6,525 matches
-
de gropi, unele mai adânci pentru sine, altele mai adânci pentru alții. În mânăstiri timpul scormonește câteva frunze pentru a înlocui aparențe expirate; fiecare risipire este o înfrângere; mai bine pe de-a-ntregul întregesc nedefinirea. Singurătățile sunt precum lupii: după ce urlă la stele, se sfâșie între ele. Singurătatea zilei de ieri avea colții mai ascuțiți, astăzi îmi ling rănile, mâine îmi voi răcori inima cu sânge tânăr. Teama de moarte trăită este mai mare decât teama de viață murită pe firimituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ăla să ajungă la mine. Eram șocat: la Rătești, nu mi se-ntîmplase niciodată să În cerce cineva să mă lovească ori să mă Înjure. Am Încercat să-l potolesc pe Grosoș, aducîndu-i aminte de trecutul nostru comun. S-a ridicat urlînd: — Ce? Mai vrei să rîzi și-acuma de mine? RÎzi dacă poți: colografie, călimărie, cali... Să-ți mai umble gura! Bine-au făcut doctorii ăia de la Cluj că te-au orbit, ce nevoie ai tu, mă, să mă vezi pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În susul și-n josul ei, pe sub sălciile umbroase, pe sub tufele de cucută și rugii de mure. Dar În martie 1965, după o iarnă cu zăpadă multă ce se topea cu repeziciune la so si rea precipitată a căldurii, pîrÎul umflat urla din toate puterile. Era un canal de scurgere săpat de localnici pentru colectarea apelor de primăvară de pe dealurile din jurul satului. După Întortocheli complicate prin care părea că se Întoarce de mai multe ori din drum ca să traverseze grădini și chiar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
eroicei Armate Roșii, dracu’ să vă ia! Împrăștierea toată lumea! Femeile continuau să cînte o veche litanie maghiară, nedînd semne de intimidare. La care șoferul a scos un pistol și a tras trei focuri În aer. — Ce v-am spus eu? urla primarul. Armata Roșie! Jos cu superstiția! Trăiască, lua-v-ar dracu’, generalissimul Stalin! Preotul n-a luat-o la fugă odată cu enoriașele lui și a dat să se apropie ca să furnizeze explicații. Rusul l-a ținut la distanță cu același
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu și l-a găsit. Omul s-a Întors peste un an, În SÎmbăta de Rusalii din 1921. Îl eliberaseră gărzile roșii. Ajunseseră cu mitralierele suite pe spinarea cailor În satul siberian În care fusese azvîrlit el și Începuseră a urla la oameni: „SÎnteți slobozi! Tot pămîntul Siberiei e al vostru!“ Al lor fusese și pînă atunci. Lumea era atît de rară, la fel și satele, că oamenii semănau În fiecare an În altă parte. Nu-i Întreba nimeni, nu dădeau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ușurel când îl țesălă și întorcea capul spre ușa grajdului... Așteaptă și el pe stăpân își zise. Câinele rămăsese toată ziua la marginea stâncilor, acolo unde începea poteca spre mare... sau unde se sfârșea, pentru cei care urcau de pe mal... Urlase lung și sfâșietor de vreo două ori... Acum intrase în casă și se cuibărise lângă foc, scuturându-se din când în când, cu blana udă, mirosind a frig și ceață și alge ca orice câine care-și făcea veacul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
i se mai obișnuiră cu întunericul, recunoscu chipul fratelui său, mai erau acolo vecinul cu familia și după ei toți venea tata. Coborî în grabă scara, închise repede chepengul și-și ținu răsuflarea. De sus se auzeau zgomote, țipete, câinii urlau, pași grei se apropiau. Se cutremura pivnița și un praf înecăcios se risipi din tavan, când pașii ajunseră chiar deasupra. Auziră cum se sparge ceva chiar deasupra capului lor, mama plângea înăbușit, tata nu se mișca din loc, de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
scândură?! Acuș vine vecinul să-i dau masa, și eu ce să fac?! Și uite ce murdar ești! Ce-o să zică mama când te vede?!" Hm! mi-am spus. Scapă ușor, pe mine taică-meu m-ar fi pocnit deja, urlând de-ar fi auzit tot satul: "Haimana ce ești! Spală-te și treci la treabă! Nu mănânci până nu-ți termini treaba! Să te înveți minte! Te-ai înhăitat cu toți derbedeii, pușlama ce ești! Ce, avem noi timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de mâncare, mai întâi... Știi ce ?! Mai întâi o să-ți scuture ție stăpâna cojoaca și după aceea o să poți dormi !!!.... Aoleu ! mi-am zis, se aud până și gândurile ! Sigur că se aud gândurile, mai ales când te apuci să urli așa, la lună, ca apucatu', în miezu' nopții ! Bine ți-a mai spus stăpâna, tu trebuia să te faci miel, nu câine la stână ! Acu' ori dormi, ori rămâi în locul meu și latri, că de altceva nu ești în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
N-ai făcut nimic niciodată decât vorbe și vorbe ! Adică, latri ! N-ai mușcat pe nimeni, n-ai sărit la bătaie, cu noi nu te joci... Cred că lupii fug de tine, așa, numai de groaza să nu te audă urlând sau când te-apuci tu să sapi de nu te mai oprește nimeni, le dai cu praf în ochi ! De ce-i mai fi fiind și tu câine la stână, asta nu știu... Nu era rău Ursei ăsta, dar zicea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
loc înainte, dar soldatul acela, un zdrahon, nici nu băga de seamă. Cred că și muștele dacă l-ar fi izbit tot s-ar fi mișcat oleacă, da' așa... Mi-era milă și rușine pentru maică-mea. Am început să urlu din toate băierile inimii: da' dacă o omoară?! Abia atunci zdrahonul s-a uitat în jos, m-a văzut, a pus mâna pe ea, a întors-o uite-așa, ca pe o frunză înapoi, și m-a arătat cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
unchiu-mio și cu vecinul Cleopa la drum?! Hei, atâta minte aveam și eu: mama nu m-ar fi lăsat, ăștia doi nu m-ar fi luat și din toate ieșea un scandal cu harababură și urlete până la Dumnezeu (ăla de urlam aș fi fost eu, fiindcă m-am plictisit chiar toată ziulica s-o încasez ba peste cap, ba la fund) și mai ales acuma, de când mi-au schimbat și dascălul, sigur că știam ce mă așteaptă (auzi colo: Gamaliel, cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Un fulger înconjură deodată zarea și începu să cadă ploaia. Repede și deasă. Așa de deasă, de parcă ne scufundaserăm deja. Peste tot, numai apă. Și în nările mele. Abia respiram. Marea fierbea. Îi auzisem pe alții spunând că marea "mugește", "urlă", dar nu era nimic din toate astea. Cu fiecare fulger, se făcea tot mai mare tăcerea mării tunet după tunet se rostogoleau și acopereau tot ce se putea auzi. Cade cerul ! am mai apucat să strig. De văzut nu știu cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
prietenul vostru de joacă, atunci când a leșinat de căldură: toți au fugit care-ncotro. Numai tu ai venit într-un suflet la mine. N-aveai decât vreo patru-cinci ani, nici nu mai puteai vorbi : doar arătai spre umbrarul de pe mal, urlai, strigai, te agățaseși de genunchiul meu și mă trăgeai, mă zgâriai, mă împingeai de eram să cad cât îs de lung ca să merg mai repede. Tot tu îi puseseși o frunză mare pe cap, să-i fie răcoare. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la mine nu ține. Deloc ! Parcă s-ar fi rupt băierile inimii și am izbucnit în plâns. Plângeam și pentru tata, și pentru mama mea cea frumoasă și care murise de jale, plângeam și pentru mine cât sunt de singur urlam și de ciudă că bătrânul mi-a făcut asta... Mai ales de ciudă ! Îmi era ciudă pe bătrân ! Niciodată n-am să mai vorbesc cu el ! Nici n-am să mai stau cu el ! N-are decât să stea singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la carte. Când plaga a rămas descoperită, Gruia a examinat-o cu atenție. Apoi a ordonat: ― Pensă chirurgicală... După ce a primit pensa, a apucat - doar el știa de ce - una din suturile plăgii și a mișcat-o puternic... Atunci... securistul a urlat un „au” care a făcut să zăngăne geamurile salonului...Ceilalți bolnavi au tresărit, ca mușcați de șarpe... Doctorul Pas a Întrebat: ― Ce părere aveți, domnule doctor? ― Până În prezent, nu se vede nici o supurație. Întrebarea e dacă fragmentele osoase ale piramidei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
singur paharul. Copilul tăcu puțin, ca să asculte ce se vorbea, și când pricepu că interdicția era definitivă se porni să plângă și mai amarnic decât înainte, tropăind din răsputeri cu picioarele în dușumea. Banii!... Ba-aaanii!... Vreau ba-aaaaanii!... Dă-mi ba-aaaaanii!!... urla și se tânguia mititelul, printre sughițuri. Virgil îl mai lăsă câteva minute să se jeluiască, după care, văzând că tot nu se potolea, încercă să-l îmbuneze dându-i un creion bicolor nou-nouț și un carnețel cu multe pagini, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se propune pentru casare, că trebuie să se scoată din gestiune.... Le-aduceți dumneavoastră din condei, că vă pricepeți!... Nu mă nenorociți, că am nevastă și copii de crescut și o să-mi putrezească oasele-n pușcărie, domnu Stelică... Domnu șeeef!!... urlă lucrătorul din comerțul socialist ca un buhai înjunghiat, luându-se cu amândouă mâinile de cap și smulgându-și smocuri de păr. Stelian îl privi liniștit și, clătinând din cap, continuă imperturbabil inventarul, luând la rând rafturile cu încălțăminte, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
minerală, din care începu să gâlgâie grăbit, ca să-și răcorească organul vorbirii, uscat din cauza discursului prea pasionat. Fane, vino-ncoace!... Unde ești, cioară?... zbieră Tarbacea furios după omul de serviciu, întorcându-și capul spre ușă. Fane, lua-te-ar dracii!... urlă din nou politrucul comunal, de astă dată atât de sonor, că se zgâlțâiră geamurile. Adu-ncoace mai repede un pahar mare, de cristal, pentru tovarășul Ilici Vasile, n-auzi!!... De afară, din hol, nu răspunse și nu se arătă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ținând de mână un copil dolofan și foarte gălăgios, în timp ce Ștefănel, destul de răsărit acum și pe deasupra semănând leit cu tatăl său, mai puțin faptul că el nu era surd, o zbughi ca din pușcă pe poarta casei și începu să urle și să alerge prin curte ca un sălbatic, fugărind găinile pașnice și stârnind o hărmălaie cumplită, până în clipa când vecinul Caloianu, venit și el să dea o mână de ajutor la descărcarea lucrurilor din mașină, îl amenință pe bulgărește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai stea la taifas cu animalele lui, că din toate rămâne cu o singură vacă, doi godăcei, care l-au înlocuit pe grăsunul înjunghiat de Ignat, cu trei oi, câteva găini și un câine care, de la o vreme, începuse să urle a pagubă în lanț. În vârful șurii poposea de trei-patru nopți o pârdalnică de cucuvaie ce-și anunța prezența cu văicăreli sinistre. Văzând Maria că omul ei întârzie, și-a zis că o fi având nevoie de ceva ajutor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
nu-ți este uneori dor să visezi, să ai parte, măcar în somn, de proiecte? Îți aduci aminte de ciudații aceia din Macondo ținutul aiurea zămislit de Marquez care erau stresați nu din cauza faptului că nu mai puteau dormi, ci urlau către lună deranjați doar de imposibilitatea de a visa? Spune-mi, nu-ți este dor să visezi? De când n-ai mai visat ca un om? Ca un om, nu ca un animal hăituit?... Ieri am adormit în acordurile unei melodii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
un cadavru de amintiri nu ar fi o viață ratată, un eșec în stare de veghe? Morga amintirilor mele nu ar fi un strigăt care nu poate amuți, un ecou aruncat din spaimă în marea spaimă, o tăcere care ar urla etern? Andra cocheta însă cu absurdul și nu putea îmbrățișa o secundă ideea că amintirile noastre nu pot deveni niște banale cadavre. Eu trăiam la polul opus: nu puteam transforma nici măcar iluziile în cadavre. Ce mult aș fi vrut... Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cel fericit. În Guernica lui Picasso, toate fragmentele acelea risipite, aparent fără logică, țipă în căutarea desăvârșirii unei frumuseți dureroase, gravide și de virtuțile unei estetici morale, dacă există așa ceva, fără seamăn. În Guernica noastră conjugală, în cioburile de sentimente urlau doar tăcerile. Prin terapia tăcerii poate fi lecuit uneori doar un singur suflet; tăcerea n-a lecuit niciodată, simultan, vânătăile mai multor cioburi de suflet, chiar dacă tu mi-ai spune că aceste cioburi de suflet Z, de suflet Andra se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
lui Caligula, vorbele acelea aproape nevinovate "Și ce dezgustătoare trebuie să-ți fie singurătatea!" s-au declanșat toate stihiile lumii! Caligula s-a aruncat asupra lui, ca un apucat, l-a prins de gât și a început a-l scutura, urlând: "Știi tu ce-i singurătatea? Numai pe a poeților și pe a nevolnicilor o știi. Singurătatea? Dar care? Ah! Tu n-ai de unde ști că niciodată nu ești singur! Că peste tot ne-nsoțește aceeași povară a viitorului și a trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]