1,281 matches
-
întâi - deși i se ceruse altceva - decât școala aceea insuportabilă, închisoarea din care dorise să fugă. Pedepsită, apoi, cu o închisoare adevărată. Nu se putea întoarce, într-un prim impuls, decât spre școala aceea, cu a cărei amintire intrase în vâltoarea militanților, precum cu o neagră, sângerândă orhidee... Își regăsea greu puterile. N-o părăsea groaza acelei săptămâni de durere și neputință fizică. Primele desene, apoi, un fel de căutare, printr-un dulce vis, a casei unde îl întâlnise pe Hariga
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chinurile trupului și suferințele îndreaptă pe om spre mântuirea sufletului... Apostol se așeză să mănânce. Credința ordonanței o cunoștea de mult, și aceleași vorbe cucernice le auzise de zeci de ori. Petre, care și acasă fusese vestit de bisericos, în vâltoarea războiului s-a scufundat într-un adevărat fatalism religios. De altfel, fiind singurul român în regiment, era singurul cu care Bologa vorbea românește. Soldatul glăsuia acuma despre suferință și despre Dumnezeu, și Bologa, mâncând, îl asculta și se gândea că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în sufletul bietului om, dragul mamei... Numai când ai pierdut credința cea adevărată poți vorbi așa despre cele sfinte... Dar deodată cu Dumnezeu se pierde și liniștea sufletului, și sufletul pe urmă se chinuiește și se zdrobește fără reazem în vâltorile vieții și bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilaș care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte... Apostol își dăduse seama, în chiar clipa când rostise gluma, că va jigni inima mamei și îi păru rău, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
găsit-o eu în anul 1854”. Nu știu cum să-ți spun, vere, dar noi am pornit prin podgoriile Iașilor și tu te-ai dedulcit la povestit... Dragă ieșene, mănăstirea Hlincea este una dintre cele care au trecut cel mai greu prin vâltoarea timpurilor... Ce ai aflat până aici nu-i totul. Mai ai oleacă de răbdare și ajungem și la viile Hlincei. N-am încotro, fiindcă „așa cum le spui mata bobocule” nu se există altul... Mulțam pentru încurajare. Și ca să nu crezi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
căderea lor vertiginoasă era amortizată de ape și nu se loveau... le-a plăcut mult și această hârjoană. Radu a înțeles mișcarea, a prins curaj, și cum ele mai vroiau să se joace la infinit s-au prins cu toții în vâltoarea dansului. Însă, zbuciumul și zgomotul mării au îndepărtat perechea de ceilalți până nu i-au mai zărit; apa cu puterea ei magnifică, i-a despărțit și nu au mai perceput nimic din exterior; s-au simțit deodată singuri, în siguranță
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bărbatul nu-i dădea posibilitatea, o evita mereu deși îi vedea trupul, tremurând ca o clepsidră nesfârșită când își expunea singurătatea; îl urma în toate ideile trăsnite supunând-o la încercări suplimentare și inutile; acum alerga după el ațâțată de vâltoarea întrecerii, fericită că îl urmează la doi pași vrând să-i demonstreze că-i egala lui. Urcau și îi simții răsuflarea aproape în ceafă, o lăsă să se apropie mai mult iar când îl prinse de mână pricepu că n-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
printre răzoarele frustrate. În magazinul de șiretlicuri ai intrat nesigură, nervoasă că nu mă vezi, ai crăpat din ochi un văl de miresme și-atunci m-ai simțit; epuizată de-atâtea căutări, însă nesupusă ai chiuit s-aud numai eu vâltoarea și-am intrat goi în bulboaca copilăriei necuprinse... Verdele Împărat era vânăt. În magazinul de murături ai găsit pătlăgele pârguite, felii și frunze de țelină, garnisite cu morcovi, conopidă crestată... și pe mine făcut maioneză, râdea bucuros Verde Împărat! În
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
găsește mereu, cu fiecare respirație, Împlinirea. Este ca un Sisif condamnat la o fericire istovitoare. Fiecare val, dîndu-și suflarea, răsuflă ușurat. Lucrul de neînțeles, la care poți doar consimți. Marfarul pe pod marfarul pe pod - primele frunze uscate prinse-n vîltoare Două imagini În opoziție, marfarul este sus, pe pod, vîltoarea-n care-s prinse frunzele este undeva jos, În apă, poate chiar sub pod. Contrastul este și mai mare dacă simțim diferența sonoră dintre zgomotul pe care-l face marfarul În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
concepute pe o schemă asertiv-defensivă proprie retro-introspecției. Primul text de această factură este Ars poetica. Scrisori unei fetițe, publicat într-un moment crucial pentru destinul poetului, și anume după apariția volumului Cuvinte potrivite, când reverberațiile consecutive evenimentului se stinseseră. În vâltoarea interpretărilor entuziaste sau contestatare, autorul simte nevoia să aducă "note la cuvintele" sale, pentru că, se justifică el, "le cunosc mai bine decât cititorii mei și fără vanitate le explic". Așadar discursul vine ca replică implicit polemică la puseele critice surescitate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apar omenia și dreapta judecată; / când istețimea și ascuțimea de minte se ivesc / apare și marea fățărnicie; / când cele șase legături nu mai sunt în armonie / apar pietatea filială și dragostea părinților; / când țara se află în întuneric și-n vâltoare / apar credincioșii supuși.“ Ierarhia este prima consecință a (auto)exilării, a depărtării de Unul. Ea se naște în „distanța“ instituită prin întoarcerea privirii de la Unul. Experiența religioasă ultimă, a reîntoarcerii, este descrisă diferit, multiplul fiind resemnificat fie ca realitate transfigurată
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
în județul Suceava), Dornișoara (un afluent de stînga al Dornei și un sat în județul Suceava). Baza o constituie entopicul romînesc de origine slavă (așa cum o indică sufixul -na), dornă, pentru care au fost consemnate sensurile „vîrtej de apă, bulboană, vîltoare“; „cădere de apă; un loc adîncit format din căderea apei“; „lac format artificial prin oprirea apei curgătoare“; „locul unde peștii depun icre și se face bătaia peștelui“; „adîncitură în pămînt, o groapă unde se strînge apa de ploaie“, „morman de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
transparente etimologic: Bahna, Bahnița, Bărc, Bîrcana, Bîrcoasa, Bărăcea (< bară, barc, barcău, băracă, bărăcie), Bălc, Bîlcoiul (< bîlc), Blahnița, Călnaci, Călnău, Cîlnic (< cal), Ieruga, Mlaca, Mlăci (< mlacă), Mociar, Moceriș, Mocira (< mocear), Gîrla, Ciorogîrla (cioroi, „izvor“ + gîrlă), Glod, Gîrlași, Gîrliște, Gîldanu, Lacoviște, Ciutura, Vîltoarea. Drobeta-Turnu Severin Este numele oficial al municipiului în care-și are reședința județul Mehedinți. Severin este, de altfel, al doilea termen al numelui compus, nesudat, al județului bănățean Caraș-Severin, cu reședința la Reșița. În același județ există un sat Severinești
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pământul; porțiune de pământ, lan; bolovan, dărab, bloc; discul soarelui, soarele”, βωμός „ridicătură, estradă; suport, postament, soclu; altar, pristol”; sl. melĭ „limbă de nisip, banc, vad”; alb. mall „munte”; oset. mal „apă stătătoare adâncă, loc adânc în lac, abisul apelor, vâltoare, bulboană”; -mol din podmol „aluviune, mal înalt, abrupt, ros de ape; prispă, vatră de lut; cantitate mare, grămadă”; nămol; olat „provincie, ținut, moșie, teritoriu”, comparabil cu vgr. βωλος etc. Identificarea și explicarea celui de al treilea component al cuvântului Zamolxis
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
erau, știau ei ce ar trebui să-și aștearnă, dar cine să-i învețe cum să-și aștearnă și cum să doarmă? Plini de naivitate, dar entuziaști și încrezători, liberi și aproape singuri, alunecau din plin, pe nepusă masă, în vâltoarea vieții... În schimb, toată lumea era mulțumită. Părinții, că mai reușesc să aducă câte ceva. Copiii, că rămân singuri, liberi și independenți, să nu-i mai cicălească nimeni și să stea cu gura pe ei, punându-le tot felul de interdicții și
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
și fericiți. Primind doar de la aceștia nu doar salvarea, ci și iubirea și memoria (pomenirea). În rest, nimeni nu făcea pentru el nimic. Pentru tot ce făcuse în viața cu trup, nimeni nu-l putea ajuta mai mult. Angrenați în vâltoarea rațiunii, cei de pe pământ nu-l vedeau, nu-l percepeau, nu-l înțelegeau. În disperarea lui, se roagă la Dumnezeu să-l mai ajute. Atunci Dumnezeu hotărăște să-i mai dea o nouă șansă să-și răscumpere greșelile, luându-și
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
nădejde în Dumnezeu, apăsați de povara grea a îndoielii, până când a sunat mobilizarea, chemând sub steag, pentru apărarea hotarelor amenințate de năvălirea dușmanilor. Timpul și evenimentele se precipitară cu repeziciune și se amestecară ca într-un coșmar. Țara era în vâltoarea războiului, evenimentele se succedau ca luate de un vânt năpraznic... și, ritmul molatic al vremurilor trecute dispăruse. Și satul era cuprins de frigurile războiului, viața lui liniștită fusese complet tulburată. Toată lumea era sau părea ocupată, ori prea entuziasmată, ca să mai
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
deschis-o violent și a pătruns și în casele fălcienilor, frângând tihna acestei oaze răzeșești, de oameni cuminți, harnici și evlavioși. Timpul și evenimentele se precipitară, și se învălmășiră ca într-un coșmar lipsit de rațiune. Țara intrase deja în vâltoarea războiului, evenimentele se succedau cu o iuțeală amețitoare, Întreg hotarul de miazăzi, pană la Gurile Dunării, era înconjurat de un brâu de foc, parcă.. Pe cer s-au ivit semne ciudate... Și, în soare s-au zărit pete cu forme
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu daruri sublime și multe, Îi plăcea să citească, s-asculte Literatură și muzică bună, Zeiește știa să compună Proză de calitate și poezie, Preocupată era de filosofie, Cânta ca...privighetoarea, Dansa ca fulgul, ca marea, Ca vântul dansa, ca vâltoarea; Dar se-ntâmla uneori Privirea să-i fie cuprinsă de nori! Ținea cu sfințenie, La curățenie; Avea o frică de moarte De gângăniile toate, Mai ales de cele mai mici, Molii, păianjeni, furnici, Și-n special de microbi Aerobi. Dintre visele
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
stăpânire pe trupul tău, doi, încep parțial să-mi recapăt controlul asupra unor părți însemnate ale corpului meu, ești aproape treaz, și vocea mă smulge definitiv din plasa protectoare cu care m-a înconjurat până acum, zvârlindu-mă iarăși în vâltoare, unu, ești treaz acum, perfect conștient, Da! Sunt treaz! Poți deschide ochii! Și eu deschid ochii și văd, cabinetul special amenajat al lui Aldo, perdeaua grea de catifea din fereastră, lampa cu picior arzând lângă birou, îl văd pe Aldo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
la tine în cameră, ca și când n-aș mai fi dormit de-o veșnicie, din noaptea aceea totul s-a hotărât între noi, Taci, Theo! povestește-mi despre Paris! Ce căutai la Paris? Noiembrie, nu mai știu cât, mă arunc în vâltoarea vieții cu pasiunea cu care m-am aruncat toamna trecută în uitarea izolării de la mănăstire, mi-e greu să rămân singur chiar și pentru câteva scurte clipe, ajung seara acasă doar pentru a face un duș și pentru a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
caii să se grăbească, dar Rhenus, tot mai mare, acoperea pământul de sub copitele lor și îneca ariergarda. Iar noi, cei care ajunseserăm sus, vedeam dedesubt oamenii și caii cu apa până la piept, gleznele lor cedau, iar ei erau înghițiți de vâltoare. Doar trei ne-am salvat, agățându-ne de stânci. Apoi fluviul se potolise și cei înecați - oameni și cai -, striviți de pietre, se iviseră în vale. După acea povestire, băiețelul își urmă în liniște paznicul până în praetorium. Erau zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Dar aceasta nu poate fi dezvăluită. — Și-apoi? Preotul răspunse că nu se întâmpla nimic. — Nu se sacrifică animale pe altarul ei? — Nu, niciodată. Lumina nocturnă a zeiței este simbolul oamenilor care știu să trăiască în pace. Gajus crescuse în vâltoarea războiului, cu oameni împărțiți fără milă în prieteni de încredere și dușmani trădători, și-i văzuse împărțind și primind rațional moartea. Dar animalele nu. Animalele primeau moartea cu o spaimă pură, fără să înțeleagă nimic. Era insuportabil să le privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de imagini existențiale devine mai lent, Încetinește ritmul acela sacadat, fulgerător, recunosc malul, e aici la câțiva metri; de ce nu, cred că voi putea să-l ating chiar acum. Ce trebuie să fac ca să reușesc? Mă odihnesc puțin, sunt În mijlocul vâltoarei Încleștat de o salcie smulsă de ape. Încerc să gândesc, da, Întâi mă voi liniști, voi trage adânc aer În plămâni, cât mai mult aer, tot aerul de pe planetă, apoi mă voi propti cu toată puterea dată de spaima aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca un semnal de alarmă În memorie. Când mă trezesc, uit tot și nu pot recupera nimic din vis. (duminică) Am Învățat să Înot târziu, după ce era să mă Înec În clasa a VIII-a, când m-am aruncat În vâltoarea de sub pod ca să iau bărcuța de hârtie În care E. Îmi trimitea un răvaș secret. Mama mea nu m-a lăsat niciodată, din prea mare grijă, să intru În apa mai adâncă. La vârsta când ceilalți copii se bălăceau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai romanului au căpătat deja trup. Lipsește Încă oglinda. Dar iată că apare și ea, cititorul o găsește la pagina 31, unde vine să confirme legea recurenței, a structurii motivice: „Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vîltoarea iernilor care se succed cu repeziciune, spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]