5,586 matches
-
întinse lui Stevie, care rămase interzisă, la fel de neajutorată ca o maică stareță cu un prezervativ. — Ia, Fran, ține-o tu. Trânti copilul care, la o privire mai atentă, se dovedi a avea o iritație roșie neplăcută, în brațele lui Fran, uluită la culme. Fran îi scoase cu grijă căciulița și, ignorând scufia albă, scămoșată, îi ținu căpșorul sub bărbie. Senzația de comuniune fizică era atât de intensă, încât închise ochii și îl legănă încetișor. Copilul, în schimb, nu păru să-mpărtășească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
uneori chiar îmi lipsesc zilele de demult, înainte ca totul să devină atât de serios. Lucram la reportaje dimineața, apoi luam un prânz copios și aveam după-amiaza liberă. Obișnuiam să mergem la un băruleț unde aveau stripteuze... — Stevie! Fran era uluită. — Erau adevărate veterane. Mai rele de gură ca Roseanne. Treceau pe toată lumea din public prin ciur și dârmon în timp ce-și scoteau chiloții. Bineînțeles, Stevie se smulse din visare și reveni în prezent, recuperam muncind seara. — Mai lipsește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
amintirea pe care ea o păstrase cu drag nu-i trezea nici o reacție. — Apropo de surprize... eu și Laurence mai avem una. Tocmai ne-am hotărât să ne căsătorim! Minunat! răspunse Ralph. Sper să fiți foarte fericiți împreună. Fran fu uluită. Cuvintele erau cele potrivite, dar tatăl ei drag le rostea de parcă ar fi vorbit cu un străin. Se așteptase la o reacție puternică. Încântare, poate, și o urmă de îngrijorare din cauză că nu apucase să-l cunoască mai bine pe Laurence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Cambridge. Dar sunt peste o sută de kilometri! — Merită. Au bicicleta la care visez în Exchange&Mart săptămâna asta. Un tip din Cambridge vrea s-o vândă. Cu cinzeci de mii mai ieftină decât aș găsi-o oriunde. Fran era uluită. — Și faci așa un drum pentru asta. Nu sunt oferte de biciclete mai aproape de Woodbury? — M-am gândit să dau un anunț în ziar, de fapt, dar n-am mai apucat. Ar fi cu mult mai ușor decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fiu sinceră, cred căă - lui Fran abia dacă-i veni să recunoască, deși acesta era „Momentul adevărului“ -ă deși pare o nebunieă cred că aș prefera să fie al lui Jack. — Aveam senzația că îl detești pe individ. Henrietta era uluită, dar n-ar fi fost Henrietta dacă ar fi rămas fără replică. — Ești convinsă că e arogant, încăpățânat și egoistă ca să nu mai spun fustangiu și, ce mai era, iresponsabil. Oh, și mai era ceva cum că ar fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din Fair Exchange? Sau ești prea cufundată în fantezii despre apartamentul nupțial ca să-ți mai pese de asta? Fran se așeză lângă ea și coborî vocea. — S-a anulat de tot, zise dintr-o suflare. — Rubrica de Matrimoniale? Stevie era uluită. Anunțurile se înghesuiseră de la primul număr. — Nu, nunta. I-am spus lui Laurence că nu pot să mă mărit cu el. Lui Stevie îi veni să aplaude, dar, măcar de data asta, avu tactul să se abțină. Era întotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Urmuz și în vecinătatea expresionismului. Interpretarea „realistă” rămîne însă mai curînd izolată. „Lumea paralelă”, minimală, derizoriu-schimonosită, caricatural-esențializată a maestrului „infinitului mic” și al „antimateriei” narative va fi citită mai ales în cheia „evazionistă” a abaterii sale față de convențiile real(ism)ului. Interpretarea în cheia fantasticului modern nu putea lipsi, așadar, din peisaj... O discuție privind „fantasticul absurd” al lui Urmuz propune Sergiu Pavel Dan în studiul său din 1976, cu precizarea că „trimiterile la suprarealism sau existențialism trebuie făcute cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din spinare. — Suntem aproape? — Nu, răspunse Kobayashi rece. N-am făcut nici măcar o treime din drum. Endō tușea tot mai tare, de parcă îl râcâia ceva pe gât. Au apărut iar firicele roșii de sânge. — Aveți o tuberculoză groaznică, spuse Kobayashi, uluit la vederea sângelui. Apoi zâmbi iar ciudat și adăugă: — E imposibil să ajungeți la Mlaștina Mare. — Vezi să nu încerci s-o întinzi, se răsti Endō. — Am înțeles. Endō a pus imediat mâna pe pistol. Gaston l-a privit suprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tragi cu urechea prin casele altora. L-a luat de braț pe Rotari și, intrând în casă, i-a spus: - Tinere duce, magia are mai multe fețe. Unele bune și altele rele. Poate fi o știință a celor puțini, ce uluiește ignoranța celor mulți, dar și o păcăleală cu care să-i îmbrobodești pe cei creduli. Poate fi justificarea noastră pentru ceea ce nu înțelegem sau rodul unor daruri deosebite de la cel al cărui nume nu se rostește. Este un lucru bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se taie părul miresei până la gât și să i se pună o legătură menită să comprime și să netezească sânii. Gisulf și Romilde aveau o fiică numită Gaila și un fiu, Gumbert, care nu făcuse nouă ani. Copila m-a uluit și mai mult decât mama. Semăna cu Gisulf, moștenindu-i statura și noblețea fățișă a trăsăturilor, îmblânzite însă de moliciunea trăsăturilor materne. Avea șaisprezece ani, și frumusețea chipului era egalată de gesturile grațioase și de puritatea ochilor, de un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
capul pe fereastră. - Ce vrei de la mine? Din păcate, nu mai avem mâncare. Am rămas neclintit, fața conturându-i-se doar ca o pată în beznă. - Vreau să te-ntreb ceva, mi-a răspuns. Ceea ce m-a întrebat m-a uluit pur și simplu. - Ce cuvinte mi-ai spune, dacă ai vrea să mă consolezi pentru starea oribilă în care mă aflu? Mintea mi-a fost pusă la grea încercare, lipsită de răspunsuri spontane sau de vorbe care, puse laolaltă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se întețea respirația cu atât simțea mai mult nevoia de aer, am luat o piatră și l-am izbit cu ea în mâna pe care o ținea lipită de un trunchi. A scos un strigăt gutural și m-a privit uluit în timp ce-și oblojea mâna zdrelită cu cealaltă mână; în schimb, în câteva momente, respirația i-a redevenit normală. - Deseori durerea trupului o alungă pe cea a sufletului. Iartă-mă! Atunci m-a îmbrățișat, izbucnind în lacrimi și repetându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Marmara și Marea Neagră. În sfârșit se vedeau zidurile interioare: grosimea lor era de cel puțin trei pași, iar ca înălțime, ajungeau la treizeci și cinci de coți, turnurile bătând spre cincizeci de coți. Cred că Calinic a făcut-o dinadins, ca să mă uluiască: am intrat pe la poarta principală, Poarta de Aur. În timp ce arătam căpeteniei gărzilor scrisoarea către Giuliano, nu-mi venea să cred ochilor. Poarta era foarte înaltă, cu trei bolți arcuite, cu canturile îmbrăcate în plăci de aur lucrat în relief, surmontată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu i-am povestit nimic, dar ea mi-a simțit totuși îngrijorarea. O mână albă și fină, cu degetele frumos șlefuite și lungi, mi-a căutat mâinile ascunse în poală. Am privit-o, și pentru a nu știu câta oară, uluit de frumusețea ei, de uitătura ei limpede și curată, de buzele-i trandafirii lăsând să se-ntrevadă albeața dinților într-un dulce surâs, n-am putut să nu-i spun: - Gaila, tu faci mai mult decât un regat. Râsul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldat a galopat până la Roma spre a ne vesti sosirea. În suita mea se aflau un scrib, doi funcționari regali de nație romană și șase tineri oșteni de vază. După ce văzusem Bizanțul, spre deosebire de tovarășii mei de drum, n-am rămas uluit dinaintea Romei ce ne aștepta la capătul unor pământuri părăsite, insalubre și înțelenite. Dacă de departe totul părea grandios, pătrunzând între ziduri, mi-am dat seama că orașul Cezarilor, megalopolisul care subjugase lumea, era în mare parte o împărăție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de parcă i-ar fi fost frică să nu-l mânjim cu ceva. Ni s-a îngăduit să asistăm la funeraliile care au avut loc la San Pietro cu fast și fără incidente. După care, cu o grabă care m-a uluit, în timp ce noi tândăleam la Laterano, în doar trei zile romanii și-au ales papă pe unul dintre ai lor: Severino, fiul lui Labieno. Vestea ne-a dat-o cardinalul Adeodato, ținând să adauge că era un om drept. Eu însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
clipa să te duci să te rogi la mormântul lui Colombano, irlandezul. Acolo poate vei găsi vadul pentru mărturia sufletului tău. Dar mai întâi să dăruiești Sfânta Relicvă celui ce-o merită, așa cum ai făgăduit.“ Am citit și am răscitit, uluit de clarviziunea lui Garibaldo și de ceea ce profețea. - Înscrisul ăsta te privește și pe tine, i-am spus lui Adeodato. Citește-l și fii convins că Garibaldo a întrevăzut totdeauna adevărul. Tu o să fii papă. A parcurs papirusul și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a adresat surâzând: - Stiliano, ai darul de a-mi citi gândurile. Chiar voiam să te rog să mergi la Cividale, chiar dacă din altă pricină. Cu-atât mai bine. Te vei ocupa tu și vei hotărî cum crezi de cuviință. Eram uluit, nu pricepeam de ce ar fi trebuit să merg tocmai la Cividale. - Gaila vrea să te roage ceva. Știu bine că n-o să fii în stare s-o refuzi, dar te rog ca totul să rămână secretul nostru. Gaila m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi s-a închis în față, deși aerul era nemișcat precum apa unei bălți. M-am speriat și m-am întors grabnic acasă. Am citit de mai multe ori papirusul pe care era scrisă în grecește rugăciunea Akathistos. Am rămas uluit de precizia metrilor, de structura stanțelor, de arhitectura sublimă, de profunzimea unor versuri. Fără să-mi fi dat seama măcar, ultima oară am citit-o în picioare. A doua zi m-am întors să-l caut pe necunoscut. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
treburile regatului, dar părea să nu-i mai pese și prefera să vorbim doar despre ea. Ca și cum carnea lui s-ar fi topit brusc, arătându-i-se doar sufletul. Dacă întreaga lui ființă mă întrista, un singur lucru m-a uluit. Ceea ce reieșea din lungile și tăcutele lui cugetări despre viață era sincer și cinstit; nu se mai ascundea în spatele unor justificări și se folosea de propriile greșeli pentru a-și sfătui fiul cum nimeni n-ar fi putut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
jumătate neatent, pe jumătate speriat, prinsese cu o mână gâtul tâlharului, îl ridicase brusc și îl aruncase, cum arunci o hârtie la coșul de gunoi. Corpul trecuse ușor ca un fulg pe deasupra celorlalți și dispăruse departe, în pădure. Încă erau uluiți, când Zogru, dezlănțuit și cuprins de teamă, în aceeași vreme, se repezise și la celălalt frate și, pentru că acesta ridicase bâta, îl prinsese dintre picioare și îl aruncase peste cap, departe, tot așa, ca pe-o ghiulea de război. Restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pampu era Duhul Sfânt pe care nu-l cunoscuse. Ea uitase necazurile și frica de a se întoarce acasă și trimisese vorbă spătarului, care înhămase caii la trăsură și venise la mănăstire împreună cu primii pelerini. Îngenunchease și el smerit și uluit în fața icoanei, rugându-se de iertare, copleșit de gândul că nu-l cunoscuse. Se gândea acum la Pampu ca la un sfânt față de care se simțea vinovat de moarte, ca față de un fiu abandonat. Apoi o luase pe Ghighina acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
s-a târât până la Ancuța, speriat și stors. Femeia stătea în scaunul de la birou ca o nuia ruptă și acoperită de morgoni, pe care Zogru a-nceput să-i adune reflex, unul câte unul, cu mâinile Ancuței. Andrei o privea uluit din pragul biroului. Se gândea că își face pase magnetice ori că, pur și simplu, face pe nebuna pentru că se știe privită. Discutaseră imediat după ședință, fiecare dintre ei nelămurit - Dacă-ți spun că nu știu ce m-a apucat, ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui, de parcă l-ar fi văzut. Și chiar îl vedea. A țâșnit pur și simplu spre el și s-a oprit la mai puțin de jumătate de metru. Îl privea jucăuș, cu ochii migdalați și topiți ai Giuliei. Zogru era uluit, emoționat și nu știa ce să facă. Noua Giulie venea spre el, lent, ca un vis. Și-au atins fețele, apoi vârfurile cozilor. Era un sentiment de împlinire pe care nu-l mai trăise niciodată, înrudit întrucâtva cu cel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ușa din spate a casei, mușcând dintr-un măr roșu durduliu. La intersecție am constatat că nu încuiasem ușa, dar nu m-am întors, deoarece nu era cale lungă până la casa vânzătoarei de morcovi. Ajunsă în fața casei acesteia, am fost uluită să văd că broscărimea sălta pe pereții umezi și împodobiți cu mușchi. Nu m-am putut abține să nu comentez: Ciudat, foarte ciudat... Am încercat să-mi distrag atenția de la ființele ce mi stârneau disprețul și am apăsat lung pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]