1,109 matches
-
vedea domnia perechii Ningând ca portocalii...”. (Poet arab din secolul I) Domnia perechii Lichidul negru din pahar strălucea în lumină. Incepu să bea.Simți o privire ațintită asupra sa.Ridică ochii și întâlni privirea de un albastru intens,încadrată de văpaia părului.Se studiară discret.Inregistră linia fragedă a buzelor,bărbia micuță și albă,garoafa roșie din piept.Ea descoperi sub părul negru ondulat privirea întrebătoare,cuta virilă din bărbie și cravata muștar.Se decise.Se ridică de pe canapea,trecu printre
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
platină începe-n amiază să fiarbă. Ochii mamelor sunt mai adânci, copiii palizi și vineții, se caută unii pe alții pe brânci, și plâng prin ogrăzile rămase pustii. Speranța se mișcă de-a îndăratele pe sub cerul adânc și ziua lungă, văpaia dă foc la orașe, cutreieră satele, viața se subție ca o dungă. Bătrânii - stânci răsturnate pe jos, pe la dos sunt în natură o nepotrivire, curajul la oameni e o amintire ajunsă numai piele și os. S-aude pământul cum crapă
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
cel care ducea desaga plină. Când au ajuns la cotitură, a poruncit: ― Lasă desaga jos și până sâmbătă seară stai ascuns, la fel ca ceilalți. ― Așa voi face. Zâna toamnă pusese stăpânire deplină pe întreaga fire. Codrul gemea de atâta văpaie. Frunzele colorate în fel și chip, obosite parcă, părăseau creanga care le-a fost tutore vreme îndelungată. Pluteau apoi dezorientate și, în cele din urmă,sfârșeau în covorul înflorat așternut la picioarele gorunilor falnici... Lotrul a lăsat să treacă câteva
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
s-a văzut gol. A smuls plapuma. De sub ea i s-a arătat trupul hangiței, nud și îmbietor... Două brațe albe întinse spre el îl chemau ca o genune!!!... În clipa următoare, amândoi au devenit un singur trup arzând în văpaia iubirii! Abia după miez de noapte s-au trezit din visul trăit cu atâta aprindere... S-au îmbrăcat, cu regretul că timpul le este potrivnic... ― Și după... astaaa... ce a mai urmat, frate? - a întrebat unul căruia i se cam
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
care o făcusem) se trezi și ea. Buimăciți de somn, fără să ne recunoaștem (n-avusesem, până atunci obișnuința de a dormi împreună), fără cunoștința limpede a situației, gurile noastre se sărutară lacom, trupurile noastre se lipiră arse de aceeași văpaie și, ascultând de o poruncă ce nu avea nevoie de înțelegerea cuvintelor, se avură. Totul se petrecu organic, nebulos, între somn și trezie. N-am întîmpinat nici cea mai ușoară împotrivire din partea ei. Dimpotrivă. Sânt încredințat că și ea suferi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
întâi războiul cu tranzitul dintro localitate de graniță nu era deloc ușor, graniță frământată de către trupele care se retrăgeau după război, urmată apoi de secetă. Având în minte și-n gând bine imprimată imaginea secetei din 1946, am compus poezia „Văpaia.” Războiul ne-a afectat serios pe noi cei de la granița de est, moral și material. Pe mine m-a marcat profund și m-a sensibilizat într-un mod cu totul deosebit, astfel că puțin mai târziu am compus poezia „Trecut
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ci din necesitate. Eu, recunosc, făcând parte, mai cu seamă, din prima categorie, decât din cea de a doua, numai după o simplă vânturare a buclelor sale minunate prin fața mea și o privire galeșă, m-am lăsat cuprins de o văpaie interioară cu origini lesne de ghicit, care mistuia vlaga din mine, zăpăcindu-mă și dândumi acele furnicături de nesuportat în stomac, despre care se tot pomenește atât. Astfel, mă și vedeam alături de ea, lăsându-mă învăluit de voluptatea presupusei sale
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
așezată în vecinătatea unui rug încins, de care nu pot să mă despart, pentru că sunt legată strâns, și dedesubtul meu se află focul puternic, care arde necontenit. Iar, pe măsură ce vremea trece, flăcările încep amenințător să se înalțe, mistuindu-mă în văpaia lor, până când voi dispărea de tot. Și nu am puterea să strig la nimeni, fiindcă vocea mea în zadar s-ar strădui să spintece nepăsarea celorlalți, intimidantă prin dimensiuni, limpezidu-i la interior și determinâdu-i să-mi sosească în ajutor. Într-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de impietate, ce o dovedea îndârjit tânărul în legătură cu speranțele ei. Ei bine, aceste speranțe, odată dezarmonizate de cele ale lui Osvald, acum deveniseră doar o umbră diformă în amintirea unei inimi de mamă rănite. O inimă arsă cu intenție de văpaia împotrivirii cuiva poate rezista ea, oare, îndelungă vreme, dovedind doar bravură și indiferență neclintite? Niciodată! Să-ți plăsmuiești fiul direct în seraiul oamenilor de vază ai lumii întregi, ca apoi să-l vezi dintr-odată cum se îndreaptă, în cădere
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil fermierii de lângă Otsu sau Kuroda, or fi dat foc la ceva. N-ar trebui să mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În timp ce oamenii se apropiau de trecătoarea Tochinoki, văzură la apus Marea Tsuruga, în timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii aveau nevoie de somn. Înaintând permanent, încă nu ordonase un popas. În acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generații): „Desenele lui Marcel Iancu merită o atenție specială. Dela portretistica lui Iser, desenul n‘a cunoscut un artist mai pur, un mai spiritualizat păienjeniș de linii, ca acela în care Marcel Iancu captează expresiile sufletești ale modelelor. Macerate de văpăi exterioare și supte de sînge, aceste măști trădează o mare forță vitală” (Mențiuni critice III, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1936, p. 122), alături de observații fugare, dar incitante, privind psihologismul cu „substrat freudian” al romanelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care aruncă văpăi verzui, atât de puternice încât amândouă femeile capătă și ele o strălucire verzuie, și zice: — Vezi cum arată intruziunile de voal uniform dintr-un smarald sintetic? Femeia dă din cap, cu lupa strâns fixată în orbită. Și Helen zice: — Uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ari cu plugul arsă, inima, În primăvară să arunci semințe Ca-n toamnă să avem ce aduna. În iarnă, să mă culci în pat de paie, Să mă aduni ca pe un pui la piept Și dragostea ne fie o văpaie, Iar vorba ne conducă înțelept. În vară să mă treci râul pe brațe Și să te țin ușor după grumaz, Să tot asculți cum gura nu-mi mai tace, Să-ți vină să m-azvârli după pârleaz... Să vrei să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
unde ce-i înalt e-n searbădă în ruină. Cuțitul care taie adânc, adânc în apă, Să mă tot afle zilnic, el chiar acum mă cată, Să mă cuprindă, să mă deschidă, să mă taie, Cum lava spintecă în ea văpaie cu văpaie... Că nu mai știi ce-i carne, ori ce mai e făină Și nu mai ai nici ochi, nici față și nici vină, Nici palme n-ai să mângâi, curajul să mă frângi, Nici lacrimi să mă-neci
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-i înalt e-n searbădă în ruină. Cuțitul care taie adânc, adânc în apă, Să mă tot afle zilnic, el chiar acum mă cată, Să mă cuprindă, să mă deschidă, să mă taie, Cum lava spintecă în ea văpaie cu văpaie... Că nu mai știi ce-i carne, ori ce mai e făină Și nu mai ai nici ochi, nici față și nici vină, Nici palme n-ai să mângâi, curajul să mă frângi, Nici lacrimi să mă-neci, nici ură
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
e roșu-văpaie, Nebună zvâcnește și arată a ploaie. Urechea visează că leagănă flori, Din zori până-n seară, din seară în zori, Tot roșii, aprinse de șoapte de dor... Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor... Miroase-a iubire, miroase-a văpaie, Miroase a gheață aprinsă de ploaie, Pe coapse se-așează alene o mână, Se leagă prin semne de-o apă stăpână. Mi-e flacără dorul de tine, iubite, Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte, Mi-e gura deschisă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce nu mai poate îndura să nu vadă în zbor, răsăritul soarelui înaintea tuturor -celor fără aripi; Pană obosită de scris, de zbor și de dor... Anotimp alb Șuierat de vânt, Despletit de ploaie, Rob pentru cuvânt Ard în dor, văpaie. Urlă-n mine timpul Să-l slobod să plece, Alb mi-e anotimpul, Cine m-o petrece? Vulturii-au pierit Săgetați devreme, Codrul ruginit Sub omături geme. Dusă mi-i iubirea Către alt meleag, Numai amintirea Mi-a rămas pe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Pajiștile-au înverzit, Fluturașii au ieșit, Soarele a răsărit, Și natura s-a trezit! Dimineața Soarele vesel și mândru De trei sulițe se înalță Peste câmpul înverzit, Și cu raze vii sărută, Florile ce-au adormit. Vară Apune soarele-n văpăi Și înserarea, ca un val, Pe sub răchițele din deal Se lasă-n liniște pe văi , Și-adorm ușor cu gându-n sat. Mama Tot ce am mai scump pe lume Este mama mea, pe bune. Ea m-ajută când mi-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-n versuri A unei vechi chemări. De ce-aș fi eu de vină? Când tu nimic n-ai zis A bolții luna plină Mi-e martoră în scris. Degeaba-mi curg șiroaie Acele lacrimi reci Și-mi ard cu o văpaie Acele zile seci. Pe-a cerului lumină Tăcerea nopții zace Cu ce-aș fi fost de vina? Când lumea-n mine tace. Chemare... Rămâi aici sau pleci de tot? Mi-am pus-o întrebarea Căci te-am rănit fără să
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ridică brusc, adunându-și hârtiile. Se săturase de o asemenea companie. În afara Palatului, un om Îl fixa de la capătul scării. În ciuda căldurii, purta o tunică albă din lână și avea fața acoperită cu un văl, pentru a o feri de văpaia soarelui, după obișnuința oamenilor deșertului. În timp ce se apropia, Își coborî vălul, arătându-și chipul. Era unul dintre membrii celui de al Treilea Cer: Augustino di Menico, filosoful natural. Îi ieși În Întâmpinare cu expresia afabilă a prieteniei. Dar privirea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un om, stând de vorbă cu dânsul, dacă are minte...“ Dincolo de plăcuta noastră Întâlnire În Cerul al Treilea. Din nou un citat din versurile lui. Se părea că, Într-adevăr, toți membrii Studium-ului Îl prețuiau. Dante roși, cuprins de o văpaie de orgoliu, și era cât pe ce să recite și restul sonetului, dar se Înfrână. Ceva din privirea celuilalt Îl Îndemna să rămână În gardă. Înapoia trăsăturilor de vulpe se ascundeau colții unui lup. Se mărgini să Îi mulțumească scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i-o azvârli grăbit pe bancă, Îndepărtându-se. De cum dădu colțul, poetul Își lepădă bereta și o Înfășură grijuliu În bucata de postav, Împreună nu măciulia aurită. Apoi, cu bocceaua strânsă sub braț, Își continuă drumul cu capul descoperit, sub văpaia soarelui. Dar după ce făcu nici măcar o sută de pași, o slăbiciune neașteptată, Însoțită de amețeală, Îl sili să se rezeme de zid. În timp ce Încerca să Își revină, cu ochii Închiși, așteptând ca vertijul să se oprească, Își aminti că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Așteptă preț de câteva clipe În spațiul porții, Înainte să iasă În stradă. Afară nu mai exista nici urmă de călugăr, iar Antilia era deja departe. Dante pășea cu fața ascunsă sub vălul beretei, prefăcându-se că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de mare Încât să preschimbe Într-un mod atât de pervers Însăși firea omului? Aceasta era forța care Îi smulsese pe cei dintâi părinți din paradisul terestru? Luă cupa de vin plină până la margine și bău cu Înghițituri mari. O văpaie de fierbințeală Îi urcă din stomac până la tâmple. — Ai citit, cu siguranță, canțona lui Cavalcanti, prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea lui Dante, glasul său răsunase parcă undeva În depărtare, ca și când toți s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]