9,583 matches
-
largi și speriați și fața palidă sub becul slab, albastru, Îl amuzară. Apoi Îl atraseră. Voia s-o facă să treacă de la pasivitatea aceasta la pasiune. O sărută din nou și Încercă să-i scoată rochia peste umeri. Trupul ei tremura și se mișca sub veșmânt ca o pisică legată Într-un sac. Brusc, ea Își ridică buzele spre el și-l sărută pe bărbie. — Te iubesc, spuse ea. Da. Sentimentul de stranietate i se accentuă lui Myatt. Era ca și cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cer scuze pentru acest... disconfort. Vezi, În ceea ce mă privește, există o problemă mai importantă decât orice disconfort. Nu cred c-ai Înțelege. — Sigur că nu, spuse ea, gândindu-se cu umor amar la noaptea care trecuse. Un fluierat lung tremură prin aerul rece și fata sări Îngrijorată În picioare. — Acesta nu-i trenul nostru, nu? Nu se poate să rămân jos. Dr. Czinner era la fereastră. El șterse de abur partea dinăuntru cu palma și privi printre schijele de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bun să le citiți arestaților acuzațiile ce li se aduc? Oferă-i doamnei un scaun. Dr. Czinner Își scoase mâinile din buzunarele balonzaidului și Își șterse ochelarii. Putea să-și stăpânească emoția din vas, dar nu și mâinile, care Îi tremurau puțin. — Acuzații? Întrebă el. Ce vreți să spuneți? Suntem cumva În fața unui tribunal? Maiorul Petkovici, cu hârtia În mână, se răsti la el: — Taci! — E o Întrebare legitimă, domnule maior, spuse colonelul Hartep. Doctorul a fost În străinătate. Vedeți, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Închise iar În urma lor, ascunzând boii și căruța și pe omul acela scos din minți de spaimă. — Condu mai Încet, icni Myatt, dar șoferul se Întoarse și rânji În direcția lui, făcându-i semn cu o mână care nu tremura câtuși de puțin. Ofițerii Înșirați la masă, soldații de la ușă, doctorul răspunzând la Întrebare după Întrebare, toate se retraseră undeva departe. Coral Musker adormi. Noaptea o epuizase. Nu putea Înțelege un cuvânt din ce se vorbea, nu știa de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
niciodată Închis. S-ar putea să vă surprindă, dar acesta e adevărul. La vârsta mea nu poți Începe așa ceva. Și acum mă trimit Înapoi, În Austria. — Ești dat În urmărire acolo? Josef Grünlich trase de marginile vestei și făcu să tremure cruciulița de argint. — Nu mă deranjează să vă spun. Suntem În aceeași oală, nu? Își suci puțin gâtul, Într-un acces de modestie. — Am ucis un om la Viena. Coral spuse cu oroare: — Vreți să spuneți că sunteți un ucigaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ordin, pe care șoferul Îl traduse: — Ridicați-vă. Cu pașaportul lui Myatt Într-o mână și cu cealaltă pe lanțul lui de argint, Josef se execută, iar soldații Îl măsurară cu lanterna din cap până În picioare. Nu avea palton și tremura de frig. Unul din oameni râse și Îl Împunse cu degetul În stomac. — Vor să vadă dacă-i adevărată, explică șoferul. — Ce să fie adevărată? — Rotunjimea dumneavoastră. Josef Grünlich trebui să simuleze amuzamentul ca răspuns la insultă și zâmbet, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se mișcă și, deși fața Îi era caldă, ea Îi putu simți sângele scorțos și uscat În jurul gurii ca pielea veche. Țipă o dată și apoi rămase tăcută și stăpână pe sine. Căută chibriturile și aprinse o făclie. Dar mâna Îi tremura. Nervii Îi cedau sub povara responsabilităților pe care le avea, chiar dacă n-o lăsaseră de tot. I se părea că, Începând cu o săptămână În urmă, fiecare zi o pusese În fața unei decizii, a unei temeri pe care trebuise s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sigură de asta, atunci când fusese imposibil de dat de urma lui Hunter la Paris. Phoebe Îl văzuse la Londra. Hunter mă mințise În față și, mai rău, dăduse vina pe cineva nevinovat, pe creierul rarefiat al unei femei Însărcinate. Îmi tremurau mâinile. „Poate că mă Îmbolnăvesc de scleroză multiplă“, m-am speriat eu, privindu-mi degetele tremurânde. Poate că soțul meu mă făcuse să mă Îmbolnăvesc de scleroză multiplă prin activitățile sale de distracție la hotel, atât de lipsite de considerație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pentru tine, iar tu ai făcut o pasiune nebună pentru cineva care nu este Sanford. Mogulii nu reacționează la respingere la fel ca bărbații obișnuiți. Apoi m-a sărutat, urmă Lauren, strâmbând din nas la această amintire. Împotriva voinței mele. Tremura, ca și cum i-ar fi fost teamă. Dar... ce să zic... bănuiesc că, dacă ești Însurat de douăzeci de ani, nu ți-ai mai tras-o de foarte multă vreme... trebuie să fie Înspăimântător. Toată chestia asta a fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
celor -20° de afară, spuse: «Salutați-le pe toate prietenele mele din New York din partea mea» și a dispărut În interiorul unui Mercedes cu geamuri fumurii. Cuplul a plecat imediat Într-o lună de miere de patru luni.“ O lacrimă mi-a tremurat În jos pe nas: toată lumea se căsătorea, ceea ce nu făcea decât să accentueze starea mea de singurătate. M-am uitat lung la ziar În timp ce lacrimile cădeau pe el, una câte una. În clipa aceea ceva alb mi-a apărut În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
vrăjitoarele. Cartea de vrăji. Toate puterile de pe lume. Se aude soneria, și apare încă un bărbat care își dă jos pantalonii rufoși, se dezbracă de tricou și ne spune că-l cheamă Arici. În legătură cu Arici, detaliile ar fi că-i tremură pielea care-i atârnă pe brațe, pe piept și pe fund. Părul pubian îi seamănă izbitor cu cele două fire crețe care mi-au rămas lipite în palmă după ce am dat mâna. Mâna lui Helen se retrage în manșetă; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în carouri roșii. Trag apa, ca să se audă. Nu sunt nici scutece, nici hăinuțe de copil. În sufragerie, doamna Puișor se uită tot în tavan, numai că acum e scuturată de suspine lungi și spasmodice. Pieptul acoperit de șorț îi tremură. Helen îi tamponează machiajul scurs cu colțul unei batiste împăturite. Batista e înmuiată și înnegrită de rimel, și Helen zice: — O sa fie mai bine, Rhonda. Acum nu ai cum sa-ti dai seama, dar o să vezi. Împăturind încă un servețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aud scăpăratul brichetei lui Stridie, mă întorc și-l întreb: Chiar nu se poate abține? Încerc să mănânc, zic. Dar Stridie a luat cartea Monei despre meșteșugurile primitive, Artizanatul tribal pentru amatori, și o ține deschisă deasupra brichetei, iar paginile tremură în flacără. Crapă geamul și strecoară cartea prin el, iar flăcările izbucnesc în vânt înainte s-o lase să cadă. Anizanta adoră focul. — Cărțile pot fi foarte malefice, zice. Coacăză trebuie să-și inventeze propria spiritualitate. Telefonul lui Helen sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ei roz și-mi zâmbește, zicându-mi: Hai să te așezăm în capul oaselor. Cartea a dispărut; ține cristalurile într-o parte și înoată mai aproape. Mă agăț cu amândouă mâinile de o ghirlandă a candelabrului. Milioanele de piese sclipitoare tremură cu fiecare bătaie a inimii mele. — Închipuie-ți că ești sub apă, zice, și-mi dezleagă șireturile. Îmi scoate pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sac și pune-le pe tine. Dom’ sergent își trage lacrimile pe nas și expediază sacul de haine spre mine cu un șut, zicând: — Îmbracă-te odată, fir-ar al dracului! Eu am venit aici ca să te salvez. Cu pistolul tremurând, dom’ sergent zice: — Vreau să te scot odată de-aici ca să fac o labă! Capitolul 42 De jur împrejur cuvintele se amestecă. Cuvintele, versurile și dialogurile se amestecă într-o supă care ar putea declanșa o reacție în lanț. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
N-am ajuns la cursul acela. Cînd ajungi, să-mi spui, poate-mi amintesc unde te-am mai văzut... O rafală puternică de vînt, cu fulgi mari, lovește parbrizul, întunecîndu-l. Luat prin surprindere, șoferul se pierde o clipă, volanul îi tremură în mînă iar cursa se scutură ca de friguri, trezindu-i pe toți. Pasagerii privesc un timp înainte, ori spre fereastră și, cînd mașina s-a statornicit în mersul ei de pînă acum, sigur, cu zgomot monoton, moțăiala îi cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deschis de ștergătorul din fața sa. O mare albă se întinde, pierzîndu-se în întuneric, pornită chiar de la baza parbrizului. Deasupra ei cad fulgi mari și deși, învăluiți de rafalele scurte ale vîntului. În tăcerea din cursă, un "Doamne!" șoptit cu groază tremură pe buzele tuturor. Fascicolul de lumină se plimbă într-o parte și-n alta: întreg botul mașinii a pătruns în sulul de zăpadă. Șoferul lasă cu zgomot lampa de control pe bord, îndreptată spre înainte, și se prăbușește în scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
geamuri, e împinsă de vînt pe lîngă ferestre, roată, producînd un zgomot ciudat, ca zeci de degete ce-ar lovi în ferestre. Cînd ajunge în partea din mijloc a semirotundului, rămîne locului cîteva secunde, oprită de curentul venit din față, tremură lovind mărunt fereastra, apoi, încet, se depărtează doi-trei metri, e oprită de balustradă, unde cele două părți ale vîntului scurs pe lîngă clădire se unesc mai puternic, umflă creanga, o saltă pînă la statura unui om și-o lasă apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca într-un film de groază. Aura se strînge mai bine în haină, înțelegînd că în curînd va începe să tremure, dacă nu de frig, sigur de teamă. Ce bine c-ai venit! se bucură Doina, conducîndu-l pe Mihai în salon. Tăticul tocmai a întrebat de tine. Și el a venit mai înainte. Să știi c-am luat deja invitațiile. Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cînd, voi servi cafeaua împreună cu ea" gîndește Mihai, simțind cum roșește tot, amețit de parfumul ciudat al femeii, obsedat de gîndul că, ajungîndu-i ginere, n-o să reziste totuși intenției lui și va căuta un prilej... "Doamne, sînt bolnav!" se înfioră, tremurînd scurt, ca de friguri. Ce-i, Mihăiță? întreabă Săteanu bine dispus. Iertați-mă! se scuză Mihai timid. Cred că după atîta năut băut în ultima vreme, de cînd cu lipsa asta... aceasta de cafea, aburii unei cafele pure... se intimidează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iar peste încă două-trei secunde era afară, în viscol, fugind spre autobuzul care se apropia de stația din fața blocului, mulțumind cerului că a scăpat numai cu atît. În urma lui, rezemată cu fruntea de ușa închisă cu zgomot, soția lui Muraru tremură ca scuturată de friguri, continuînd să-și țină soțul de braț, să nu cadă. Cine mai e și individul ăsta? întreabă ea, vrînd să pară indiferentă. Unul... Unul de pe la noi, lucrează la Dezvoltare... Un... Eah!... Nu merită nici o atenție, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spre masă. Vă ascult zice femeii cînd ajunge lîngă ea. Te rog să stai murmură femeia, fără să ridice privirea. Docil, actorul se așază, privind-o lung, stăpînindu-și cu greu surîsul din colțul stîng al gurii. Mîinile nervoase ale femeii, tremurînd vizibil în ciuda efortului făcut de-a se stăpîni, desfac unul din ziarele de pe masă, arătînd gulerul alb, împăturit: Spuneai că prietena dumitale... Ți-l vînd. Actorul scoate din buzunarul de la piept portomoneul și trage din el o bancnotă de 50
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în alta iar Aura, cu pieptul apăsat în bara de aluminiu, cu nasul lipit de geamul în care se zbate viscolul, simțindu-și agățat de colțul unui geamantan ciorapul stîng, frîntă din cauza oboselii și a romului, simte cum începe să tremure iarăși de furie și nu-și dorește decît să ajungă acasă, unde, fără să spună un cuvînt măcar, va scoate bani de pe cec, atît cît să-i ajungă pentru a depune taxa de divorț, după care va pleca la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Doar un cățel murmură, pe sub pălăriuța lui, Mircea Emil, continuînd să doarmă întins pe cele trei scaune. Sultana se întoarce din drum și-i arde un dos de palmă peste umăr: Ia vezi, unde te trezești aici? Aprigă mai ești, tremură carnea pe tine surîde Mircea Emil, săltîndu-și pălăriuța. Ai grijă cum încui ușa la noapte. Poate vrei să te arunc în iaz rîde femeia, depărtîndu-se. Lazăr și studenta scot din magazie încă o saltea, ajutați de Ovidiu, care nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pleci? Să nu vină cineva... șoptește fata, fără să facă vreo mișcare, prin care ar dori depărtarea. Eu nu stau la gazdă, la mine nu poate veni nimeni spune Mihai încet, convingător, trecîndu-și ușor buzele peste ale fetei. Te rog! tremură fata, ca scuturată de valul unui frig, rupîndu-se din chinul prelungit, apoi, ca o scuză, arată spre scaun: Te rog! Să-ți dau revista murmură, întorcîndu-se spre un raft, răscolind cîteva dosare. Mulțumesc! Mihai răsfoiește un timp revista, rămasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]