1,130 matches
-
Luni, 25. 08. 2008 Este deja ora 21:02 Am avut o zi plină. Am făcut cumpărături, am vizitat două prietene, mi-am notat câteva rețete de mâncăruri japoneze, am cumpărat un șirag de perle și două brățări de la o vânzătoare deosebit de amabilă: o brățară este din „ochi de tigru”, iar cealaltă din ametist. Vânzătorii ne surâd înțelegători când facem tot felul de gafe privind felul de a ne adresa. Asakusa Marți, 26. 08. 2008 M-am trezit ca de obicei
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
ghinion, nu aveau bile cilindrice! Nu-mi venea să cred și, dezamăgit la culme, le povesteam celor de acolo: Am mers jumătate de țară, am fost pe Transfăgărășan, și n-am cum mă- ntoarce la Roman, nu-i incredibil?!”. O vânzătoare care asculta atentă, mă salvă: "Stați așa, și eu sunt moldoveancă, din Botoșani, de unde se pune harta-n cui!”. A căutat prin câteva cutii și a găsit bilele. După ce împreună cu Mircea am montat bicicleta, eram nehotărât: era târziu, trebuia să
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
au pierit feciorii lor. Deci astea nu erau deloc povești eroice. Comporta mentul lui era moral fărĂ să fie eroic, etica lui era cotidiană și aplicată. Ne-am întors un kilometru din drum, pentru că și-a dat seama că o vânzătoare, dându-ne restul, se înșelase cu 25 de bani. Eu aveam 8 ani și mă dureau picioarele, ce să mă mai întorc ! Spunea : „Îți dai seama, săraca, o să-i lipsească 25 de bani din gestiune !“. M-a cărat în brațe
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Eu aveam 8 ani și mă dureau picioarele, ce să mă mai întorc ! Spunea : „Îți dai seama, săraca, o să-i lipsească 25 de bani din gestiune !“. M-a cărat în brațe înapoi un kilometru să-i dăm bănuțul îna‑ poi vânzătoarei, care singură se înșelase, nu îl furaserăm. Acest gen de scrupule erau cu totul extraordinare. V.A. : Dar de unde veneau ele ? Era credincios ? Avea o educație strict religioasă ? A.M.P. : BĂnuiesc că, după ce venise de pe frontul de RĂsărit, nu mai
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
coridorul liber, creat de „spectatori” în fața sa... Caut François Feldman într-un magazin cu CD-uri. Preferința mea muzicală, oarecum exotică și în contratimp cu ceea ce se vinde acum mai bine pe piața CD-urilor, o pune în dificultate pe vânzătoare. Îi citesc nedumerirea și surprinderea pe față, dar nu spune nimic, mă îndeamnă s-o urmez. Găsim un singur CD François Feldman, care conține și Les Valses de Vienne, de fapt, singura piesă care mă face să-l cumpăr. Astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de pe Tverskaya, fosta Gorki, am găsit o dugheană de cărți și am cerut cel mai recent roman al lui Victor Pelevin, Generation P (fixația mea din ultimul timp, legată de „noua literatură rusă”). „E un scriitor bun Pelevin?”, am întrebat vânzătoarea. „Da, foarte bun, e cel mai popular în acest moment.” „Vă place și dumneavoastră?”. Femeia a strâns din umeri. „Cum să vă spun, nu e genul meu (Ăto ne moe citivo).“ Precupeața e prinsă între scrupul și nevoia de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rudele ei toate îs la Piatra Neamț. Azi e 4 iunie 1974 Scriu plângând. Costică Maxim a înfiat o copilă a unuia Gheniș. A crescut-o mare, a fost învățătoare în Baea. S-a măritat, s-a despărțit și a fost vânzătoare într-un magazin din Fălticeni și a rămas datoare cu 70 000 lei că a trăit cu un golan care a tot cerut bani de la ea. Și a venit legea și i-au luat tot din casă dnei Elisabeta Maxim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
un final am ajuns în compartimentul din vagonul în care aveam un loc rezervat în acceleratul de București. Eram primul ajuns în compartiment. M-am așezat pe locul înscris pe biletul de călătorie. Era lângă geam așa cum o rugasem pe vânzătoare. După câteva minute compartimentul era aproape plin, mai erau două locuri neocupate. Ceasul se apropia de ora de plecare 14.54, mai erau câteva minute. S-a auzit un fluierat, trenul a început să se miște lin pe șine. Imaginea
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
forma o propoziție dintr-o conjuncție. Important era că puteam chipurile să mă descurc, să trăiesc, să vegetez, în lumea asta care nu pune prea mare preț pe cuvinte, pe dialog. Pot trăi și fără el. Apoi treceam pe lângă taximetriști, vânzătoarea de la colț, care probabil se întreba ce serviciu oi fi având de stau numai două ore. De dimineața, de la 7 la 9 sunt plecat, două treceri pe lângă teritoriul ei, după care dispar din raza sa vizuală. Când ea toată ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
asculți ce-și strigă piețarii unul altuia. Cum se dau în spectacol. Cum povestesc, de exemplu, că aveau un vecin mai prostovan, pe care l-au trimis la magazin să cumpere doi metri de cașcaval. Și l-au sfătuit, în caz că vânzătoarea îl refuză, să-i zică de la obraz: „Ai, n-ai, mie-mi dai!“. Literatură naivă. Și, în același timp, o reprezentație în stare pură. O înscenare. Piețarii devin adevărații actori, iar nu cei ce întâmplător se află pe scena unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
scena unui teatru. O piesă de teatru conține o inerentă doză de convențional, de artificial, care alterează puritatea reprezentației. Orice om, prin simplul fapt că există, susține niște reprezentații, joacă niște roluri. O anumită postură îți confecționezi atunci când întrebi o vânzătoare cât e kilu’ de lapte și o cu totul altă mască porți atunci când încerci să cucerești o femeie. Piețarii povestesc, se insultă inteligent, se laudă, sunt vulgari, dar ceea ce contează e că sunt vii și, fără să știe, fac literatură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Fiindcă adevărata Îndeletnicire a lui domnu’ Busuioc, pe după perdeaua cofetă riei, erau odăile Închiriate de el În hotelul Lambru, mobilate sumar și date apoi cu ora sau cu „randevuul“ prostituatelor care-și recru tau clienții de pe stradă. Cum fu acea vânzătoare de iluzii dibăcită cu ochii miopi ai vechiului meu prieten Ioa chim Botez, recrutat și el de pe stradă ca toți masculii În criză de copulație - și care, intrând cu clientul ei În odaie, biata femeie, cu vezica ei urinară șubrezită
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
despre Vermeer van Delft, citeam tomurile lui Ortega y Gasset, schițam romane pe care nu avea nici un rost să le încep, fiindcă n-ar fi apărut niciodată, iar după-amiaza cutreieram ca un Don Quijote de Obor magazinele, făcându-mă simpatic măcelarilor, vânzătoarelor rumene și obraznice de la raioanele de mezeluri, șefiilor de „Alimentare“, care le dădeau pachete pe ușa din spate milițienilor, și unor responsabili de restaurante, generoși, în felul lor, cu amărâții de intelectuali: „Ia, bre, de-aici, de-o supă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu amabilitate că putem comanda orice CD dorim, "băieții" fac comenzi lunare din România. Cel mai mult mi-a plăcut felinarul suspendat undeva sus, deasupra casei de marcat "în caz de ni se ia lumina", a sosit răspunsul prompt al vânzătoarei. L-am întrebat pe Alexandru dacă i s-a întâmplat să nu aibă curent electric. Mi-a spus că nu, niciodată. Și un ultim detaliu sublim din această "Little Romania". Șirul de produse propuse cumpărătorilor, de la zacuscă la apă minerală
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
meniuri indiene clasice pentru toate buzunarele; un meniu de prânz "complet" începe de la 5 euro. Pasajul miroase a curry și a bețișoare parfumate. Legume cu forme și nume exotice încântă privirea trecătorului. Puținii turiști rătăciți pe acolo fotografiază cu plăcere vânzătoarele în sarry-uri strălucitoare. Cartierul a adăpostit în anii 70 și o puternică comunitate turcă, urmele ei fiind încă vizibile. In primul este vorba de numeroasele resturante, diferite de vulgarele bombe unde se vinde un așa-zis "kebab" prin diferitele locuri
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Tanacu scrise de Tatiana Niculescu Bran, Editura Humanitas 2006, a sporit înțelegerea faptelor, dar a adâncit și misterul lor.) Am vizionat filmul din 2003 al québécois-ului Denys Arcand, doctor în filosofie convertit la cinema, Les Invasions Barbares. Scenă: o tânără vânzătoare de artă face o vizită în pivnițele catedralei din Montréal, unde bănuia că ar exista comori de artă religioasă ce ar fi putut fi vândute și valorificate ca obiecte decorative. Dar la pomul lăudat să nu te duci cu sacul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
William Shakespeare, un volum cartonat de peste o mie de pagini pe două coloane, și i-am mai comandat lui Hoțulică încă unul, ca să îl facem cadou de Crăciun doctorului tatei. 20 noiembrie Văd persoane „bine“ gudurându-se, umilindu-se pe lângă vânzătoarele de la alimentara și măcelari, cultivând „relații prețioase“ cu precupeți ilegali de tot soiul: chelneri și bucătărese hoațe, muncitori din fabrici de confecții și medicamente, aviatori și vaporeni. O cunoștință binevoitoare m-a pus în legătură cu Alina, o femeie extraordinar de descurcăreață
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Ieșeam din copilărie (adio urson, jucării chinezești, bomboane trase în ciocolată, adio Stan și Bran, adio Ciocănitoarea Woody, adio toate!) și intram în siniștrii ani ’80 și în hainele cu „umeri“. Printre femeile cu „umeri“, de care mi-era frică. Vânzătoare cu „umeri“. Profesoare cu „umeri“. Cetățence cu „umeri“. Eu mi-am scos „umerii“ de la hainele cu „umeri“. „Unde-s umerii?“, m-a întrebat mama. Am dat din umeri. Asortată, zicem, și ne apucă râsul. Pantofii cu geanta, cureaua, eșarfa și
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de Timișoara reprezentau un mit. Se spunea că la Timișoara se făceau kentanele și din rebuturile de la ele se bagă și la Carpați. La tutungerie nu puteai găsi Carpați de Timișoara decît printr-o minune - și atunci o răsplăteai pe vînzătoare cu un bacșiș gras. Am avut mult timp cîteva țigări Carpați de Timișoara păstrate în bibliotecă, în spatele unor cărți, pentru momente deosebite. Din cînd în cînd, dădeam cărțile la o parte, le scoteam și le admiram perfecțiunea. Nici o carte din
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
bune erau și alte țigări timișorene : Bega. Bega am fumat numai de la alții - eu n-am găsit niciodată la tutungerie. și asta chiar și atunci cînd proprietarul pachetului îmi spunea : „Du-te, că acum le-am luat !“. Mă duceam și vînzătoarea mă privea cu mult regret. De fapt, regretul era al meu și e ne drept să pun în cîrca femeii un astfel de sentiment. Ce știu eu ce era în capul ei ? (N-am să încep acum să presupun ce
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
comandant de grupă (șnur roșu), mi se părea că șnu rurile galbene și albastre erau deosebit de frumoase. Aveam pentru ele o fascinație aproape evlavioasă și țin minte că, odată, cînd le-am văzut în vitrina unei librării, le-am cerut vînzătoarei să le pipăi. Cravata roșie cu tricolor înfrumuseța chipurile, și m-am îndră gostit pentru prima oară, în clasa a doua, de o fată îmbrăcată în pio nier, la un „careu“. Ea era blondă, cravata roșie, iar șnurul galben - ce
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pervertit sau încă neformat. În orice caz, iată o probă de acest gen de literatură. (E vorba, în pasagiul ce urmează, de plaga sinuciderilor la Iași; de diversele moduri de a părăsi viața, ale ieșenilor). "...Cocotele se omoară cu veronal. Vânzătoarele, întâi se iubesc cu vre-un derbedeu pe la Galata sau Nicolina, apoi devin pesimiste și se îndoapă cu sodă caustică până le plesnesc ochii. Femeile din lumea bună se împușcă în dormitor, cu ușa încuiată, perforându-și apendicele sau splina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aș putea afla?! Va fi numită în locul lui Amariei ăsta-i esențialul! Ar fi trebuit să bănuiesc asta de atunci, din ziua cînd am văzut-o acoperind marea cu privirea ei senină... În alimentara se face curățenie. Casierițele numără banii, vînzătoarele duc marfa în frigidere, în timp ce ultimii cumpărători, destul de mulți pentru ora asta (sînt muncitoare și muncitori veniți din schimbul doi de la combinat), mai circulă între raioanele de salamuri și brînzeturi: nici nu-mi vine să mă uit la raioanele astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rog! Mai proaspătă dacă aveți, spun eu, gîndindu-mă la ce-aș putea să mai cumpăr ca să mănînc seara asta; ceva ușor, să nu mă apuce durerea de stomac după atîtea ore în care stomacul meu nu a primit decît aspirine. Vînzătoarea de la pîine stă mult aplecată, răscolind raftul plin cu franzele. "O pîine proaspătă, gîndesc îmbătat de mirosul fraged al pîinii, simțind cum mi se pune un nod în gît. Un pachet cu unt, niște brînză... Fac și un ceai, beau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pune un nod în gît. Un pachet cu unt, niște brînză... Fac și un ceai, beau și o gură de vodcă... Ah, ce masă împărătească va fi!..." Pe tejghea, în fața mea, apare o pîine stîlcită, cu coaja arsă și crăpată. Vînzătoarea, coafată în permanență, elegantă în halatul ei alb din relon, cu veșnicul surîs ironic pe buze, întinde mîna să ia bancnota de cinci lei, dar înainte ca ea să fi atins banii, eu lovesc pîinea cu palma, trimițînd-o ca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]