1,553 matches
-
semănând cu un crustaceu), aproape toți pictorii interesați de bătălii sunt anteriori secolului XVII. De atunci, nimeni, cu excepția lui Goya, n-a mai Îndrăznit să privească un om cu adevărat atins de moarte, cu sânge adevărat În loc de sirop eroic În vine; cei care Îi plăteau pânzele din ariergardă Îl considerau nepractic. Apoi, ștafeta a preluat-o fotografia. Fotografiile tale, Faulques. Și ale altora. Dar până și asta și-a pierdut onoarea, nu-i așa? Să arăți oroarea În prim-plan e
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
caracterul geometric al acelei perversități, norma haosului, liniile și formele ascunse ochiului neavizat, atât de aidoma ridurilor de pe fruntea și pleoapele unui bărbat pe care Într-o anumită ocazie Îl fotografiase În decursul unei ore lângă o groapă comună, pe vine, fumând și atingându-și fața pe când Îi dezgropau fratele și nepoata. Nimeni nu dăruia nimănui privilegiul Îndoielnic de a vedea asemenea lucruri În obiecte, peisaje ori oameni. De la o vreme, Faulques bănuia că așa ceva era cu putință după un anume
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ultimă instanță, totul avea să depindă de mâna bună ori rea cu care va executa gura, chiar și ștearsă ori Încețoșată; dar de asta avea să se ocupe mai târziu, când restul se va fi uscat. S-a lăsat pe vine, ca să pună penelul În spirala recipientului plin cu apă, a privit de jos ceea ce făcuse și, ridicându-se, a continuat să lucreze definind contururile, de astă dată frecând direct cu arătătorul și degetul mijlociu. Abia atunci a dat din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zâmbet de sălbatică fericire. La naiba cu Caron, șoptise atingându-i lui Faulques fața cu degetele. Și zâmbea. Durerea se insinua iar, așa că pictorul de război a Înghițit două comprimate cu o sorbitură de apă și s-a lăsat pe vine, cu spatele lipit de perete. A așteptat nemișcat, cu dinții strânși, ca pilulele să-și facă efectul. Când s-a ridicat, avea hainele ude de sudoare. S-a dus la Întrerupător și a stins cele două reflectoare puternice, care luminau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de a se face explicit. Florile continuă să crească, impasibile și sigure de ele, spusese ea odată. Noi suntem cei fragili. Pe Faulques Îl Îngrijora eventualitatea de a trebui să Înfrunte cu glas tare cauzele resemnării deznădăjduite care curgea prin vinele ei, la fel de precisă ca inima ei sănătoasă și exactă, al cărei puls se putea observa, de parcă era vorba despre o boală incurabilă, la Încheieturile mâinilor, pe gâtul și brațele ei. În impulsurile și ciudata ei bucurie (era În stare să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de iarnă, În tăcerea unor drumuri sinuoase de pământ, pe buza unor povârnișuri și munți din zgură minerală, turnuri și case prăbușite, ziduri fără acoperiș, mine vechi la fața pământului, care Își arătau adâncurile brun-roșcate, roșii și negre din pământ, vinele de oxid de culoarea ocrului, filoanele epuizate, spălătoriile de nisipuri aurifere, al căror noroi crăpat și cenușiu, după ce alunecase pe taluzuri sparte, tapisa fundul viroagelor, printre limba-soacrei uscate și smochini morți, ca niște limbi de lavă solidificată și veche. Pare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Într-un muzeu. Dumnezeule, Faulques! Dumnezeule - lumina roșiatică Îi lumina chipul precum vâlvătăile unui vulcan atârnat pe perete. Un muzeu e doar o chestie de perspectivă. Îți mulțumesc că m-ai adus aici. Din ziua aceea, ea Îl Însoțise mereu. Vâna În felul ei, concentrată asupra viziunii ei despre lume, care nu era aidoma viziunii lui Faulques, dar se alimenta din aceeași dezolare. Primul loc fusese Libanul. O dusese acolo fiindcă era un teritoriu familiar, unde el stătuse multă vreme În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sânge, loviți de schije, orbi Înnebuniți care Își duceau mâinile la ochi, lovindu-se de toate cele la coborâre. Olvido era tot așa, În genunchi, când Faulques se ridicase și fugise un pic pe povârniș În sus, se lăsase pe vine și mai fugise o bucată, ca să se apropie și să focalizeze pe profilul profesorului pe care doi băieți Îl aduceau, ținându-l de subsuori, cu picioarele care lăsau două urme În iarba umedă și o jumătate de maxilar smuls de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sosit, În fine, cu un spasm care i-a Împietrit pântecele, pictorul de război scosese deja două comprimate din cutie și le Înghițise cu un pahar de apă. Nu-i mai rămânea decât să aștepte. Așa că s-a lăsat pe vine, cu spatele lipit de perete (câinele care ciugulea dintr-un cadavru, desenat În cărbune și nepictat Încă, era chiar În spatele capului său), a strâns din dinți și a așteptat, răbdător, pe când Înțepăturile atingeau apogeul, apoi se răreau, slăbeau, dispăreau. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În care inventaria și clasifica torturi, adăugând constatări psihologice privitoare la victime. Memorialul ororii 6 prezintă torturile utilizate În reeducare Într-o amplă listă pe care o voi cita În Întregime pentru expresivitatea ei malefică: ăbătaia deținuților cu ciomege, cu vâna de bou, curele, frânghii, picioare de la paturi, cozi de mătură, apoi ținerea deținuților În poziții chinuitoare, timp Îndelungat cu ochii la bec, Într-un picior, cu bagaje de la 20-40 kg, pe spate, cu fața la perete, pe șezut, cu mâinile Întinse la
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
regreta; regretă; repară; rețeta; reuși; rezolvare; rușine; separat; sfadă; soluție; soră; spovadă; sta; stop; stricat; succes; sus; școală; știi; fără știre; tăia; teamă; tot; trăda; trăi; trebuie reparat; trișa; tristețe; uită; uman; urî; urîți; ușa; ușor; vai; vers; vine; vită; vînă; cu voia; voie; fără voie; fără voință; voinici; vrea (1); 778/305/99/206/4 greu: ușor (149); dificil (81); viață (21); muncă (14); mare (13); piatră (11); examen (10); gras (10); apăsător (9); complicat (9); lucru (9); povară (9
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Nu este momentul potrivit pentru exerciții fizice. Nu dormiți pe pământul umed și nu ședeți în aer liber pe un scaun ud. Nu vă aplecați direct să luați ceva de jos. Trebuie să vă îndoiți genunchii, să vă lăsați pe vine și să luați acel lucru, folosind forța picioarelor. Nu purtați tocuri înalte, din cauza cărora multe femei au dureri de spate. Din punctul de vedere al medicinei chineze, trebuie să vă restrângeți activitatea sexuală. Remedii tradiționale Următoarele tratamente sunt folosite doar
Medicina chineză. Peste 1.000 de remedii la îndemâna ta by Lihua Wang () [Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
subită. Am ieșit în stradă: neputința de a privi pe cineva în ochi; la farmacie, nu m-am putut opri să nu-i fac vânzătorului o observație veninoasă. Dezlănțuire împotriva lumii întregi, furie disperată și inutilă. Să simți că în vine îți curge otravă și că ai mers mai departe decât orice demon” (I, 80). Cioran are aceste accese de furie oriunde, la piață, la birt, la un magazin oarecare, peste tot unde ar trebui să fie servit. Și deseori își
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e vorba de vreo opoziție între vârsta tinereții, a angajării, și cea de-acum, a abandonului, motivat de tot felul de cauze. Nu e vorba nici de vreo opoziție între fondul originar, energic, și cenzura rațiunii, a înțelepciunii, ori a vinei. Dar Cioran crede că s-au petrecut în timp mutații radicale. Într-o paranteză precizează: „Am urmat exact traseul opus celui parcurs de Nietzsche. Am început cu... Ecce Homo. Căci Pe culmile disperării asta e: o provocare aruncată lumii. Acum
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care nu m-am manifestat” (III, 269). În alt loc: „Viața cea mai înaltă rezidă în contemplație. Nimic nu mă va face să cred că acțiunea îi este superioară” (III, 286). Și, totuși, Cioran recunoaște cu regret că nu are vână, că nu este un barbar care să creadă în tot ce spune, ca Luther (cf. II, 27), că este măcinat de sterilitate. Refuză acțiunea din teama de ridicol („Frica de eșec înseamnă frică de ridicol” Ă I, 227), de răspundere
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dată printre cadrele realiste ale unei încăperi-cutie dintr-un bloc de uniformă se ițesc himere ba un cal verde, ba o mașină de vînt, cînd amenințătoare, cînd mîngîietoare pentru disperările celui neputincios. Și de fiecare dată Constantin Popa mobilizează cu vînă de dramaturg adevărat lecția marilor absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează în piesa ce tocmai am văzut-o cu sugestii dostoievskiene. În prezența insului fără nume
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
comandantul și cu politrucul lui le-a ținut deținuților o cuvântare despre lupta de clasă și despre distrugerea dușmanilor poporului. Incheierea unei astfel de prelegeri era întotdeuna cu “mama voastră de imperialiști americani”. Și pentru neîndeplinirea normei se bătea cu vâna de bou; se bătea însă și fără motiv și destul de des. Despre munca din colonia Grind, povestește și Aristide Lefa astfel: “Comandantul apărea uneori pe un cal alb să inspecteze munca robilor. Când îl zăreau, milițienii intrau în panică și
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
în urma lor rămânând răni sângerânde. Apoi i-au crescut altele, care însă au căzut din nou iarna următoare. Norma pentru fiecare deținut era de 10 maldăre de stuf, iar cei care nu reușeau s-o îndeplinească erau bătuți cu vâna de bou sau cu frânghia udă. Daniel Cristea Enache amintește evocarea lui Ion D. Sîrbu, din colonia Periprava, din timpul sezonului de tăiere a stufului: „Acolo, pe gheață, încălțați în opinci făcute din anvelope vechi, legate cu sârmă, înfofoliți în
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Ioan Alexandru (arta poetică, satul ardelean, drumul către ființă); intenția presupune o anume subiectivitate mărturisită de autoare, ce se vrea, în finalul expunerii, justificată: "Desigur, am putea să-i imputăm lui I. Alexandru modelele, sursele, limbajul poetic, dar poetul are vână, are emoție; dincolo de trupul împodobit de mătăsuri și zdrențe se află scheletul crucificat ca o rugăciune. Ioan Alexandru este un poet autentic.". Un spațiu la fel de generos este rezervat poetului Ion Gheorghe; dimensiunea critică însă nu lipsește: Intenția poetului a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
graiul meu să fie picurat/ Cutremurul și frica fericită./ Între puhoaiele acestui necuprins/ Ce se rostesc departe în tăcere/ sa fiu cu fulgeru-nflorit/ Ce plămădește în deșert putere. Prea bucuros fiind, poetul dărui/ Valul de aur ce-i bătea în vine/ Întâiul nivel de jertfe deveni/ Crucificându-se pe sine". Creația este sacră, poetul oficiază ca un mare Preot: graiul "e timpul în care ni s-a dat/ Să fiu un mare preot sfintelor cuvinte/ Să le cunosc cu râvnă, să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ion Gheorghe, G. Alboiu etc. Barocul metaforic, versul bolovănos, crud și strident își au oarecum modelul în poezia interbelică: Arghezi, A. Cotruș, Crevedia etc. Desigur, am putea să-i imputăm lui I. Alexandru modelele, sursele, limbajul poetic, dar poetul are vână, are emoție; dincolo de trupul împodobit de mătăsuri și zdrențe se află scheletul crucificat ca o rugăciune. Ioan Alexandru este un poet autentic. Ion Gheorghe "Pâine și sare", roman în versuri, E. S. P. L. A., 1957; "Căile pământului", Editura Tineretului 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și vise, de cealaltă, lumea reprezentanților ordinii publice, o lume viscerală, bântuită de instincte animalice și degradată de trădarea indolentă a menirii ei sociale. Prima descinde într-adevăr din litera lui Caragiale, a doua s-a închegat pe ecran din vâna pamfletară a unui regizor format intelectualmente la școala și în spiritul necruțător al lui Caragiale, și marcat cinematografic de violența vizuală a lui Buñuel și Bergman. Cheful cu lăutari din cârciuma sordidă și slinoasă (autorul decorurilor Marcel Bogos) are ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
desfăsurării afacerii. Tehnică juridică complexa, un grup de contracte din perspectivă economică nu este decât o formă de expansiune în afara teritoriului lor de origine a afacerilor renumite, o formă de "clonare" a unor afaceri de succes. Francizorul/titularul mărcii notorii vine francizatului (beneficiarul francizei) un pachet de drepturi de proprietate industrială dar, în plus, îl asistă în executarea contractului atât prin furnizarea continua de materii prime și materiale necesare a exploatării mărcii sau stilului de afaceri cât și prin promovarea continuă
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
Copilul, pînă la botez, nu trebuie lăsat singur în casă, căci vine dracul și-l înlocuiește cu unul ce este moale - și crește pînă la bătrînețe tot moale, de trebuie alăptat și legănat toată viața. Dacă un copil are o vînă albastră pe frunte, va fi expus pericolelor de apă; dacă are dungă roșie pe grumaz, va muri de foc. Spre a înlătura aceste pericole, tata și mama se taie la degetul cel mic de la mîna stîngă și lasă să cadă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
de la moară, dracu’ îi ia gustul. Cînd faci mămăliga în moară, nu te mai saturi; dar afară te saturi. Mămăliga și pînea să n-o calci în picioare, că-i păcat. Să nu prefaci mămăliga de multe ori, că găsești vine de sînge prin ea. îi păcat să arzi trupul lui Dumnezeu de multe ori. Cînd mămăliga se uită nesărată e a bine. Cînd n-ai pîne neagră, pui în loc de mutătoare*, cînd ai scos rădăcina, mămăliga veche. Să nu tai mămăliga
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]