, în scurtele perioade de relaxare între confruntări, am constatat și simțit pe viu marea mângâiere sufletească a doinelor cântate cu sufletul, cu inima și acel DOORRR! tulburător până la transfigurare și uitare de sine. Cu ochii, cu inima și sufletul înlăcrimat simțeam uneori o durere aproape fizică a corpului nostru parcă flagelat de ceva, ori de cineva. Cei care mai suntem încă în viață n-am uitat și nu vom
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
de vedere logic (Gilles Deleuze). Se deschid lumi alternative, adesea străine percepției elementare. Este ceea ce se petrece, de pildă, în actul narativ sau literar, în mituri sau utopii, în jocul unor concepte speculative. Nu doar evenimentele din lumea artei înseamnă transfigurări, „schimbări la față ale locurilor comune“, nu doar creațiile de ficțiune au un sens indeterminat față de cel comun. Pe de altă parte, locurile comune nu sunt în orice privință comune, lucrurile obișnuite nu sunt întotdeauna lipsite de ceva neobișnuit. Cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
aici de două oglinzi care, cu formele lor diferite, ar sta față în față și fiecare din ele ar descoperi absurdul celeilalte. Căci ofensa este doar starea intelectului ajuns în paradox, fără asumarea acestuia. Iar clipa, cu puterea ei de transfigurare, îi rămâne exterioară, paradoxul însuși îi rămâne ex terior. Intelectul nu poate lua pe cont propriu așa ceva, nici paradoxul și nici clipa în care acesta survine. Nu poate admite „absurdul“ acestei clipe („paradoxul a făcut din intelect absurdul însuși“, afirmă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
47, 88, 90-92, 96-97, 134, 138, 146 (n. 145), 196 (vezi și „alteritate“) T tautologie 100 tetralemă 34-35 tháuma (uimire) 64 thaumasíon 67 theoría 67 (a) transcende 66, 130, 163 ~nță 160 (n. 158), 178, 180 ~re de sine 178-180 transfigurare (a sensului comun) 18, 30, 152 tremendum 38 (n. 22) trup 29 (n. 16), 33, 41 (n. 24), 92, 97, 146-158, 161-164, 173 U ut in speculo 15, 54 V via falsa 50 via negationis 167 via eminentiae 167 viață
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
empatică a înțelegerii, de rezonanță spirituală, ține de saltul, de înalta relație-realitate de a fi cu „altul” în chiar domeniul de autoritate unde Adevărul, Binele și Frumosul sunt, în sublim, una: elita slujitoare, mântuitoare. În acest caz transferul operat este transfigurare. Dezghiocare până în inima vieții ființei umane, aforismul gânditorului V. Fetescu surprinde zvâcnetul transsubiectiv. Realizezi că relația ta cu tine însuți, ca subiect, nu se consumă odată cu obiectul tău. Cu acut spirit de observație, aici autorul arată cu îngrijorare spre democrația
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
cât mai curtenitor. fantezie, n-a fost decât, câteva minute, o temă pentru o retorică desfrânată. Chiar dacă există, o salut ca necesară. De la cântecul lumesc, care înmuia inimile bunicilor pe vremea lui Ion Ghica, la o poezie de experiență și transfigurare, nu se poate sări într-un singur veac. Să ne înfundăm, fără regrete, în acest tabiet al romanței și elegiei. Pace Poeziei leneșe! Poeților implicați, complimente. Cu Craii de Curtea-Veche în sul și Cetatea de Argint transcrisă, e nimerit să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ale volumului Joc secund din 1930, realitate neptunică și uranică ("adîncul acestei calme creste") scoasă din durată (ceas) nu mai este imagine a lumii, ci un "mîntuit azur", o pură direcție, un "semn al minții", un univers aparte, ieșit din transfigurarea celui material printr-un "joc secund", capabil să pună în limină nu zenitul, ci nadirul latent, nu fenomenele, ci esențele, structurate grupal (autorul, matematician, se servește de noțiunea de grup, pusă în circulație de Evariste Galois). Cele mai multe poezii din primul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
organicul uman. Integrarea acestui concept în spiritualitatea ortodoxă susține nevoia credinciosului ortodox de a avea o corespondență între divinitate și viața pământeană. Exemplificarea conceptului sofianic în folclorul românesc se regăsește în mitul mioritic, care este în sine o viziune a transfigurării ortodoxe a realității, unde moartea este sinonimă cu nunta, act sacramental de unire cu o stihie cosmică, în prezența naturii care devine biserica în care are loc nunta alegorică. Un exemplu și mai concret este faptul că sărbătoarea creștină specifică
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
veninul, nu a însemnat semnul: în podul palmei nicio urmă; în coastă, vița de vie așteaptă foarfecele. Nu este Dragoste! Petru, cel dintâi strănepot al lașității lui Noe și ultimul fiu al lăcomiei lui Adam, singurul moștenitor al păcatului. Păcatul transfigurarea crucii într-o piatră de moară, păcatul târâșul ademenitor deasupra mării, păcatul poartă deschisă în cer sub fiecare grindă. Petru a murit moartea: a trăit, a sângerat și s-a descompus în acel semn; pe mormânt nicio crustă. Petru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul fulgerelor despicate în noaptea de Sfânt Ilie, obsedatul albastrului curs rouă în siropul de tuse. Nebunul, paranoia ombilicului ștreang în jurul inimii și nici o tăiere împrejur. Nebunia, o transfigurare anatomică a sufletului, un glonț ce explodează în țintă. Urme de ghinturi în sânge. Pulberea arde cât să străpungă vidul, precum un vierme mărul copt, regrete nici măcar în firul de cenușă. Vine dinafară și se sparge înăuntru. Explozie din suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
e greață, nimic mai alterată decât așteptarea într-o conștiință de gară pustiită de foame. Nemărginirea în care te caut îmi este nesațul. Petre, ai un suflet cât un cuptor de pâine! Tristețea, deznădejdea, disperarea nu pot să aprindă focul. Transfigurări de duminică vreau pe chipul tău! Privește-te dimineața în oglindă și o să vezi cum visele încă îți rămân lipite de retină. Mereu vei fi altfel și mereu vei fi tu în ele. Viața este o înșiruire de trepte, rabdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dezvoltarea noilor perspective psihologice asupra omului, ci impresionantă mi se pare reușita unei narații psihomahice cu conotații mistice a drumului urmat în lume de omul simplu, de omul „fără însușiri“ deosebite, de oricare dintre noi (Everyman), către Dumnezeu, de o transfigurare și răscumpărare tragică a banalului cotidian în absolut, de lupta pentru supraviețuirea făgăduită și sperată a trupurilor. Totul într-o mixtură patetică de tragic și grotesc, așa cum Unamuno își dorea să scrie încă de prin 1900 (un prim rod a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
virginală. În "anticipația" pură. Desigur, această stare culminativă spirituală este atinsă în plenitudinea ei în primul rând de marii creatori, precum și de cei înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul a trei ordine de realități: realitatea ascunsă a lucrurilor, pe care nu o putem cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical, fior metafizic, transfigurare cu eliberare în inefabil indiferent de mijloacele stilistice utilizate. Cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea, iar la anticii elini recitarea poeziilor era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prima coborâre a luceafărului. Eminescu descrie eonul de sus ca fiind "mort de nemurire" tot von Unsterblichkeit, după expresia nietzscheană "Iar umbra feței străvezii/ E albă ca de ceară/ Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scânteie 'n afară": descrie transfigurarea starea de dincolo a luceafărului, a lui Hyperion, a geniului în raport cu lumea omului, stare care ia naștere în contactul cu lumea de jos. În schimb, în contrast, fiicei pământului nu îi este accesibilă această viziune; ea îl vede pe luceafăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe pământ. Centrul este pretutindeni. Curb este drumul Veșniciei !" Pentru Nietzsche, Eternitatea este cea a Devenirii prin care viața se perfectează neîncetat, o muzică infinită ce renaște mereu din ea însăși purtând existența la cea mai de sus frumusețe, la transfigurare. "Vreau să dau eternitate celui mai umil lucru". "Denn alle Lust will Ewigkeit, will tiefe, tiefe Ewigkeit" "Căci toate bucuriile vor Eternitatea, vor adânca, adânca Eternitate". Iar această eternitate este un prezent absolut și inefabil, o stare extatică a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în plină lumină personajele pozitive moral, și aruncând în umbră pe cele nesemnificative sau negative, precum în Întoarcerea Fiului risipitor, Coborârea de pe cruce. Orbirea lui Samson de către filistini ș.a., Rembrandt face justiție poetică. Justiție poetică face și Rafael în tabloul Transfigurarea: Iisus situat înalt strălucește în lumina intensă, pe când în planul inferior mișună în semiobscuritate o masă de oameni înspăimântați de un copil pradă unui atac de epilepsie. A fost un tablou profetic, delimitând epoca luminoasă a Renașterii de decăderea spirituală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice teză, antiteză, sinteză miezul fenomenologic al filozofiei hegeliene, gânditorul născut în același an și prieten cu Hölderlin: teza, este făptura fizică a poetului, antiteza sufletul, flacără pură, iar sinteza transfigurarea, inefabilul. De aici a derivat teoria "terțului inclus" formulată de fizicianul Ștefan Lupașcu, și reluată de Șerban Nicolescu. Acesta, sub influența ideii lui Heidegger, conform căreia poezia este cea care întemeiază Ființa idee preluată de filozoful din Freiburg de la Hölderlin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sân a conceput": Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]