1,021 matches
-
se frâng oasele sau se fisurează simultan cablurile. Ortansa și-a pocnit degetele ! O dată, de două ori, de trei ori, până a găsit puterea de a se ridica și a părăsi încăperea... Chiriașul n-a văzut decât tivul rochiei muștar, unduind o clipă deasupra covorului. Prin urmare, Ortansa purta o rochie de culoarea muștarului... Ca să vezi, nici nu observase ! Perdelele sunt trase, răcoare și umbră, capul în pământ... ar fi greu pentru șiretul bicentenar Johann Caspar, chiar dacă s-ar strecura neauzit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
păstrează flacăra zilei : limbile ei roz și vinete înfășoară norii din fereastră. Destul o clipă de neatenție, ca să recazi în ame țeala indolentă ; totul e încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a chiliei capul ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
E rămas de atunci, de la Ceața Adâncă: doar ucigașul o să găsească drumul. Pricepi? - Întrebă ea și se aplecă spre mine. Așa... Și vrei să-mi Învăț femeile să vorbească așa cum tu n-o să vorbești niciodată? - Întrebă ea dintr-o răsuflare, unduind cuvintele mai frumos decât oricine altcineva care Îmi mai vorbise vreodată. - Așa trebuie. Moru spune că doar așa se vor așeza lucrurile la locul lor. Că numai așa, oamenii și femeile o să poată să stăpânească. - Asta spui tu, nu Moru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe lângă voi. Uite... Ca să nu crezi că vorbesc În vânt... Deșertul! - Întinse el mâna spre Miazăzi. Soarele scosese creștetul din pământ. Gerul Începea să se Înmoaie. În fața noastră, cât vedeai cu ochii, se Întindeau dune de nisip galben și roșu, unduindu-se peste coline și dealuri. Cât despre lumină, ziceai că nu iese din soare, ci chiar din adâncul nisipului. - Eh, mare Încredere am În tine, măi Krog, măi, căci altfel nu te aduceam să vezi apa noastră ascunsă. O luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
priceput iute ce vroia să spună acest cuvânt, căci despre vise puteau să ne Învețe foarte multe. După mai multe zile de mers, mărunțeii ne scoaseră din pădure. În fața noastră se așterneau dealuri molcome, acoperite cu ierburi Înalte, care se unduiau la nesfârșit către Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr pe dealul cel mai Înalt, doar-doar aș vedea puntea de pământ care o lua către Apus, dar n-am zărit decât un țărm Îndepărtat, Întinzându-se drept spre Miazăzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mii de glasuri sălbatice și misterioase aducînd oamenilor muzica Înălțătoare și Îngrozitoare a pămîntului sălbatic - semn al victoriei și regăsirii -, intonînd o prevestire ciudată și amară de dragoste și moarte. Căci există viață pe tărîmul nopții. Un val Întunecat se unduiește În inimile oamenilor. Sălbatic, ciudat și triumfător, străbătînd pămîntul nesfîrșit cufundat În somn, mi-a vorbit În mii de nopți de veghe, iar cuvintele rostite de toate graiurile Întunecate și necunoscute sînt scrise În inima mea. A trecut peste mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca în curcubeu culorile, continuu, înlănțuite, aspect reliefat prin folosirea verbelor la indicativul prezent sau chiar cu nuanțe de prezent iterativ: aripile se înfig în spate neîncetat; căderea în sine e interminabilă; într-o desfășurare perpetuă, solzi galbeni de frunze / unduiesc la fereastră etc. Tot aici, poeta e ușor paseistă, nostalgică, față de trecutul cu viața lui autentică, se lasă cuprinsă de sentimentul dezrădăcinării și deplânge rătăcirea contemporană: Priveghiul vieții s-a rărit în urbe / străinii stau singuri casă lângă casă / a
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
încep să se înfiripe... Astfel, putem observa că, în versurile dedicate unor persoane, materia primă poetică se manifestă, în primul rând, în comparații cu elemente naturale, în metafore și trimiteri la elemente și fenomene naturale („Sunt, prin tine, mic vlăstar/ Unduit de vânt prin câmpuri,/ Dar din ram vechi de stejar/ Ce știe-a doini prin crânguri...”; „Să fii floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat...”). Astfel de comparații și trimiteri le vom
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
Dacă șoferul nu urmărea șoseaua atent exista riscul de a se împotmoli sau se puteau prăbuși cu mașina în râpele și viroagele de pe mărginea drumului. Satul se pierduse în urmă, până la oraș era o distanță intangibilă... dealurile la orizont se unduiau prin parbriz, neclar, ca niște sâni și umpleau ținutul bântuit de furia vântului și bătut de ape; amețită începuse să se dezmorțească dându-și seama că existau numai ei doi, căzuți în balta universului; restul omenirii dispăruse în negurile cerului
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
prindea contur o hotărâre: — Nu, stați. Făcu un gest autoritar cu mâna. Întoarcei-vă o clipă cu spatele. Kenneth se întoarse și se pomeni privindu-și imaginea într-o oglindă și dincolo de ea, imaginea lui Shirley. Era cu spatele la el și își unduia corpul trăgându-și furoul peste cap. ...am părăsit apartamentul lui Findlay, am luat autobuzul numărul 19, simțind obișnuita deprimare în timp ce mă întorceam în South West London și am ajuns acasă. Tot acest furnicar cotidian, împrejurimile mult prea familiare, făceau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aripi, întorcând la răstimpuri capul după câte un zgomot sau o licărire. Zboară liniștit prin întuneric, cu atenția egală, o pânză fină acoperind orașul. Oriunde are loc cea mai mică tresărire sau pâlpâie cel mai firav atom de viață, pânza unduiește în toate direcțiile și îi dă instantaneu de știre. În acest fel tot orașul se află mereu întreg în atenția zburătoarei. Iar năvodul firii e pururi îmbelșugat, nu e nevoie să facă nimic, doar să fie atent. Huhurezul ciulește urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de grea și cât de moale și păroasă e Învelitoarea din pâslă. Ridică plosca să bea și privi În față la ierburile Înalte, dincolo de care se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Velunda - sora regelui batavilor, preoteasă și vrăjitoare - cunoștea toate tainele și vrăjile, știa să devină o prezență perceptibilă ca să-l urmeze oriunde s-ar fi dus. Valerius o văzu alături de el, ca în atâtea alte nopți, goală, cu părul lung unduindu-se la cea mai mică mișcare și privirea profundă care îi aprinea dorința. Îi mângâie cu mâini înfrigurate trupul, sânii, șoldurile, chipul, îmbrățișând-o delicat, vrând parcă să se agațe de ea sau să o împiedice să dispară. O fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plată, adio manipul. Fără mine e un mare haos - signifer-ul ridică mai mult bățul signum-ului, ca să fie văzut și de soldații din ultimele rânduri. Antonius lăsă oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană, pe când Skorpius urla furios din cauza durerii cumplite, dar fără să cadă sau să se clatine. Mulțimea se ridică în picioare, unduindu-se asemenea unui monstru închis între zidurile arenei. Strigătele de surpriză se amestecau cu râsetele și urletele euforice. Aceeași mulțime care cu o clipă în urmă era gata să aclame victoria lui Skorpius exulta acum la gândul înfrângerii super-omului, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fără să-i răspundă. Ascultă urletele mulțimii cu ochii întredeschiși, încercând să-și imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul intră pe un coridor luminat de flacăra tremurătoare a torțelor, atât de lung încât părea că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acoperișuri, vitellienii aruncau cu pietre. Flavienii răspundeau la fel. Soldații luptau pe Câmpul lui Marte, pe câmpia ce se întindea între Tibru și Capitolium... Poporul aclama lupta sângeroasă ca și cum s-ar fi aflat în arenă, strigând și aplaudând. Mulțimea se unduia, urmărind masacrul. Oamenii își mânjeau încălțările de sânge, săreau peste leșuri, arătându-le urmăritorilor locurile unde se ascundeau cei pe care-i căutau, ca să-i vadă pe aceștia cum erau uciși în taverne, la terme, în lupanare... Peste tot curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din pîlcul de pini și fu suflată de vînt Într-o parte. Curînd se transformă Într-un nor dens de fum negru prin care se vedeau flăcĂrile roșii. Apoi urmă o explozie și o trîmbă de fum alb Începu să unduiască, În timp ce norul negru se Înălța tot mai sus de pe o bază mult mai largă. — Ăla-i un tanc, spusei. Arde. Așteptarăm o vreme. VĂzurăm cu binoclul doi oameni care ieșiră dintr-un colț al tranșeei și Începură să urce dealul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
alții? Așa că nu aveam încotro, pentru că promisiunea dată îi datorie curată. Si nu ne-am făcut niciodată de rușine, Dumitre. Atâta mai trebuia, Pâcule, și nu te spălai cu toată apa Dragulei. In cele din urmă, au ieșit în șleau. Unduind în lungul drumului, carele păreau că poartă soarele în cârcă...De după dâmb, s-a ivit acoperișul Crâșmei din drum, așezat la fel de șui ca și cușma unui zănatic pornit hai-hui... Lui Pâcu i-a apărut o nouă lumină în ochi. Si-
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
bunătăți nu mai striga în gura mare, Măriuță, că ne lasă gura apă - a vorbit, Pâcu încercând s-o zărească pe Măriuța peste gard. Altădata așa o să facem, Pâcule - a răspuns Costache în locul crâșmăriței, care a pornit fuga către cuptor, unduindu-și rotunjimile... Mâncarea a fost pe gustul și pofta cărăușilor. După ce s-au îndestulat, au rămas tăcuți, fiecare părând că se gândește la ceva anume... Pâcu trăgea din lulea, zâmbind din când în când cine știe cărui gând șăgalnic. Moș Dumitru privea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ce închipuiau coloane albe ale unui templu ceresc...Ca dintr-o lume a poveștilor ajungeau până la ei mugetul vitelor întoarse de la pășune, zvon de tălăngi de la stâna oploșită în Fundul Hlibocii, lătratul câinilor treziți din toropeala zilei, iar peste toate acestea unduia - ca o pasăre în zbor lin - dangăt de clopot bisericesc...prevestind duminica. Pâcu și cu moș Dumitru călcau unul lângă celălalt sporovăind. Capetele plecate unul către altul le dădea aerul că vorbesc în taină. Această părere nu era departe de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
lor, pe o stâncă mai mare, s-a suit Lăcomia. Nu sunt liniștiți. Se mișcă și trăncănesc într-una. Vorbesc singuri, nu se ascultă decât pe ei, nu aud ce spun cei din jur. Au chip de om dar se unduiesc, colcăie și sâsâie ca niște șerpi, ca niște balauri. Lăcomia, mama lor, îi ia la rost, din când în când. Ascultați-o și voi, copii, ce le spune. Lăcomia: Terminați cu gălăgia, parșivilor! Vedeți că deștepții ăia, bebelușii lui Verde
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de mine, mă doare cînd se freacă așa, iar ea mă sufocă și mai tare, nu pot respira sau vorbi și strînsoarea se contractă... — Fă-te mai tare poponar mucos și prostuț! Haide! Bagă-mi-o! Se freacă și se unduiește mai puternic, iar mie mi se Întărește și mai și, mi se scoală, ea mă Împresoară, iar eu vreau s-o fut pe nemernica asta pînă-i ies ochii din cap, dai imposibil, fiincă deși acum mi s-a Întărit, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
superb, da-s prea inhibată. Iar să-l auzim pe răgușitul de Tom Waits? Plus moșcăitul de bărbat-su. Cică-l remontează cu studentele cele mai faine. Ea i le alege. Bîrfe. Și dacă se-ntîmplă cîte-un sex acolo, ce? își unduie dosul fata cu nume de bere. Replica e ca din emisiunile lui madammm Tatu cu profesorul de acuplări. "Cîte-un sex!" Cristoase, ce dialoguri ar scoate Teodor Mazilu din proștii sub clar de lună, dacă ar auzi-o pe madammm... "Zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]