1,700 matches
-
să mă simt ceva mai bine. După un an de tratament, doctorul Pintilie, adus aici de la spitalul Colentina mi-a făcut o operație pe coloana vertebrală. Era, însă, prea târziu: după un an de zile am fost transferat din spitalul Văcărești cu suspendarea pedepsei la spitalul civil de ortopedie osoasă de la Foișorul de foc din București, unde cu un an mai târziu, adică în primăvara anului 1964, dându-se o amnistie generală a deținuților politici am primit și eu Biletul de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
rămas în spitalul de la Foișorul de foc am făcut mai multe operații pentru corectarea poziției picioarelor, care din cauza contracturilor nervoase se strânseseră atât de mult încât ajunsesem cu genunchii la gură. Uitasem să spun că în timp ce mă aflam în spitalul Văcărești, în urma unei anchete la care am fost supus de un anchetator, mi-am dat seama că prin anii 1961-1962, alți frați de-ai mei, preoți franciscani fuseseră arestați, printre care Pr. Mihai Dămoc, Pr. Iosif Chelaru, Pr. Iosif Duman, Pr.
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
un plutonier major Mutică, dus la Bacău și lipit de completul catolic din Moldova. În iulie - dus cu ceilalți la Galați, am fost judecat de Tribunalul Militar și condamnat la doi ani. În primăvara lui 1951 am fost dus - via Văcărești - la colonia de muncă Spanțov și apoi Mănăstirea, lângă Oltenița, de unde am fost eliberat în ianuarie 1952. La sfârșitul lui martie 1952 am mers la Alba Iulia, unde am făcut teologie până la 1.VII când am primit tonsura; 2.VII
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Goiciu ca „slugă al popilor”. La al doilea pumn la tâmplă mi-am pierdut cunoștința; m-a apucat de guler și nu știu cât a mai dat; mi-a mișcat oasele la craniu; simțeam săgetături când mișcam capul. În februarie 1951 - via Văcărești - am ajuns la Spanțov, lângă Oltenița și de aici la Mănăstirea, de unde m-am eliberat la 19-I-1952. La Mănăstirea erau aduse femei de la Crucea de Piatră din București. Un milițian, ca să le arate cine-i el, în fața lor, mi-a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
un arbore genealogic care m-a uluit, dar totodată mi-a trezit un simțământ de admirație... În a douăsprezecea zi de ședere la Prefectură am fost chemat afară și, împreună cu alți câțiva arestați din alte camere, transportat cu duba la Văcărești. Am privit orașul prin coada dubei: dinaintea mea, străzile îngrozite fugeau înapoi! Aici, la Văcărești, curiozității mele față de planul existențial i s-a adăugat și unul, ca să zic așa, de ordin științific sau estetic: mânăstirea! Fusesem mutat de la Prefectură pentru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
admirație... În a douăsprezecea zi de ședere la Prefectură am fost chemat afară și, împreună cu alți câțiva arestați din alte camere, transportat cu duba la Văcărești. Am privit orașul prin coada dubei: dinaintea mea, străzile îngrozite fugeau înapoi! Aici, la Văcărești, curiozității mele față de planul existențial i s-a adăugat și unul, ca să zic așa, de ordin științific sau estetic: mânăstirea! Fusesem mutat de la Prefectură pentru a fi internat la spitalul de la marea închisoare din pricina grevei mele, de care, în sfârșit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mănânc. Zilele următoare am fost mutat în salonul mare, în care am mai zăbovit preț de o săptămână. În acest timp am mai ieșit în curte să stau la soare și am avut prilejul să intru în biserica mânăs tirii Văcărești, precum și în elegantul paraclis al Mavrocordaților. Apoi, cam la 26 de zile de la arestare, am fost externat și dus din nou la Prefectură. De data aceasta am fost închis într-o celulă mai mare, a cărei capacitate era de 8-10
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fel de sportivitate și sfidare luminoasă. Cel puțin așa susținea uimită Alice, care, intrând după pronunțarea sentinței pentru a cere ceva în biroul lui Radu Marin, dădu acolo cu totul pe neașteptate peste Mihai, care era pregătit pentru transferarea la Văcărești... S-au cuprins în brațe, dar la intervenția grosolană a zbirului Mihai a zâmbit luminos și a lăsat-o pe Alice să înțeleagă cu câtă statornicie întâmpină el această nouă experiență pe care i-o dăruia soarta și cu speranța
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
o dăruia soarta și cu speranța că, la capătul celor cinci ani, sau poate chiar mai curând, se vor revedea, mai împăcați și mai fericiți decât au fost vreodată... Dar se înșela... Căci de la Prefectură nu a fost dus la Văcărești, ci în beciurile Ministerului de Interne și integrat în lotul ce se afla încă în cercetare al lui Constantin Noica, Marieta Sadova și alții, și alții, și alții, pentru delict de răsturnare a ordinii existente de stat! Corpuri delicte: o
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pe Alice să nu mai bo cească, ci să se adune, să-mi povestească puținul pe care îl avea de povestit, dar să iasă odată din starea aceea de seminebunie... Primiseră dimineață o înștiințare oficială, nu mai știu de unde, de la Văcărești, pesemne, că arestatul în prevenție Rădulescu Mihai decedase în ziua de 31 octombrie 1959. Nu știu dacă era specificată și cauza decesului, dar bănuiesc că da: prin strangulare. Peste câteva zile, datorită relațiilor lui Ticki în cadrul „Mafiei Albe“, sosiră și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu fâșii rupte dintr-un crac de izmană, de rotița regulatoare a caloriferului din celulă. Bineînțeles, nu avusese la dispoziție cele cinci minute necesare ca să moară sufocat, ci, reperat prin vizetă, fusese transportat în stare de comă la spitalul închisorii Văcărești și depus probabil în aceeași unică rezervă în care am stat și eu. Organele de Securitate care îl aduseră au cerut doctorilor să fie salvat cu orice preț... Dar, în ciuda tuturor sforțărilor făcute, nu a fost posibil: după trei ore
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cerut să-i vorbească doamnei Rădulescu. — Ne cunoaștem numai din vedere, doamnă. Sunt vecina dumneavoastră de vizavi. Cucoana avea un frate preot, parohul bisericii din comuna Jilava. Cu câteva zile înainte fuseseră aduse pentru îngropare câteva sicrie de la spitalul închisorii Văcărești, căci toți cei morți în detenție la București erau îngropați acolo, într-un lot special din cimitirul de la Jilava, pentru că era mai comod așa, fiindcă cei mai mulți mureau chiar în cadrul pușcăriei din localitate... Erau îngropați cu acte de deces în regulă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Maicilor, Biserica Postăvari, Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul Tămăduirii, Biserica Cotroceni, Hanul Galben, Casa Mirea, Ruinele Curții Arse (demolate în 1984), Spitalul Brâncovenesc, Biserica Pantelimon, Biserica Sfântul Mina, Biserica Sfântul Nicolae Sârbi (demolate în 1985), Biserica Sfântul Nicolae, Complexul Mânăstiresc Văcărești, Sinagoga Sefardică, Biserica Sfânta Paraschiva, Biserica Sfânta Vineri, Biserica Olteni, Biserica Sfântul Spiridon Vechi, Biserica Bradu Stoica, Biserica Sfânta Treime Dudești (demolate în 1987). În acești ani sumbri, vârfurile religioase nu numai că nu au protestat vehement, dar au continuat
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
de Securitate. Arestată pe 23 mai 1958, a fost condamnată la 18 ani de tem niță grea pentru „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat din RPR“. În momentul arestării avea 71 de ani. A trecut prin în chisorile Malmaison, Uranus, Jilava, Văcărești. Rezistența ei la șantaj (a refuzat s-o îndemne pe Monica Lovinescu să revină în țară și să colaboreze cu Securitatea RPR) a condus la neadministrarea medicamentelor care îi erau vitale. A murit la penitenciarul spital Văcărești, probabil pe 7
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Malmaison, Uranus, Jilava, Văcărești. Rezistența ei la șantaj (a refuzat s-o îndemne pe Monica Lovinescu să revină în țară și să colaboreze cu Securitatea RPR) a condus la neadministrarea medicamentelor care îi erau vitale. A murit la penitenciarul spital Văcărești, probabil pe 7 iunie 1960. A fost aruncată într-o groapă comună, anonimă, din cimitirul închisorii. Prefață Odată cu descoperirea și publicarea scrisorilor de față, o nouă personalitate își ocupă locul meritat în cultura română. Ca om, ca persoană de mare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în acest sens o carte poștală din 1950 pe care femeia de menaj, care îi ducea de multe ori scrisorile la poștă, a completat, la rubrica „numele și adresa trimițătorului“, datele omise de către expeditoare: Ec. Lovinescu.) În 1960, la închisoarea Văcărești, ea li s-a recomandat colegelor de detenție: „Mă numesc Lovinescu“, în vreme ce unui „inspector“ care, în prezența celorlalte deținute, o întrebase răstit „Tu cine ești?“ i-a răspuns folosindu-și numele oficial: „Bălăcioiu Ecaterina, inspectoare generală pe țară“ (Doina Jela
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
generală pe țară“ (Doina Jela, op. cit., ediția 1998, p. 51). Pe placa de mormânt a cavoului de la Fălticeni al familiei Lovinescu - unde, din nefericire, nu s-au putut aduce spre înhumare rămășițele ei, pierdute în anonimatul gropilor comune ale închisorii Văcărești - apare numele Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu. Același nume este consfințit și de fiica sa în 1992, în Cu vântul înainte la ediția Agendelor literare „Sburătorul“. Cu același nume o men ționează istoricii și analiștii politici ai regimului comunist și la fel
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sociale prin agitațiuni (art. 209, pct. 2, lit. a și b, al. 2 c. p.)“. Sentința pri mită a fost de 18 ani de temniță grea și confiscarea averii. Închisorile prin care a trecut au fost: Malmaison, Ura nus, Jilava, Văcărești. La Malmaison, maiorul Francisc Butyka, de profesie lăcătuș, șeful Direcției Anchete Penale a Regiunii București în 1958, i-a promis Ecaterinei BălăcioiuLovinescu - la acel moment grav bolnavă - că va primi asistență medicală, ba chiar și eliberarea din detenție, în schimbul unei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o deținută recrutată în închisoare. Din notă rezultă că Ecaterina Bălăcioiu a refuzat să se lase utilizată de Securitate pentru racolarea fiicei sale, Monica Lovinescu. O notă manuscrisă in dică data morții Ecaterinei Bălăcioiu - 7 iunie 1960, la spitalul penitenciarului Văcărești. MAI „K“ 2 (serviciul de contraspionaj în penitenciare al Securității - nota editorilor) Nota a fost primită la 7.VII.1960 de la agenta „ROXANA VOINESCU“ deț. CR (sub numele de cod „Roxana Voinescu“ se ascunde Doina Stupcanu, recrutată în închisoare, care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
RPR posibilitatea părăsirii RPR și regăsirea fiicei sale MONIQUE la Paris, promisiuni în fața cărora ar rezista nedorind ca fiicei sale să i fie rușine de asemenea tranzacții. Starea sănătății deținutei ECATERINA BĂLĂCIOIU LOVINESCU înrăutățindu-se, a fost transportată la spitalul Văcărești într-un timp prea scurt pentru a permite o informare mai amplă în ceea ce privește legăturile pe care aceasta le-a avut cu poetul ION CARAION, prieten intim al lui EUGEN JERUMCA (sic!) condamnat pe viață și în al cărui proces a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sic!) condamnat pe viață și în al cărui proces a fost interogată. „ROXANA VOINESCU“ N.B. Deținuta C.R. ECATERINA LOVINESCU este suspectă pentru trădare de patrie, cât și pentru o serie de legături nedeclarate la anchetă. Fiind internată în spitalul penit. Văcărești, agentei „ROXANA VOINESCU“ nu i s-a (sic!) mai trasat sarcini pe lângă susnumita. MĂSURI LUATE: Un exemplar după prezenta notă se va trimite spre exploatare Direcției a II-a MAI. CPT. DE SECURITATE, Telenche Florea ACSAS, Fond I, dosar 105
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la Paris și a remite contravaloarea lor de 1000 lei când mă voi întoarce în țară tot lui DOINA STUPCANU“ (Mih nea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu [ed.], op. cit., p. 758). Moartea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu s-a produs la penitenciarul spital Văcărești, la o dată care nu se poate stabili cu exactitate - probabil pe 7 iunie 1960. A fost aruncată în cimitirul închisorii, într-o groapă comună, anonimă, care între timp s-a pecetluit definitiv: în 1973 penitenciarul a fost dezafectat, apoi a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
penitenciarul a fost dezafectat, apoi a fost demolat și până în 1987 orice urmă a închisorii a fost ștearsă. Osemintele ei au rămas neidentificate și necăutate de nimeni, undeva, sub fundația mallului Sun Plaza, construit în 2010 pe locul fostei închisori Văcărești. Peste trădările de atunci s-a așternut țărâna uitării. Oamenii s-au stins și după cei care au făcut atâta rău au rămas doar niște nume murdare. Însă faptele lor, sau, mai bine spus, ceea ce a fost general uman și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
barbari „care par că vin de-a dreptul din Asia Înfocată” <endnote id="(429, pp. 7 și 93)"/>. Tot „roșcați și pistruiați” Îi vedea Henri Stahl la Începutul secolului XX pe evreii comercianți care ar fi „asediat” cartierul bucureștean Dudești- Văcărești <endnote id="(843, pp. 103 ș.u.)"/>. Într-un interviu acordat la 10 ianuarie 1938 ziarului Paris-Soir, poetul Octavian Goga, pe atunci prim-ministru al României, credea că „evreii de tip pur semit [sefarzi], cu ten măsliniu, cu ochi negri
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
vin jidanii !” <endnote id="(280, p. 113)"/>. Pentru prima dată În astfel de cazuri, nu evreilor le-a fost frică, ci ei au provocat-o altora. Acest eveniment a fost Încorporat de scriitorul I. Peltz În cuprinsul romanului său Calea Văcărești <endnote id="(456, pp. 270 ș.u.)"/> și de avocatul A. Schwefelberg În memoriile sale <endnote id=" (537, p. 85)"/>. Referindu-se la o situație asemănătoare, petrecută În București În 1936, Mihail Sebastian nota următoarele În jurnalul său : „Aseară, pe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]