7,855 matches
-
-și vadă de drum. Viața ce îi fusese dăruită este unică, iar rostul ei trebuie să fie bucuria, nu durerea. Iar Timpul nu iartă. Niciodată. Pe nimeni. FLASH 12 (Țipăt mut) Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, indolență, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Tineri debusolați, copii abandonați, bătrâni îngropați în mizerie și singurătate. Se plâng guvernului, celor de dincolo de hotare, iar în ultimă instanță, lui Dumnezeu. Uneori se
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
și ți-au călcat în picioare, de atâtea ori, puritatea? Ție cine îți vede lacrimile, cine îți ascultă țipătul mut? Cine îți alină rănile lăsate pe chip de propriii tăi copii? Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, ignoranță, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Se plâng guvernului, celor de dincolo de hotare, iar în ultimă instanță, lui Dumnezeu. Dar tu, tu cui te plângi, frumoasa mea Țară? FLASH 13 (De
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
necesară schimbării, saltului dincolo de masca nedorită a oglindirii. Cu cât stagnarea este mai umilitoare și agitația mai stearpă, cu atât speranța este mai nebunească. Schimbarea mult dorită în ordinea lucrurilor întârzie. Privirea în oglinda din ce în ce mai încețoșată începe să semene cu uitarea de sine, cu o translație neașteptată de planuri, cu o descindere în lumi irecognoscibile, percepute ca uriașe iluzii optice. Prezențele fizice sunt mereu confiscate, apariții morgnatice, in-consistente. Dar tocmai neîncrederea în capacitatea privirii de a schimba lumea îl ajută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
eu, cel costumat în pisică, am citit: Nimic. (Hop-la !) Acest nihilism autodevorator este urmare a stării de umilitate în care se află poetul, pierdut printre propriile măști. G. Călinescu folosea, în poeziile sale, o metodă pe care a numit-o "uitare în model". Emil Botta se uită în modelul proiectat de propria sa putere imaginativă, își caută, bâjbâind prin obscuritate, chipul deformat și ciopârțit, exilat fără milă în interiorul ființei sale. Căutarea de sine seamănă cu o hilară Odisee. Are momente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
-o în cuvinte este a mea, așa cum am văzut-o dintotdeauna, cu frumusețile, greutățile, bucuriile și necazurile ei. O lume în continuă schimbare. Am căutat să redau unele expresii originale și limbajul vechi al țăranilor noștri care sunt deja dați uitării, că doar ne modernizăm, ne emancipăm și trebuie să uităm că suntem români. Gheorghe Boancă Stavarache B....ă Stavarache s-a îndrăgostit de fata pădurarului. Tot a trimis el pețitor, dar fără nici un rezultat, că nu era, sărmanul om, dispus
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
s-au căsătorit și după șaptezeci și ceva de ani, iată că îmi amintesc și eu din cele auzite din bătrâni. Deși nu ar trebui să pomenesc despre aceste făpturi ale întunericului, nu am încotro, căci nu merită să las uitării sufletele nevinovate. Sava B....ă Bucurându-se de încredere la curtea boierului, în scurt timp, Sava a fost numit pădurar. Având un venit constant a putut să-și cumpere o casă în centrul satului, după care s-a căsătorit. Din
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
viitoare și primiți binecuvântarea mea cu toții (8 august 2006, Frasin). Miercuri, 12 martie 2008 Mult, foarte mult de când nu mi-am mai notat nimic din trăirile mele. E cazul să mai notez, ca să nu uit. Nu e bine să lăsăm uitarea să se aștearnă peste evenimente importante care te pot ajuta atât pe tine, cel care le trăiești, cât și pe cei care vor citi și sper că ei vor înțelege. De aceea încerc sămi refac în memorie tot ce nu
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
care este diferența dintre obiectivitate și subiectivitate și care dintre cele două atitudini narative fac apanajul scriiturii Hortensiei Papadat-Bengescu? Proza modernă europeană uzează mai degrabă de investigația amplă a universului interior și prea puțin de o atitudine auctorială obiectivă, dând uitării epicul pur pe care îl valorizează atît Lovinescu). Autoarea interbelică are o viziune mai mult decât clară asupra 43 trăsăturilor modernității în literatură, dezicându-se explicit de epicul ostentat la care o îndeamnă Lovinescu: „Ar trebui cumva ca epicul pur
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
unor deprinderi, exercițiul poate realiza și alte sarcini, precum: adâncirea înțelegerii noțiunilor, regulilor, principiilor și teoriilor învățate, consolidarea cunoștiințelor și deprinderilor însușite, dezvoltarea operațiilor mintale și constituirea lor în structuri operaționale, sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, prevenirea uitării și evitarea tendințelor de interferență (confuzie), dezvoltarea unor trăsături morale, de voință și caracter. Exersarea este o condiție esențială în realizarea obiectivelor metodei prin exerciții, dar exersarea impune activarea elementelor complexe ale memoriei. Eficiența este asigurată când operațiile prevăzute de
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
Dar numai amândoi, amândoi... Nu doar umila carne... Nu doar umila carne se-adapă-n oaza ta, adâncul cald-răcoritor, izvor secret de prezumtive vieți. Nu doar umila carne îți cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să sorb până la fund uitarea clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
He, he! Nu văd eu? Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i se opriră asupra Bărzăunului, care ținea în mînă una din tăblițele descoperite în ruine și pe care ceilalți le dăduseră uitării de-atunci. Și doar Bărzăunul luase tăblița ca să-și ascută cuțitul pe ea, nu ca să facă vreun rău cuiva. Dar domnul Nicanor crezu cu totul alceva. Ce ții în mînă, mă, sarsailă? Bărzăunul se fîstîci cu totul. Oooo... O... ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea cu lanțuri nevăzute și i-ar fi tîrît după ea în uitare. Numai Bărzăunul întoarse la un moment dat ochi de pustiu spre Ilinca așteptînd un răspuns ori o chemare pentru a pluti măcar o singură clipă amîndoi în acea imensitate de ireal și straniu... dar o surprinse transformată în stană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mine. Ce zici? Evelin: Ce mai contează profesore? Aveți voi o vorbă care mereu m-a amuzat: un om anonim, nebăgat de nimeni în seamă toată viața, după ce a murit trei zile îi geniu și jelit, după care trece în uitare totală. Dar un geniu este lăudat și bărfit de unii toată viața. După ce moare cățiva se bucură și continuă să-l înjure pentru că ei n au fost și nici nu vor fi genii. Dar omenirea deabia după moarte îi descoperă
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
îndoiască de faptul că moartea este cealaltă parte, infinit mai vastă a vieții, așa cum celebra în Elegii. Este ca și cum Natura se răzvrătea împotriva ei însăși, a propriei neizbutiri, singura salvare a sa și a poetului fiind poezia, transa negrăitului ca uitare de sine. Unde sfârșește în actul creator pasivitatea impusă de dicteu, și unde începe activitatea volițională, controlată ? Referindu-ne la poezie, există exprimări, versuri, sau chiar strofe dictate sub formă definitivă, orice modificare le-ar altera primigenitatea inalterabilă. Există exprimări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dincolo, unicat în lirica lumii: Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea 'ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște.// Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe./ E un adânc asemene uitării celei oarbe". Neta deosebire dintre văzul ochiului comun și al celui transcendental se observă la prima coborâre a luceafărului. Eminescu descrie eonul de sus ca fiind "mort de nemurire" tot von Unsterblichkeit, după expresia nietzscheană "Iar umbra feței străvezii/ E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării / Dă orizon nemărginit / Singurătății mării"; gândul în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate/ Sub raza gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zborul "intelectului eroic", de care vorbește Giordano Bruno, cu zborul necurmat al lebedelor către niciunde, din poemul halucinant al lui Rabindranath Tagore. În transposibil unde Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
schimbă identitatea spirituală, este etică. Etică în sens de sacralitate, pentru că orice creație este sacră. Așa fiind, justiția poetică este o etică neiertătoare. Ce rezistă dintr-un poem supus probei de foc a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust și uitare tot ceea ce Eminescu numește "mlaștină" și "bâiguit nărod". Justiția poetică, reduce la neant inducerea în derizoriu a poeziei fie că este vorba de eliminarea calității de cânt, transformarea într-un prozaism deșirat pe verticală, fie mai ales sancționează macularea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dante și le-a exorcizat alungându-le după poarta Infernului pe care a sigilat-o: "Lasciate ogni speranza voi che'ntrate". Petrarca, după ce constată că "Iubirea nu se hrănește decât cu lacrimi, iar timpul ruinează totul și îl aruncă în uitare", ajunge la concluzia că omul este azvârlit într-un cerc destinal de intercondiționări care se neagă una pe alta și din care nu poate ieși: "Dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar timpul aruncă totul în uitare". Și iată deschiderea, ieșirea nu numai din cvadratura cercului a unei poezii cu construcție fixă, dar mai mult încă, dintr-o construcție ermetică: este vorba de sonetul lui Stéphane Mallarmé, Une dantelle s'abolit: un lucru atât de fragil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eliberatoarea mea! Ca un văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă a cerului, Cătând spre tine, o, strălucitoare stea a nopții! Și toate din veșnicia ta coboară asupră-mi: Uitarea dorințelor și a speranțelor toate. Simțirea mi se pierde în contemplare, Ceea ce numeam eul meu, dispare. Mă dăruiesc cu totul nemărginirii, Sunt în ea, sunt totul, sunt numai ea. Deci aceeași eternă idee profund umană a liricii: poezia perfect arhitecturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aflată infinit la distanță de închiderea absolută a cercului, a pătratului și a complotului lor. Căci iată ce scrie Eminescu în cele mai perfecte versuri: Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Aceasta trebuie să facă un poet și aceasta cere cititorul luminat: crearea unei perfecte cvadraturi a cercului, care, în mod magic, prin însăși energia comprimată a celor două închideri ce par absolute, deschide transcenderea către eliberarea radicală. Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
infinită a intelectului "eroic" dincolo de ființă și neființă și dincolo de orice datum care alcătuiește o lume nelumea conceput de Eminescu în Archaeus. Viziunea din Luceafărul "Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene/ Uitării celei oarbe" reflectă desprinderea abisală mergând până la uitarea totală de lume și de sine consonantă cu parcursul fulgurant spre transposibil. Iar, de mult mai departe, găsim în Platon (Fedru, 247c) următoarea viziune: "Există un loc supraceresc fără culoare, fără formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și dincolo de orice datum care alcătuiește o lume nelumea conceput de Eminescu în Archaeus. Viziunea din Luceafărul "Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene/ Uitării celei oarbe" reflectă desprinderea abisală mergând până la uitarea totală de lume și de sine consonantă cu parcursul fulgurant spre transposibil. Iar, de mult mai departe, găsim în Platon (Fedru, 247c) următoarea viziune: "Există un loc supraceresc fără culoare, fără formă, pe care nimeni din cei de pe pământ încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
liziera pădurii. Acolo, frămîntat de gînduri, îi aștepta lupul înțelept. Ar fi fost un efort inutil să parcurgă împreună cu Lupino drumul pînă la haită și înapoi. Rămăsese să se odihnească dar și să pîndească. Fusese liniște, semn că vietățile dăduseră uitării apropierea lor de adăpost. Acum, înțeleptul îi întîmpina pe camarazii lui Lupino cu bucurie. Era o ceată mare, căci numai forțele lor unite puteau să facă față confruntării cu Oamenii și lupii lor. Se consultară cu privire la modul în care urmau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]